Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 100/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 100/ Dosar Nr-
Sedința publică din 02 februarie 2010
PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sf. G împotriva Sentinței civile nr. 984/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimata reclamantă - SRL, lipsă fiind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sf. G și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este declarate în termen legal și scutite de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar De asemenea se constată că s-a solicitat judecarea recursurilor și în lipsa în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Avocat, depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise, învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate în concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.984/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Covasnas -au dispus următoarele: s-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL Sf. față de această pârâtă ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL Sf.G împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sf.G și, în consecință:
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele de: 5.971 lei achitată cu chitanța seria - nr.- din 25.01.2008, 2.906 lei achitată cu chitanța seria - nr.- din 24.09.2007, 1.793 lei achitată cu ordinul de plată nr.37/28.05.2007, 2.830 lei achitată cu chitanța seria - nr.- din 07.09.2007, 5.379 lei achitată cu ordinul de plată nr.29/22.04.2008, 12.101 lei achitată cu ordinul de plată nr.15/19.02.2007, 6.286 lei achitată cu ordinul de plată nr.32/08.05.2007, 1.146 lei achitată cu ordinul de plată nr.29/12.06.2008, 3.483 lei achitată cu ordinul de plată nr.30/05.05.2008 - reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare, cu dobânda legală calculată, potrivit art.124 din OG nr.92/2003, de la data încasării și până la restituirea integrală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 2.039,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei DGFP C, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de primă înmatriculare achitate la Trezoreria municipiului Sf. din cadrul Administrației Finanțelor Publice Sf.G, administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C, este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată.
Contestația formulată de reclamantă împotriva adresei de refuz și îndreptată către DGFP C este inutilă de vreme ce actul atacat nu are caracterul de act administrativ de natură a da naștere, a modifica ori stinge raporturi juridice, în sensul dat de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Ci reprezintă o simplă adresă de corespondență a pârâtei, cu caracter informativ, prin care s-a răspuns cererii reclamantei de restituire a taxelor.
Ca urmare, în raportul juridic dedus judecății, Direcția Generală a Finanțelor Publice C nu este parte, astfel excepția invocată a fost admisă, iar cererea introductivă a fost respinsă față de pârâta DGFP C ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat în luna aprilie 2009 restituirea taxelor de primă înmatriculare achitate cu chitanțele și ordinele de plată arătate mai sus, taxe la plata cărora a fost obligată pentru înmatricularea în România a autovehiculelor descrise mai sus.
Pârâta Sf.G, prin adresa nr.16286/16.06.2009 (23) îi comunică refuzul de restituire invocând prevederile OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Instanța de fond a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată și a fost admisă ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Taxa de primă înmatriculare achitată de reclamantă s-a perceput de către organul fiscal în baza prevederilor art.214^1 Cod fiscal.
Practica instanțelor de judecată a stabilit că dispozițiile art.214^1 - 214^3 din Codul fiscal încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene întrucât taxa în discuție era percepută doar pentru autoturismele achiziționate din statele comunitare și înmatriculate pentru prima dată în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.
Faptul că taxa de primă înmatriculare era percepută nelegal este confirmat de împrejurarea că prin OUG nr.50/2008 această taxă a fost abrogată începând cu data de 1 iulie 2008, fiind înlocuită cu taxa pe poluare pentru autovehicule.
Prin normele de aplicare aprobate prin HG nr.686/2008, se instituie o procedură de restituite a diferenței dintre taxa de primă înmatriculare achitată în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 și noua taxă de poluare.
Însă, instanța de fond a apreciat că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu sunt incidente în speță pentru motivele următoare:
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție Europeana a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
În acest context, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanta de fond a mai reținut că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace.
Nu în ultimul rând, instanța de fond a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident, contravine principiului neretroactivității legii consacrat prin art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Avand in vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut ca reclamanta a achitat o taxă de înmatriculare nelegală, deci nedatorată, ca urmare, în temeiul art. 18 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea de chemare în judecată față de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sf.G și va recunoaște părții dreptul de a obține restituirea integrală a sumei achitate cu respectivul titlu.
Pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin imposibilitatea folosirii sumelor achitate, instanța de fond a obligat pârâta la plata dobanzii legale aferente debitului, dobândă prevăzută de art.124 Cod proc.fiscală, în speță fiind vorba de un raport juridic fiscal. Dobânda va fi calculată de la data plății fiecărei taxe și până la restituirea efectivă.
In temeiul art. 274 Cod procedură civilă, cum pârâta căzut în pretenții, instanța de fond a obligat-o la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat, taxă de timbru și timbru judiciar. Însă în ce privește cuantumul onorarului avocațional solicitat de 4.000 lei, instanța de fond a constatat că acesta este nepotrivit de mare în raport de gradul redus de complexitate a pricinii -știut fiind că instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod constant în sensul admiterii unor cereri de chemare în judecată având același obiect - cât și în raport de efortul depus de avocat. Așadar, în temeiul art.274 alin.(3) Cod procedură civilă, instanța de fond a redus la 2.000 lei onorariul avocațial la care a fost obligată pârâta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta - SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei, deoarece nu s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de organul fiscal pârât la fond, în sensul că reclamanta nu a indicat actul administrativ fiscal prin care i-a fost vătămat un drept sau interes legitim recunoscut de lege. Astfel, recurenta pârâtă arată că, la solicitarea intimatei reclamante să îi restituie taxa de primă înmatriculare achitată pentru mai multe autoturisme second-hand importate, în sumă totală de 41.865 lei, i-a răspuns societății reclamante că nu există o bază legală pentru neplata taxei de primă înmatriculare.
De asemenea, recurenta pârâtă arată că, începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ care stabilește că achitarea taxei are în continuare caracter imperativ, astfel că nu poate fi reținută culpa procesuală a pârâtei pentru a obliga organul fiscal pârât la plata cheltuielilor de judecată și nici la plata dobânzii legale. OUG nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule și instituie procedura de restituire a diferenței de cuantum rezultată din aplicarea acestei noi prevederi legale.
Recurenta pârâtă contestă aplicabilitatea dispozițiilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene, motivând că aceste dispoziții vizează în realitate numai introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne, astfel încât perceperea taxei de primă în România nu este contrară dispozițiilor comunitare, ca principiu general, legislația comunitară lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor prin care să pună în practică normele comunitare.
În concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta intimată solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea soluției pronunțate pe fondul cauzei de către Tribunalul Covasna, cu cheltuieli de judecată în recurs. În esență, intimata reclamantă arată că în mod corect instanța de fond a aplicat prevederile comunitare, deoarece art.148 alin.2 din Constituția României obligă judecătorul național să aplice direct normele comunitare atunci când normele juridice interne contravin celor comunitare, exemplificând cu jurisprudență a CJCE.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr.civ. Curtea apreciază recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice C ca fiind în parte fondat, anume cu privire la data de la care se cuvine a fi acordată dobânda legală societății intimate reclamante.
Astfel, reclamanta - SRL a solicitat restituirea sumei totale de 41865 lei achitată la Administrația Finanțelor Publice G cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare pentru înmatricularea mai multor autoturisme second-hand achiziționate din state membre ale Uniunii Europene. Suma încasată a fost vărsată la bugetul de stat, iar restituirea sumei a fost cerută de reclamant de la pârâta Administrația Finanțelor Publice G, refuzul pârâtei constituind un refuz nejustificat ce poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, atrăgând astfel competența instanțelor de contencios administrativ. În privința inadmisibilității acțiunii, instanța de recurs constată că, din moment ce în cauză se ridică problema aplicării directe a dreptului comunitar în conformitate cu art.148 alin.2 din Constituție, parcurgerea anumitor reguli de procedură administrativă din dreptul intern nu mai au relevanță în soluționarea cauzei, instanța având de soluționat numai fondul cauzei prin raportare la normele comunitare incidente în cauză.
Într-o jurisprudență constantă, Curtea constată că plata sumei de bani constând în taxa de primă înmatriculare este o operațiune prealabilă înmatriculării. În cauză nu s-a pus în discuție înmatricularea autovehiculului, înmatriculare care s-a realizat, ci compatibilitatea perceperii taxei pentru prima înmatriculare cu prevederile comunitare și dispozițiile constituționale interne care stabilesc regimul juridic și forța juridică a normelor comunitare pentru dreptul intern, anume cu prevederile art.90 alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și art.148 din Constituția României.
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este în contradicție cu dreptul comunitar, anume cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, astfel că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe, dispozițiile art.148 din Constituția României obligând la aplicarea directă a normelor comunitare în cazul în care norma juridică internă contravine normei comunitare. Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Prevederile cuprinse în OUG nr.50/2008, care reformulează conceptul de taxă de primă înmatriculare în cel de taxă de poluare, sunt la rândul lor criticabile, câtă vreme și acestea mențin obligația de plată a unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor second-hand de import din state UE, spre deosebire de autoturismele second-hand aflate deja pe piața internă, care nu sunt taxate în cazul schimbării proprietarului cu același regim de impozitare, împrejurare care creează o discriminare de natură a încălca prevederile art.90 alin.1 din Tratatul de instituire a Uniunii Europene.
Curtea constatat că, în aceste împrejurări, cu referire la ambele acte normative de instituire a taxelor privind prima înmatriculare a autoturismelor importate din state UE, nu se aplică în mod uniform și nediscriminator principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea Justiție a Comunităților Europene a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat
atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza ). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință de exemplu taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare. Constatându-se că taxa achitată este nelegală, în mod corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorat, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului este obligat de art.148 alin.2 și 4 din Constituție să aplice prioritar normele de drept comunitar.
În privința noilor acte normative care reglementează cadrul juridic pentru restituirea taxei speciale de primă înmatriculare către persoanele care au achitat-o în perioada 01 ianuarie 2007 și până în luna iunie 2008, instanța constată pe de o parte că, potrivit art.15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, astfel încât, prin coroborare cu dispozițiile art.21 alin.1 și 2 din Constituție, nu se poate restrânge accesul la justiție al unei persoane pentru situații juridice născute anterior legii noi, chiar dacă această nouă reglementare își întinde efectele, prin conținutul său și prin modul de reglementare, și asupra acelor situații juridice anterioare. Cu alte cuvinte, justițiabilii nu pot fi împiedicați să își valorifice în justiție drepturile ori interesele legale pentru simplul motiv că există o reglementare nouă ce stabilește un alt regim juridic pentru starea de fapt contestată de acel destinatar al legii. O interpretare contrară ar conduce la ideea unui fine de neprimire în această materie, ceea ce este inadmisibil, întrucât ar încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție.
În privința dobânzii legale acordate reclamantului, instanța de recurs constată că instanța de fond a stabilit corect temeiul general al acoperirii beneficiului nerealizat de societatea reclamantă, însă nu a indicat corect perioada pentru care i se cuvine reclamantei intimate dobânda legală pentru suma reprezentând taxa de primă înmatriculare. Astfel, dobânda legală se cuvine pentru fiecare taxă de primă înmatriculare ce compune suma totală de 41865 lei începând cu data de la care reclamanta intimată a solicitat organului fiscal restituirea taxei, anume data de 27 aprilie 2009.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul declarat de pârâtă și să modifice dispozițiile din sentința civilă atacată numai cu privire la dobânda legală, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Văzând prevederile art.274 Cod procedură civilă, soluția pronunțată în recurs, precum și volumul de muncă depus de avocatul intimatei reclamante în cauză, instanța de recurs va respinge cererea intimatei reclamante de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G împotriva Sentinței civile nr. 984/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o modifică în parte în sensul că dobânda legală pentru fiecare sumă în parte va fi calculată începând cu data de 27 aprilie 2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. / 2.03.2010
Dact. / 9.03.2010
- 5 ex.-
Jud. fond
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Marcela Comșa, Silviu Gabriel
