Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 107/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 107/2010

Ședința publică de la 19 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 299 din 23 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC. SRL având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile sunt lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare.

S-a prezentat referatul cauzei, după care,

Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 299/CA/2009 din 23.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta - împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI - și s-a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 17.816/25.08.2008 emisă de pârâta B-

În final, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului - să plătească reclamantei suma de 5.426,45 lei cu dobânda legală aferentă până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut referitor la primul petit, că adresa de răspuns nr. 17.816/25.08.2008 a cărei anulare se solicită, nu are calitatea de act administrativ-fiscal în sensul în care acesta este definit de dispozițiile art. 41 din nr.OG 92/2003 modificată, deoarece prin această adresă nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale ci numai i se aduce la cunoștință reclamantei punctul de vedere al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B-N referitor la caracterul legal al taxei de primă înmatriculare, respectiv la natura juridică a primei adrese de răspuns.

Referitor la al doilea capăt de cerere, prima instanță a constatat că reclamanta a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.

Astfel, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.

Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.

În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea a fost admisă astfel cum s-a formulat.

În considerarea acestei soluții, prima instanță a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.

Cât privește cererea de respingere a acțiunii sau de admitere a acesteia în parte pentru diferența dintre taxa de înmatriculare și cea de poluare, după cum solicită pârâta B-N, instanța de fond le-a respins ca neîntemeiate, deoarece taxa prevăzute de art. 2141- 2143din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală, prin aceea că încalcă normele de justiție europene; pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată.

În plus, a mai precizat instanța de fond, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional (art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală), precum și în art. 1 din Codul civil. Caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.

Taxa de mediu poate fi încasată oricând, atât timp cât autoturismul este în stare de funcționare și circulă pe drumurile publice, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se face compensarea între o datorie certă și actuală cu una incertă și neactuală. Taxa prevăzută de art. 2141- 2143Cod fiscal a constituit o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculelor, pe când taxa de mediu instituită prin nr.OUG 50/2008 nu poate avea acest caracter.

În baza prevederilor art. 1082 Cod civil, având în vedere faptul că reclamanta a fost păgubită prin faptul că a fost lipsită de această sumă de bani o perioadă de timp, instanța de fond a acordat și dobânda legală aferentă.

Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMs olicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei,

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că sentinta recurată este parțial întemeiată, criticând hotărârea în ceea ce privește obligarea - la restituirea taxei speciale achitată de reclamantă în sumă de 5.426,45 lei.

În continuarea motivării recursului, pârâta a relevat că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 343/2006.

Pârâta a arătat că axa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare M ( de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatriculare a autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2 ).

Cu privire la dispozitiile art. 11 din nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare, iar această normă de procedură, respectiv art. 6 din Normele metodologice, dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai M în raport, cu cea datorată să-și recupereze suma plătită în plus.

În aceste condiții, pârâta apreciază că reclamanta este îndreptățită să primească doar o parte din taxa specială achitată, respectiv diferența de taxă și nu întreaga taxă specială.

Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat-o fără a specifica data de la care începe să se calculeze aceasta, situație în care pârâta consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1088 alin. 2 Cod civil, dobânda cuvenindu-se din ziua cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 3 din nr.OG 9/2000, dobânda legală se stabilește potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 356/2002 la nivelul dobânzii de referință a, diminuat cu 20 %, deoarece organele fiscale nu au calitatea de comerciant.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG 686/2008.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.

Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamanta a achitat la Trezoreria - suma de 5.426,45 lei cu chitanța seria - nr. - din data de 15.08.2007 cu titlu de taxa de primă înmatriculare ( 5, dosar fond). Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii până la data plății efective, a stabili momentul de la care incepe sa curga aceasta dobanda si a distinge in functie de natura civila sau comerciala a dobanzii.

In baza dispozitiilor art. 1088.,La obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin sa facă ca creditorul sa fie ținut a justifica despre vreo paguba;nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, In consecinta, in baza dispozitiilor de drept comun, instanta de recurs va fixa momentul de la care incepe curgerea dobanzii legale la ziua introducerii cererii de chemare in judecata (16.09.2008). Mai mult, va preciza expres faptul ca este vorba despre dobanda legala in materie civila, deoarece obligatia autoritatilor financiare de a restitui taxa nu are nici o legatura cu vreo activitate comerciala sau cu calitatea de comerciant a contribuabilului n această privință hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 9.pr.civ.

cheltuieli de judecata in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, cu sediul in B,--8, jud. B N in nume propriu si in calitate de reprezentant al Administratiei Finantelor Publice a orasului, in contradictoriu cu recurenta intimata SC SRL, cu sediul in,-, judetul B N, împotriva sentinței civile nr. 299 din 23 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o modifică în parte, în sensul că dobânda legală in materie civila datorată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE va fi calculată începând cu data de 16 septembrie 2008, data introducerii cererii de chemare in judecata și până la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

Red./4.02.2010

Dact./5 ex./

Jud.fond:

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 107/2010. Curtea de Apel Cluj