Anulare act administrativ fiscal. Decizia 619/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 619/CA
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
S-a luat în examinarereferatul de perimareîntocmit pentru recursul în contencios-administrativ declarat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL, județul, împotriva Sentinței civile nr.708 din 15 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral al cauzei prin care grefierul învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, cauza fiind suspendată la data de 17.10.2007 pentru lipsa nejustificată a părților, măsură menținută prin încheierea din 21.11.2007 prin respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul pârât; la data de 31.10.2008 s-a întocmit referat de repunere pe rol a cauzei pentru constatarea perimării cauzei.
Curtea constată dosarul în stare de judecată rămâne în pronunțare asupra perimării cauzei.
CURTEA
Asupra referatului de perimare de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.317/88/31.01.2007 la Tribunalul Tulcea, reclamantul Prefectul Județului Tac hemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Orașului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.169/27.10.2006 adoptată de pârât ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr.163/2006, pârâtul Consiliul Local al Orașului, a aprobat trecerea imobilului denumit " 49 - 392", situat în intravilanul orașului pe-, din domeniul public al orașului în domeniul privat al localității.
În motivare a arătat reclamantul că imobilul susmenționat a fost introdus în domeniul public al orașului urmare nr.HG1106/2004 prin trecerea din domeniul privat al statului și administrarea a imobilului în cauză, această trecere fiind generată de intenția autorității locale de a proceda la modernizarea construcției în vederea stabilirii unei funcțiuni menite să rezolve o serie de probleme de natură socială, fapt recunoscut și de autoritatea locală în nota de fundamentare care a stat la baza emiterii hotărârii.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.24 și art.261alin.(1) din Legea nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.
Pârâtul Consiliul Local a formulat întâmpinare invocând excepția informei cererii de chemare în judecată, nefiind îndeplinite condițiile art.112 Cod procedură civilă, lipsa calității procesuale pasive, nefiind indicată partea care are această calitate și inadmisibilitatea acțiunii întrucât comisiile locale hotărăsc cu privire la bunurile ce aparțin unității administrativ teritoriale, nefiind un atribut al Prefectului. Pe fondul acțiunii, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr.708 din 15 mai 2007 Tribunalul Tulceaa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a inadmisibilității acțiunii și admițând acțiunea reclamantului, a dispus anularea Hotărârii nr.163/27.10.2006 adoptată de Consiliul Local al Orașului, ca netemeinică și nelegală.
Pentru a dispune astfel, examinând actele și lucrările dosarului precum și excepțiile invocate, prima instanță a reținut că la termenul de judecată din data de 10 mai 2007, pârâtul a învederat instanței că înțelege să renunțe la excepția nulității cererii pentru neîndeplinirea condițiilor art.112 Cod proc.civilă.
A respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, constatând că, în raport de dispozițiile art.132(1), art.134(1) și art.135 (1) din Legea nr.215/2001, acțiunea este admisibilă prefectul putând ataca în justiție actele administrative emise de Consiliile locale, HCL nr.163/27.10.2006 adoptată de Consiliul local al orașului, nefiind act de gestiune curentă în accepțiunea legii, iar susținerea pârâtului că, în cauză, nu este indicată partea care are calitate procesuală pasivă, pârâtul în cauză fiind chiar emitentul actului administrativ atacat, respectiv Consiliul local al orașului, este nefondată.
Pe fondul cauzei a reținut prima instanță că având în vedere motivele trecerii imobilului denumit " 49 - 392", situat în -, din domeniul privat al statului în domeniul public al orașului, de prevederile Legii nr.213/1998 și de faptul că pârâtul nu a făcut dovada că imobilul are altă destinație decât cea de locuințe sociale, trecerea în întregime a imobilului în domeniul privat al orașului este nelegală și netemeinică.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs Consiliul Local, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-.
La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2008, Curtea, constatând că cererea de recurs nu este semnată de reprezentantul legal al recurentului Consiliul Local, a dispus amânarea cauzei pentru ca recurentul să delege un reprezentant în instanță să semneze cererea de recurs ori să depună un exemplar al cererii semnată și stampilată, în respectarea dispozițiilor art. 3021(21) Cod procedură civilă.
La termenul de judecată fixat la data de17 octombrie 2007, constatând îndeplinirea legală a procedurii de citare a părților, cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă, instanțaa dispus prin încheieresuspendarea judecății cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă,pentru lipsa părților.
La data de 22.10.2007 - conform datierei instanței - recurentul pârât Consiliul Local a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, fără însă a solicita judecata acesteia în lipsă.
La termenul de judecată din21 noiembrie 2007,stabilit în vederea soluționării cererii de repunere pe rol a cauzei, constatând lipsa părților legal citate cât și împrejurarea că nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța a dispusprin încheiererespingerea cererii de repunere pe rol a cauzei.
La data de 31 octombrie 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, se întocmește referat de repunere pe rol a cauzei pentru constatarea perimării de drept a cererii, fixându-se termen de judecată la data de 19 noiembrie 2008.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că prin încheierea pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2007 Curtea de APEL CONSTANȚAa suspendat judecata cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.
Potrivit art.248(1) Cod procedură civilă "rice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. "
Art.249 Cod procedură civilă prevede că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
În speță, se constată că nu s-a îndeplinit în această perioadă vreun act de procedură care să întrerupă perimarea, în conformitate cu dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 252 Cod procedură civilă, urmează a se constata din oficiu, perimat recursul formulat de recurentul pârât Consiliul Local, județul T, împotriva Sentinței civile nr.708 din 15 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursulformulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, județul T, împotriva Sentinței civile nr.708 din 15 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, județul
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:
tehnored dec. gref.
4 ex/ 21.11.2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis