Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1187/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 04.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1187
Ședința publică din 06 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței civile nr. 590/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxa înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei recurente consilier juridic, lipsă fiind reclamantul intimat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 17 martie 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta ADMINITRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 3.401 lei,actualizată cu dobânda legala de la data plății până la data restituirii efective a acestei sume.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat din Belgia un autoturism second-hand marca iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de 3.401 lei. Reclamantul învederează ca a solicitat pârâtei să restituie taxa de prima înmatriculare pe care a achitat-o și care a fost perceputa în mod nelegal, însa prin adresa a cărei anulare se solicita pârâta a respins aceasta solicitare.
Se arată că plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule", reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care în art. 90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. În speță este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
In drept au fost invocate prev art. 90 par 1 si art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art. 148 Constituția României.
In dovedirea acțiunii reclamantul a depus o serie de înscrisuri, și anume procura specială de reprezentare, somația nr. 33337/05.03.2008, chitanța seria - nr. -, certificat de înmatriculare -, cartea de identitate a autovehiculului, adresa nr. 33337/06.03.2008 emisă de către
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Las olicitat admiterea unor excepții, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât pârâta nu a emis un act administrativ ci doar o chitanța care atesta achitarea taxei de prima înmatriculare.
Se învederează ca acțiunea este inadmisibilă și datorită faptului că reclamantul nu a procedat la respectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 205 din Codul d e procedură fiscală, precum și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.Se arată că este inadmisibil capătul de cerere privind anularea direct în instanța a actului în baza căruia a fost achitată taxa de prima înmatriculare.
Reclamanta nu a formulat o contestație împotriva actului administrativ fiscal prin care s-a impus acesteia să achite taxa de prima înmatriculare, ci a formulat doar o cerere de restituire a taxei care este inadmisibilă, nefiind respectate prev art. 205 și urm din Cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că acțiunea reclamantului este nemotivată și vădit neîntemeiată. Se învederează că taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamant în temeiul reglementărilor din capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" introdusă în Codul fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2007, iar pârâta L, autoritate administrativă, este obligată să respecte legislația internă chiar și în situația în care ulterior, legiuitorul o va modifica pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar.
Se învederează că această taxă se aplică nu numai autoturismelor second-hand din UE ci se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Prin sentința civilă nr.590 din 24.06.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulata de reclamantul,în contradictoriu cu pârâta ADMINITRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L și în consecința a obligat pârâtă să restituie reclamantului suma de 3401 lei actualizata cu dobânda legală calculată începând cu data de 29.02.2008, data achitării de către reclamant a taxei de prima înmatriculare și până la data restituirii efective.
În motivarea hotărârii s-a arătat că Actul atacat de reclamant reprezintă act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, el exprimând voința Administrației Finanțelor Publice L de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actul respectiv a fost emis de Administrația Finanțelor Publice L potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectata procedura prealabila este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice L, tribunalul reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni și a respins-o.
In fapt, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezulta ca reclamantul a achiziționat din Belgia un autoturism second-hand marca iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de 3.401 lei. Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei achitată, adresată L însa aceasta cerere i-a fost respinsă.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speță de față, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna noiembrie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie sa subliniem că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 3.401 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul constata că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a emis o serie de principii în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a subliniat ca art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
S-a statuat de către Curtea Europeana ca deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
In hotărârea menționata s-a stabilit de către C ca art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, tribunalul nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și obligat pârâtă să restituie reclamantului suma de 3401 lei. Față de împrejurarea că de la data efectuării plații reclamantul a fost lipsit în mod nelegal de suma de 3.401 lei, pârâta are obligația de a achita către reclamant și dobânzile legale aferente,calculate începând cu data de 29.02.2008, data achitării de către reclamant a taxei de prima înmatriculare și până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuala a pârâtei în declanșarea litigiului, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (conform chitanței nr. -/09.06.2008), taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice solicitând admiterea recursului,modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și a dobânzilor legale,pentru următoarele motive:
In primul rând arata că așa cum a fost expus și în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și cum a învederat și instanței la judecarea cauzei,în urma negocierilor purtate de România și Comisia Europeană vizavi de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, discuțiile au fost purtate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a taxei,în nici un caz asupra eliminării acesteia. In urma finalizării negocierilor,ținându-se seama de respectarea normelor de drept comunitar invocate în acțiunea ce face obiectul cauzei de față,inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. a fost adoptata OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule,act normativ intrat în vigoare de la data de 01.07.2008.La art. 14 alin. ultim din OUG 50/2008 se precizează ca prevederile legale în temeiul cărora s-a încasat taxa specială, respectiv art.214 l-214 3 din Codul fiscal,se abroga începând cu 01.07.2008,iar la art. 11 se instituie o procedura de recalculare a taxei speciale achitate în perioada 01.01.2007-30.06.2008:"Taxa rezultată ca diferență între suma achitată c/e contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
În data de 30.06.2008 a fost publicată în Of.nr.48- HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule,astfel încât de la 01.07.2008 organele fiscale,inclusiv instituția noastră sunt în proces de recalculare,la cerea contribuabililor,a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule,proces în urma căruia se va efectua restituirea diferențelor în conformitate cu prevederile OUG 50/2008.Deși au fost expuse acestea primei instanțe,arătând că față de aceasta situație acțiunea este prematura,reclamantul având posibilitatea de a primi diferența între taxa achitată și noua formulă a taxei pe poluare,agreată de CE,în hotărârea atacată, aceasta nu se raportează în nici un fel la aceste aspecte hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,dispunând în mod nelegal restituirea întregii taxe achitate, cu plata de dobânzi. Raportat la aceste noi prevederi legale instanța de judecată trebuia să interpreteze pretinsa încălcare a Tratatului Comunității Europene.
De asemenea se arată că pentru a se justifica introducerea și acceptarea spre soluționare de către instanța de contencios administrativ a unei cereri de chemare în judecată,cerința legală prevăzuta chiar la art. l din Legea 554/2004 este de a se arăta actul administrativ ce se atacă.Conform ari.2 lit. c din lege,actul administrativ este:"actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".Chitanțele eliberate odată cu achitarea sumelor de bani la casierie nu se încadrează în aceste prevederi legale,ținând seama și de prevederile art.41 din Codul d e procedura fiscala:"In înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."In aceste condiții nefiind îndeplinite cerințele exprese și imperative ale legii, solicitarea de anulare a unor chitanțe trebuia respinsă ca inadmisibilă. In mod nelegal prima instanța a apreciat că obligația de plata a taxei echivalează cu existenta unui act administrativ fiscal, reținând ca acest așa zis act administrativ fiscal nu are un suport material. Aceasta interpretare excede prevederilor exprese ale legii care stabilește sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ, ori unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. De altfel chiar în dispozitivul hotărârii instanța dispune anularea actelor administrative în baza cărora au fost emise chitanțele,fără a preciza în concret care sunt aceste acte administrative.
Motivația instanței că o altă interpretare ar echivala cu negarea dreptului la justiție este profund eronată i lipsește de conținut însăși noțiunea de competență a instanțelor judecătorești, în condițiile în care liberul acces la justiție trebuie să respecte competența stabilită prin lege instanțelor judecătorești. de competență a instanțelor de contencios administrativ fiind expres stabilită judecătorul nu-și poale lărgi aceasta,astfel cum s-a procedat în cauza de față.
Mergând mai departe cu raționamentul,chiar daca ne-am afla în contencios administrativ,art.7 din Legea 554/2004 prevede obligativitatea urmării unei proceduri prealabile de contestare a unui act administrativ fiscal. Petentul nu a urmat o procedura prealabilă de contestare,nefăcând altceva decât să solicite restituirea unei taxe achitate din proprie inițiativă. În mod greșit prima instanța a calificat un răspuns la o cerere de restituire ca fiind o procedură prealabilă.
Mai mult decât atât,conform legii contenciosului administrativ art.7 și urm,o contestație prealabilă împotriva unui act administrativ trebuie introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. S-a arătat ca petentul nu a respectat acest termen. Astfel chitanța seria - nr.- a fost eliberata în data de 11.09.2007 petentul confirmând aceasta prin semnătură,iar chitanța seria - nr. - a fost eliberată în data de 23.10.2007,din nou petentul confirmând prin semnătura primirea actului. Deși motivația instanței este nelegală astfel cum a arătat,chiar raportat la această motivație și la prevederile legale referitoare la termenul de introducere a contestației prealabile instanța de judecata trebuia să rețină tardivitatea cererii.
Nici pe fondul cauzei acțiunea nu este întemeiată. Asupra legilor aplicabile pe teritoriul tarii doar Parlamentul sau Curtea Constituționala în exercitarea atribuțiilor ce le revin au posibilitatea de a modifica texte legale. Chiar în situația în care instanța de judecata procedează la evaluarea unui text de lege,în cazul de față aceasta evaluare nu a ținut cont de unele aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei:
Nu s-a ținut cont de prevederile OUG 50/2008 și de procedura de restituire a diferențelor între taxa pe poluare și taxa specială pentru autoturisme și autovehicule,procedura în curs de aplicare la nivelul întregii țări și pe care petentul are posibilitatea de aou rma. Prin acordarea restituirii integrale și prin acordarea de dobânzi sunt create prejudicii Statului R prin încălcarea prevederilor OUG 50/2008 și a Normelor Metodologice de aplicare. Se amintește că adoptarea OUG 50/2008 s-a făcut după negocieri cu Comisia Europeană ținându-se cont de jurisprudența Curții de Justiție a CE. Prima instanța nu a făcut decât să se raporteze la practica existentă anterior adoptării acestui act normativ,fără a ține seama de modificările intervenite în legislație, creând astfel o situație privilegiata contestatorului din cauza de față,în condițiile în care prevederile art.214 l-214 3 Cod fiscal sunt abrogate.
Se mai precizează că în aplicarea principiului!i"poluatorul plătește" taxa pe poluare este adoptata în 16 țări europene,este agreată de CE,se percepe cu ocazia primei înmatriculări indiferent de proveniența autoturismului iar negocierile purtate au vizat doar modul de stabilire a acesteia și nu taxa în sine. În stabilirea cuantumului taxei a fost luată în calcul inclusiv deprecierea autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării. Toate acestea au fost avute în vedere la elaborarea OUG 50/2008. petentul având dreptul și posibilitate de a recupera doar diferența între taxa pe poluare și taxa specială ce a achitat-o la instituția pârâtă,și nu taxa în întregime și dobânzile aferente.
Examinând declarat de pârâtă prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, Curtea reține că procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141 - 2143 din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr.343/2006, lege ulterior modificată prin nr.OUG110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la incidența în speță a noilor reglementări,antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea legii noi nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că nu s-a respectat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, Curtea, la fel ca și prima instanță reține că Actul atacat de reclamant reprezintă act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, el exprimând voința Administrației Finanțelor Publice L de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actul respectiv a fost emis de Administrația Finanțelor Publice L potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Pe de altă parte, reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală este asigurat prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice L, Curtea reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
În cauza de față tribunalul, în mod corect, a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat, pentru considerentele următoare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței civile nr. 590/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - -
GREFIER
- -
Red.FM/25.11.2008
Tehnored LM/26.11.2008
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș - Judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Răzvan Pătru, Florin Moțiu
