Anulare act administrativ fiscal. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 553
ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantă COM împotriva sentinței civile nr. 605/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când de asemenea, părțile au lipsit. Instanța constată că la dosar sunt împuternici avocațiale și lasă dosarul la sfârșitul ședinței. Reluându-se cauza se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanta COM L, în contradictoriu cu și Unitatea Administrativ - teritorială comuna G, a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune 2616/08 iulie 2004 încheiat între Primăria G și
Cererea a fost timbrată cu 12 lei.
În motivarea cererii reclamanta arată că la 08 iulie 2004 s-a încheiat contractul de concesiune 2616 pentru suprafața de 5.1152situate în intravilanul comunei G, în care concendent este Primăria deși aceasta este doar un aparat tehnic iar potrivit art. 5 lit. b din Legea 219/1998 concendent putea fi doar Consiliul Local.
Arată reclamanta că părțile au încheiat contractul de concesiune cu încălcarea legii, cauza fiind falsă și ilicită.
La termenul din 07 noiembrie 2008 instanța a pus în discuția părților natura juridică a contractului și a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru de 2171 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.
În data de 12 noiembrie 2008 reclamantul formulează cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere respinsă prin încheierea din 17 noiembrie 2008.
La data de 27 noiembrie 2008 pârâta L formulează întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii arătând că actul juridic contestat a fost încheiat de proprietarul bunului prin primar, că OUG168/2001 prevedeau posibilitatea de a se atribui în folosință gratuită construcțiile și are obligativitatea unei astfel de atribuiri, iar cauza contractului este licită.
Prin sentința 605/28 noiembrie 2008 instanța de fond califică cererea ca fiind o acțiune în materia contenciosului administrativ și a anulat cererea ca netimbrată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că deși i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru, acesta nu și-a executat obligația de plată până la termenul și în baza art. 20 din Legea 146/1997 și a anulat cererea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care arată că potrivit art. 3 lit. a din Legea 146/1997, pentru promovarea unei astfel de acțiuni taxă de timbru era de 12 lei. Instanța de fond nu a precizat termenul legal în baza căruia s-a stabilit taxa judiciară de timbru iar la data soluționării cauzei la dosar nu exista încheierea prin care să se fi soluționat cererea de reexaminare.
Consideră recurentul că taxa judiciară de timbru a fost greșit stabilită dispozițiile din lege privind taxa judiciară de timbru fiind introduse în data de 04 decembrie 2008 prin Legea 212/2008 și deci anterior taxa datorată fiind aceea de 12 lei.
La termenul din 08 mai 2009 instanța de recurs, din oficiu, a pus în discuția părților competența de soluționare a cauzei.
Curtea verificând sentința recurată cu respectarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și în limita motivelor de recurs formulate de recurent și cele invocate din oficiu, constată fondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. l din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, obligația de plată fiind aceea prevăzută de lege în momentul investirii instanței (art. 35 din Ordinul 760/1999).
Așa cum rezultă din dosarul cauzei acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 22 septembrie 2008 data la care se stabilește și taxa judiciară de timbru datorată de reclamant în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acea dată.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit.1din Legea 146/1997 în forma în vigoare la data promovării acțiunii, cererile prin care se solicită anularea sau declararea nulității unui act juridic erau considerate ca cereri neevaluabile în bani din punctul de vedere al obligației de plată a taxei de timbru. Potrivit art. 6 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Ordinul 760/1999, legiuitorul a considerat, separat de cerere de anulare sau declarare a nulității, ca fiind evaluabilă în bani cererea de restituire prestațiilor efectuate în baza actului juridic anulat și în acest caz, capătul de cerere se timbrează conform art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.
Este adevărat că în procedura recursului în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia 32/2008, asupra caracterului evaluabil al cererilor privind anularea sau constatarea nulității unor acte juridice.
Această decizie este însă inaplicabilă în cauză sub două aspecte.
Sub un prim aspect, decizia 32/2008 reținută de instanța de fond, la data formulării acțiunii de către reclamant nu era publicată în Monitorul Oficial, conform art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă, aceasta fiind publicată la data de 10.12.2008 și astfel, având în vedere că reclamantului nu îi pot fi opusă, la data promovării acțiunii, decizia 32/2008, greșit instanța de fond și-a fundamentat hotărârea din încheierea prin care a soluționat cererea de reexaminare pe această decizie.
Sub un alt aspect, stabilirea taxei judiciare de timbru și competența materială a instanței sunt două aspecte care nu se determină reciproc, taxele de timbru reprezentând o măsură de natură fiscală a statului justificată de acoperirea unor cheltuieli în prestarea unui anumit serviciu public iar competența de soluționare a cauzelor constituie o măsură de politică judiciară care are rolul de a asigura o bună administrare a justiției.
Prin decizia 32/2008 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în determinarea criteriilor de stabilire a competenței materiale, a reținut că în interpretarea dispozițiilor din Codul d e procedură civilă privind competența materială prevăzute de art. 1 și 2 pct. l lit. a, b, sunt litigii evaluabile în bani și cererile de anulare sau constatarea nulității unui act juridic. Această interpretare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia competenței materiale nu poate fi extinsă în alte materii cum ar fi aceea taxelor judiciare de timbru chiar dacă în ambele materii se operează cu noțiuni asemănătoare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în materia taxelor de timbru legiuitorul, printr-un text fără echivoc, stabilește că astfel de cereri (la data formulării acțiunii) sunt considerate neevaluabile.
De altfel, în chiar decizia invocată de judecătorul fondului se reține că " Legea 146/1007 privind taxele judiciare de timbru este o lege fiscală, circumscrisă dreptului financiar și nu dreptului procesual civil. De aceea nu se poate face apel la dispozițiile Legii 146/1007 pentru a găsi criterii de clarificare a acțiunilor cu consecințe asupra competenței materiale a instanțelor judecătorești". aspecte ignorate de instanță la soluționarea cererii de reexaminare.
Faptul că legiuitorul a modificat Legea 146/1997 în sensul reținut de instanță prin Legea 212/2008, în vigoare începând cu 14 decembrie 2008, constituie un argument în plus pentru soluția adoptată de instanța de recurs.
În ceea ce privește motivul de recurs pus în discuția părților, din oficiu, de instanță și aceasta se fondează.
Astfel, contenciosul administrativ este o procedură specială stabilită prin lege organică prin care o instanță de contencios administrativ soluționează litigiile în care cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termen legal ori din refuzul soluționării unei cereri.
Fiind o competență specială dispozițiile legii care o consacră nu pot fi interpretate extensiv.
Așadar pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ, în speță, actul contestat și emis de autoritatea publică trebuie să fie un act administrativ sau un act administrativ asimilat în sensul prevăzut de art. 2 lit. c din Legea 554/2004.
În cauză acesta este un contract de concesiune prin care Primăria comunei G concesionează societății - pârâte o suprafață de 5.1152teren,proprietate privatăa comunei G (art. 1.1 din Contract, fila 5 dosar fond).
Atrag însă competența instanței de contencios administrativ doar contractele în care una din părți este o autoritate publică și au ca, obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea unor lucrări de interes public, prestarea serviciilor publice.
Or, în cauză contractul are ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate privată a comunei și în consecință litigiile izvorâte dintr-un astfel de act juridic nu pot fi soluționate în procedura contenciosului administrativ.
Nici faptul că procedura de atribuire a contractului în condițiile Legii 217/1998 privind regimul concesiunilor nu justifică incidența procedurii contenciosului administrativ, deoarece la data formulării acțiunii acest act normativ era abrogat expres prin art. 305 lit. a din OUG34/19 aprilie 2006.
Așa cum rezultă din contractul de concesiune - art. 1.1 - concesionarea fost realizată pentru ca societatea - pârâtă să efectueze investiții economice în vederea desfășurării activității economice enumerate în paragraful "Lotul nr. 1".
În consecință, deși contractul de concesiune are, de regulă, o natură civilă sau administrativă - după caz, având în vedere ca obiectul concesiuni este afectat desfășurării activității comerciale a societății comerciale concesionare, având în vedere și dispozițiile art. 56 Cod comercial, litigiul dedus judecății este de natură comercială și cade în competența materială a tribunalului având în vedere prețul concesiunii care este mai mare de 100.000 lei, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 pct. l lit. a Cod procedură civilă, cauzei urmând a fi soluționată în procedura specifică litigiilor comerciale.
În consecință, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă în baza art. 312 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bacău - Secția comercială, cauza urmând să fie soluționată în procedura specifică acestei materii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantăCOMîmpotriva sentinței civile nr. 605 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâțiși UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI G - PRIN PRIMAR.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bacău - Secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la05 iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
16 iunie 2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
NR-
DIN 17.06.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ
Vă înaintăm dosarul instanței noastre nr- (cu un nr. de 27 file), privind pe reclamanta COM L, spre competentă soluționare, așa cum s-a dispus prin Decizia nr. 553 din 05.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul sus-indicat.
Menționăm că la dosarul instanței noastre se află atașate dosarul Tribunalului Bacău nr- (cu un nr. de 48 file).
PREȘEDINTE COMPLET,
GREFIER,
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Vasilică Pintea, Lăcrămioara
