Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 102/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 102/F-CONT
Ședința publică din 24 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, domiciliat în comuna, sat Izvorul, jud.V împotriva pârâtelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în H,-, jud.V și DIRECȚIA CONTROL COMUNITARE DIN CADRUL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pârâta Direcția Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Acțiunea legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2009 emisă de Trezoreria
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus din partea reclamantului, o cerere de amânare pentru a-și angaja apărător.
Curtea pune în discuție, cererea de amânare formulată de reclamant.
Reprezentantul pârâtei Direcția Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor arată că lasă la aprecierea instanței această cerere.
Curtea, având în vedere data depunerii acțiunii, respectiv 23 decembrie 2008, precum și dispozițiile art.156 Cod procedură civilă, văzând că nu este dovedită cererea de amânare, o respinge ca neîntemeiată.
Acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, prin întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei Direcția Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, având cuvântul pe excepție, solicită admiterea acesteia, având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada de către reclamant, a îndeplinirii procedurii prealabile, conform art.7 din Legea nr.554/2004. Nici pe fond acțiunea nu este admisibilă, nefiind motivată în fapt și în drept.
Curtea rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 23.12.2008, a formulat plângere împotriva deciziei de impunere nr.25720 din 20.11.2008 emisă de H și a procesului-verbal de constatare încheiat la 9.01.2008 de către Direcția de Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării lucrărilor publice și locuințelor prin care se reține în sarcina sa debitul de 129.146,71 lei.
În motivare s-a arătat că SC Com SRL a accesat fonduri comunitare în sumă de 50.000 euro, din care s-au plătit doar 40.000 euro pentru un proiect ce a fost realizat integral.
Cu toate acestea s-a apreciat că au existat nereguli constatate de reprezentanții agenției, întocmindu-se procesul-verbal din 9.01.2008.
S-a arătat că societatea comercială a intrat în procedura de dizolvare deoarece nu mai erau comenzi.
S-a susținut că datorită faptului că nu a accesat personal fondurile și nu s-a obligat cu nimic, nu i se poate imputa reclamantului suma respectivă ci numai societății comerciale.
În susținerea cererii a fost depusă la dosar decizia de impunere nr.25720/20.11.2008 emisă de DGFP V -
Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, succesor în drepturi al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că, în primul rând nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 și că plângerea nu cuprinde semnătura reclamantului, cererea fiind nulă în condițiile art.133 Cod procedură civilă.
S-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, deoarece procesul -verbal de constatare a fost întocmit împotriva unei persoane juridice, respectiv SC Com SRL.
Pe fond s-a solicitat respingerea plângerii, deoarece procesul-verbal a fost legal întocmit.
În susținerea întâmpinării au fost depuse la dosar: procesul-verbal de constatare din 9.01.2008, dovada comunicării acestuia, contractul de grant nr.10/5877/12.11.2002, cu anexele aferente și contractul de ajutor extern financiar nerambursabil pentru un program descentralizat.
DGFP Vaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii, în primul rând deoarece petentul s-a adresat direct instanței, fără a efectua procedura prealabilă, iar pe de altă parte deoarece procesul-verbal de constatare și ulterior decizia atacată au fost legal întocmite.
Prin sentința nr.578/CAF/21.04.2009, Tribunalul Vâlcea și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL PITEȘTI în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004, reținându-se că cererea de anulare a deciziei fiscale are caracter incidental, în speță solicitându-se anularea unui act administrativ emis de un organ central, respectiv procesul-verbal din 9.01.2008.
Analizând propria competență, instanța constată că în cauză se solicită anularea procesului-verbal de constatare încheiat la 9.01.2008 de către Direcția de Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței, autoritate publică centrală, astfel că, potrivit art.10 din Legea nr.554/2004, competența aparține curții de apel în primă instanță.
Decizia de impunere nr.25720/20.11.2008, emisă de DGFP V- Haa vut la bază titlu de creanță - proces - verbal de constatare încheiat la 9.01.2008 de către Direcția de Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței. Ca atare, în fața instanței se atacă actul primar care reprezintă izvorul creanței, și care, potrivit art.10 din OG nr.79/2003 coroborat cu 137 din OG nr.92/2003, constituie titlu executoriu, respectiv procesul-verbal din 9.01.2008 și în mod accesoriu decizia de impunere emisă în baza acestuia.
Din probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
Reclamantul, ca reprezentant al SC Com SRL, pentru această societate a accesat fonduri comunitare pentru înființarea unei Fabrici de Panificație -, încheindu-se astfel contractul de ajutor financiar nerambursabil (filele 38-40).
Reprezentanții Direcției de Control Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței au constatat prin procesul-verbal întocmit la 9.01.2008, urmare unei sesizări înregistrate la 24.05.2007, că beneficiarul a încălcat prevederile art.4 și art.14 alin.1 din anexa la contract - condiții generale, rezultând o sumă totală neeligibilă de 35.948, 98 euro. S-a reținut că avea calitatea de asociat atât la firma beneficiară, cât și la firma furnizoare din cadrul contractului de vânzare-cumpărare.
În procesu-verbal s-a arătat că împotriva acestuia se poate face contestație în 30 de zile de la comunicare la sediul autorității competente în gestionarea fondurilor comunitare.
Procesul-verbal a fost comunicat societății la 13.02.2008 (fila 24).
La 21.02.2008, SC Com SRL a fost radiată din Registrul comerțului în procedura de dizolvare urmată de radiere în temeiul Legii nr.31/1990.
Urmare a acestei desființări a societății comerciale, autoritățile fiscale au întocmit decizia de impunere pe numele lui, reprezentant și administrator al SC Com SRL, în temeiul art.5 alin.2 din OG nr.79/2003, art.25 alin.2 litera f din OG nr.92/2003 și art.2371din Legea nr.31/1990, comunicând decizia reclamantului, dovadă stând tocmai susținerile acestuia din plângere.
Împotriva acestei decizii și a procesului - verbal din 9.01.2008, reclamantul a formulat plângere, invocând faptul că nu are calitate pentru ca actele administrative să fie întocmite pe numele său.
În ce privește lipsa semnăturii de pe cerere invocată în întâmpinare, fila 9, se constată că aceasta nu este întemeiată, plângerea fiind semnată.
În ce privește calitate procesuală se constată că decizia de impunere nr.25720/20.11.2008, a fost întocmită pe numele reclamantului în calitatea acestuia de administrator și reprezentant al SC Com SRL, radiată, urmare a dizolvării.
Potrivit art. 3 din OG nr.79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, obiectul constatării existenței creanțelor bugetare îl constituie stabilirea neregulilor, prejudiciilor și/sau a persoanelor juridice ori fizice debitoare, ca urmare a nerespectării legalității, conformității și regularității utilizării și administrării fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente. Constituie titlu de creanță actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare.
De asemenea, potrivit art.25 alin.2 din OG nr.92/2003, în cazul în care obligația de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condițiile legii, alte persoane, în condițiile legii.
Potrivit art.2371alin.3 și 4 din Legea nr.31/1990, sociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate. De asemenea, răspunderea asociatului devine nelimitată în condițiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal ori al unor terți, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să își execute obligațiile.
Ca atare, deși actul administrativ inițial a fost întocmit pentru societatea comercială, răspunderea acesteia a fost transferată în temeiul textului sus-menționat către administrator, astfel că inclusiv pentru procesul-verbal din 9.01.2008, reclamantul are calitate de a formula plângere.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, se constată că potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, nainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Textul are caracter imperativ, astfel că lipsa procedurii administrative prealabile atrage inadmisibilitatea procedurii direct în fața instanței pentru contestarea actului administrativ.
Or, procesul-verbal din 9.01.2008, comunicat SC Com SRL la 13.02.2008, anterior radierii acesteia, nu a fost contestat la autoritatea emitentă, deși în capitolul 13 din acest proces-verbal se arată persoanei interesate procedura de contestare (fila 21).
De asemenea, decizia de impunere nr.25720/20.11.2008 emisă în temeiul procesului-verbal din 9.01.2008, comunicată reclamantului nu a fost contestată, deși, la capitolul 5 se arată posibilitatea contestării acesteia (fila 5), potrivit art.205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
Nu se poate aprecia că în cauză reclamantul nu a avut posibilitatea să atace cele două acte, de vreme ce decizia de impunere i-a fost comunicată personal iar procesul-verbal din 9.01.2008 a fost comunicat societății comerciale anterior radierii acesteia. De altfel, reclamantul nu invocă faptul că nu a cunoscut acest proces-verbal ci se prevalează doar de încetarea personalității juridice a societății comerciale la momentul de față.
Față de această situație, deși persoanei interesate i-au fost indicate în actele administrative atacate, comunicate legal, căile administrative pe care trebuia să le urmeze anterior sesizării instanței, reclamantul s-a adresat direct acesteia, neîmplinind o cerință legală, imperativă, în materia contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la art.10 din OG nr.79/2003 cu modificările ulterioare și art.205 și următoarele din OG nr.92/2003, instanța va admite excepția lipsei procedurii prealabile și va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtele Direcția Control Comunitare din Cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor( actual Ministerul dezvoltării Regionale și a Locuinței) și Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice H și respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat Izvorul, jud.V, împotriva pârâtelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în H,-, jud.V și DIRECȚIA CONTROL COMUNITARE DIN CADRUL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
-
Grefier,
Red.
/5 ex/25. 06.2009
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu