Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1049/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1049/2009
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z, împotriva sentinței civile nr. 1958/2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu SC SA, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului, consilier juridic, cu delegație la dosar și reprezentantul intimatei, avocat, cu delegație la dosar, din cadrul,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 23.02.2009 s-a depus la dosar, de către recurent dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, în sumă de 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
La data de 18.03.2009, s-a depus la dosar, de către SC SA (fostă SA), întâmpinare, însoțită de o serie de acte anexe, din care un exemplar se comunică și cu reprezentanta recurentului.
Reprezentantul intimatei arată că în luna noiembrie 2008, SC SA a absorbit SC SA, dobândind numele acesteia din urmă, sens în care depune la dosar o serie de acte în probațiune - copia adresei de răspuns emisă de către Primăria Mun. Z, o serie de extrase de pe site-ul oficial al Primăriei Z și al cotidianului "Magazin ", copia certificatului de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, precum și copiile Încheierilor judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, cu nr. 3927, 3928 și 3929 din data de 21.11.2008 (filele 44-54 dosar). Un exemplar de pe aceste acte se comunică și cu reprezentanta recurentului.
Reprezentantul intimatei face referire la conținutul adresei cu nr. 57.043/19.12.2007, emisă de Primăria Municipiului Z, în care se face referire la Serviciul Public de Sport, Cultură, Artă și Știință, actualmente Serviciul Public de Urmărire și . a Speciale.
La întrebarea instanței, reprezentanta recurentului arată că Serviciul Public de Urmărire și . a Speciale a fost înființat prin HCL nr. 96/2001, care se ocupă cu urmărirea și încasarea tuturor taxelor și impozitelor locale. Prin adoptarea acestei hotărâri s-a abrogat art. 1 din HCL nr. 61/2001. Arată de asemenea, faptul că la filele 86-94 dosar fond se prevăd atribuțiile acestui serviciu.
Reprezentantul intimatei arată că aspectele evidențiate de către reprezentanta recurentului țin de fondul cauzei, raportat la faptul că recurentul are intereseul de a demonstra că Serviciul Public de Urmărire și . a Speciale este succesorul Serviciului Public de Sport, Cultură, Artă și Știință, care se ocupa cu perceperea taxelor speciale în acest domeniu.
Arată de asemenea faptul că pentru înființarea unei taxe speciale trebuie îndeplinite cumulativ 3 condiții și anume: existența unui serviciu public corespunzător, actul administrativ de instituire a taxei să prevadă distincția între subiecții impozabili ce beneficiază de serviciul public și cei ce nu beneficiază și existența unui regulament, în cuprinsul căruia să se prevadă modul de obținere a consimțământului a celor ce beneficiază de acest serviciu public.
Reprezentantul intimatei arată în continuare faptul că, la acest moment nu există un Serviciu Public de Sport, Cultură, Artă și Știință, care să justifice existența unei asemenea taxe și toate afectările de sume provenite din perceperea acestei taxe sunt făcute de către Serviciul Public de Urmărire și . a Speciale și nu de către Serviciul Public de Sport, Cultură, Artă și Știință.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului arată că susține recursul așa cum a fost formulat, atât pe cale de excepție, cât și pe fond, precizând că taxa specială a fost instituită prin HCL nr. 61/07.05.2001.
În susținerea excepției inadmisibilității arată că art. 45, alin. 4 din Legea nr. 189/1998 era în vigoare la data instituirii acestei taxe, prevăzând calea de atac a contestației și termenele procedurale de exercitare a acesteia. Astfel că, la momentul adoptării HCL nr. 61/2001, o eventuală acțiune în contencios administrativ trebuia să aibă ca temei Legea nr. 29/1990. Înțelege să invoce de asemenea, prevederile art. 1. Civ. și ale art. 15, alin. 2 din Constituție, solicitând admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fond, reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea pune în vedere reprezentantei recurentului să pună concluzii asupra taxelor din punctul de vedere al prevederilor art. 45 din Legea nr. 189/1998.
Reprezentanta recurentului arată că acest aspect vizează o problemă de interpretare, în condițiile în care SC SA a finanțat echipa Z, care a fost sprijinită și de către Consiliul Local
Curtea pune în vedere reprezentantei recurentului să precizeze care este temeiul de drept din Legea nr. 189/1998, care dă dreptul autorității publice locale de a percepe aceste taxe cu caracter special.
Reprezentanta recurentului arată că prin instituirea acestor taxe se finanțează activități care profită tuturor în mod indirect, precizând că această taxă se regăsește și în portofoliul Consiliului Local P spre exemplu, invocând și Directiva cu nr. 400, în sprijinul susținerii că această taxă nu se percepe pe cifra de afaceri.
Curtea pune în vedere reprezentantei recurentului să pună concluzii asupra modalității de a contesta această taxă, pe cale de excepție.
Reprezentanta recurentului arată că aceasta vizează situația în care admiterea acțiunii are ca efect anularea taxei care finanțează activitățile cultural sportive, apreciind că o asemenea acțiune trebuie să se întemeiază pe prevederile Legii nr. 29/1990, iar pe Legea nr. 554/2004 numai pe cale de excepție.
Curtea pune în discuția reprezentantei recurentului prevederile art. 27 din Legea nr. 554/2004, din punct de vedere "per a contrario".
Reprezentanta recurentului arată că Legea nr. 554/2004 se aplică în această speță doar pe cale de excepție, opozabilă doar intimatei SC SA.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. Arată că hotărârea de consiliu local prin care a fost instituită această taxă a intrat în vigoare în anul 2001, în timp ce societatea pe care o reprezintă ființează din anul 2003.
Arată că Legea nr. 29/1990 prevedea termenul de 30 zile de la comunicare, însă trebuie făcută distincția dintre hotărârile/actele personale și cele abstracte cum este și acea hotărâre de consiliu local, aplicabilă tuturor și care nu se comunică.
Din acest punct de vedere solicită a se analiza conformitatea atât a HCL 61/2001, cât și a Legii nr. 189/1998, din perspectiva Legii nr. 24/2000 și a Directivei nr. 26 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Arată de asemenea faptul că în cuprinsul acțiunii introductive a invocat 4 motive care fac posibilă atacarea actelor normative, atât pe care de excepție, cât și pe cale directă.
Cât privește fondul recursului arată că a făcut precizări în legătură cu cele 3 condiții care se cer a fi îndeplinite pentru instituirea unei taxe speciale, condiții care nu sunt îndeplinite.
De asemenea apreciază că existența unei taxe speciale implică existența unui serviciu special, iar suma percepută cu titlu de taxă a fost modificată periodic, iar la momentul actual aceasta este reglementată de HCL nr. 34/2002, care prevede că aceasta se calculează ca procent de 0,015% din cifra de afaceri. Arată că art. 45 din Legea nr. 189/1998 prevede subiecții care beneficiază de această taxă specială. Există de asemenea regulamentul de urmărire și încasare a taxelor speciale care reglementează modul prin care se obține consimțământul plătitorilor acestor taxe speciale.
Apreciază că interpretarea laxă dată de administrația publică locală Z intră în contradicție cu prevederile Legii nr. 69/1991 și cu Legea nr. 189/1998.
Reprezentanta recurentului arată că sumele provenite din aplicarea acestei taxe speciale, reprezentând plățile și deconturile se fac cu probarea Consiliului Local Z - în considerarea argumentului că nu se impune angajarea altor persoane - numai pentru acțiuni ce intră în sfera acestei taxe.
Reprezentantul intimatei arată că din precizările părții adverse rezultă faptul că în prezent nu există un asemenea serviciu special, iar motivația este dată de faptul că nu se justifică angajarea unor persoane.
De asemenea arată că în prezent nu există un regulament în cuprinsul căruia să se prevadă modul de obținere a consimțământului beneficiarilor acestor taxe speciale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1958 din 3 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea reclamantei S, s-a anulat Hot. nr. 61/07.05.2001 emisă de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z și a fost obligată autoritatea emitentă la plata sumei de 1, daune morale către reclamantă, ca urmare a nesoluționării în termen legal a plângerii prealabile.
Totodată a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu prioritate această apărare, în virtutea art. 137 Cod procedură civilă, instanța a respinsexcepția de inadmisibilitate/tardivitate, în ședința din 19 septembrie 2008, pe următoarele considerente:
În primul rând, este de reținut că principiul constituțional al neretroactivității legii, în genere, se aplică doar normelor juridice de drept material (substanțial) care reglementează raporturile juridice dintre părți conferindu-le drepturi și obligații, nu însă și normelor de procedură, care, instituind mijloace și instrumente pentru valorificarea lor în justiție, respectiv reguli și principii de organizare judiciară, sunt întotdeauna de imediată aplicabilitate, dacă legea nu prevede altfel.
Or, așa fiind, în lumina noilor prevederi legale privind contenciosul administrativ, instituite prin Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare - și care oferă o altă perspectivă asupra controlului legalității actelor administrative de către autoritatea judecătorească, în concordanță cu normele europene în materie(aquissul comunitar)- trebuie constatat că acțiunea promovată de reclamantă nu este nici tardivă și nici inadmisibilă, așa cum se susține prin întâmpinare.
Astfel, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actualizată, "ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând" în justiție, firește, pe calea contenciosului administrativ.
Rezultă așadar că puterea legiuitoare a înțeles să supună controlului judecătoresc, din punct de vedere al legalității, toate categoriile de acte administrative normative emise de puterea executivă așa după cum și legile sunt supuse la rândul lor, controlului de constituționalitate.
Această măsură nu face decât să dea eficiență principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, al supremației constituției ca izvor fundamental al ordinii de drept, al conformării și subordonării ierarhice a tuturor actelor normative subsecvente, indiferent de autoritatea publică care le emană.
De asemenea, art. 4 alin. (1) teza I din aceeași lege prevede că " legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".
S-ar putea desprinde din cele ce preced concluzia că actele administrative cu caracter normativ pot fi cenzurate de către instanțele judecătorești numai pe cale directă însă, s-a pronunțat recent în sens contrar - în virtutea atribuției de unificare a practicii judiciare - iar soluția este absolut firească dacă avem în vedere identitatea de rațiune ce trebuie să stea la baza tratamentului juridic al actului administrativ, în general.
De altfel, art. 1 din legea nr. 554/2004, prevede că se poate adresa instanței de contencios-administrativ "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri" fără a se face nici o distincție iar "interesul legitim poate fi atât privat cât și public".
Mai mult, în ce privește actul administrativ cu caracter normativ - așa cum este cazul în speță - trebuie observat că el se bucură de un tratament juridic aparte deoarece are, prin natura sa, caracter general obligatoriu, efecte nelimitate în timp și se adresează unor subiecte de drept nedeterminate sau generic determinate.
Tocmai de aceea legea prevede că el poate fi atacat în justiție "oricând" și în mod direct de autorități și instituții publice expres prevăzute (Avocatul Poporului, Ministerul Public, Prefect, etc.), de orice alt subiect de drept public cât și de "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, privat sau public" (art. 1 corob. cu art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004).
Desigur, acest demers poate avea loc, fie pe cale principală, cu condiția îndeplinirii procedurii prealabile a recursului grațios (art.7) fie pe cale de excepție (după cum s-a arătat), așa încât o eventuală soluție de respingere pronunțată anterior cu privire la legalitatea actului administrativ normativ, nu leagă instanța pe temeiul excepției autorității de lucru judecat.
Cu alte cuvinte, similar controlului de neconstituționalitate a legilor exercitat de către Curtea Constituțională, instanța de judecată poate fi sesizată în mod repetat de către autoritățile abilitate, instituții publice sau orice persoană care justifică un interes legitim "privat sau public", cu privire la un act administrativ normativ, considerat nelegal.
În schimb, odată constatată nelegalitatea actului administrativ normativ și anularea sa printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, aceasta are efecte general obligatorii, pentru viitor.
În acest sens, art. 23 din Legea nr. 554/2004, modificată, prevede că "hotărârile judecătorești definitive și irevocabileprin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului B, fiind scutite de plata taxelor de publicare".
Nu este vorba așadar, despre constatarea nulității actului administrativ normativ, cu efect retroactiv("ex nunc") - după cum greșit susține reprezentantul reclamantei - ci este vorba pur și simplu despre "anularea actului" cu efect pentru viitor ("ex tunc"), sancțiune procesuală care, în fond, produce aceleași efecte juridice cu "abrogarea" unei legi, în plan legislativ.
Aceste prevederi legale, urmate de concluziile ce se impun, sunt pe deplin explicabile dacă avem în vedere, pe de o parte, că actul administrativ normativ produce efecte juridice imediate asupra subiecților de drept căruia se adresează, bucurându-se de prezumția de legalitate, întrucât provine de la o autoritate publică, însă pe de altă parte, nu își mai poate produce asemenea efecte atâta vreme cât s-a constatat nelegalitatea sa, printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și, irevocabilă, (indiferent de subiectul de sezină care s-a adresat instanței), interesul legitim fiind în acest caz, în mod evident, nu doar privat ci și public.
Iată de ce, cele două excepții invocate în apărare, anume excepția tardivității acțiunii pârâtei prin prisma Legii nr. 29/1990 respectiv a inadmisibilității acțiunii, privită fie prin prisma autorității de lucru judecat, fie a incidenței art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, (ce face trimitere la actele administrative cu caracter individual), nu își găsesc nici un fel de justificare din punct de vedere legal.
Desigur, în ce privește autoritatea de lucru judecat, la rigoare se putea observa faptul că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive prev. de art. 1201 Cod civil, raportat la. civilă nr. 1449/2003 a Curții de Apel - C, pronunțată în Dosar nr. 4993/2003 întrucât nu este vorba de aceleași părți (40, 41)însă acest aspect este absolut irelevant atunci când se atacă un act administrativ cu caracter normativ, așa după cum pe larg s-a arătat în precedent.
Trecând lasoluționarea în fond a priciniitribunalul constată că prin Hot. nr. 61/07.05.2001 Consiliul local al municipiului Zaa probat înființarea Serviciului public de sport, cultură, artă și știință - entitate fără personalitate juridic - având ca obiect de activitate gestionarea veniturilor destinate activităților de acest gen și a instituit o taxă specială pentru sprijinirea activităților de sport, cultură, artă și știință, percepută tuturor agenților economici care își au sediul, reprezentanta sau filiala pe raza municipiului
Totodată, prin Hot. nr. 62/07.05.2001 același consiliu a aprobat și Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului mai sus amintit, având ca principale atribuții "încasarea taxei speciale" tocmai instituite, "gestionarea fondului de venituri" încasate cu această destinație, precum și de a încheia, prin conducerea Primăriei, minute, convenții, contracte, etc. cu persoanele fizice și juridice plătitoare de taxe speciale, prin care le acordă unele facilități pentru desfășurarea unor activități cum ar fi: dreptul de a face reclamă și publicitate la locul de desfășurare a manifestărilor specifice, fără a li se percepe taxe pentru aceasta, dreptul de a desface produsele, dreptul de a imprima pe produse și ambalaje emblema firmei plătitoare, precum și alte facilități care se pot acorda fără încălcarea prevederilor legale.
Ulterior, prin Hot. nr. 96/02.07.2001, serviciul în discuție se desființează întrucât se aprobă înființarea Serviciului public de urmărire și încasare a taxelor speciale instituite de Consiliul local al municipiului Z, însă taxa specială pentru sport, cultură, artă și știință, instituită prin nr. 61/07.05.2001, rămâne a fi percepută în continuare.
Mai mult, în anii următori, prin nr. 173/05.11.2001 și nr. 34/04.03.2002 perceperea acestei taxe s-a extins atât la sucursale cât și la punctele de lucru iar taxele fixe inițial stabilite pe categorii de agenți economice s-au înlocuit cu o valoare procentuală de 0,015% din cifra de afaceri.
Cum în anul 2006, societatea reclamantă și-a stabilit sediul principal pe raza municipiului Z, intrând astfel în sfera de reglementare a nr. 61/2001, cu adresa nr. 6854/07.02.2008 a solicitat autorității administrative emitente reexaminarea acestei hotărâri, considerând-o nelegală, prin prisma textelor de lege care au stat la baza adoptării sale, anume art. 44 și 45 din Legea nr. 189/1999 privind finanțele publice locale.
Cu adresa nr. 11698/05.03.2008 s-a comunicat reclamantei că cererea sa va fi analizată în ședința consiliului local din data de 10.03.2008 însă nu a primit nici un răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 4 rap. la art. 2 lit. g din Legea nr. 554/2004, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, la data de 01.07.2008.
În acest context a fost corectă aprecierea reclamantei că atâta vreme cât legea instituie obligația urmării unei proceduri prealabile pe calea "recursului-grațios" corelativ are și dreptul de a primi un răspuns în termen legal, de la autoritatea administrativă căreia i s-a adresat, pentru că numai așa scopul legii poate fi atins.
Așa fiind și cum "tăcerea autorității" nu este dublată de nici o sancțiune procedurală, tribunalul apreciază că în speță pretenția reclamantei - exprimată prin primul capăt de cerere - de a obliga pârâtul Consiliul local al municipiului Z, în baza art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 la plata simbolică a sumei de 1 (un) daune-morale, este pe deplin justificată, dincolo de orice alte considerente.
Totodată, examinând conținutul nr. 61/07.05.2001 cu modificările ulterioare aduse prin nr. 137/2001 și nr. 34/2002, prin prisma art. 44 și 45 din Legea nr. 189/1999 dar și a prevederilor din alte acte normative adoptate ulterior în materie de impozite și taxe locale, tribunalul constată că aceasta este vădit nelegală, după cum se va arăta în continuare.
Principiul legalității constituie un reper fundamental în activitatea administrației publice, cu consacrarea atât constituțională (art. 1 alin. 5 din Constituția României) cât și legislativă (art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000) așa încât depășirea limitelor sau condițiilor de conformitate din actul normativ cu forță juridică superioară în baza căruia un act administrativ cu caracter normativ a fost adoptat, face ca acesta să devină anulabil, la cererea oricărei persoane interesate, lipsindu-l de efecte pentru viitor.
Astfel, potrivit art. 44 alin. (1) și art. 45 din Legea nr. 189/1999 privind finanțele publice locale - în vigoare la data adoptării hotărârii -o taxă specială poate fi instituitănumai dacă există un serviciu public creat în interesul persoanelor fizice și juridice, în baza unui regulament care să prevadă condițiile în care se percep taxele speciale, modul în care se obține acordul persoanelor plătitoare precum și modul de repartizare a acestora. Odată instituite,taxele speciale se percepnumai de la persoanele fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
În prezent, prevederi legale similare sunt cuprinse în art. 282 alin. (3) din Codul fiscal și respectiv art. 30 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
În speță, nici una din condițiile legale mai sus enunțate nu sunt îndeplinite, neexistând în realitate un serviciu public de sport, cultură, artă și știință creat în favoarea tuturor agenților economici de pe raza municipiului Z și la care aceștia să-și fi dat acordul, ci doar un serviciu public pentru urmărire și încasare a taxelor speciale instituite de consiliu.
În schimb, s-a menținut în continuare o"taxă specială" pentru "sprijinirea activității de sport cultură, artă și știință" care are conținutul și natura juridică a unui "impozit pe cifra de afaceri" atâta vreme cât are un caracter obligatoriu pentru toți agenții economici de pe raza municipiului Z și destinată unui scop social nedeterminat în materialitatea sa, nu satisfacerii unor nevoi speciale ale plătitorilor.
În schimbul acestei "taxe speciale" plătitorii, recte agenții economici, beneficiază, conform Regulamentului, de alte servicii decât cele pentru care a fost instituită (sport, cultură, artă și știință) și anume în mod direct - conform susținerilor pârâtului - de "posibilitatea" de a încheia convenții prin care li se acordă "anumite facilități" cu ocazia desfășurării anumitor activități specifice (sport, cultură, artă, știință) mai precis scutire de la plata taxei de afișaj și reclamă, intrare gratuită (?!) fie indirect prin "revigorarea" activității economice ca urmare a desfășurării unor astfel de activități și care, în opinia pârâtului, ar conduce la creșterea profitului pentru agenții economici.
Numai că acordarea unor astfel de "facilități", sunt contrare literei și spiritului legii în materie de taxe speciale pentru "servicii publice locale", deoarece însăși legea în vigoare, prevede în mod explicit că taxa reprezintă onorariul instituției publice pentru serviciul prestat (art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale).
În acest context mai trebuie amintit că, în prezent impozitele care se datorează și se fac venit la bugetul local sunt expres și limitativ prevăzute de Codul fiscal în timp ce art. 401 din Directiva 2006/112/CEE a Consiliului din 28.11.2006 prevede că "- prezenta directivă nu împiedică nici un stat membru să păstreze sau să introducă taxe pe contractele de asigurări, taxe asupra jocurilor de noroc și pe pariurile sportive, accize, taxe de timbru sau, mai general, orice taxe sau impozite care nu se pot caracteriza ca taxe pe cifra de afaceri -".
Aceasta înseamnă că raportat la "dreptul comunitar", aplicabil în țara noastră începând cu data de 1 ianuarie 2007, un impozit pe cifra de afaceri nu ar putea fi instituit în mod direct sau indirect nici măcar prin acte normative cu putere de lege, și cu atât mai mult ( a fortiori) prin acte normative de inferior.
A rezultat așadar că hotărârea atacată de reclamantă apare ca vădit nelegală, deoarece contravine atât normelor legale în vigoare la data adoptării sale (189/1998, în prezent abrogată) cât și normelor legale interne și internaționale care au fost adoptate până în prezent, în materie de fiscalitate.
Având în vedere toate aceste aspecte de fapt și de drept, tribunalul, în baza art. 11 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea reclamantei în totalitate așa cum a fost formulată.
Totodată, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul să plătească societății reclamante, suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Consiliul local al municipiului Z solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza pe fond să se dispună respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pe cale de excepție și neîntemeiată pe fond.
În motivarea recursului pârâtul susține că în fapt, taxa specială pentru finanțarea activităților de sport, cultură, artă și știință a fost instituită de către Consiliul local al mun. Z prin Hotărârea nr. 61/07.05.2001, odată cu înființarea Serviciului Public de sport, cultură, artă și știință, în baza prevederilor art.44 și 45 din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale.
Potrivit art.45 alin.4 din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale (în vigoare la momentul adoptării hotărârilor), împotriva hotărârilor Consiliului local prin care s-au stabilit taxe speciale se putea face contestație în termen de 15 zile de la afișarea sau publicarea acestora. De asemenea, Legea contenciosului administrativ nr.29/1990 în vigoare la momentul emiterii hotărârii, respectiv în anul 2001, prevedea un termen de 30 de zile de atacare a actului în instanța de judecată. Introducerea cererii în instanță nu se putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativa cărui anulare se cere.
Apreciază că, de vreme ce la momentul adoptării Z nr.61/07.05.2001 era în vigoare Legea nr.29/1990, o eventuală acțiune în anularea acestei hotărâri, trebuia să se facă în baza acelui act normativ, și nu în baza actualei Legi a contenciosului administrativ nr.554/2004, fiind evident că prevederile acestei legi intrată în vigoare la data de 06.01.2005 nu retroactivează. Acest lucru a fost stabilit, de altfel, și de Curtea de Apel Cluj care în Sentința civilă nr.542/2006, pe care am depus-o în copie la dosar, arată că Legea nr.554/2004 se aplică numai actelor administrative individuale sau celor cu caracter normativ care au fost comunicate sau publicate cu începere de la data intrării în vigoare a Legii, respectiv 06.01.2005. Potrivit dispozițiilor art.1 din Codul civil, legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă iar art.15 alin.2 din Constituția României consacră, de asemenea, principiul neretroactivității legii civile, stabilind că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Prin urmare, este evident că Legea nr.554/2004 se aplică numai actelor administrative individuale sau celor cu caracter normativ care au fost comunicate sau publicate cu începere de la data intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, respectiv 06.01.2005.
În considerarea celor arătate mai sus, solicită în baza art.137 Cod proc. civ. să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii dată de tardivitatea formulării acesteia, excepție care face de prisos cercetarea fondului pricinii.
Precizăm faptul că, după expirarea termenelor de mal sus, nelegalitatea hotărârii de consiliu local putea fi invocată doar pe cale de excepție și nu ca acțiune de sine stătătoare formulată în temeiul Legii nr.554/2004, fapt ce face inadmisibilă o acțiune în contencios administrativ pentru anularea hotărârii.
În condițiile în care instanța s-a pronunțat deja asupra legalității hotărârii, ceilalți subiecți de drept plătitori ai taxei nu au contestat-o, ci înțeleg să sprijine pe această cale activitățile culturale, sportive, știință din municipiul Z, iar interesul invocat în prezenta cauză este unul privat și nu public, apreciem că este inadmisibilă anularea cu totul a unui act normativ care profită comunității locale. S-a depus în probațiune în acest sens L Z nr.70/10.03.2008 și Z nr.191/07.07.2008 din care rezultă destinația dată taxei sport, cultură. Nelegalitatea actului ar putea fi, eventual, invocată pe cale de excepție, urmând ca instanța să constate inopozabilitatea lui față de intimată și nu ca o acțiune în contencios administrativ de sine stătătoare formulată în baza prevederilor Legii nr.554/2004.
În situația în care se va respinge excepția inadmisibilității acțiunii, solicită respingerea acesteia ca nefondată pentru următoarele considerente:
nr.61/2001 a fost adoptată cu respectarea legislației în vigoare la momentul respectiv, Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale și Legea nr.69/1991 privind administrația publică locală.
Nu s-au înregistrat contestații ca urmare a aducerii la cunoștința publică a hotărârii de mai sus și nici Instituția Prefectului care exercită controlul legalității hotărâri lor Consiliului Local nu a atacat în contencios nr.61/2001. Astfel, precizăm că, potrivit art.123 alin.5 din Constituția României republicată, prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului local în cazul în care îl consideră ilegal. Art.115 alin.7 din Legea nr.215/200 1 republicată privind administrația publică locală prevede, de asemenea, că hotărârile consiliului local sunt supuse controlului de legalitate al prefectului. Și Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 prevede că Prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale. Z nr.61/2001 a fost supusă controlului de legalitate exercitat de către Prefectului județului S și nu s-au constatat motive de nelegalitate.
