Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1200/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1200/CA/2009
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL S - DIRECȚIA FISCALĂ LOCALĂ S împotriva sentinței civile nr. 345/CA/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Completul de judecată a fost legal constituit, în conformitate cu prevederile art.98 (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, prin includerea judecătorului de serviciu din planificarea de permanență, în persoana domnului judecător - - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reprezentanta recurentului pârât, consilier juridic, lipsind intimații reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta recurentului pârât depune la dosar delegația de reprezentare juridică a acestuia. I se comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de intimații reclamanți.
Reprezentanta recurentului pârât învederează instanței că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu înțelege să solicite acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul acesteia.
Declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în consecință a se dispune modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Arată că instanța de fond s-a rezumat la un simplul calcul matematic al impozitului pe clădiri, fără a ține seama de modul de aflare a valorii de impozitare a clădirii, astfel s-a rezumat doar a împărți matematic suprafața neocupată, însă suprafața reținută nu este reală, deoarece reprezintă terenul construit și neconstruit al imobilului.
Învederează instanței că, potrivit art. 251 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 impozitul pe clădire se calculează prin aplicarea coeficientului de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii, de altfel și obiectul litigiului îl constituie impozitul pe clădiri și nu pe teren și apreciază că se face confuzie între impozit și valoare impozabilă. Reprezentanta recurentului pârât arată că în conformitate cu prevederile art. 251 alin. 8 din Legea nr. 571/2003 în cazul unei clădiri utilizate ca locuință, cărei suprafață construită depășește 150 mp, valoarea impozabilă a acesteia se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 mp sau fracțiune din aceștia.
De asemenea, precizează că suma calculată în deciziile de impunere a fost împărțită pe cotele părți de proprietate deținute de reclamanți, respectiv la cota de 3/12 pentru și și la 9/12 pentru - și bineînțeles că au rezultat diferențe.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința administrativă nr. 342 din 05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, și - în contradictoriu cu Municipiul Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu și drept urmare s-a dispus anularea deciziei nr. 100/26.11.2008, deciziei de impunere nr. - din 11.11.2008, deciziei nr. 29/1.04.2009, deciziei de impunere nr. 44726/6.02.2009, deciziei nr. 30/1.04.2009 și anularea în parte a deciziei de impunere nr. 44.725/6.02.2009. S-a mai dispus obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de impunere privind obligația de plată a impozitului pe clădire și teren datorată de reclamanți pentru imobilul situat în Sibiu,- înscris în CF nr. 2169 Sibiu și restituirea către reclamanți a eventualelor sume plătite în plus cu titlu de impozit.
Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Proprietari tabulari asupra imobilului identificat în CF 2169 Sibiu și situat administrativ în Sibiu,- sunt reclamanții în următoarele cote de proprietate:
și în cotă de 3/12 parte, iar - în cotă de 9/12 părți.
Suprafața imobilului, construcții, este 424 mp conform extrasului de CF depus la fila 26 din dosar.
Prin sentința civilă nr. 454/CA/27.08.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul - a fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată și precizată de reclamanții și și pe cale de consecință au fost anulate actele fiscale prin care pârâtul Municipiul Sibiu prin Direcția Fiscală Locală Sibiu a stabilit impozitul pe clădiri și teren datorat de reclamanți pe anul 2008. Hotărârea judecătorească vizează același imobil ca și cel din prezentul litigiu. În considerentele hotărârii instanța a statuat asupra interpretării punctului 42 alin. 1 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a Lg.571/2003 privind Codul fiscal, în sensul că în cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate cotele părți din clădire, impozitul calculat potrivit prevederile art. 251 din Codul fiscal se împarte proporțional cotelor părți respective. S-a mai arătat de asemenea că potrivit dispozițiilor art. 256 alin. 4 din Lg.571/2003 în cazul terenului deținut de 2 sau mai multe persoane fiecare proprietar datorează impozitul pentru partea sa de proprietate.
Pe cale de consecință a fost obligat pârâtul să calculeze impozitul pe clădiri și teren datorat de reclamanți pentru anul 2008 proporțional cu cotele părți pe care aceștia le dețin în proprietate ( fila 6 ).
Ca urmare a hotărârii pronunțate pârâtul purcede la recalcularea impozitului pe clădire și teren aferent impozitului datorat de reclamanții șipe anul 2008pentru imobilul din Sibiu-, prin Decizia de impunere nr. -/11.11.2008 ( fila 9 dosar ). Se stabilește astfel în sarcina celor doi reclamanți obligația de plată a impozitului pe clădire în cuantum de 268 lei și pe teren de 15 lei.
