Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1062/2009
Ședința publică din data de 23 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta -, împotriva sentinței civile nr. 3505 din 21.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 23.02.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea recurentei, prin care s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la care s-a anexat dovada achitării taxei de timbru datorate ( 6-7).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3503 din 21 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a respins acțiunea formulată de petenta în reprezentarea -,- împotriva Deciziei nr.53/09.06.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost obligată prin decizia de impunere nr. 1672/2008 la plata impozitului pe venit suplimentar de plată în sumă totală de 9988 lei.
Împotriva acestei decizii în termen legal petenta a formulat plângere la Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP
Prin decizia 53/ 2008 Mar espins contestația ca nemotivată.
Analizând decizia pronunțată prin prisma acestui aspect, instanța a constatat ca decizia este întemeiată.
Din cuprinsul plângerii administrative formulate de către petenta ( fila 71) nu a rezultat care este temeiul de drept în baza căruia petenta își formulează contestația. Mai mult prin precizările făcute la data de 23.05.2008 aceasta se rezumă doar la afirma că solicită a se revizui modul de calcul fără a arăta și care este modalitatea legală și corectă a calculării impozitului, în cazul său.
Astfel, după înregistrarea plângerii administrative, intimata a pus în vedere petentei să-și motiveze în drept plângerea pentru a verifica dacă decizia dată este temeinică și legală.( adresa 10271/14.05.2008 fila 61 ).
Prin răspunsul data la data de 20.05.2008 ( fila 53) petenta răspunde adresei intimatei însa și de această dată nu precizează care este temeiul legal al pretențiilor formulate.
Mai mult prin precizările făcute la data de 23.05.2008 aceasta se rezuma doar la afirma că solicită a se revizui modul de calcul fără a arăta și care este modalitatea legală și corectă a calculării impozitului, în cazul său.
Având în vedere aceste aspecte și prevederile legale în materie, instanța a constatat că în mod temeinic și legal intimata a respins plângerea formulata în speță fiind incidente prevederile art.176 din OG 92/2003 care arata că:"(1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde: c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile pe care se întemeiază; "și prevederile pct. 12.1 din Ordinul președintelui ANAF nr. 519/2005 care arata ca:"12.1. Contestația poate fi respinsă ca:
a) neîntemeiată, în situația în care argumentele de fapt și de drept prezentate în susținerea contestației nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;
b) nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluționării; "
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul Maramureș, întrucât prima instanță a judecat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că, Tribunalul Maramureș nu a motivat soluția pronunțată rezumându-se la a prelua poziția Direcția Generale Finanțelor Publice M fără a analiza motivele și probele depuse de către reclamanta recurentă, fără a cerceta fondul cauzei deși au fost depuse la dosar actele contabile din care rezultă faptul că la data încetării activității Asociației familiale a fost înființată Societatea cu răspundere limitată unde a înregistrat marfa existentă anterior în gestiunea asociației familiale.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate și dispozițiilor legale incidente în raport de prevederile art.304 și art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Contestatoarea - prin plângerea formulată a solicitat anularea deciziei nr.53 din 09.06.2008 emisă de Biroul de Soluționare a Contestațiilor din cadrul DGFP M arătând că contestația a fost analizată doar formal invocându-se lipsa motivelor de drept, reclamanta arătând că anterior în temeiul Legii nr.300/2004 a desfășurat activități economice în baza acestor dispoziții legale, activitatea asociației familiale încetând la data de 1 iulie 2004.
Decizia nr.53/09.06.2008 privind soluționarea contestației formulată de - emisă de DGFP M - Biroul de Soluționare a Contestațiilor confirmă că s-a procedat la respingerea ca nemotivată a contestației formulată de -.
Analizând contestația formulată organele de control au reținut incidența dispozițiilor art.206 alin.1 lit.c din OG nr.92/2003 potrivit cărora la momentul formulării contestației aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept iar potrivit pct.2.5 din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din OG nr.92/2003, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.519/2005 s-a stabilit că în exercitarea rolului activ organul de soluționare va solicitat contestatorului pe bază de scrisoare recomandată cu confirmare de primire prezentarea în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia a motivelor de fapt și de drept sub sancțiunea respingerii contestației ca nemotivată.
probator a relevat că DGFP Map rocedat la solicitarea precizării plângerii formulate de petentă iar prin precizările făcute la data de 23.05.2008 (56 dosar fond) aceasta s-a rezumat la a reitera starea de fapt și împrejurările desfășurării controlului solicitând revizuirea modului de calcul și a prezentării stării materiale a familiei, aserțiuni care nu pot fi încadrate în normele legale în vederea determinării pretențiilor deduse analizei autorităților.
Analizarea contestației formulate de către DGFP M nu poate fi realizată decât în limitele investirii iar pentru ipoteza în care investirea se realizează în mod informal în raport de dispozițiile pct.12.1 din Ordinul Președintelui ANAF nr.519/2005 aceasta nu poate fi decât respinsă ca nemotivată reținându-se că contestatorul nu a prezentat argumentele de fapt și de drept în susținerea contestației sau dacă argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluționării.
Susținerile recurentei vizând împrejurarea că prima instanță a încălcat dispozițiile art.261 pr.civ. nu pot fi reținute nefiind prezent motivul de recurs prev. de art.304 pct.7 pr.civ. întrucât hotărârea pronunțată cuprinde motivele pe care se sprijină nefiind inserate motive contradictorii, prima instanță reținând în mod corect că în raport de soluția pronunțată de către DGFP M, poate proceda doar la analizarea modalității de soluționare a acesteia, fără cercetarea fondului pretențiilor petentei.
Considerentele enunțate au relevat că recursul este nefondat nefiind prezent nici unul din motivele de recurs invocate, analiza pretențiilor recurentei reclamante neputând fi realizată decât în cadrul legal instituit prin dispozițiile legale enunțate și doar în ipoteza în care și aceasta înțelege să se supună cerințelor legii și în consecință Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 3505 din 21.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - G -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./31.03.2009
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu