Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1232/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1232
Ședința publică din data de 01 aprilie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, împotriva Sentinței civile nr. 1653 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL C-N, privind și pe pârâta intimată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauzăse prezintă reprezentanta pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, consilier juridic și av. în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 10 martie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate - SRL C-N, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-
Reprezentanta intimatei depune înscrisurile solicitate, iar în raport de valoarea sumei solicitată pentru restituire depune declarație pe propria răspundere cu privire la suma achitată prin ordinul de plată, respectiv 9008,79 lei, relevând instanței că solicitarea adresată recurentei a fost în acest sens, iar dintr-o eroare a fost solicitată, prin acțiunea introductivă suma de 5676,41 lei.
Față de actele depuse, apărătoarea recurentei arată că, declarația pe proprie răspundere nu face dovada a ceea ce a înțeles partea pe care o reprezintă să solicite recurentelor, aceasta nefăcând dovada deplină a susținerilor intimatei precum și certitudinea că a fost achitată această sumă. Motiv pentru care solicită instanței întocmirea unei adrese pe seama Instituției Prefectului-Serviciul de înmatriculări pentru a depune întregul dosar care a stat la baza înmatriculării autoturismului, unde se va regăsi și ordinul de plată cu care a fost achitată suma solicitată.
Mai relevă instanței că justificarea solicitării administrării acestei probe rezidă și din împrejurarea că au existat cazuri, la instituția pe care o reprezintă, în care s-a solicitat restituirea sumei în baza unor ordine de plată care vizau înmatricularea altor autoturisme, iar pentru a înlătura orice dubiu legat de suma achitată și cea solicitată prin acțiune se impune administrarea probei cu înscrisuri.
Mai arată că în ceea ce privește așa zisa eroare strecurată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la suma achitată, în opinia sa aceasta nu poate fi primită ca și eroare, deoarece nu a fost pusă în discuție cu ocazia dezbaterii pricinii la fond, iar în cadrul recursului, curtea trebuie să se limiteze la dispozițiile legii cu privire la judecarea căi de atac și nu poate modifica câtimea.
Instanța, față de aceste susțineri relevă că nu este o modificare a câtimii în sensul creșterii acesteia.
Reprezentanta intimatei, în raport de cererea în probațiune solicită instanței respingerea acesteia deoarece ordinul de plată a stat la baza înmatriculării, relevând totodată că nu mai deține alte înscrisuri.
Instanța, după deliberare, respinge cererea în probațiune reținând în motivare dispozițiile încheierii civile de la termenul anterior, înscrisurile prin care se face dovada că taxa aplicată este cea afirmată în litigiu precum și susținerile reprezentantei intimatei că nu mai deține alte înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătoarea recurentei solicită admiterea recursului așa cum fost formulat pentru considerentele expuse pe larg, în scris.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
Instanța îi pune în vedere să depună până la sfârșitul dezbaterilor o diferență de taxă de timbru în sumă de 39 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, datorate pentru fond.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1653 pronunțată în data de 26.09.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost admisă cererea reclamantei - SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 5676,41 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală conform art.124 pr.fisc. și la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Totodată arată instanța că nu poate fi reținută susținerea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, se arată de instanță nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Împotriva soluției arătate,a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice C-N solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei și exonerarea entității de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a susținut că probele administrate nu dovedesc faptul că autoturismul achiziționat a mai fost înmatriculat în alt stat membru al uniunii și că, chiar într-o ipoteză de înmatriculare acțiunea era inadmisibilă începând cu 1 iulie 2008 când a intrat în vigoare OUG nr.50/2008. Acest act normativ a prevăzut o procedură specială de restituire.
Mai susține recurenta că, achitarea taxei s-a făcut în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plății, iar acestea nu contraveneau prevederilor europene invocate.
Tot astfel arată recurenta că taxa de primă înmatriculare nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenite din alte state ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second înmatriculate pentru prima data în România indiferent de proveniență.
S-a mai arătat că în ceea ce privește taxa, Comisia Europeană nu este împotriva perceperii ei, iar principiul poluatorul plătește este acceptat la nivelul uniunii.
Totodată mai arată recurenta că în ceea ce privește dobânzile instanța a acordat mai mult în cauză nefiind incidente dispozițiile art.124 pr.civ.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului cu obligarea la cheltuieli în considerarea că are prioritate dreptul comunitar; particularii au dreptul la repararea prejudiciilor produse prin încălcarea normelor comunitare; nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.50/2008, iar repararea prejudiciului are o justificare obiectivă în contextul raportului obligațional fiscal.
Curtea analizând argumentele aduse prin recursul declarat reține că acestea sunt în parte nefondate, cu excepția criticii vizând dobânda acordată de instanța de fond, pentru considerentele ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond respectiv tribunalul nu a procedat la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul ci a reținut numai că reglementarea taxei de primă înmatriculare în baza art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 contravine normelor comunitare.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs Curtea reține că nici acesta nu este fondat întrucât dispozițiile art 20 alin 2 precum și dispozițiile art. 145 (în prezent art. 146) din Constituția România nu sunt aplicabile în cauză deoarece se referă la situații diferite decât cea corespunzătoare cauzei.
Astfel, art 20 alin 2 din Constituția României nu stabilește atribuții sau competențe pentru Curtea Constituțională ci prevede aplicarea directă a reglementărilor internaționale în situația în care între acestea și legile interne există neconcordanțe.
Art. 145 (art. 146) se referă la atribuțiile Curții Constituționale în ceea ce privește constatarea caracterului constituțional sau neconstituțional al reglementărilor interne. Prin urmare, în competența Curții Constituționale nu intră atribuții în sensul de a stabili concordanța între legislația internă și normele comunitare.
Referitor la fondul cauzei respectiv la legalitatea și temeinicia încasării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003, Curtea reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În mod întemeiat instanța de fond a reținut că, taxa impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
În privința aplicării dispozițiilor OUG nr. 50/2008 Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai reține Curtea, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Desigur se reține de recurentă că nu s-a făcut dovada înmatriculării, că s-ar fi solicitat restituirea altei sume mai mici și ca atare nu se poate deduce ca taxa solicitata este cea pentru un autoturism înmatriculat anterior în uniune. Aceste susțineri nu pot fi primite întrucât prin actele depuse, ordin plată, declarație pe proprie răspundere, factura, s-a dovedit că recurenta a achitat cu ordinul de plată taxa.
Ori, raportat la actele dosarului, susținerile recurentei apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
Cu toate acestea în privința soluției date de prima instanță cu privire la dobândă, Curtea reține că, restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. Ca atare, nefiind în situația enumerată, Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimat și acesta se realizează doar în condițiile dreptului comun. Prin urmare, pentru obligațiile ce au obiect sume de bani, daunele interese pentru neexecutare se rezumă la dobânda legală instituită de OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează din momentul în care reclamantul-recurent a fost lipsit de suma solicitată a fi restituită, respectiv de la data de 25 iulie 2007.
Așadar față de cele expuse Curtea apreciază că recursul declarat de recurentă sub aspectul modalității plății dobânzii este întemeiat astfel că în baza art.312 pr.civ. îl va admite cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei recurente la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 5673 lei, începând cu 25.07.2007 și până la restituirea integrală; a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Cât privesc cheltuielile de judecată solicitate de intimat, Curtea reține că principiul instituit de art.274 pr.civ. are în vedere culpa și justificarea cu acte a cheltuielilor efectuate. În speță, se observă că intimatul nu a depus acte care să ateste efectuarea de cheltuieli în acest stadiu procesual, astfel că cererea intimatului urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N împotriva sentinței civile nr.1653 din 26.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că dispune obligarea pârâtei și la plata către reclamanta -. SRL a dobânzii legale aferente sumei de 5676,41 lei, calculată conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, pentru perioada 18.03.2008 și până la restituirea integrală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.FT./Dact.
3 ex./03.04.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