Împotriva acestei decizii de impunere cei doi reclamanți au înțeles să formuleze contestație înregistrată sub nr. - din 17.11.2008, ce este respinsă de către pârât prin Decizia nr. 100 din 26.11.2008 ( fila 11 ). Contestația a vizat modalitatea de calcul a impozitului.
Prin decizia de impunere nr. 44726/6.02.2009 pârâtul instituie în sarcina reclamanților și obligația de plată a impozitului datorat peanul 2009( pe teren și clădiri ), imobilul situat în Sibiu,- în același cuantum ca și pentru anul 2008, respectiv 268 lei pentru clădiri și 15 lei pentru teren.
Apreciind netemeinicia modalității de calcul a impozitului datorat pe anul 2009 cei doi reclamanți formulează contestație împotriva deciziei de impunere înregistrată sub nr. 10448/2.03.2009 ( fila 20 ), ce este respinsă de pârât prin Decizia nr. 29/1.04.2009 ( fila 21).
Prin decizia de impunere nr. 44725/6.02.2009 pârâtul instituie în sarcina reclamantului - obligația de plată a impozitului datorat peanul 2009( pe teren și clădiri ), pentru imobilul situat în Sibiu,-, în cuantum 848 lei din care pentru clădiri 803 lei, iar pentru teren 45 lei
( fila 17 ).
Apreciind netemeinicia modalității de calcul a impozitului datorat pe anul 2009 reclamantul formulează contestație împotriva deciziei de impunere înregistrată sub nr. 10447/2.03.2009 ( fila 23 ), ce este respinsă de pârât prin Decizia nr. 30/1.04.2009 ( fila 24).
Nemulțumiți de respingerea contestației administrative cei trei reclamanți promovează acțiune în contencios administrativ fiscal.
Tribunalul, cenzurând dispozițiile legale în materie a constatat că modul de calcul al impozitului pe clădiri și teren datorat de reclamanți și calculat de către pârât este netemeinic pentru următoarele argumente:
Potrivit disp. art. 251 alin. 1 din Codul fiscal impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1 % la valoarea impozabilă a clădirii. Această valoare, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimată în mp, cu valoarea impozabilă corespunzătoare exprimată în lei/mp, conform tabelului prevăzut la alin. 3 al articolului menționat. În situația în care impozitul calculat
vizează o clădire utilizată ca locuință, a cărei suprafață construită depășește 150 mp valoarea impozabilă a acesteia se majorează cu 5% ( aliniatul 8 ) pentru fiecare 50 mp sau fracțiune din aceștia.
Potrivit pct. 42 alin. 1 din HG. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a Legea 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul clădirilor aflate în proprietate comunică, când proprietari au determinate cotele părți din clădire, impozitul calcul potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal se împarte proporțional cotelor părți respective.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că, în vederea determinării impozitului datorat, organul fiscal trebuia să facă următoarele operațiuni, în următoarea succesiune:
1. din suprafața totală, a terenului sau a clădirii, trebuia determinată cota parte aferentă fiecărui coproprietar. Ca atare, în situația coproprietății nu se dă eficiență disp. art. 251 alin. 8 pentru că în caz contrar se ajunge în situația în care coproprietarul urmează să plătească un impozit calculat majorat față de ceea ce deține din imobil. În speță suprafața de 424 mp, neocupat 110,80 mp urma a fi împărțită pe cotele deținute de reclamanți, și numai în măsura în care suprafața astfel obținută depășea 150 mp urma a se aplica cota majorată de 5%, or în ceea ce-i privește pe reclamanții și aceștia având o cotă de 3/12 din imobil, suprafața efectivă deținută de aceștia în proprietate nu depășește 150 mp.
2. suprafața astfel determinată trebuia să stea la baza calcului impozitului datorat.
În ceea ce-l privește pe reclamantul - impozitul datorat de acesta pe a nul 2009 urmează a fi calculat ținându-se cont de cele expuse mai sus, respectiv din suprafața totală a imobilului urmează a fi scăzută suprafața deținută de și suprafața astfel deținută urmând a sta la baza calcului impozitului pe clădire și teren datorat de acestea pe anul 2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanți cu consecința menținerii ca temeinice și legale a deciziilor atacate.
În motivarea recursului se susține că prin hotărârea atacată se stabilește un mod de calcul al impozitului pe clădiri, fără a se ține cont de prevederile legale în materie. Susținându-se legalitatea deciziilor atacate, pârâtul recurent arată că valoarea de impozitare se calculează la suprafața construită a întregului imobil care este de 475,22 mp locuință, 154,15 mp pivniță și 36,07 mp anexă, valoarea impozabilă astfel obținută se ajustează după rangul localității și se aplică procentul de majorare de 5% pentru fiecare 50 mp cu care se depășește suprafața de 150 mp, pârâta ajungând la un procent de 50% pentru întreaga clădire. După reducerea valorii impozabile astfel obținute cu 20% având în vedere vechimea acesteia, din calculele făcute a rezultat că valoarea de impozitare a imobilului este de 1.071.182 lei, la care s-a aplicat coeficientul de 0,1% rezultând un impozit de plată de 1.071 lei care a fost împărțit potrivit cotelor părți deținute de părți.
În drept se invocă dispozițiile Legii 571/2003, privind Codul fiscal al României.
Prin întâmpinare reclamanții au solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor de la dosar se constată că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În esență, problema juridică dedusă judecății vizează modul de interpretare al art. 251 alin. 8 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal potrivit căruia "În cazul clădirii utilizată ca locuință, a cărei suprafață construită depășește 150 mp, valoarea impozabilă a acesteia, determinată în urma aplicării prevederilor alin. 1-7, se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 mp sau fracțiune din aceștia". Reclamanții susțin că în prealabil ar trebui determinată suprafața care s-ar reveni fiecărui proprietar potrivit cotei părți ce o deține din imobil și apoi ar trebui aplicată cota de 5% pentru fiecare parte din imobil, care ar reveni în exclusivitate fiecărui coproprietar. De cealaltă parte, pârâtul susține că la valoarea impozabilă obținută în baza criteriilor oferite de art. 251 alin. 1-7 din Legea 571 se aplică cota de majorare de 5% pentru fiecare 50 mp ce depășește suprafața de 150 mp și numai după ce se obține impozitul final pe clădire, acesta se împarte proporțional cu cotele deținute din imobil de reclamanți.
Așa cum de altfel s-a reținut de instanța de fond, stării de fapt dedusă judecății îi sunt aplicabile dispozițiile art. 42 alin. 1 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, conform cărora "în cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate cotele părți din clădire, impozitul calculat potrivit art. 251 din Codul fiscal se împarte proporțional cotelor părți respective".
Rezultă, așadar, că pentru aplicarea acestei norme, prioritar este stabilirea impozitului datorat la bugetul local pentru întreaga clădire și terenul aferent, pentru că prin ipoteza normei se stabilește căimpozitulse împarte proporțional la cotele deținute de părți.
Ori pentru determinarea impozitului pe clădire este necesară parcurgerea etapelor prevăzute de art. 251 din Codul fiscal și explicitate de art. 38 alin. 2 lit. B din HG nr. 44/2004, unde sunt prezentate explicații privind modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri, astfel cum rezultă din economia art. 251, 252 și 287 din Codul fiscal. În succesiunea operațiunilor descrise de normele sus amintite aplicarea majorării de 5% pentru fiecare 50 mp în plus de 150 mp, este anterioară determinării impozitului, operațiunea în sine făcând parte din procesul de determinare a valorii impozabile a clădirii.
Împrejurarea că părțile au efectuat un partaj de folosință a imobilului este irelevantă cauzei și impozabilă organului fiscal local. De asemenea, situația nu este similară blocurilor de locuințe întrucât la finalizarea fiecărui asemenea imobil s-a operat o apartamentare (partaj de proprietate), rezultatul acesteia fiind proprietatea exclusivă pe fiecare apartament ce compune blocul, ceea ce nu determină incidența normelor sus amintite.
Nu în ultimul rând, nu se poate susține că organul fiscal nu a respectat sentința administrativă nr. 454/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, pentru că impozitul pe clădiri calculat reclamanților nu contravine dispozitivului acestei hotărâri, fiind determinat conform cotelor părți pe care aceștia le dețin în proprietate.
Așa fiind, organul fiscal a procedat temeinic și legal la elaborarea și întocmirea deciziilor atacate, așa încât, va fi modificată hotărârea recurată în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu împotriva sentinței civile nr. 342/CA/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- și în consecință:
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, și - în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./6 ex./3.12.2009
Jud. fond
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Marius Ionel Ionescu, Carmen
