Anulare act administrativ fiscal. Decizia 626/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.626/CA/2009-
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursurilor în contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul reclamantPREFECTUL JUDEȚULUI Scu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1 și recurenta intervenientă AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI B, sector 3,- în contradictoriu cu intimatul pârâtPRIMARUL COMUNEIjudețul,împotrivasentințeinr.569/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiectanulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că judecarea recursului a avut loc la data de 19 noiembrie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26 noiembrie 2009, dată la care:
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Constată următoarele:
Prin sentința nr.569 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Marea fost respinsă acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI S M în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect anulare dispoziție și obligare emitere act administrativ precum și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În vederea participării la alegerile locale din luna iunie 2008 domnul secretar în cadrul Primăriei a solicitat prin adresa înregistrată sub nr.623/28.03.2008 (fila 39 de la dosar) Primarului comunei să dispună suspendarea sa din funcție pe perioada campaniei electorale și a alegerilor.
Prin Dispoziția nr.107/2008, în temeiul art.94, 95 și 96 din Lg.nr.188/1999, art.63 alin.5 lit.e din Lg.215/2001 și art.68 alin.1 din Lg.215/2001, primarul comunei dispune în sensul suspendării raportului de serviciu a domnului, secretarul unității administrativ teritoriale începând cu data de 02.05.2008.
Pe parcursul procesului electoral secretarul comunei, domnul își înregistrează candidatura pentru funcția de primar a comunei. Această candidatură a fost contestată sub aspectul neîndeplinirii condițiilor legale, respectiv nedepunerea demisiei din funcția publică.
Prin sentința civilă nr.479/2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr.512/- contestația împotriva candidaturii a fost respinsă cu motivația că există posibilitatea suspendării din funcția publică pe durata procesului electoral, fapt deja realizat în privința persoanei în cauză.
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.275/R/2008 a Tribunalului Satu Mare.
La alegerile din 01.06.2008 candidatul a fost ales în funcția de primar al comunei, validarea sa fiind realizată prin Încheierea nr.22/18.06.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-.
În urma alegerilor la data de 2.06.2008 primarul încă în funcție al comunei adoptă Dispoziția nr.151/2008, prin care aprobă reluarea activității domnului în calitate de secretar al unității administrativ teritoriale începând cu data de 02.06.2008.
În fine, la data de 26.06.2008 Primarul ales al comunei depune jurământul, iar prin Dispoziția nr.157/2008 emisă de fostul primar al comunei se constată suspendarea de drept a raportului de serviciu a secretarului unității administrativ teritoriale pe perioada exercitării mandatului de primar.
Criticile formulate în acțiune vizează mecanismul de încetare a raporturilor de serviciu a funcționarilor publici de conducere înainte de înregistrarea candidaturii pentru funcția de demnitate publică.
Instanța a reținut că această verificare este proprie procesului electoral. În privința candidaturii d-lui a fost ridicată pe calea contestației la candidatură excepția neîndeplinirii condițiilor pentru a participa la alegeri, însă față de soluțiile adoptate de către controlul judecătoresc, excepția a fost respinsă.
În acest fel participarea candidatului în alegeri a îndeplinit rigorile legale și ulterior, prin validarea sa și preluarea prerogativelor funcției, a devenit de drept demnitar ales.
Decizia nr.157/26.06.2008 a fost adoptată de primarul comunei înainte de a preda funcția primarului nou ales plecând de la o stare de fapt creată prin existența în vigoare a celor două decizii anterioare, respectiv 107/18.04.2008 și 151/2.06.2008. Practic la data preluării funcției de primar, domnul avea funcția de secretar al unității administrativ teritoriale.
În aceste circumstanțe decizia prin care s-a suspendat din funcția publică de conducere pe perioada îndeplinirii mandatului de primar este justificată, nefiind posibil, cu efect retroactiv, să se reanalizeze condițiile acestuia de a depune o candidatură și de ase proceda la încetarea raporturilor de serviciu din inițiativa conducătorului unității în care își desfășura activitatea persoana în cauză.
Față de argumentele expuse, tribunalul a constatat că nu există motive pentru a dispune în sensul anulării dispoziției cu referire la suspendarea de drept a raportului de serviciu al secretarului comunei.
Capătul de cerere privind obligarea autorității publice de a emite o dispoziție de încetare a raportului de serviciu a domnului din calitatea de secretar al comunei este nefondat de asemenea, în temeiul acelorași considerente fiind respins de instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Prefectul județului S și Agenția Națională Funcționarilor Publici
Prin recursul declarat de Prefectul județului S M se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei în fond în sensul anulării dispoziției privind suspendarea de drept a raportului de serviciu a dl-ui și obligarea autorității publice să emită dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu ale aceleiași persoane.
În motivarea recursului se susține în esență că, hotărârea primei instanței este nelegală, întrucât nu s-a contestat calitatea de primar ci faptul că, legea nu prevede în cazul unui funcționar public de conducere, posibilitatea suspendării funcției pe perioada îndeplinirii mandatului, prin menținere în vigoare a dispoziției atacate instanța a aplicat și interpretat greșit legea.
Prin recursul declarat de B, se solicită admiterea recursului, admiterea acțiunii și anularea dispoziției nr.157/26.06.2008 emisă de Primarul comunei privind suspendarea de drept a raportului de serviciu a d-lui secretarul unității administrativ teritoriale, precum și obligarea conducătorului autorității publice să emită dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu pentru aceeași persoană.
