Anulare act administrativ fiscal. Sentința 94/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 94/CA
Ședința publică din 01.06.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta - - I, cu sediul în I,-, județul I, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice I, având ca obiect - anulare act administrativ, decizia nr. 27/19.03.2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18.05.2009, fiind cuprinse în încheierea din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea de a depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 25 mai 2009 și apoi, pentru astăzi, 01.06.2009.
În termenul de pronunțare reclamanta - - I a depus factura seria - nr. -/09.06.2008.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală nr. 69400/21.12.2007 (filele 117-167), Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ias tabilit în sarcina reclamantei - - I obligația de plată a sumei totale de - lei (fila 133).
În baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere nr. 69436/27.12.2008 privind obligații fiscale suplimentare.
Prin decizia nr. 27/19.03.2008 (filele 72-97), Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iaa dmis contestația formulată de - - pentru suma de 9653 lei și a respins-o pentru suma totală de - lei reprezentând:
- - lei, impozit pe profit;
- - lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 5395 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 69325 lei, taxă pe valoare adăugată;
- 485 lei, penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată;
- 56500 lei, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate;
- 42043 lei, majorări de întârziere aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate;
- 2169 lei, penalități de întârziere aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate.
În ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile bancare, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iac onstatat că - - a transferat, cu titlu gratuit, către - România - și către alte societăți sume de bani obținute din credite bancare, și că dobânzile aferente acestor credite nu sunt deductibile fiscal deoarece transferurile de bani efectuate nu au dus la realizarea de venituri impozabile.
S-a reținut că aceste cheltuieli cu dobânzile nu pot fi încadrate ca fiind deductibile fiscal în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 571/2003 deoarece nu este respectată regula generală instituită de art. 21 alin. 1 din același act normativ în sensul că aceste cheltuieli nu sunt efectuate în scopul realizării de venituri.
Referitor la cheltuielile cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor utilizate în baza contractului de comodat nr. 5296/01.10.2003, încheiat cu - Co -, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iar eținut că nu sunt probe din care să rezulte că autoturismele și autoutilitarele au fost utilizate de către reclamantă în vederea obținerii de profit.
Cu privire la cheltuielile cu masa caldă acordată salariaților, s-a reținut că societatea nu a prezentat probe din care să rezulte că a acordat salariaților o indemnizație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, fapt pentru care aceste cheltuieli nu pot fi încadrate în categoria cheltuielilor de această natură ce intră sub incidența Legii nr. 142/1998, deductibile integral al calculul impozitului pe profit.
Referitor la impozitul pe profit în sumă de 2817 lei, majorări de întârziere de 1841 lei, și penalități de întârziere de 48 lei, calculate ca urmare a considerării nedeductibile a cheltuielilor de consultanță înregistrate în baza unor facturi emise de - SRL B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iar eținut că societatea nu a prezentat în timpul controlului și nici nu a anexat la contestație documentele doveditoare cerute de lege și contractul încheiat cu - SRL B în baza căruia ar fi fost efectuate cheltuielile respective.
De asemenea, s-a reținut că sunt nedeductibile cheltuielile cu lucrările de împrejmuire în cuantum de 23109 lei deoarece din înscrisurile de la dosarul cauzei nu rezultă că lucrarea a fost finalizată în perioada 01.12.2005-30.09.2007.
A mai reținut Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I că taxa pe valoare adăugată în sumă totală de 5120 lei, aferentă facturilor emise de - - Management SRL reprezentând servicii de consultanță și facturilor emise de - Auto SRL reprezentând reparații autoturism nu se deduce deoarece cheltuielile cu serviciile de consultanță și de reparații nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Și pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 60860 lei aferentă facturilor emise de diverși furnizori în perioada 2005-2007 pentru masa oferită gratuit salariaților s-a reținut, în baza prevederilor art. 128 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, că reclamanta nu are drept de deducere întrucât cheltuielile cu masa caldă oferită angajaților reprezintă cheltuieli cu bunuri puse la dispoziția acestora în mod gratuit, acestea fiind operațiuni asimilate cu livrările pentru care se colectează taxa pe valoare adăugată.
În legătură cu taxa pe valoare adăugată în sumă totală de 3345 lei aferentă facturilor emise de - SRL B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iac onstatat că petenta nu a dovedit cu documente executarea serviciilor și necesitatea efectuării acestora prin specificul activității desfășurate conform statutului.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iar eținut că pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 25562 lei că - - I nu a motivat contestația.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iac onstatat că - - I datorează sumele de 56500 lei cu titlu de vărsăminte pentru neîncadrarea de persoane cu handicap, 42023 lei reprezentând majorări de întârziere și 2169 lei cu titlu de penalități de întârziere. A reținut Direcția că reclamanta nu făcut demersurile prevăzute de lege pentru repartizarea de persoane cu handicap și nici dovada că a solicitat Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă să îi fie repartizate persoane cu handicap în vederea angajării în muncă.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI la nr-, reclamanta - -, cu sediul în I,-, jud. I, identificată cu CUI nr. RO - a formulat acțiune în contenciosul administrativ prin care a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 27/19.03.2008, a deciziei de impunere nr. CM 69436/27.12.2007, a deciziei de măsuri obligatorii CM 69438/27.12.2007, a raportului de inspecție fiscală nr. 69400/27.12.2007 și a deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 69437/27.12.2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, precum și suspendarea actelor administrativ fiscale până la soluționare irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că din totalul sumei stabilite de organul de control de - lei reprezentând impozit pe profit și accesorii, a contestat suma de - lei din care prin decizia nr. 27/19.03.2008 i s-a admis contestația pentru suma de 9653 lei.
Reclamanta a criticat respingerea contestației pentru cheltuielile cu dobânzile bancare ca fiind nedeductibile fiscal pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar de - lei, majorări de întârziere de 94119 lei și penalități în sumă de 4786 de lei.
A susținut reclamanta că aceste cheltuieli sunt deductibile deoarece în art. 23 alin. 1 din Codul fiscal se prevede că dobânzile sunt integral deductibile fără a se stabili vreo condiție obligatorie privind tranzacțiile care s-ar face cu aceste împrumuturi.
Reclamanta a arătat că s-a stabilit nelegal și impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 2728 lei, majorările de întârziere de 2451 lei și penalitățile de întârziere de 166 lei ca urmare a considerării nedeductibile fiscal a sumei de 10914 lei ce reprezintă cheltuielile cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor utilizate în baza contractului de comodat nr. 5296/01.10.2003, încheiat cu - Co -.
A invocat - - faptul că organele fiscale se contrazic în soluționarea acestei probleme și că, potrivit normelor din Codul civil, dar și clauzelor din contractul de comodat, toate cheltuielile necesare folosinței autoturismelor și utilitarelor se suportă de către comodatar (- -).
A susținut reclamanta că aceste cheltuieli trebuiau să fie considerate deductibile fiscal așa cum au fost apreciate de către organele fiscale și cheltuielile făcute de către societate cu carburanții folosiți pentru aceste mijloace de transport.
Prin cererea de chemare în judecată s-a mai arătat că în mod greșit s-a considerat că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile efectuate de către societate pentru a servi angajaților, zilnic, o masă caldă. Prin urmare, s-a stabilit greșit că reclamanta are de plătit o diferență de impozit de 62203 lei, majorări de întârziere de 31303 lei și penalități de întârziere de 395 lei.
Cu privire la aceste cheltuieli, reclamanta a arătat că printre cheltuielile nedeductibile fiscal prevăzute la art. 21 alin. 4 din Codul fiscal nu se enumeră și cheltuielile făcute cu acordarea mesei salariaților, iar acolo unde legea nu distinge, nici organul fiscal nu avea dreptul de a distinge.
- - a criticat și faptul că s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 3697 lei și majorări de întârziere de 2193 lei pentru considerarea ca nedeductibile fiscal a cheltuielilor cu lucrări de împrejmuire. Reclamanta a susținut că, în cauză, cheltuiala cu împrejmuirea trebuia considerată mijloc fix amortizabil ce se încadrează în prevederile art. 24 alin. 1 coroborat cu alin. 3 lit. b din Codul fiscal.
În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în sumă de - lei, majorările de întârziere de 41703 și penalitățile de întârziere de 602 lei, reclamanta a arătat că a contestat doar taxa pe valoare adăugată în sumă de 94887 lei, majorări de întârziere de 35993 lei și penalități de 485 lei.
Reclamanta - - a susținut că în mod nelegal organul fiscal nu a acordat drept de deducere a taxei pe valoare adăugată pentru anumite facturi privind cheltuieli considerate nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.
S-a arătat că a fost motivată contestația cu privire la toată suma contestată reprezentând taxă pe valoare adăugată.
- - a arătat că a formulat acțiune și împotriva dispoziției organului fiscal referitoare la obligația de a plăti suma de 56500 lei reprezentând vărsăminte pentru persoane cu handicap, 42023 lei cu titlu de majorări de întârziere și 2169 de lei reprezentând penalități. S-a arătat că reclamanta s-a adresat Agenției Județene I pentru Ocupare Forței de Muncă, dar nu îi este imputabil faptul că nu are un răspuns scris de la această autoritate. De asemenea, s-a invocat că are încadrate 3 persoane cu handicap, cu contract de muncă încheiat pentru perioadă nedeterminată.
Reclamanta a mai criticat și faptul că a fost considerată nedeductibil fiscal cheltuiala ce rezultă din factura nr. -/15.12.2005 și că au fost stabilite suplimentar un impozit de 2817 lei, majorări de întârziere de 1841 lei și penalități de 48 lei. - - a arătat că din eroare s-a trecut în factură servicii de consultanță, în realitate factura privește cheltuieli aferente contractului de închiriere nr. 4304/15.12.2004.
Prin încheierea din 07.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, rămasă irevocabilă, Curtea de APEL IAȘIa respins cererea de suspendare a executării a actelor administrativ fiscale atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în cauză, instanța reține următoarele:
1. În ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile bancare pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar de - lei, majorări de întârziere de 94119 lei și penalități în sumă de 4786 de lei.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că în perioada 2004-2006, reclamanta - - a transferat în conturile - România - și ale altor societăți comerciale sume de bani provenite din credite bancare.
Autoritățile fiscale au stabilit just că dobânzile plătite de reclamantă pentru creditele bancare transferate altor societăți comerciale nu sunt deductibile fiscal.
Este adevărat că în art. 23 din Legea nr. 571/2003 se prevede că sunt deductibile fiscal cheltuielile cu dobânzile, însă tot atât de adevărat este că această deductibilitate nu este absolută, ea fiind acordată doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții prevăzute de lege.
Una dintre acestea este prevăzută, cu caracter general, de dispozițiile art. 21 din Codul fiscal potrivit cărora pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. În activitatea de verificare a îndepliniri acestei condiții, autoritățile fiscale au posibilitatea, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia.
În prezenta cauză, autoritățile fiscale, pe baza informațiilor și a documentelor prezentate de reclamantă, au determinat corect situația fiscală a acesteia stabilind că sumele cheltuite pentru plata dobânzilor bancare nu sunt deductibile fiscal deoarece creditele nu au fost folosite de reclamantă în scopul obținerii de venituri.
Referitor la contractul de asociere în participațiune nr. 1251/24.05.2004 (filele 49, 50 din dosar), încheiat de reclamantă cu - România -, în baza căruia se solicită a se deduce cheltuielile cu dobânzile bancare pentru sumele de bani virate acestei societăți din credite bancare, instanța reține, în temeiul art. 4 din contract, că părțile contractului, luând în considerare necesitatea perfecționării, modernizării și rentabilizării procesului de producție și creșterea performanțelor în vânzări pentru piața externă și lipsa fondurilor bănești ale - România - în vederea realizării acestui obiectiv, au stabilit realizarea următoarelor activități în comun:
- realizarea de noi tehnologii pentru creșterea performanțelor capacităților de producție;
- prospectarea piețelor de desfacere și creșterea volumului de vânzări pe piața externă;
- alte activități conexe în strânsă legătură cu realizarea obiectului de activitate propus și a scopului asocierii,
urmând ca - - să obțină 50% din beneficii.
Având în vedere că la dosar nu există probe din care să rezulte că societatea comercială reclamantă a obținut venituri în baza acestui contract, instanța consideră că autoritățile fiscale au stabilit corect că, în realitate, - România - a fost finanțată cu titlu gratuit de reclamantă din credite bancare, dobânda fiind suportată de - -.
Susținerea potrivit căreia reclamanta a obținut în baza contractului de asociere în participațiune mobilier în valoare de - lei, conform facturii nr. -/30.08.2006, că acesteia i s-a propus preluarea unui stoc de mobilă în valoare de aproximativ - lei și că rezultatele asocierii urmează a fi înregistrate la încheierea perioadei contractuale, respectiv 31.12.2008, nu este de natură a duce la altă concluzie.
Instanța constată că simpla emitere a facturii nr. -/30.08.2006 nu este suficientă pentru a se reține că - - a primit bunurile menționate în factură. Pentru a se reține că mobilierul respectiv a intrat efectiv în patrimoniul reclamantei este necesar să se prezinte documente contabile justificative, or acestea nu au fost depuse la dosarul cauzei.
Nici propunerea formulată de - România - privind mobilierul în valoare de - lei (fila 384) nu este convingătoare.
Se observă că - România - îi oferă reclamantei mobilier spre achiziționare, nu ca beneficiu rezultat din contractul de asociere. Pe de altă parte, instanța constată că - - urma să obțină 50% din profitul obținut prin asociere, nu din bunurile produse de către - România -.
Aceste împrejurări, la care se adaugă și faptul că nu există evidențe contabile ale asocierii în participațiune în care să fie înregistrate cheltuielile și veniturile acesteia, confirmă faptul că în analiza efectuată autoritățile fiscale au stabilit corect că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile cu dobânzile deoarece creditele nu au fost folosite de - - în scopul obținerii de venituri, ci de finanțare cu titlu gratuit a activității desfășurate de - România -.
Cum aceste dobânzi nu sunt aferente unor credite utilizate în desfășurarea propriei activități a reclamantei și nici în activitatea asocierii în participațiune, ci exclusiv în activitatea altor persoane juridice, Curtea reține că este neîntemeiată critica reclamantei referitoare la cheltuielile cu dobânzile bancare pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar de - lei, majorări de întârziere de 94119 lei și penalități în sumă de 4786 de lei.
2. În ceea ce privește cheltuielile cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor utilizate în baza contractului de comodat nr. 5296/01.10.2003, încheiat cu - Co -.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 571/2003, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Acest text de lege consacră principiul conform căruia orice cheltuială, pentru a fi încadrată în categoria cheltuielilor deductibile fiscal, trebuie să fi fost efectuată în scopul realizării de venituri impozabile.
În prezenta cauză se constată că autoturismele și autoutilitarele puse de - Co - la dispoziția reclamantei - - în baza contractului de comodat nr. 5296/01.10.2003 nu au fost utilizate de reclamantă în scopul realizării de venituri. Reclamanta nu a prezentat nici un document contabil care să îi confirme susținerea potrivit cu care autoturismele și autoutilitarele au fost folosite în activitatea de aprovizionare și livrare. Pentru a fi dovedit acest aspect era necesar să existe foi de parcurs, facturi de livrare și aprovizionare, avize de însoțire a mărfii în care să apară consemnat expres în rubricile corespunzătoare că autovehiculele respective au fost utilizate la transportarea mărfii.
Cum din probele administrate în cauză nu reiese că autoturismele și autoutilitarele puse de - Co - la dispoziția reclamantei - - ar fi fost folosite de aceasta din urmă, astfel în cât să se poată reține că era necesară repararea și întreținerea lor, Curtea reține că autovehiculele respective nu au fost utilizate în vederea obținerii de venituri. Nefiind utilizate în acest scop, este evident că nici cheltuielile cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor nu sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Prin urmare, autoritățile fiscale au determinat corect situația cheltuielilor cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor și au apreciat just că nu sunt cheltuieli deductibile.
Împrejurarea că organul de control a acceptat deducerea fiscală a cheltuielilor privind combustibilul autoturismelor și autoutilitarelor respective nu are relevanță juridică deoarece instanța nu a fost învestită cu verificarea legalității și temeiniciei soluției adoptate pentru cheltuielile privind combustibilul.
3. Cu privire la cheltuielile efectuate de către societate pentru a servi angajaților, zilnic, o masă caldă.
Nici aceste cheltuieli nu sunt deductibile.
Apărarea reclamantei potrivit căreia cheltuielile efectuate de către societate pentru a servi angajaților, zilnic, o masă caldă sunt asimilate cu indemnizația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă nu poate fi reținută.
Prin Legea nr. 142/1998 s-a stabilit cadrul în care salariații pot primi o alocație individuală de hrană, suportată integral pe costuri de angajator, precum și condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca sumele corespunzătoare să fie deductibile la calculul impozitului pe profit, în limitele prevăzute de lege.
În speță, este de necontestat că reclamanta - - a efectuat cheltuieli pentru hrana angajaților, însă acestea nu pot fi deduse în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 142/1998 deoarece nu au fost făcute în condițiile prevăzute în acest act normativ.
Faptul că legiuitorul nu permite deducerea cheltuielilor pentru hrana angajaților în cazul în care nu îmbracă forma tichetelor de masă reiese și din prevederile art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, publicate în Monitorul Oficial nr. 26/25.01.1999, conform cărora angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, pot achiziționa, tipări și distribui tichete de masă, cu respectarea prevederilor art. 28, numai salariaților proprii, încadrați cu contract individual de muncă, angajatorii respectivi fiind obligați să asigure evidenta, circulația și păstrarea tichetelor de masă, astfel încât să poată face dovada cheltuielilor efectuate în acest scop, în vederea aplicării prevederilor art. 8 din Legea nr. 142/1998.
În aceste condiții, Curtea consideră că organul fiscal este îndreptățit să constate că relevant în deducerea cheltuielilor pentru hrana angajaților este ca angajatorul să respecte prevederile Legii nr. 142/1998 privind tichetele de masă, or reclamanta nu le-a respectat.
4. Cheltuielile privind lucrările de împrejmuire.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcționare.
Punerea în funcțiune a activelor corporale și necorporale se realizează în condițiile prevăzute de lege.
În prezenta cauză, fiind vorba despre o lucrare de edificare a unei împrejmuiri, sunt incidente dispozițiile legale din materia construcțiilor.
Așa fiind, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, o lucrare de construcție poate fi dată în folosință după efectuarea recepției lucrării.
Prin recepție se certifică faptul că lucrările au fost executate în conformitate cu prevederile contractului, ale documentației de execuție și ale reglementărilor specifice, cu respectarea exigențelor esențiale, conform legii.
Dovada efectuării recepție o constituie, potrivit dispozițiilor art. 15 din același act normativ, un procesul-verbal în care se consemnează observațiile și concluziile comisiei de recepție.
Cum în speță nu există procesul-verbal de recepție din care să reiasă că s-a efectuat recepția impusă de lege ce presupune verificarea datelor privitoare la condițiile specifice de amplasament și de exploatare tehnologică, la modul de respectare a reglementărilor tehnice în vigoare în executarea lucrării, Curtea constată că nu a avut loc o punere în funcțiune a lucrării de împrejmuire în sensul dispozițiilor legale incidente în materie.
Instanța nu va lua în seamă susținerea potrivit căreia finalizarea lucrării s-a realizat în luna decembrie a anului 2005, aspect ce ar reieși din situația de lucrări efectuate în cursul lunii decembrie a anului 2005, din lista consumurilor de resurse materiale și lista consumurilor cu mâna de lucru.
Instanța reține că, așa cum s-a arătat mai sus, amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune, or în prezenta cauză punerea în funcțiune a lucrării de împrejmuire nu s-a realizat. Situația de lucrări efectuate în cursul lunii decembrie a anului 2005, lista consumurilor de resurse materiale și lista consumurilor cu mâna de lucru fac parte din categoria documentelor ce se verifică în cadrul procedurii de recepție a lucrării, neavând natura și semnificația procesului-verbal de recepție prin care se finalizează procedura de recepție la terminarea lucrărilor.
Prin urmare, autoritatea fiscală a stabilit judicios că reclamanta - - I datorează impozit pe profit în sumă de 3697 lei și majorări de întârziere de 2193 lei, aferent cheltuielilor de împrejmuire în cuantum de 23109 lei.
5. Cu privire la obligația de a plăti 56500 lei reprezentând vărsăminte pentru persoane cu handicap, 42023 lei majorări de întârziere și 2169 de lei penalități.
În conformitate cu dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999, în vigoare în perioada supusă controlului fiscal, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care au un număr de cel puțin 100 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.
Potrivit dispozițiilor art. 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la art. 42, au obligația de a plăti lunar la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap o sumă egală cu salariul minim brut pe economie înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap. De la această obligație sunt exceptate, conform art. 43 alin. 2 din același act normativ, persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap.
În speță, nu sunt probe din care să rezulte că reclamanta - - a solicitat Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap.
Adresele nr. 1046/31.03.2004, nr. 2168/29.06.2004, nr. 3317/30.09.2004, nr. 4423/21.12.2004, nr. 1191/31.03.2005, nr. 2542/27.06.2005, nr. 3835/29.09.2005, nr. 5199/21.12.2005, nr. 1441/30.03.2006, 2887/28.06.2006, nr. 4021/28.09.2006 și nr. 5255/21.12.2006, care conțin solicitarea reclamantei de a i se repartiza spre angajare persoane cu handicap, și înscrierea acestor adrese în registrul de corespondență al societății nu sunt elemente certe și credibile care să conțină date sau informații de natură să ducă la concluzia că au fost expediate către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Așa fiind, Curtea consideră că nu se poate primi susținerea potrivit căreia reclamanta este exceptată de la obligația de a plăti lunar la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap o sumă egală cu salariul minim brut pe economie înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu a încadrat persoane cu handicap.
Având în vedere și faptul că autoritatea fiscală a ținut seama de numărul de salariați cu certificate de încadrare în grad de handicap angajați de - - în perioada suspusă verificării fiscale, instanța consideră că sunt neîntemeiate criticile reclamantei referitoare la obligația prezentată mai sus.
6. Servicii de consultanță.
Autoritatea fiscală a reținut că - - I, în mod greșit, a dedus la calculul impozitului cheltuieli înregistrate în evidența sa fiscală în baza unor facturi fiscale emise de - SRL B în care, la rubrica "denumirea produselor sau a serviciilor" este înscris "servicii de consultanță."
În apărarea sa, reclamanta a arătat că acele cheltuieli au fost făcute pentru plata utilităților și chiriei pentru sediul biroului de reprezentare deschis la B într-un spațiu pus la dispoziție de - SRL.
Conform prevederilor art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003, nu sunt deductibile cheltuielile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte.
În speță, corect a reținut autoritatea fiscală că reclamanta nu a prezentat un contract încheiat cu - SRL care să conțină date privind detalii ale serviciilor prestate, termene de execuție, valoarea totală a contractului, defalcarea cheltuielilor pe întreaga perioadă de desfășurare a contractului, precum și documente din care să reiasă prestarea efectivă a serviciilor.
Curtea reține că aceste cheltuieli nu pot fi deduse pe considerentul că au fost efectuate pentru plata utilităților și chiriei pentru "sediul biroului de reprezentare" deschis la B într-un spațiu pus la dispoziție de - SRL. La stabilirea impozitului pe profit nu se poate diminua baza impozabilă în situația în care documentele justificative prezentate conțin alte aspecte decât cele invocate de contribuabil. Instanța constată că în speță nu există elemente în baza cărora să se rețină că reclamanta s-a aflat într-o eroare ce nu putea fi evitată, cu atât mai mult cu cât operatorii economici au îndatorirea de a verifica întocmirea corectă a documentelor contabile.
7. În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată.
O condiție generală prevăzută de art.145 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată este ca bunurile și serviciile achiziționate să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile.
Curtea reține, în baza considerentelor de mai sus, că autoritatea fiscală a apreciat just că taxa pe valoare adăugată aferentă cheltuielilor pentru servicii de consultanță, pentru reparațiile autoturismelor la care s-a făcut referire mai sus și pentru hrana oferită gratuit angajaților nu se deduce deoarece nu s-a dovedit că au fost efectuate în folosul operațiunilor taxabile ale contribuabilului.
Greșit s-a apreciat însă că - - nu și-a motivat contestația în legătură cu taxa pe valoare a adăugată în sumă de 25562 lei.
Din examinarea conținutului contestației nr. 2010/25.01.2008, formulate de - -, reiese că petenta a precizat suficiente elemente de fapt și de drept relevante pentru soluționarea contestației. Astfel, reclamanta a arătat care este suma pe care o contestă și care sunt motivele de drept pe care le invocă în apărare.
Având în vedere că prin contestație s-a criticat modul în care s-au interpretat și aplicat dispozițiile legale în materia taxei pe valoarea adăugată raportat la situația de fapt reținută de organele de control fiscal, instanța consideră că respingerea contestației cu privire la suma de 25562 lei constituie un formalism excesiv, contrar spiritului dispozițiilor art. 206 alin. 1 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 92/2003.
Curtea nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și nici pe cele ale suplimentelor de expertiză fiindcă au la bază analize ale expertului în legătură cu modul de interpretare și aplicare a legii în materie fiscală, nu constatări de fapt. Procedând în acest fel, expertul și-a depășit atribuțiile, exercitând atribuții ale puterii judecătorești.
Față de toate aceste aspecte, Curtea va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, va anula decizia nr. 27/19.03.2008, dispoziția nr. 69438/27.12.2008, precum și decizia de impunere nr. 69436/27.12.2008, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, în partea ce privește suma de 25562 lei pentru care s-a respins ca nemotivată contestația nr. 2010/25.01.2008, și va respinge, ca nefondată, cererea privind anularea raportului de inspecție fiscală nr. 69400/21.12.2007 și a deciziei nr. 69437/27.12.2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Având în vedere dispozițiile art. 723 indice 1 din Codul d e procedură civilă, precum și faptul că cererea reclamantei de suspendare a executării a actelor administrativ fiscale atacate a fost respinsă prin încheierea din 07.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, rămasă irevocabilă, Curtea va dispune eliberarea sumei de 55000 lei către reclamanta - - I, sumă consemnată în dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI, cu titlu de cauțiune, prin recipisa de consemnare nr. -/1, seria -, nr. -/26.06.2008 și chitanța nr. -/1, seria -, nr. -/26.06.2008.
Având în vedere dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă, ținând seama de faptul că dovada plății onorariului avocatului se face cu chitanță, nu cu factură, având în vedere totalul sumelor contestate (- lei) și al cheltuielilor de judecată (73,95 lei), precum și suma pentru care s-a admis contestația (25562 lei), Curtea o va obliga pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I să plătească reclamantei - - I suma de 3,24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - - I, cu sediul în I,-, jud. I, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, cu sediul în I,-, jud. I, și, în consecință:
Anulează decizia nr. 27/19.03.2008, dispoziția nr. 69438/27.12.2008, precum și decizia de impunere nr. 69436/27.12.2008, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, în partea ce privește suma de 25562 lei pentru care s-a respins ca nemotivată contestația nr. 2010/25.01.2008, formulată de - -
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta - - I privind anularea raportului de inspecție fiscală nr. 69400/21.12.2007 și a deciziei nr. 69437/27.12.2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Dispune eliberarea sumei de 55000 lei către reclamanta - - I, sumă consemnată în dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI, cu titlu de cauțiune, prin recipisa de consemnare nr. -/1, seria -, nr. -/26.06.2008 și chitanța nr. -/1, seria -, nr. -/26.06.2008.
Obligă pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I să plătească reclamantei - - I suma de 3,24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01.06.2009.
Președinte
--- -
Grefier
- -
și tehnoredactat:, 4 ex.
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian
