Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1039/CA/2009
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta - " & SRL O PRIN SP D și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H împotriva sentinței nr.609/CA/10.03.2009 pronunțată de Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei recurente.
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei recurente privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr.609/CA/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - " & SRL O reprezentată de lichidatorul judiciar D împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H și anulând parțial Decizia nr.57/18.10.2007, a admis în parte contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr.420/15.03.2007 și a măsurilor stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr-10137/2007 și ca urmare s-a anulat parțial Decizia de impunere nr.420/2007 și măsurile stabilite prin Raportul de inspecție, în sensul exonerării reclamantei de la plata sumei de 73.891 lei reprezentând obligații accesorii ce sunt scutite potrivit nr.OG40/2002 și a sumei de 10.742 lei impozit pe profit.
S-au menținut în rest Decizia de impunere nr.420/15.03.2007 și restul măsurilor dispuse prin Raportul de inspecție fiscală nr.10137/15.03.2007.
Prin aceeași sentință s-a dispus restituirea către reclamantă a avansului pentru efectuarea expertizei contabile în cuantum de 500 lei achitată la CEC BANK
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.88/30.11.2006, dată de DGFP H s-a desființat decizia de impunere nr.237/23.06.23006, emisă de DGFP H privind stabilirea impozitului pe profit în vederea refacerii controlului de către altă echipă de control decât cea care a încheiat raportul de inspecție fiscală contestat, pentru aceeași perioadă și același tip de impozit (fila 27 - 35).
Ca urmare, prin raportul de inspecție fiscală parțială nr.10137/15.03.2007 a fost refăcut capitatul din raportul de inspecție fiscală generală nr.1041/12.06.2006, încheiat de DGFP H, referitor la impozitul pe profit, pe perioada 04.2001 - 31.03.2006 și s-a constatat că:
1. Reclamanta a determinat eronat cota medie de adaos aferent mărfurilor vândute, practicând o cotă medie de adaos inferioară, fapt ce a condus la majorarea nejustificată a costului mărfurilor vândute și s-a luat în considerare doar diferențele de preț aferente intrărilor de mărfuri, fără a se ține cont și de diferențele de preț a stocurilor de mărfuri așa cum prevede pct.4.63 din nr.306/2002.
2. In perioada iulie 2004 - oct.2005, reclamanta a efectuat fără a avea la bază documente justificative din care să rezulte intrarea/ieșirea de mărfuri din gestiune, înregistrări contabile care au avut drept efect diminuarea scriptică a stocului de marfă, a adaosului comercial și a obligațiilor de plată de furnizori, cu consecințe și asupra cotei medii de adaos practicate.
3. Întrucât societatea a pierdut facilitățile prevăzute prin convențiile de eșalonare, în trim.I 2006, au fost repuse ca obligații de plată, prin stornarea veniturilor, fără ca acestea să fie luate în calcul la stabilirea profitului impozabil, respectiv a impozitului pe profit.
In baza acestui raport de inspecție fiscală a fost emisă decizia de impunere nr.420/15.03.2007 (fila 41).
Împotriva acestor acte administrativ fiscale reclamanta a formulat contestație iar prin decizia nr.57/18.10.2007 s-a respins contestația reclamantei.
In cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, ce a fost întocmită de către expert contabil, însă, întrucât expertul nu a convocat părțile la efectuarea expertizei pentru a da lămuririle necesare și să le dea posibilitatea să depună actele pe care le consideră necesare, la cererea pârâtei DGFP H (fila 91), după ce i s-a solicitat expertului să facă dovada că a convocat părțile, prin încheierea din 2 dec.2008, în baza art.208 Cod proc.civilă, s-a constata nul raportul de expertiză contabilă întocmit (fila 96) iar d-nul expert a fost înlocuit cu d-an expert.
După această înlocuire, întrucât s-a acordat mai multe termene de judecată pentru întocmirea altui raport de expertiză, d-na expert a arătat că nu a putut contacta reclamanta, fiind personal la sediul acesteia și nu i s-au pus la dispoziție actele contabile de către reclamantă, motiv pentru care nu poate întocmi raportul de expertiză.
Instanța constată că din dec.2008 și până la 10.02.2009 nu s-a putut lua legătura cu reprezentantul reclamantei.
Ca atare, față de refuzul reclamantei de a pune la dispoziția expertului numit de instanță actele contabile, prin încheierea din 17.02.2009, instanța a decăzut-o pe reclamantă din proba cu expertiza contabilă.
Intre timp, reclamanta a solicitat la Tribunalul Hunedoara, deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta.
Cu privire la actele administrativ fiscale contestate, prima instanță a mai reținut că:
Cu referire la facilitățile prevăzute prin convențiile de eșalonare a unor obligații fiscale, având în vedere dispozițiile Legii nr.266/2006 pentru aprobarea OG nr.28/2006, convențiile încheiate de reclamantă îndeplinesc condițiile legale pentru a fi repuse în termen.
Raportat la această constatare reiese că obligațiile accesorii ce sunt scutite la plată, în baza art.12 din OG nr.40/2002 sunt în sumă de 73.891 lei.
S-a mai reținut că din cuprinsul deciziei emise de DGFP H nr.57/2007, reiese că reclamanta a prezentat un număr de 104 facturi fiscale în valoare totală de 42.969 lei, facturi prin care s-a dovedit că reclamanta s-a aprovizionat cu diverse ambalaje /pungi de hârtie, pungi PVC) pentru acestea fiind întocmite în conformitate cu dispozițiile legale note de intrare - recepție.
Ca atare, aceste mărfuri chiar dacă au fost utilizate de către reclamantă în activitatea de comercializare cu amănuntul a mărfurilor alimentare și nealimentare, contravaloarea acestora trebuia avută în vedere de către organul de control ca și o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal, încălcându-se prev.art.21 din Legea nr.571/2003 fiind utilizată în scopuri impozabile.
Astfel, prin actul de control au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale mai mari, constând în impozit pe profit în sumă de 10.742 lei și ca urmare față de obligația totală de 153.713 lei stabilită de organele fiscale, reclamanta mai datorează bugetului de stat suma de 69.080 lei.
Nu este fondată susținerea reclamantei că s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a stabili diferențele de obligații fiscale datorate la impozitul pe profit, întrucât prin raportul de inspecție fiscală nr.10137/2007 a avut loc refacerea capitalului din raportul de inspecție fiscală nr.10414/2006, desființat prin decizia nr.88/2006 a DGFP
Ca atare nu a avut loc o verificare pentru prima dată a perioadei ci a fost vorba de refacere ca urmare a dispoziției de verificare și ca atare termenul de prescripție nu s-a împlinit.
Celălalt motiv invocat în contestație, prin care se arată că prin noul act administrativ fiscal s-au stabilit sume mai mari decât cele din actul administrativ fiscal desființat, este nefondat întrucât în urma refacerii controlului, obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina societății au fost mai mici cu 19.748 lei.
Așa fiind, a conchis prima instanță, față de cele arătat mai sus în baza dispoziției art.XVIII din Legea nr.226/2006 pentru aprobarea OG nr.28/2006, art.12 din OG nr.40/2002, art.21 din Legea nr.571/2003, raportat la art.216 din OG nr.92/2003, va admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - & COM SRL Orăștie împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H, va anula parțial decizia nr.57/2007, va admite în parte contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr.420/2007 și a măsurilor stabilite prin raportul de inspecție fiscală nr.10137/2007 și va anula parțial decizia de impunere nr.420/15.03.2007 și măsurile stabilite prin raportul de inspecție fiscală nr.10137/2007 în sensul exonerării reclamantei de la plata sumei de 73.891 lei reprezentând obligații accesorii ce sunt scutite potrivit OG nr.40/2002 și a sumei de 10.742 lei impozit pe profit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâta.
Prin recursul său, reclamanta solicită casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că sentința este netemeinică și nelegală parțial, întrucât nu s-a soluționat corect excepția prescripției invocată și în afară de aceasta, în mod greșit prin încheierea din 17.02.2009 a fost decăzută din proba cu expertiza contabilă care era dispusă în cauză și ca urmare se impune admiterea probei cu expertiza contabilă pentru verificarea întregului debit, inclusiv asupra diminuării majorărilor și penalităților de întârziere în urma diminuării bazei de calcul.
În drept invocă prevederile art.20 din Legea nr.554/2004.
Prin recursul pârâtei se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței și respingerea acțiunii în contencios administrativ ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, încălcând astfel dispozițiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă, iar din analiza hotărârii rezultă că în ce privește accesoriile în sumă de 73.891 lei și impozitul pe profit în sumă de 10.742 lei motivarea a fost preluată din raportul de expertiză anulat prin încheierea ședinței din 02.12.2008.
Pe fond, pârâta arată că reclamanta a pierdut facilitățile prevăzute prin convențiile de eșalonare în trimestrul I 2006 accesoriile sunt repuse ca obligații de plată, prin stornarea veniturilor menționate și fără ca acestea să fie luate în calcul la stabilirea profitului impozabil, respectiv a impozitului pe profit, astfel că în aceste condiții veniturile menționate generează diminuarea profitului impozabil reprezentând în fapt o cheltuială cu dobânzi / majorări și penalități, cheltuială care potrivit art.21 alin.4 lit.b din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal este cheltuială nedeductibilă din punct de vedere fiscal la calculul impozitului pe profit datorat bugetului de stat și ca urmare reclamanta intimată a diminuat nereal profitul impozabil, încălcând prevederile art.20 lit.d din Legea nr.571/2003.
În ce privește modul de înregistrare în evidență a facturilor fiscale prezentate de reclamantă pentru susținerea contestației, pârâta arată că reclamanta a solicitat recalcularea impozitului pe profit având în vedere faptul că în perioada 2001 - 2005 s-a aprovizionat cu diferite ambalaje în valoare totală de 42.969 lei ce nu au fost înregistrate pe cheltuieli de exploatare, însă aceste bunuri au fost înregistrate în debitul contului 371 mărfuri, fiind întocmite note de recepție cu adaos comercial, astfel că la descărcarea de gestiune s-a avut în vedere cota medie de adaos, iar costul aferent a fost inclus în cheltuielile de exploatare, respectiv în contul 607 cheltuieli privind mărfurile, cheltuială ce a fost avută în vedere la determinarea profitului impozabil și respectiv impozitului pe profit.
Pârâta mai arată că sunt irelevante și susținerile reclamantei cum că organele de inspecție fiscală nu au examinat toate stările de fapt și raporturile juridice relevante pentru impunere, susțineri nefondate, întrucât constatările din Raportul de inspecție fiscală finalizat prin Decizia de impunere nr.237/23.06.2006 nu au fost contestate recunoscând astfel implicit cele stabilite de inspecție fiscală, însă ulterior capitolul privind impozitul pe profit din această decizie de impunere s-a desființat, urmând să se încheie un nou act administrativ fiscal, astfel că următoarea inspecție fiscală finalizată prin Decizia de impunere nr.420/15.03.2007 și contestată de către reclamantă a avut ca și obiectiv refacerea capitolului referitor la impozitul pe profit.
În ce privește neincluderea în cheltuielile de exploatare a contravalorii achiziționării materialelor de ambalat (pungi de hârtie, pungi PVC) în valoare totală de 42.969 lei, pârâta arată că materialele de ambalat au fost înregistrate în contabilitate la debitul contului 371 "mărfuri", astfel că la descărcarea din gestiune a mărfurilor vândute, costul aferent materialelor de ambalat a fost inclus în cheltuielile de exploatare, respectiv în contul 607 "cheltuieli privind mărfurile", cheltuială ce a fost avută în vedere de organele de inspecție fiscală la determinarea profitului impozabil și a impozitului pe profit și pe cale de consecință, față de cele arătate, pârâta susține că acțiunea reclamantei este nefondată.
În drept invocă prevederile art.304 pct.7 și 9 și art.304/1 Cod pr.civilă.
Recursul pârâtei este scutit de plata taxei de timbru conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997 și art.26 alin.1 din Ordinul nr.760/C/22.04.1999 emis de ministrul justiției privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Reclamanta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Examinând recursurile de față în raport cu primul motiv invocat, actele dosarului și prevederile legale aplicabile în cauză, instanța constată că sunt fondate, urmând să fie admise, iar sentința casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probațiunii cu o expertiză contabilă.
În cauză, la cererea reclamantei, prima instanță a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, lucrare întocmită de expertul și depusă la filele 80 - 87 din dosar.
Prin încheierea din 02.12.2008 instanța a constatat nul raportul de expertiză, având în vedere că nu a fost efectuat în condițiile art.208 Cod pr.civilă și ca urmare s-a procedat la desemnarea unui alt expert pentru efectuarea raportului de expertiză contabilă încuviințat în cauză, numind-o pe d-na expert.
Prin sentința nr.130/F/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - judecătorul sindic s-a admis cererea reclamantei și ca urmare în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva reclamantei debitoare, ridicând debitoarei dreptul de a-și administra bunurile și conduce activitatea, desemnând totodată lichidator judiciar pe
Ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței și ridicării dreptului reclamantei de a mai conduce activitatea, noul expert desemnat nu a reușit să efectueze raportul de expertiză, aducând la cunoștința instanței acest lucru la termenul din 17.02.2009.
La termenul din 17.02.2009, prima instanță a dispus introducerea în cauză a lichidatorului judiciar și citarea lui pentru termenul din 03.03.2009 și totodată, fără să mai aștepte poziția lichidatorului judiciar în legătură cu susținerea acțiunii și a probei solicitate anterior de reclamantă, a dispus decăderea reclamantei din proba cu expertiza contabilă, cu motivarea că ar fi refuzat să predea actele la expert și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzei (fila 113).
Cu toate că expertiza efectuată în cauză de expertul contabil a fost anulată, iar asupra dispoziției de efectuare a expertizei contabile de către alt expert s-a revenit, prima instanță a avut în vedere la pronunțarea sentinței doar concluziile raportului de expertiză contabilă, respectiv răspunsul de la obiectivul 1, fără să arate apărările pârâtei și să prezinte motivele pentru care s-au înlăturat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la filele 6 - 12 din dosar.
Ca urmare, hotărârea pronunțată nu conține concluziile proprii ale instanței de fond și toate motivele pe care se sprijină conform prevederilor art.261 Cod pr.civilă, fiind încălcat dreptul la apărare al ambelor părți.
Așa fiind, în cauză este îndeplinit motivul de casare prevăzut de art.312 alin.3 Cod pr.civilă, pentru soluționarea temeinică a cauzei fiind necesară efectuarea expertizei contabile.
Cum această probă nu se poate efectua pentru prima dată în fața instanței de recurs conform prevederilor art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, sentința se impune casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu ocazia rejudecării, se va dispune efectuarea expertizei contabile așa cum în mod corect a fost încuviințată, iar celelalte motive invocate în recurs de ambele părți vor fi examinate ca apărări de fond.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta - " & SRL O PRIN SP D și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H împotriva sentinței nr.609/CA/10.03.2009 pronunțată de Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Hunedoara și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
încetat activitatea
Semn.Președintele
Curții de Apel
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
5 ex./19.10.2009
Jud.fond -
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș
