Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 628/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.--
DECIZIA NR. 628/CA/2009-
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - judecător
- -- grefier
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul reclamant SINDICATUL PRO - cu sediul în str. - nr.35, județul S M în contradictoriu cu intimații pârâțiPRIMARULdin, str. - nr.35, județul S M șiCONSILIUL LOCALstr. - nr.35, județul S împotriva sentinței nr.320/CA din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr.226/CA/83/2009, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici - Legea nr.188/1999 -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, precum și faptul că judecarea recursului în fond a avut loc la data de 19 noiembrie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 noiembrie 2009, dată la care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.320 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost espinsă acțiunea astfel cum a fost precizată de SINDICATUL "PRO " în reprezentarea funcționarilor publici, și pentru acordare drepturi salariale.
În motivarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.72 alin.1 din Legea nr.188/1999, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual,în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organelor sindicale.
Din economia textului de lege, rezultă că obiect al negocierii dintre autoritatea publică și funcționarul public nu pot fi decât măsurile referitoare la segmentele expres și limitativ enumerate.
Pornind de la premisa că, acordul ce face obiectul prezentului litigiu, nu are valoarea unei "legislații specifice", ci este o convenție care trebuie să se supună legilor de drept comun și cu prioritate legilor speciale, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art.23 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, potrivit cărora ordonatorii de credite au obligația de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor legale și destinaților aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Dreptul special pentru menținerea sănătății și securității în muncă solicitat la valoarea de 250 lei lunar de către sindicat, nu se circumscrie dispozițiilor art.31 din Legea nr.188/1999, acesta neregăsindu-se printre elementele constitutive ale salariului, conform dispozițiilor legale.
Ca atare, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâților de a da curs solicitărilor reclamanților.
Cu referire la hotărârile judecătorești depuse în probațiune, instanța a constatat că unele aspecte de fapt și de drept legate de obiectul prezentului litigiu au fost examinate și în alte cauze oarecum similare, generând anumite comentarii și concluzii, nu presupune obligația însușirii respectivelor interpretări, mai ales că problema juridică dezbătută a fost diferită de cea din prezentul dosar.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, recurentul Sindicatul Pro solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 cod procedură civilă, astfel arată că, art.72 din Legea 188/1999 consacră dreptul funcționarilor publici de a încheia acord colectiv de muncă cu privire la negocierea unor drepturi speciale, altele decât cele salariale, atunci când sunt îndeplinite de către angajator condițiile cerute de Protocoalele europene la care România este parte, pentru asigurarea sănătății și securității în muncă.
Atunci când sindicatul, în reprezentarea funcționarilor publici a demarat procedura negocierii acordului, a analizat și fundamentat cu privire la modul de asigurare a securității și sănătății la muncă la nivelul instituției, demonstrând că nu sunt respectate condițiile impuse de Uniunea Europeană și că, desfășurarea muncii în condițiile existente presupune un risc, acesta trebuie acoperit prin plata unui drept special, aspect care ulterior negocierii a fost demonstrat, sediul Primăriei și Consiliului local prăbușindu-se, în afara orelor de program.
Textul de lege interpretat de prima instanță, nu putea fi rupt de contextul general al legislației care reglementează dreptul la negociere în materia instituțiilor bugetare, astfel că, trebuia să se raporteze la prevederile art.12 alin.1 din Legea 130/1996 și în special la prev. art.41 alin.5 din Constituție care au stat la baza legiferării art.72 alin.1 din Legea 188/1999 și art.12 alin.1 din Legea 130/1996.
Nu numai că instanța de fond nu s-a raportat la aceste texte de lege, dar a considerat ca și relevantă în crearea de drept, încheierea nr.30/2008 a Camerei de Conturi SMp rin care s-a apreciat ca nelegală negocierea acordării de drepturi, altele decât cele prevăzute de art.31 din Legea 188/1999.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat.
Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil,instanța are obligația de apune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza căruia va soluționa litigiul.
Astfel, din considerentele hotărârii atacate reiese că instanța de fond a apreciat că anumite dispoziții din Acordul și Contractul colectiv de muncă, care au stat la baza pretențiilor reclamanților,contravin prevederilor legale,fără ca acest aspect să fi fost pus în discuția părților.
Procedând de o asemenea manieră instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității care guvernează procesul civil,precum și dreptul părților la un proces echitabil.
Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare,iar judecătorul are rolul, potrivit art.129 al.1 Cod procedură civilă,să facă respectate și să respecte principiile procesului civil,iar încălcarea acestora atrage nulitatea hotărârii pronunțate.
Pentru considerentele arătate, sentința urmează a fi casată.iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță,în baza art.312 al.1 și 5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurentulSINDICATUL PRO- cu sediul în str. - nr.35, județul S M în contradictoriu cu intimații pârâțiPRIMARULdin, str. - nr.35, județul S M șiCONSILIUL LOCALstr. - nr.35, județul S împotriva sentinței nr.320/CA din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță- Tribunalul Satu Mare ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 27.11.2009
Sent.fond.
Tehnored.
5 ex. în 3.12.2009.
3 com.
- recurentul reclamant - SINDICATUL PRO - str. - nr.35 jud.S M
- intimații pârâți PRIMARUL, str. - nr.35 județul S
- intimat pârât CONSILIUL LOCAL str. - nr.35 jud.S M
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela