Anulare act administrativ fiscal. Decizia 865/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.865
Ședința publică din 09.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială A și Sindicatul A împotriva sentinței civile nr.97/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtului recurent Sindicatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului recurent Sindicatul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată în primă instanță. Depune concluzii scrise și arată că aceste sporuri sunt prevăzute de lege și li se cuvin funcționarilor publici.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 11.11.2008, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Aac hemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pârâții Direcția de Muncă și Socială A și Sindicatul, solicitând anularea Actului emis de către pârâta Direcția de Muncă și Socială a Județului A pentru înregistrarea Actului adițional nr. 2 la Contractul colectiv de muncă la nivelul Direcției Generale de Asistență și de Protecția Copilului A nr. 2413/19.04.2007 și Sindicatul A și, pe cale de consecință, să se constate nulitatea Actului adițional nr. 2.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că la data de 06.11.2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Socială a Județului A, sub nr. 9468, iar în Registrul unic de evidență a contractelor colective de muncă sub nr. 96, Actul adițional nr. 2 la Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Prin înregistrarea Actului adițional în speță, Direcția de Muncă și Socială a Județului Aan esocotit prevederile art. 27 din Legea nr. 130/1996, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că nu a verificat legalitatea lui pentru a observa că acesta cuprinde clauze contractuale care nu respectă dispozițiile art. 8 din aceeași lege, situație în care avea obligația să sesizeze părțile contractante cu aceste nelegalități.
Conform art.24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, clauzele stabilite prin Actul adițional în speță - prin care s-a stabilit suplimentul postului și suplimentul treptei de salariza în procent de câte 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici din cadrul DGASPC A - sunt lovite de nulitate absolută pentru că încalcă prevederile art. 8 și 12 din aceeași lege deoarece drepturile salariale privind cuantumurile acestor suplimente nu pot fi stabilite prin contracte colective de muncă, ci numai prin dispoziții legale.
Prin întâmpinare, pârâtul Sindicatul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată cu motivarea că prin actul adițional atacat nu s-au acordat cele două suplimente, pentru că ele sunt prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, ci numai cuantumul lor, iar actul a fost emis și cu avizul Comisiei de paritate din instituție.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat și ea respingerea acțiunii invocând neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și lipsa de obiect a acțiunii cu motivarea că înregistrarea la ea a actului administrativ nu poate fi considerată o nelegalitate, iar în ceea ce privește conținutul lui, că nu are obligația de a verifica legalitatea, această obligație având-o instanța de judecată care se poate pronunța asupra acestui fapt în cazul în care este sesizată de partea interesată.
Prin sentința civilă nr.97/26.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, împotriva pârâților Direcția de Muncă și Socială A și Sindicatul A și în consecință, a anulat Actul adițional nr. 2 la Contractul Colectiv de muncă încheiat între DGASPC A și Sindicatul A, înregistrat la reclamantă sub nr. 2413/19.04.2007.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că nu este necesară îndeplinirea procedurii prevăzute de art.7 din Legea nr. 554/2004, pentru că în cauză nu se atacă un act administrativ unilateral, astfel că a respins cele două excepții.
A constatat că, în mod contrar dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 130/1997, pârâta DMIS Aaî nregistrat actul adițional atacat fără a sesiza părțile contractule despre faptul că acesta cuprinde clauze care nu respectă dispozițiile art. 8 din aceeași lege și în consecință că acestea sunt lovite de nulitate.
Stabilirea de către reclamanta DGASPC A și Sindicatul a cuantumului de câte 25% pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare contravine prevederilor art. 12 din Legea nr. 130/1996 pentru că, astfel cum rezultă din dispozițiilor art. 31 alin. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii și că salarizarea lor se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
A concluzionat astfel prima instanță că stabilirea cuantumului celor două suplimente prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din aceeași lege revine fie legiuitorului, prin promovarea unui unei legi, fie Guvernului României, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Pentru aceste considerente, având în vedere că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 interzice negocierea unor clauze care sunt stabilite prin dispoziții legale, instanța a admis acțiunea reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 130/1996 și art. 18 din Legea nr. 554/2006 și în consecință a anulat Actul adițional atacat înregistrat la reclamantă sub nr. 2413/19.04.2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială A și Sindicatul A, solicitând modificarea și hotărârii și respingerea acțiunii.
Pârâta recurentă Direcția de Muncă și Protecție Socială Aaa rătat în motivarea cererii de recurs că acțiunea reclamantei este prematură, nefiind îndeplinită procedura prealabilă, că este lipsită de obiect în ceea ce privește solicitarea de anulare a actului emis de către recurentă cu prilejul înregistrării contractului de muncă și că, pe fond acțiunea este neîntemeiată, art. 26 din Legea nr.130/1996 prevăzând că nu se înregistrează contractele de muncă pentru cazurile menționate la lit a-b ale articolului menționat, cazuri care nu se regăsesc în speță.
A mai arătat Pârâta recurentă Direcția de Muncă și Protecție Socială A că, deși reclamanta sesizează în acțiune că nu pot fi negociate drepturi a căror cuantum este stabilit prin lege, aceasta pierde din vedere că tocmai acest cuantum nu a fost stabilit prin lege.
De asemenea, recurenta învederează că la înregistrarea actului adițional au fost verificate condițiile de fond și formă, acesta îndeplinind poate condițiile prevăzute de lege, iar în ceea ce privește verificarea legalității, arată că acesta este atributul exclusiv al instanței judecătorești.
În motivarea recursului, recurentul pârât Sindicatul Aaa rătat că în mod greșit a reținut prima instanță nelegalitatea actului adițional de vreme ce prin acesta nu au fost stabilite drepturi ex lege ci doar cuantumul acestora, suplimentele al căror procent a fost stabilit prin actul adițional fiind în mod expres prevăzute de art.31. din Legea nr. 188/1999.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către pârâții recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Hotărârea primei instanță este criticabilă sub mai multe aspecte.
În primul rând, Curtea observă că prin acțiunea sa reclamanta a atacat două acte, respectiv "Actului emis de către pârâta Direcția de Muncă și Socială a Județului A" și Actul adițional nr. 2 la Contractul colectiv de muncă la nivelul Direcției Generale de Asistență și de Protecția Copilului A nr. 2413/19.04.2007", fiecare dintre cei doi pârâți având calitate procesuală în raport de actul emis, respectiv semnat.
Prima instanță a apreciat, în soluționarea excepției lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta DMIS A cu privire la actul de înregistrare, că actul atacat nu este un act administrativ unilateral, apreciind că nu se impune efectuarea procedurii prealabile.
Instanța nu a detaliat în considerente soluția dată excepției, astfel că nu rezultă dacă această soluție a fost dată pentru că operațiunea de înregistrare nu ar constitui un act administrativ sau pentru că s-a raportat la actul adițional la Acordul-contractul colectiv de muncă, act în esență bilateral.
Dacă prima instanță ar fi avut în vedere prima ipoteză, pe care Curtea o apreciază ca fiind cea corectă, atunci acțiunea ar fi trebuit respinsă față de pârâta DMIS
Chiar dacă prima instanță a avut în vedere cea de a doua ipoteză, Curtea observă însă că celălalt pârât, respectiv Sindicatul A, în contradictoriu cu care s-a solicitat anularea actului adițional, nici nu a invocat o astfel de excepție, și nici instanța nu a făcut-o din oficiu. O astfel de excepție ar fi fost de altfel neîntemeiată, însă nu pe considerentul că actul ar fi bilateral, ci pe considerentul ce rezidă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.106 și 109 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, din care rezultă că în cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici nu este necesară efectuarea plângerii prealabile, această procedură fiind necesară doar în cauzele vizând încetarea raporturilor de serviciu.
Revenind la primul act atacat, se observă că prima instanță a reținut doar în mod implicit nelegalitatea actului emis de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială A, reținând culpa pârâtei DMIS A în înregistrarea actului adițional atacat fără sesizarea părților contractante despre faptul că acesta cuprinde clauze care nu respectă dispozițiile legale.
