Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - anulare act control -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1282

Ședința publică 25 iunie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - - B - prin Sucursala I, cu sediul în I,-, împotriva sentinței nr. 426 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale și Direcția Generală a Finanțelor Publice

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura este completă.

S- făcut referatul cauzei, după care, instanța având în vedere că recursul este legal timbrat cu suma de 3 lei taxa judiciară de timbru conform chitanței nr. - din 15.05.2009 și 0,3 lei timbru judiciar și faptul că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, constatând recursul în stare de judecat, rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, la data de 3.07.2008, reclamanta - - B - Sucursala Ias olicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale B, să dispună anularea procesului verbal de control nr. 883(11) din 21.02.2008 și a măsurii de completare a Deciziei de regularizare situației.

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 3618 din 16.12.2008 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, motivat de faptul că reclamanta are sediul în municipiul B iar pârâta are sediul în municipiul B, iar în materia contenciosului administrativ legiuitorul a prevăzut expres și limitativ o competență teritorială alternativă doar în favoarea instanței de la sediul reclamantei ori de la sediul pârâtei, dispoziția legală incidentă, respectiv cea prevăzută de art. 10 alin. 3 din legea nr. 554/2004 fiind una în favoarea reclamantei și de la care aceasta nu poate deroga.

Prin sentința nr. 426 din 1 aprilie 2009, Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond constatat că reclamanta nu făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prevăzute de codul d procedură fiscală și că, în prezent, plângerea reclamantei a fost transmisă spre competentă soluționare organelor abilitate, fără a se face vorbire de emiterea unei decizii de soluționare a contestației care să poată fi atacată în instanță.

Ca urmare, instanța apreciat că acțiunea în contencios administrativ nu poate fi introdusă la această instanță decât după finalizarea procedurii prevăzute de art. 209 din OG nr. 92/2003, că acțiunea trebuie să aibă ca obiect decizia privind soluționarea contestației emise de organul fiscal competent, conform art. 218 din OG nr. 92/2003 și nu procesul verbal de control care nu poate constitui în mod direct obiectul judecății - motiv pentru care apreciat că cererea reclamantei este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta.

În motivare, recurenta critică sentința pentru nelegalitate, arătând că soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii este eronată, întrucât făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, împotriva procesului-verbal de control nr. 883(11) din 21.02.2008, așa cum rezultă din copia plângerii depuse la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivului invocat de recurentă, ce poate fi încadrat în art. 304 pct. 9 cod pr. civilă și având în vedere și disp. art. 304/1 cod pr. civilă, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Potrivit art. 109 al. 2 cod pr. civilă " în condițiile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege".

Articolul 205 al. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, prevede: " Împotriva titlului de creanță și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii" iar art. 210 al. 1 tot din codul d e procedură fiscală, stipulează: " În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție,după caz", aceasta putând fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în condițiile legii.

Ori în speță, din înscrisurile aflate la dosar rezultă fără echivoc faptul că plângerea recurentei a fost trimisă organelor abilitate, fiind în curs de soluționare.

Ca urmare, cum nu a fost emisă încă decizia de soluționare a contestației recurentei pentru a putea fi atacată în instanță, soluția de respingere acțiunii de către instanța de fond, pe excepția inadmisibilității, apare ca fiind legală și temeinică.

Față de temeiurile de fapt și de drept invocate, criticile recurentei apar ca nefondate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 cod pr. civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta - - B - prin Sucursala I, cu sediul în I,-, împotriva sentinței nr. 426 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pentru președintele completului

aflat în CO, semnează

președintele instanței

Red.

Jud. fond.

Tehnored.

Ex. 2/14.07.2009.

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Suceava