În motivarea recursului susține în esență că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunțată fiind astfel lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întemeindu-și hotărârea pe hotărârile pronunțate în dosarul - al Judecătoriei Negrești Oaș și Tribunalului Satu Mare, obiectul acestui dosar fiind străin de prezenta speță.
Prin întâmpinare Primarul comunei a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că, în mod corect a reținut instanța de fond legalitatea dispoziției nr.157/2008, deoarece legea nu poae fi interpretată decât în sensul reglementat respectiv acela că încetează raporturile de serviciu ale funcționarului public de conducere atunci când este numit într-o funcție de demnitate publică, respectiv se suspendă raporturile de serviciu atunci când este ales într-o funcție de demnitate publică, numirea nu este egală cu alegerea, iar actul de numire nu este egal cu cel de validare deoarece primul se emite de către o instituție ierarhic superioară iar al doilea se hotărăște de către o instanță de judecată.
Mai arată că, prin dispoziția 107/2008 nu s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ci suspendarea lor, iar actul administrativ a fost comunicat instituției Prefectului și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, fără ca acestea să-l aprecieze ca nelegal.
Examinând sentința recurată,prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 157/26.06.2008 a Primarului comunei,atacată în prezenta cauză, s-a constatat suspendat de drept raportul de serviciu al d-lui,secretarul unității administrativ teritoriale,începând cu data de 26.06.2008,întrucât a fost ales în funcția de primar al comunei,temeiul de drept al suspendării fiind art.94 al.1 lit.a și al. 2 din Legea nr.188/199 și art.28 al.1 din Legea nr.393/2004.
Potrivit art.94 al.1 lit.a din Legea nr. 188/ 1999 "Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se afla în una dintre următoarele situații:
a) este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă, cu excepțiile prevăzute la art. 34",art.34 prevăzând că "(1) Funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii.
(2) . funcționari publici si funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
(3) . funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu."
Din aceste dispoziții legale reiese că raportul de serviciu al funcționarilor publici este suspendat de drept în situația în care sunt numiți sau aleși într-o funcție de demnitate publică,cu excepția înalților funcționari publici și a funcționarilor publici de conducere,fără a avea relevanță dacă aceștia au fost numiți sau aleși în funcția de demnitate publică,așa cum susține intimata,textul legal făcând referire la ambele situații.
Legea nr.188/1999 prevede în art.13 care sunt categoriile funcționarilor publici de conducere, la lit.c fiind indicat secretarul unității administrativ teritoriale.
Prin urmare,dispoziția prin care s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al secretarului comunei,funcționar de conducere ce a fost ales într-o funcție de demnitate publică,apare ca nelegală.
Este adevărat că dispozițiile art.28 al.1 din Legea nr.393/2004 stipulează că "Pe timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte al consiliului județean se suspendă contractul de munca sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituții ori autorități publice, respectiv la regii autonome sau la societăți comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unităților administrativ-teritoriale.",însă aceste dispoziții au un caracter general față de dispozițiile speciale din Legea funcționarului public și care se aplică prin derogare de la dispozițiile cu caracter general.
Împrejurarea că prin sentința civilă nr.479/2008 a Judecătoriei Negrești O a ș,irevocabilă prin decizia nr.275/R/2008 a Tribunalului Satu Marea fost respinsă contestația împotriva candidaturii d-lui și că dispoziția nr.107/2008 nu a fost atacată nu prezintă relevanță în speță,deoarece instanța nu este chemată a reanaliza condițiile în care a candidat și legalitatea candidaturii sale,așa cum a reținut instanța de fond, ci legalitatea dispoziției de suspendare a raporturilor sale de serviciu după alegerea în funcția de primar.
Prin urmare,față de cele arătate instanța reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.94 din Legea nr.188/1999 referitoare la suspendarea de drept a raportului de serviciu,iar actul administrativ atacat apare ca nelegal,astfel că în baza art. 312 al.1 și 3 rap. la art.304 pct.9 Cod procedură civilă va admite recursurile și va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va admite în parte acțiunea și va anula dispoziția nr.157/26.06.2008 emisă de Primarul comunei.
Urmează a se păstra dispoziția de respingere a capătului de cerere privind emiterea unei dispoziții de încetare a raportului de serviciu având în vedere că potrivit dispozițiilor art.91 din Legea nr. 161/2003 cel aflat într-o stare de incompatibilitate poate renunța la una dintre cele două funcții incompatibile.
Având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte urmează a fi admisă și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată deoarece nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondate recursurile declarate de recurenții PREFECTUL JUDEȚULUI S cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1 și recurenta intervenientăAGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI B,sector 3,- în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI județul,împotrivasentințeinr.569/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de Prefectul Județului S M, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL Comunei.
Anulează dispoziția nr.157/26.06.2008 emisă de Primarul comunei.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului să emită dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu a d-lui.
Admite cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.dec.
Sent.fond.
Tehnored.
5 ex.în 08.11.2009
3 com.
recurentul reclamant- PREFECTUL JUDEȚULUI S25 Octombrie nr.1
recurenta intervenientă -AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI B,sector 3,-
intimatul pârât -PRIMARUL COMUNEI județul S
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela