Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1051/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1051/2009
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare în rejudecare, după casare, recursul declarat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, împotriva sentinței civile nr. 2796/2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare - rejudecare dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 12.03.2009, intimatul a depus la dosar întâmpinare, însoțită de copia actelor care fac dovada provenienței bunului.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2796 din 28 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a municipiului
A fost anulată Decizia de restituire nr. 27678 din 14.05.2008 și pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 5728 și dobânda legală reprezentând taxă specială pentru autoturisme achitată cu chitanța seria - nr. - din 11 august 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu chitanța seria - nr. - din 11 iunie 2007, reclamantul a achitat suma de 5728 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare.
Considerând această taxă ca fiind nelegală și discriminatorie, a solicitat intimatei de rândul I restituirea ei.
Prin adresă scrisă și decizie de restituire intimata comunică reclamantului că, acesta nu este îndreptățit la restituirea taxei.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale, reclamantul s-a adresat instanței de judecată.
Taxa specială de înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea 343/2006, cuantumul acesteia fiind stabilit potrivit dispozițiilor art. 2141alin (3) din Codul fiscal.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție,Ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare".
În ce privește prezenta cauză, textul din tratatul constitutiv despre care precizează Constituția este art. 90 alin.1 din Tratatul care precizează:,nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Față de cele de mai sus, s-a constatat faptul că, reclamantul a fost vătămat în dreptul său prin însăși actul normativ care constituie temeiul legal al taxei achitate. Acest temei legal introduce un regim discriminatoriu pentru autovehiculul adus în țară, de către reclamant, din Comunitatea Europeană.
Regimul discriminatoriu constă în faptul că reclamantul a fost obligat a plăti o taxă de înmatriculare a autoturismului după ce, această taxă a mai fost odată plătită pentru autoturism în țara de origine. Această obligație nu este instituită și pentru autoturismele din România.
Odată plătită taxă de înmatriculare pentru acesta, legea nu mai reglementează plata unei noi taxe de înmatriculare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Z, solicitând admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulată de, și cu menținerea deciziei de restituire nr. 27678 din 14 mai 2008 emisă de Z ca temeinică și legală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice la plata dobânzii nu a fost motivată și ignoră dispozițiile Codului d e procedură fiscală coroborate cu cele ale Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget
De asemenea, că, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 214- 2143din Legea nr. 571/2003, că raportat la dispozițiile legale în vigoare la data formulării întâmpinării la fond, rezultă indubitabil că suma solicitată nu se încadrează în categoria celor care se restituie contribuabilului.
Se invocă dispozițiile art. 725 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentele arătând că, referitor la aplicarea legii civile în timp prima instanță a reținut corect faptul că se restituie doar diferența dintre cele două taxe, punându-se problema aplicării noului act normativ, respectiv a OUG nr. 50/2008 și pentru trecut, însă, cu toate acestea se dispune anularea deciziei emise de DGFP S și restituirea întregii taxe, fără a se avea în vedere noul act normativ.
Se arată că organul fiscal a respectat dispozițiile legale în vigoare privitoare la taxa specială de primă înmatriculare care au fost în vigoare până la data de 1.07.2008, precum și dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național.
În final se arată că cererea de recurs a fost formulată de DGFP S atât în nume propriu cât și în numele Administrației Finanțelor Publice a mun. Z, având în vedere prevederile art. 2 din HG nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea ANAF, -urile neavând personalitate juridică, fiind reprezentate în instanță de DGFP.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la data de 12 martie 2009 solicită respingerea recursului formulat de DGFP S în nume propriu cât și în numele Z, ca nefondat, iar pe cale de consecință, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală (10-11).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Conform chitanței seria - nr. -/11 iunie 2007 eliberată de Trezoreria Municipiului S, reclamantul a plătit suma de 5728 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâtele recurente pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamanta, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de dispozițiile art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantei de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentelor, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejusitificat este asimilat actului administrativ.
Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul -intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Față de recursul declarat de DGFP S Curtea de apel reține următoarele:
Promovarea căii de atac de către o persoană care nu a avut calitatea de parte la judecata în primă instanță este inadmisibilă, această excepție fiind invocată de curte din oficiu, potrivit art. 137 și 162 Cod procedură civilă.
Astfel se va reține că, în materie civilă hotărârile judecătorești își produc efectele numai între părțile care au luat parte la judecarea pricinii.
În consecință, cadrul procesual, din punctul de vedere al părților, stabilit la judecata înaintea instanțelor de fond, nu poate fi nici mărit, dar nici micșorat, cu ocazia judecării recursului.
Așadar, numai părțile de la judecata în fond au dreptul de a exercita calea de atac a recursului.
Acest aspect a fost abordat și în cuprinsul motive lor de recurs, prin invocarea prevederilor art. 2 din HG nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea ANAF și cu privire la care curtea reține că dreptul de reprezentare este distinct de calitatea procesuală activă sau pasivă a subiectului de drept.
În speță, Administrația Finanțelor Publice este emitentul actului administrativ atacat, respectiv a deciziei de restituire nr. 27678 din 14.05.2008, această entitate juridică are exercițiul drepturilor sale și este subiect de drept, având capacitatea de a emite acte care produc consecințe juridice.
Prin urmare, chiar dacă nu are personalitate juridică, calitatea procesuală pasivă este dată în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora "Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere".
În baza acestor considerente, recursul declarat de DGFP în nume propriu se va respinge ca fiind exercitat de o persoană care nu are calitatea de parte în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, împotriva sentinței civile nr. 2796/28.11.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Respinge recursul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S ca fiind făcut de o persoană ce nu are calitatea de parte în cauză.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./4.05.2009
Jud.fond.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Delia Marusciac, Liviu Ungur