Nelegalitatea nr.61/2001 a fost invocată ulterior în cadrul unui litigiu în contradictoriu cu instituția pârâtă de către un agent economic din municipiul Z dar Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr.1449/16.09.2003 (dosar nr.4993/2003), a respins ca nefondată acțiunea și a stabilit că hotărârea este legaIă. În ce privește critica referitoare la instituirea taxei în sarcina tuturor agenților economici locali, Curtea de Apel Cluja stabilit că legea permite înființarea acestor taxe speciale în sarcina, agenților economici care beneficiază chiar si indirect de serviciile publice pentru care s-a instituit taxa, conform art.45 din Legea nr.189/1998, așa cum este cazul taxei pentru stimularea activităților cultural-artistice și sportive. A depus în probațiune Decizia civilă nr.1449/16.09.2003.
În schimbul plății acestei taxe, agenții economici beneficiază:
- în mod direct, prin posibilitatea de a Încheia convenții cu plătitorii taxei prin care li se acordă următoarele facilități: dreptul de a-și face reclamă și publicitate la locul desfășurării manifestărilor specifice (culturale, artistice, sportive), fără a li se percepe taxe pentru aceasta, dreptul de a desface produse, dreptul de a imprima pe diverse produse și ambalaje emblema firmei plătitoare, intrarea liberă la manifestările organizate pe baza unei legitimații confecționată și distribuită de către instituția pârâtă.
- în mod indirect, prin faptul că activitățile cultural-artistice și competițiile sportive, atrăgând un număr important de persoane, atât din localitate, cât și din afara ei, stimulează creșterea consumului și implicit viața economică a municipiului
Aceste facilități, prevăzute inițial de nr.96/200 1 privind aprobarea înființării Serviciului public de urmărire și încasare a taxelor speciale instituite de Consiliul local al municipiului Z și a Regulamentului de organizare si funcționare a acestuia, se acordă la cerere agenților economici care sunt la zi cu plata taxei sport, cultură. Astfel, pentru a putea beneficia de serviciile oferite de Serviciul Public de urmărire și încasare a taxelor speciale, era necesar ca intimata să achite taxa specială și să facă o solicitare în acest sens.
Actualmente aceste facilități sunt prevăzute de Z nr.310/ 2006 privind modificarea și republicarea Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului public de urmărire și încasare a taxelor speciale.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului public de urmărire și încasare a taxelor speciale, plățile și decontările se fac cu aprobarea Consiliului Local al municipiului Z, numai pentru acțiuni și activități cu destinație specială pentru care a fost creat acest fond, în scopuri precise și manifestări concrete. Consiliul local al municipiului Z prin Comisia de sănătate, cultură, învățământ, muncă, protecție socială și sport monitorizează activitățile de sport, cultură, artă și știință.
În ce privește beneficiul de care se bucură agenții economici plătitori ai taxei, precizăm faptul că din bugetul Serviciului Taxe Speciale s-au alocat fonduri și pentru echipa de handbal feminin Z, echipă patronată de către se SA Z, societate care face parte din Grupul din care face parte și reclamanta se SA. A depus în probațiune o parte din hotărâri le de consiliu local prin care s-au alocat fonduri acestei echipe.
Se subliniază faptul că taxa sport, cultură nu se poate caracteriza ca fiind o taxă pe cifra de afaceri deoarece cifra de afaceri este doar criteriul în funcție de care se calculează această taxă și nu reprezintă o bază de impunere la care să se aplice un impozit/taxă. Baza de impunere o constituie bunurile afla te în patrimoniul contribuabilului pentru care datorează impozite și taxe locale, or în speța de față, taxa sport, cultură nu este o taxă pe cifra de afaceri (cum este taxa pe valoare adăugată, impozitul pe venit etc), cifra de afaceri fiind doar criteriul În funcție de care se calculează cuantumul taxei.
Cât privește Directiva 2006/112/CE din 28.11.2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, precizăm că art.401 stabilește că"Fără să contravină altor dispoziții ale legislației comunitare, prezenta directivă nu împiedică nici un stat membru să păstreze sau să introducătaxe pe contractele de asigurări, taxe asupra jocurilor de noroc și pe pariurile sportive, accize, taxe de timbru sau, mai general,orice taxe, drepturi sau impozite care nu se pot caracteriza ca taxe pe cifra de afaceri,cu condiția ca prin colectarea acestor impozite, drepturi și taxe să nu se dea naștere, în comerțul Între statele membre, unele formalități legate de trecerea frontierelor."
Referitor la dreptul de a încasa taxa sport, cultură, subliniem faptul că actuala lege privind finanțele publice locale, respectiv Legea nr.273/2006 stabilește în continuare în art.30 dreptul consiliilor locale de a aproba taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale.
Față de susținerea că Z nr.61/07.05.2001 ar fi nulă pentru lipsa motivării, precizăm că În hotărârea atacată se arată expres că taxa se instituie "pentru sprijinirea activităților de sport, cultură, artă și știință".
Motivarea hotărârii este dezvoltată În Referatul Direcției Economice din cadrul Primăriei municipiului Z nr.9928/03.05.2001, referat ce a stat la baza expunerii de motive a Primarului municipiului Z în cadrul ședinței de consiliu local. Prin urmare, apreciază că hotărârea contestată este motivată în conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, chiar dacă nu ar fi fost motivată, legea nu prevede sancțiunii nulității/anulării actului normativ pentru lipsa motivării. În caz contrar toate actele normative emise de către Parlament sau Guvern ar putea fi nule sau anula bile, inclusiv însăși Legea nr.24/2000 care nu cuprinde nici o motivare ce ar fi stat la baza emiterii actului.
Subliniem faptul că Serviciul public de sport, cultură, artă și știință s-a înființat În baza art.1 din nr.61/2001, odată cu instituirea taxei sport, cultură, artă și știință. Ulterior, prin nr.96/02.07.2001, s-a aprobat de către Consiliul Local al municipiului Z înființarea Serviciului public de urmărire si încasare a taxelor speciale instituite de Consiliul local al municipiului Z pentru a gestiona veniturile din încasarea taxei speciale pentru colectarea, transportul si depozitarea reziduurilor menajere, cele din taxa speciala pentru sprijinirea activităților de sport, cultură, artă, știință precum și din orice alte taxe speciale instituite de către autoritatea administrației publice locale.
În aceeași Z nr.96/02.07.2001 se arată în art.3 că, odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri, își încetează aplicabilitatea art.1 din HCL nr.61/07.05.200l, HCL nr.62/07.05.200l precum și orice alte prevederi contrare. Prin urmare, a fost evident CĂ FOSTUL SERVICIU PUBLIC DE SPORT CULTURĂ ARTĂ SI STIINȚĂ ÎNFIINȚAT ÎN BAZA ART.1 DIN Z NR.61/2001 A FOST . DE SERVICIUL PUBLIC DE URMĂRIRE SI . A SPECIALE.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a acestui serviciu modificat și republicat prin Z nr.310/2006 pe care a depus-o în copie la dosar Serviciul public de urmărire si încasare a taxelor speciale are ca obiect de activitate stabilirea urmărirea executarea controlul și încasarea următoarelor creanțe fiscale constând în taxe speciale instituite de către Consiliul local al municipiului
În considerarea celor arătate mai sus, solicită admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată și menținerii Z nr.61/07.05.2001 ca legaIă.
În drept, Codul d e procedură civilă, Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale, Legea nr.24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă, Legea privind finanțele publice locale nr.273/2006, Legea nr.215/2001 republicată privind administrația publică locală, Constituția României, Legea contenciosului administrativ nr.29/1990, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 martie 2009, SC SA solicită respingerea recursului ca nefundat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii s-a invocat neconformitatea actului administrativ cu prevederile Legii nr.189/1998, Legii nr.24/2000 și cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și a dispozițiilor legale pertinente incidente în materie Curtea reține următoarele:
1. Cât privește excepția tardivității acțiunii introductive de instanță ce vizează anularea actului contestat în cauză Curtea are în vedere că regimul juridic al actului suspus cenzurii în fața instanței de fond este acela al unui act administrativ unilateral cu caracter normativ în sensul definiției date de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Actul administrativ ce face obiectul cauzei, HCL nr. 61/07.05.2001 a fost adoptat la data de 07.05.2001 iar la data de 07.02.2008 a fost înregistrată pe rolul Consiliului local al municipiului S sub nr. 6854/2008 plângerea prealabilă formulată de intimata reclamantă.
Așa fiind, Curtea urmează să analizeze în ce măsură dispozițiile legale pertinente în materie au fost respectate.
Conform art. 45 alin. 4 din Legea nr. 189/1998 abrogată în prezent prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003, la rândul său abrogată prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale această din urmă lege preluând în art. 30 dispoziția normativă a textului legal sub imperiul căruia a fost adoptată hotărârea deliberativului local, mpotriva hotărârilor în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice si juridice platitoare, orice persoana interesata poate face contestatie în termen de 15 zile de la afisarea sau publicarea acestora, iar dupa expirarea acestui termen consiliul care a adoptat hotararea se intruneste si deliberează asupra contestațiilor primite.
Din datele speței rezultă fără echivoc faptul că în ceea ce o privește pe intimată care s-a înființat la data de 09.01.2003aceasta a intrat sub sfera de reglementare abia la data de 12.05.2006 când societatea comercială și-a mutat sediul social în municipiul Z și ca atare urma să producă efecte și față de aceasta.
Ceea ce trebuie reținut în speță este faptul că pentru intimată nu mai produc efecte juridice normele speciale privind atacarea acestui act ci normele generale din Legea nr. 554/2004 sub imperiul cărora s-a intenta prezentul demers judiciar.
Așa fiind, la data la care s-a demarat procedura prealabilă, respectiv 07.07.2008 prevederile art. 7 alin. 11din Legea contenciosului administrativ permit ca plângerea prealabilă împotriva unui act administrativ cu caracter normativ să poată fi introdusăoricând, iar conform art. 11 alin. 4 din aceeași legea acțiunea în anulare a unui asemenea act normativ poate fi introdusă oricând.
Din această perspectivă, Curtea statuează că plângerea prealabilă și acțiunea în justiție respectă formal dispozițiile legale sub imperiul cărora a fost formulat demersul procedural de față cu atât mai mult cu cât Legea nr. 554/2004 conține norme procesuale de imediată aplicare, legea procesuală neputând retroactiva.
De aceea motivul de recurs axat pe excepția tardivității intentării acțiunii este fără fundament juridic.
2. Cât privește motivul de recurs fundamentat pe excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea constată că acțiunea în anularea unui act administrativ reflectă voința persoanei vătămate căreia i se recunoaște calitatea de subiect de sesizare a instanței de contencios administrativ de a cere acestei instanțe să dispună anularea acestui act totală sau parțială în sensul de a lipsi actul pentru viitor de efectele juridice.
Împrejurarea că nelegalitatea actului pute fi invocată pe cale de excepție nu poate paraliza dreptul la acțiune pe cale directă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în actuala configurație a textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 care reglementează regimul excepției de nelegalitate, invocarea pe cale de excepție a nelegalității unui act administrativ nu mai poate fi făcută, Modificările aduse textului prin Legea nr. 262/2007 excluzând această posibilitate.
De aceea, excepția inadmisibilității nu este și nici nu poate fi fondată și va fi înlăturată ca atare.
3. Asupra criticilor expuse pe fondul cauzei Instanța reține următoarele:
Adoptarea unei hotărâri de către deliberativul local prin care se stabilesc taxe speciale în consens cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 189/1998 impune existența următoarelor condiții prealabile:
- înființarea unui serviciu public care să fie creat în interesul persoanelor fizice și juridice/locuitorilor (art. 44 alin. 1 din Legea nr. 189/1998);
- taxele speciale se încasează numai de la subiecții care se folosesc de serviciile publice locale (art. 45 din Legea nr. 1879/1998);
- se aprobă un regulament de către autoritatea administrației publice locale care să stabilească condițiile în care se pot percepe taxele speciale, modul în care se poate obține acordul persoanelor fizice și juridice plătitoare, precum și modul de repartizare al acestora (art. 45 alin. 2 din Legea nr. 189/1998).
Curtea observă că în cauza de față niciuna dintre condițiile esențiale impuse de lege pentru adoptarea unui astfel de act administrativ nu a fost îndeplinită de autoritatea publică emitentă.
Astfel deși prin HCL nr. 61 din 7 mai 2001 se aprobă înființarea Serviciului public de sport, cultură artă și știință, care va gestiona veniturile destinate activităților de acest gen, că aceste venituri se vor obține dintr-o taxă specială și din sumele acordate de persoanele juridice și fizice pentru finanțarea acestor acțiuni, că începând cu data de 01.06.2001 se instituie o taxă specială pentru sprijinirea activităților de sport, cultură, artă și știință, care va fi percepută de la agenții economici care își au sediul, reprezentanța sau filiala pe raza municipiului Z, ulterior prin HCL nr. 96 din 2 iulie 2001 adoptată de aceeași autoritate se aprobă înființarea Serviciului public de urmărite și încasare a taxelor speciale instituite de Consiliul local al municipiului Z care urmează a gestiona veniturile din încasarea taxei speciale pe baza unui regulament de organizare și funcționare a acestui serviciu. Acest din urmă act administrativ a dispus încetarea aplicabilității art. 1 din HCL nr. 61/7 mai 2001 și HCL nr. 61/7 mai 2001 precum și orice alte prevederi contrare.
Prin urmare, la data la care s-a intentat plângerea prealabilă la nivelul municipiului Z nu mai funcționa un serviciu public creat în interesul persoanelor fizice și juridice pentru a cărei finanțare să fie necesară instituirea unei taxe speciale în armonie cu prevederile art. 45 din Legea nr. 189/1998 ci exista doar un serviciu de urmărire a încasării unei astfel de taxe. Acest din urmă serviciu nu se încadrează în condiția prevăzută de lege respectiv acela de serviciu public creat în interesul persoanelor fizice și juridic, respectiv al locuitorilor așa cum impunea art. 44 alin. 1 din Legea nr. 189/1998.
Așa fiind, HCL nr. 61/2001 prin care se menține o taxă specială nu are și nici nu poate avea vreun efect juridic în lipsa unui serviciu special creat în acest scop.
Interpretarea conform căreia Serviciu creat prin HCL nr. 61/2001 a fost înlocuit cu Serviciu public de urmărite și încasare a taxelor speciale nu poate conduce la concluzia că taxa specială instituită în scopul evidențiat prin cele două acte normative răspunde exigențelor legale, respectiv taxa specială astfel încasată de către noul serviciu este practic fără acoperire, respectiv nu are ca destinație un anumit serviciu special concret înființat în folosul locuitorilor unității administrativ teritoriale.
Și este așa deoarece, așa cum arată și recurenta, obiectul de activitate al noului serviciu este exclusiv de a colecta și încasa taxe speciale instituite de Consiliu Local și nu de a presta anumite servicii anume create în folosul locuitorilor.
Având în vedere cele ce preced, Curtea reține că motivele de recurs evocate de recurenta intimată nu sunt fondate, sentința pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică, încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.
Conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 se va dispune publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al Județului S, fără plata taxelor de publicare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z, împotriva sentinței civile nr. 1958 din 03.10.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.U/Dact.
2 ex./24.03.2009
Jud.fond.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Delia Marusciac, Liviu Ungur
