Anulare act administrativ fiscal. Decizia 530/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.530
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta "" - Sucursala G, cu sediul în G, str. -, nr. 19, împotriva sentinței nr. 3365/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta "" consilier juridic -, în baza împuternicirii de reprezentare juridică depusă la dosar, pentru intimata Direcția Generala a Finanțelor Publice Gar ăspuns consilier juridic -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Întrebate fiind părțile prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei, apreciază soluția instanței de fond ca fiind netemeinică. Pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în consecință admiterea acțiunii privind anularea actului administrativ contestat, cu consecința restituirii taxelor în sumă de 5835 lei reținute în sarcina recurentei, întrucât reprezintă sume plătite necuvenit la bugetul de stat. Depune concluzii scrise la dosar.
Reprezentantul intimatei, precizează că hotărârea instanței de fond este legală, reținând în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art.114 și art.231 din Legea nr.86/2006 care prevăd care sunt obligațiile titularului regimului vamal și modalitatea de încheierea a regimului de tranzit vamal. Față de motivele în fapt și în drept invocate și prin întâmpinare solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Prin sentința civilă nr.3365/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a respins cererea în contencios fiscal având ca obiect "anulare act administrativ" formulata de reclamanta - prin Suc. G cu sediul în G, str. - nr. 19 în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE G cu sediul în G,-, ca nefondata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
Prin cererea formulata de reclamanta B si înregistrata sub nr- la Tribunalul Galați - Sectia Comerciala, Maritima și Fluvială și de Contencios Administrativ a solicitat in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice G anularea deciziei nr. 46/30.04.2008 privind soluționarea contestației formulate împotriva deciziei pentru regularizarea situației nr. 23/06.03.2008 emisa de
Prin decizia nr. 46/30.04.2008 a fost respinsa contestația împotriva deciziei nr. 23/06.03.2008 privind stabilirea obligațiilor suplimentare stabilite de controlul vamal in sarcina reclamantei
Din analiza actelor depuse, respectiv declarațiile vamale de tranzit rezultat ca reclamanta are calitatea de obligat principal, acceptând astfel obligațiile prevăzute de art. 231 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea potrivit ART. 114 din Legea nr. 86/2006 " (1) Regimul de tranzit se încheie și obligațiile titularului se consideră îndeplinite când mărfurile plasate sub acest regim și documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinație, în concordanță cu dispozițiile regimului.
(2) Autoritatea vamală descarcă regimul de tranzit când este în măsură să stabilească, pe baza comparării datelor disponibile la biroul vamal de plecare cu cele disponibile la biroul vamal de destinație, că regimul s-a încheiat în mod corect.".
In speță, in cauza Biroul Vamal de destinație din Italia nu a confirmat încheierea regimului de tranzit aferent declarațiilor vamale întocmite de reclamanta, iar aceasta nu a probat cu nici un act acest fapt.
De asemenea reclamanta, in calitate de obligat principal nu a prezentat Biroului Vamal de plecare documente alternative in sensul celor prevăzute de pct. 104 din Ordinul nr. 9327/2006.
Susținerea reclamantei că prin nr. 3673/23.06.2008 a Jud. G s-a dispus anularea procesului verbal nr. 15/07.03.2008 nu poate fi avuta in vedere in cauza, întrucât prin respectivul proces verbal de contravenție a fost stabilita o amenda contravenționala, dar aceasta nu împiedica analizarea actului administrativ contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta cu următoarea motivare:
Marfa tranzitată de societatea SRL, atât cantitatea de 479 perechi încălțăminte, cât și mașina de călcat fețe încălțăminte au fost transportate cu același mijloc de transport, ajungând la destinație, aspect confirmat prin semnătura și ștampila destinatarului mărfii din Italia - SC SRL, după cum rezultă din cuprinsul scrisorii de transport internațional -, înscris aflat la fila 23, astfel că nu poate vorbi de încălcarea obligațiilor comisionarului vamal privind derularea regimului de tranzit, după cum a reținut în mod greșit autoritatea vamală.
Prin sentința civilă nr.3673/23.06.2008 a Judecătoriei Buzău instanța a admis plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție nr.15 din 07.03.2008, a dispus anularea acestuia și a exonerat reclamanta de la plata amenzii contravenționale aplicate cu prilejul desfășurării controlului vamal, în urma căruia s-a emis și Decizia pentru regularizarea situației nr.23 din 06.03.2008.
Împrejurarea esențială ce trebuia avută în vedere la analiza actului administrativ atacat privea respectiva sentință civilă, ori instanța de fond reținut că nu ar avea relevanță aceste aspecte, fiind vorba de o amendă contravențională, omițând faptul că amenda a fost aplicată pentru fapta care a generat și calcularea drepturilor vamale în sarcina comisionarului vamal.
Practic, elementul fundamental care concretizează netemeinicia sentinței recurate, privește faptul că prin procesul verbal de contravenție nr.15 din 07.03.2008 reclamanta, în calitate de comisionar vamal a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.652 lit.m din HG nr.707/2006, respectiv pentru neîndeplinirea condițiilor și obligațiilor prevăzute pentru derularea și încheierea acestor regimuri.
În acest sens, termenul prevăzut de autoritatea vamală pentru încheierea regimului de tranzit a generat operațiunea descrisă în procesul verbal de contravenție, termen ce a fost 07.05.2007.
Din moment ce comisionarul vamal a fost sancționat pentru nerespectarea obligațiilor privind derularea regimului vamal de tranzit, împrejurare ce a determinat și obligarea sa la plata drepturilor vamale aferente neînchiderii operațiunii respective, iar sentința civilă nr.3673/23.06.2008 a Judecătoriei Buzăua făcut dovada nulității procesului-verbal de contravenție, soluția ce se impunea în cauză era admiterea cererii de anulare a actului.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Faptul că prin sentința civilă nr.3673/2008 a Judecătoriei Buzău, recurenta reclamantă a fost exonerată de plata amenzii are relevanță în soluționarea prezentei cauze.
Așa cum a reținut și instanța de fond, atâta timp cât Biroul vamal de destinație din Italia nu a confirmat încheierea regimului de tranzit iar reclamanta în calitate de obligat principal nu a prezentat Biroului Vamal de plecare documentele prevăzute de art.104 din Ordinul nr.9327/2006, recurenta reclamantă nu poate fi exonerată de plata obligațiilor suplimentare stabilită prin decizia nr.46/2008 a cărei anulare ce cere.
În concluzie, pe baza celor mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta "" - Sucursala G, cu sediul în G, str. -, nr. 19, împotriva sentinței nr. 3365/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VS/03.07.2009
Tehno ZE/03.07.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile