Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 92/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 92/ Dosar Nr-
Sedința publică din 02 februarie 2010
PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B împotriva Sentinței civile nr. 1076/CA/30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimatul reclamant, lipsă fiind recurenții pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și recurenta chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursurile sunt declarate în termen legal și scutite de la plata taxei judiciară de timbru și timbru judiciar. De asemenea se constată că s-a solicitat judecarea recursurilor și în lipsa părților în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Se constată depus la dosar prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatului reclamant într-un singur exemplar.
Avocat, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat, solicită respingerea recursurilor cu cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei și închiderea dezbaterilor, în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursurilor.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.1076/CA/30.11.2009 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ s-au dispus următoarele: s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și de chemata in garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B și, in consecință:
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantului suma de 1.730 lei și suma de 194,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins acțiunea formulată de reclamant in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a admis cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice B și, in consecință:
A fost obligată chemata in garanție Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice B suma de 1.730 lei.
S-a respins cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității este nefondată. Deși s-a susținut de chematul in garanție că reclamantul nu a indicat actul a cărui anulare o solicită și că nu se solicită anularea unui act administrativ sau fiscal, rezultă că reclamantul contestă refuzul pârâtei de a-i restitui taxa de poluare. In aceste condiții, procedura prealabilă este reprezentată de cererea de restituire a taxei pe care reclamantul a adresat-o pârâtelor.
Pe fond, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși se invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța de fond a constatat că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, și nici pentru autoturismele noi cu capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România sau pentru autovehiculele noi cu o capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, ca fiind nedepusă in termen. Însă reclamantul nu solicită anularea deciziei de calcul a taxei, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art. 205 și urm. din. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
In concluzie, instanța de fond a apreciat că acțiunea promovată de reclamant in contradictoriu cu pârâta B este fondată. Întrucât reclamantul nu solicită anularea unui act emis de DGFP iar această instituție nu a încasat taxa de poluare, acțiunea promovată de reclamant in contradictoriu cu această pârâtă a fost respinsă.
Instanța de fond a avut in vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de pârâta B, având in vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, urmează a fi admisă cererea formulată de pârâta B și a fi obligată Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare.
Întrucât acțiunea reclamantului in contradictoriu cu pârâta DGFP a fost respinsă, această parte necăzând in pretenții, a fost respinsă și cererea de chemare in garanție formulată de pârâta DGFP.
Având in vedere soluția de admitere in parte a acțiunii reclamantului, doar in contradictoriu cu pârâta B, această pârâtă a fost obligată la o parte din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, constând in onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Administrația Finanțelor Publice B, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B, solicitând, în esență, admiterea recursurilor, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul, respingerea pe fond a acțiunii reclamantului va fiind neîntemeiată. Recurenții arată că sentința atacată nu face referiri la apărările ori la înscrisurile depuse de pârâte la dosar și nu a observat faptul că reclamantul însuși a înțeles să uzeze de dispozițiile Codul d e procedură fiscală, care prevăd imperativ că orice contestație se depune în termen de 30 de zile de la comunicarea actului atacat. Prevederile art.18 din Legea nr.554/2004 stabilesc soluțiile aflate la îndemâna instanței de judecată, instanța de fond având așadar posibilitatea ca, dacă aprecia în termen cererea reclamantului de depunere a contestației, să anuleze Decizia nr.387/2009 a DGFP B și să oblige DGFP să emită o nouă decizie pe fondul cauzei.
Recurentele pârâte B și DGFP B au mai susținut că prevederile legale care impun taxa de poluare sunt imperative și înmatricularea nu se poate realiza fără plata acestei taxe, iar restituirea sumei de către organul fiscal nu este legală, câtă vreme legea impune colectarea acestei taxe. comunitare nu sunt contrare perceperii taxei de poluare, noul act normativ în materie, anume OUG nr.50/2008, aplicându-se fără discriminare autovehiculelor noi și vechi aflate la prima înmatriculare în România. statului român cu Uniunea Europeană nu au condus la modificarea acestei taxe sau la anularea ei, iar art.90 din Tratatul Comunității Europene nu intră în contradicție cu prevederile naționale care reglementează taxa de poluare.
Recurenta B arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu B, cererea formulată de cele două pârâte. Recurenta mai arată că procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în data de 29.01.2009, astfel că noua reglementare este compatibilă cu art.90 din Tratat. Recurenta mai susține că este necesar să se ia în considerare baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului, nu numai valoarea impozitului intern ce se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate. Recurenta a criticat sentința și sub aspectul obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme nerestituirea sumei nu le poate fi imputată acestora, legea obligând la colectarea taxei de poluare.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința atacată prin prisma recursurilor declarate și a art.304 indice 1 Cod pr.civ. instanța de recurs urmează să admită recursurile declarate și să caseze sentința civilă atacată, trimițând-o spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru considerentele de mai jos:
Reclamantul din Baa chiziționat din Germania un autoturism second-hand, achitând la data de 2 martie 2009 taxa de poluare în sumă de 17300 lei, la Administrația Finanțelor Publice Reclamantul a solicitat la data de 15 iulie 2009 pârâtei Administrația Finanțelor Publice B să îi restituie suma achitată cu titlul de taxa de poluare, atașând copia chitanței seria - nr.-/02.03.2009. Pârâta Administrația Finanțelor Publice Bae mis decizia nr.7285/25.02.2009 de calcul a taxei de poluare pentru contribuabilul, stabilind suma de plată în cuantum de 1730 lei.
Pârâta Baî naintat cererea formulată de reclamant în luna iulie 2009 la forul superior, anume la pârâta DGFP B, care a calificat cererea de restituire drept contestație și a respins-o ca fiind nedepusă în termen, prin Decizia nr.387/01.09.2009, comunicând-o reclamantului sub nr. de înregistrare a contestației, anume nr.34071/2009.
Instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea față de pârâta DGFP B, câtă vreme asupra situației juridice a taxei de poluare în cauză s-a pronunțat și organul fiscal superior celui la care a fost percepută taxa, anume DGFP B prin raportare la pârâta B și, corelativ, se impune a se verifica dacă cererea de chemare în garanție a Bf ormulată de DGFP B trebuie sau nu respinsă. Raționamentul juridic al instanței de fond este, în mare măsură, corect, însă ignorarea completă a normelor de procedură fiscală este nelegală, contravenind realității obiective împrejurarea respingerii acțiunii față de DGFP B, fără o minimă examinare a fondului cauzei cu privire la această pârâtă, cu privire la raporturile juridice și fiscale existente între reclamantul intimat pe de o parte și părțile chemate de acesta în judecată pe de altă parte. Chiar dacă face aplicarea directă a prevederilor dreptului comunitar, instanța de fond nu poate face abstracție de diferite reguli de procedură din plan intern, care stabilesc proceduri pe baza cărora se derulează activități, precum recuperarea unor taxe și impozite considerate a fi fost achitate necuvenit, proceduri pe baza cărora, de asemenea, ulterior se pot identifica instituțiile publice care nu aplică rigorile dreptului comunitar și care, finalmente, pot sta ca pârâte în proces. Situația expusă mai sus echivalează cu o nejudecare a fondului în privința raporturilor juridice, implicit procesuale, dintre reclamantul intimat și recurenta pârâtă DGFP B, influențând și cererea de chemare în garanție formulată de DGFP B la fond.
Pe de altă parte, instanța de fond va administra ce probe apreciază necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și pronunțarea unei soluții temeinice și legale.
Față de cele arătate, văzând prevederile art.312 Cod pr.civ. instanța de recurs urmează să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sent. Civ. nr.1076/CA/30.11.2009 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și
Trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ pentru rejudecare.
Obligă recurentele în solidar să plătească intimatului reclamant suma de 100 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /2.03.2010
Dact./9.03.2010
- 6 ex.-
Jud. fond
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Marcela Comșa, Silviu Gabriel