Prima instanță nu s-a preocupat de natura actului emis de pârâta DMIS A, neobservând că operațiunea de înregistrare a unor contracte sau acte adiționale nu constituie act administrativ, o astfel de înregistrare la o autoritate publică având semnificația de a conferi o dată certă iar nu semnificația avută în vedere de dispozițiile art.2 lit c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Legat de acest aspect, Curtea reține că actul care produce efecte juridice, constând în cuantificarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, nu este actul/operațiunea de înregistrare, ci însuși actul înregistrat, astfel încât solicitarea reclamantei de anulare a "actului emis de către pârâta Direcția de Muncă și Socială a Județului A pentru înregistrarea Actului adițional nr. 2 la Contractul colectiv de muncă" apare ca excedând contenciosului administrativ.
Față de constatările anterioare cu privire la natura actului atacat, Curtea apreciază că acțiunea promovată împotriva pârâtei DMIS A este neîntemeiată, urmând a fi admis recursul acestei pârâte, cu consecința respingerii acțiunii față de aceasta.
Cât privește cel de al doilea recurs, Curtea apreciază că nici actul adițional menționat nu îndeplinește condițiile unui act administrativ tipic, întrucât acesta este definit de dispozițiile art.2 lit c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 ca fiind actul unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică. Nu poate fi de asemenea considerat nici act asimilat în accepțiunea dată de ipoteza a doua a textului legal menționat, întrucât acesta se referă la contractele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Cu toate acestea, el intră sub incidența normelor de competență a instanței de contencios administrativ în virtutea dispozițiilor cu caracter special instituite de art.109 coroborat cu art.72 din Legea nr.188/1999.
Pe fondul raporturilor juridice dintre părțile semnatare ale acordului atacat, Curtea reține că este greșită hotărârea primei instanțe, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prima instanță a reținut că stabilirea de către reclamanta DGASPC A și Sindicatul a cuantumului de câte 25% pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare contravine prevederilor art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Articolul menționat se referă însă la imposibilitatea negocierii clauzelor referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, fiind interpretat în sensul că angajatorul nu poate prevedea un alt cuantum decât cel stabilit de legiuitor. Or, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat, întrucât legiuitorul, prin stipularea drepturilor prevăzute la art.31 din Legea nr.188/1999, fără indicarea cuantumului, a lăsat implicit la aprecierea angajatorului procentul de acordare a drepturilor constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Concluzia se impune pe considerentul că orice normă legală trebuie să aibă un scop care să poată fi atins, fiind împotriva rațiunii de a fi a unei legi să prevadă un drept care să fie lipsit de substanță și care să nu poată fi niciodată exercitat. A nega posibilitatea autorității publice de a stabili acest cuantum împreună cu titularii drepturilor menționate ar echivala cu a nega însăși dreptul la aceste suplimente, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
De altfel, practica judiciară, inclusiv cea a Curții de APEL TIMIȘOARAa statuat în mod constant că este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, instanța neavând, în lipsa unui act emis sau adoptat de către autoritatea administrativă care să stabilească cuantumul celor două suplimente, puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui puterii executive, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României. Practica judiciară a îmbrățișat această opinie și pe considerentul că autoritatea publică este cea mai în măsură să aprecieze și să raporteze în concret procentele sporurilor la postul și la treapta de salarizare a fiecărui funcționar public cu care are raporturi de serviciu.
Rezultă din cele expuse că și motivele de recurs formulate de recurentul Sindicatul sunt întemeiate.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite ambele recursuri și va modifica în tot sentința civilă recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Totodată, Curtea va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată suportate în primă instanță de către pârâtul Sindicatul A, în cuantum de 7000 lei, reprezentând onorariu avocat, luând totodată act că pentru această etapă procesuală a recursului, recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentele Direcția de Muncă și Protecție Socială A și Sindicatul împotriva sentinței civile nr.97/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul Sindicatul A în cuantum de 7000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./.07.07.2009
Tehnored./.07.07.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător G
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
