Anulare act administrativ fiscal. Decizia 89/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 89

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Laura Mariana

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.1436 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă - SRL prin avocat și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta reclamantă - SRL arată că prima instanță a interpretat greșit prevederile art.11 alin.5 din Lg.38/2003, nerespectând dreptul de prelungire a autorizației de taxi.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic pentru intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C, MUNICIPIUL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C arată că un act expirat nu mai produce efecte și nu i se mai poate cere prelungirea, solicitând respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de fata, deliberand, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 10 septembrie 2009, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâții MUNICIPIUL C, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea răspunsului ce i-a fost comunicat la cererea înregistrată la primărie sub nr. 96488/31.07.2009 prin care s-a solicitat prelungirea autorizațiilor de taxi nr. 1343, 1344 și 1345, și obligarea pârâților la prelungirea autorizațiilor de taxi mai sus menționate.

În motivare, s-a arătat că societatea reclamantă deține 3 autorizații de taxi a căror valabilitate a expirat la data de 26.07.2009, iar cererea de prelungire s-a făcut pe data de 31.07.2007 și a fost înregistrată sub nr. 96488. S-a mai arătat că s-a dovedit cu acte medicale că administratorul societății s-a aflat în imposibilitate de a depune dosarul înainte de acest termen, întrucât din data de 07.07.2009 s-a aflat internat în Spitalul Central Dr. cu diagnostic de neoplasm stadiul III C, iar ieșirea s-a făcut în data de 28.07.2009, iar la 3 zile de la externare a împuternicit-o pe să depună cererile de prelungire a autorizațiilor mai sus menționate.

De asemenea, s-a solicitat să se țină cont de faptul că nu s-a depășit nici acel termen de grație de 10 zile prevăzut de lege în art. 56 al. 1 lit. a din Legea nr. 38/2003, după care autorizațiile pot fi suspendate.

La data de 14 octombrie 2009 reclamanta - SRL a depus la dosar cerere prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluționarea contestației.

În motivarea cererii de suspendare s-a susținut că autoturismele ale căror autorizații nu au fost prelungite sunt achiziționate în leasing, iar faptul că acestea nu efectuează activitatea de taxi pune în imposibilitate societatea de a achita ratele și ca urmare pot pierde aceste autoturisme la care mai are de achitat doar zece luni.

S-a menționat, de asemenea, că, deși depuse în aceeași zi, autorizația de transport a firmei în regim de taxi a fost aprobată și prelungită, iar prelungirea celor trei autorizații de taxi au fost paradoxal respinse, astfel că firma deși a primit aprobare pentru obiectul de activitate: taximetrie, nu a primit autorizație pentru autoturisme.

În dovedirea cererilor formulate s-au depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.

Prin sentinta nr. 1436/14.10.2009, Tribunalul Dolj - Sectia Contencios Adminisrtativ a respins actiunea si cererea de suspendare a executării actelor administrative.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut că prin adresa nr. 96488/05.08.2009, emisă de către Primăria municipiului C, s-a comunicat reclamantei - SRL că nu poate fi prelungită valabilitatea autorizațiilor cu nr. 1343, 1344 și 1345 care au fost valabile până la data de 26.07.2009, iar cererea de prelungire a fost înregistrată ulterior expirării valabilității acestora.

Împotriva refuzului pârâtei, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 02.09.2009, înregistrată sub nr. -.

Potrivit art. 11 alin. 5 din Legea 38/2003, O autorizație taxi atribuită pentru prima dată pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, o singură dată, pentru 5 ani, cu menținerea obligatorie a aceluiași număr de ordine, numai dacă în acel moment autoturismul nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației, este deținut în condițiile art. 4 alin. (3) și sunt îndeplinite toate cerințele prezentei legi privind prima atribuire.

S-a reținut de către instanță că autorizațiile de taxi cu nr. 1343, 1344 și 1345 (filele 27-29 din dosar) au avut perioadă de valabilitate până la data de 26.07.2009, iar cererea de prelungire a valabilității acestora formulată de către numita, în calitate de persoană desemnată a reclamantei, a formulat cerere de prelungire a valabilității acestora ce a fost înregistrată ulterior expirării valabilității acestora, la data de 31.07.2009 (fila 25 din dosar), cerere reiterată la data de 12.08.2009 de către (fila 4 din dosar).

Pentru a putea opera o prelungire a valabilității autorizației de taxi, trebuia ca cererea de prelungire să fie formulată înainte de expirarea valabilității acestora, întrucât prin expirarea acestui termen de valabilitate prestabilit în cuprinsul autorizațiilor de taxi s-a produs încetarea efectelor acestor acte.

Nu a fost reținută ca întemeiată susținerea reclamantei privind imposibilitatea acesteia de a formula cerere de prelungire a valabilității înainte de expirarea acestora datorată motivelor medicale, data expirării valabilității acestor autorizații fiind cunoscută de către reclamantă mult înainte de a se produce acest lucru.

În raport de această situați reținută, instanța a constatat că în mod legal pârâta a respins cererea de prelungire a valabilității autorizațiilor de taxi indicate, dat fiind că actele a căror valabilitate se solicitase a fi prelungită încetaseră să-și mai producă efectele, înainte de a se putea aproba o eventuală prelungire a valabilității acestora.

Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că dispoziția atacată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care respins acțiunea formulată de către reclamanta - SRL.

Pe cale de consecință, a respins și cererea de suspendare a executării actelor administrative, dat fiind că aceasta este o măsură de protecție provizorie în legătură cu actul administrativ, or în cauză nu se poate realiza această prevenție datorită faptului că suspendarea efectelor adresei de comunicare a răspunsului de refuz privind prelungirea valabilității autorizațiilor de taxi nu ar duce automat la considerate ca fiind prelungită valabilitatea respectivelor autorizații de taxi, care i-ar permite reclamantei să desfășoare în continuare o astfel de activitate datorită faptului că efectele acestor acte au încetat de drept la expirarea perioadei de valabilitate.

Așadar, s-a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea 554/2004, motiv pentru care instanța a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat formulată de către reclamantă.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta - SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate.

Dezvoltand in fapt motivele de recurs, reclamanta a sustinut ca a indeplinit cerintele prevazute de art. 11 alin.5 din Legea nr. 38/2003, text care recunoaste dreptul persoanei indreptatite de a solicita prelungirea autorizatiei, fara a conditiona acest fapt de momentul formularii cererii.

A mai aratat ca formularea cererii data de 26.07.2009 a fost justificata de imposibilitatea obiectiva a administratorului firmei de a se prezenta la autoritatea administrativa competenta pentru depunerea documentatiei.

Pe de alta parte, parata a dispus vizarea autorizatiei pentru efectuarea transportului in regim de taxi, desi aceasta cerere a fost formulata la aceeasi data cu cea pentru prelungirea autorizatiilor taxi.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii cererii.

Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor expuse in motivarea caii de atac, a actelor dosarului si dispozitiilor legale aplicabile, Curtea apreciaza ca recursul este fondat, in speta fiind incident motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, in conformitate cu care modificarea unei hotarari se poate cere daca este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Litigiul de fata are ca obiect solicitarea reclamantei - SRL de obligare a paratei Primaria municipiului C sa prelungeasca autorizatiile de taxi nr. 1343, 1344, 1345, caror valabilitate a expirat la data de 26.07.2009.

Cererea reclamantei a fost respinsa de catre parata cu o prima motivare, aratata in adresa nr. 96488 din 05.08.2009, anume ca solicitarea a fost inregistrata dupa expirarea valabilitatii autorizatiilor.

Ulterior, prin adresa nr. 26.08.2009 (fila nr. 11 dosar fond), parata i-a comunicat reclamantei faptul ca nu va mai atribui nicio autorizatie taxi intrucat in municipiul C numarul autorizatiilor taxi, emise pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 38/2003, depaseste numarul maxim de autorizatii, conform art. 14 alin. 6 din legea mentionata.

Procedura eliberarii autorizatiei de taxi este reglementata de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi si în regim de închiriere.

Potrivit dispozitiilor art. 11 alin.5 din actul normativ mentionat, autorizația taxi atribuită pentru prima dată pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, o singură dată, pentru 5 ani, cu menținerea obligatorie a aceluiași număr de ordine, numai dacă în acel moment autoturismul nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației, este deținut în condițiile art. 4 alin. 3 și sunt îndeplinite toate cerințele prezentei legi privind prima atribuire.

Desi aceste cerinte sunt indeplinite in cauza, instanta de fond si-a argumentat solutia de respingere a actiunii pe considerentul ca cererea de prelungire a autorizatiei a fost formulata dupa expirarea valabilitatii autorizatiilor.

Este real ca cererea de prelungire (fila 25 dosar fond) are data inregistrarii 31.07.2009 insa, din coroborarea acestui inscris cu adresa nr. 96488/05.08.2009 (fila nr.2), reprezentand primul raspuns formulat de parata la solicitarea reclamantei, rezulta ca nu data formularii cererii este ulterioara expirarii autorizatiilor, ci data inregistrarii acesteia de catre parata, aspect care insa nu ii este imputabil reclamantei.

Pe de alta parte, cel de-al doilea raspuns are un continut diferit, parata motivandu-si refuzul pe dispozitiile art. 14 alin. 6 din Legea nr. 38/2003, care indreptatesc autoritatea de autorizare sa refuze atribuirea autorizatiilor de taxi daca numarul acestora depaseste numarul maxim de autorizatii stabilite in conditiile alin. 2-4 ( maximum 4 la 1.000 de locuitori).

Pentru a se prevala insa de aceste dispozitii, era necesar, potrivit alin.2 al aceluiasi articol, ca numarul maxim de autorizatii taxi necesar pentru executarea transportului in regim de taxi sa se fi stabilit prin hotarare a consiliului local, ceea ce in cauza nu s-a probat.

Dincolo de aceste aspecte, Curtea apreciaza ca dispozitiile art. 14 nu isi gasesc aplicabilitatea in cauza, alineatul 6 facand referire la "atribuirea autorizatiei taxi", pe cand speta de fata are ca obiect prelungirea autorizatiei taxi, reglementata in art. 11 alin.5 din Legea nr. 38/2003.

Un alt argument in sustinerea solutiei care urmeaza a fi pronuntata in cauza il constituie si faptul ca parata a avizat favorabil, pentru inca cinci ani, autorizatia pentru efectuarea transportului in regim de taxi, cererea fiind formulata la aceeasi data cu cea pentru prelungirea autorizatiilor taxi.

In considerarea celor expuse, vazand si dispozitiile art. 312 alin.1 cu referire la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursul, va modifica sentinta in sensul admiterii actiunii si obligarii paratei Primaria municipiului C sa prelungeasca autorizatiile de taxi nr. 1343, 1344 si 1345.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.1436 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâta Primăria C să prelungească autorizațiile de taxi nr.1343, 1344, 1345.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

ed.jud.-/ex.2/05.02.2010

Jud.fond

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Laura Mariana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 89/2010. Curtea de Apel Craiova