Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1286/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcționari publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1286
Ședința publică 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Social Regional Nord-, cu sediul în B, str. - nr. 7. jud. B, împotriva sentinței nr. 434 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns procurator G pentru reclamantul intimat, lipsă fiind acesta, pârâtul recurent și pârâții intimați Inspecția Socială B, Autoritatea Națională pentru Persoane cu handicap B și Ministerul Muncii și Egalității Sociale
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, după care, procurator G pentru reclamantul intimat depune la dosar întâmpinare și concluzii scrise.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 490/40 la data de 29.01.2009 reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Social Regional B, Inspecția Socială B și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap B, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, pentru perioada cât s-a aflat în raporturi de serviciu cu fiecare dintre pârâți, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, că prin OG 92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004- 2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
A mai arătat reclamantul că anterior introducerii acțiunii a solicitat prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea lor fost refuzată.
A menționat reclamantul că în perioada 1.01.2004- 30-06.2007 s-a aflat în raporturi de serviciu cu Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap B, în perioada 1.07.2007 - 31.12.2007 a lucrat în cadrul Inspecției Sociale B, iar începând cu 10.01.2008 și până în prezent este funcționar public la Inspectoratul Social Regional
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâții, legal citați, au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pârâta B invocând și lipsa de competență materială a instanței, justificat de faptul că reprezintă o autoritate publică centrală, fapt care atrage competența curții de apel în soluționarea cauzei.
Prin sentința nr. 434 din 1 aprilie 2009 Tribunalul Botoșania admis excepția lipsei de competență materială a instanței în ceea ce privește capetele de cerere 2 și 3 formulate împotriva pârâților Inspecția Socială B și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap B, dispunând disjungerea acestora și declinarea competenței de soluționare lor în favoarea Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Totodată admis primul capăt de cerere formulat de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Social Regional Nord est B și a obligat pârâtul să acorde acestuia, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 1.01.2008 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective,
S-a luat act de renunțarea la judecată reclamantului în ceea ce privește capătul de cerere 4 față de pârâtul Ministerul Muncii și Egalității Sociale
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei de competență a tribunalului în ceea ce privește capetele de cerere 2 și 3 formulate împotriva pârâților Inspecția Socială B și Autoritatea Națională pentru persoane cu Handicap B, instanța a reținut că acestea constituind autorități publice centrale, soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi salariale pretinse de reclamant în baza raporturilor de serviciu avute cu aceste instituții revine curții de apel, conform art. 3 pct. 1 cod pr. civilă.
În ce privește primul capăt de cerere, pârâta fiind o instituție publică locală, se aplică disp. art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004 în ceea ce privește competența, reclamantul având dreptul de a se adresa instanței de la domiciliu său.
Reclamantul se află în raporturi de serviciu cu pârâtul Inspectoratul Social Regional B începând cu data de 1.01.2008 și până în prezent.
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Ori, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III- Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Social Regional Nord criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului arătat următoarele:
Conform disp. art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Art. 31 alin. (3) din același act normativ statuează în mod expres că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât nu fost adoptată o lege de salarizare funcționarilor publici, anual prin ordonanțe ale guvernului, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale.
Astfel, pentru anul 2005 a fost adoptată OUG 92/2004, pentru anul 2006- OG 2/2006, iar pentru anul 2007- OG 6/2007.
Procentul celor două suplimente salariale solicitate de reclamant, nu a fost stabilit prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât orice cuantificare acestor drepturi este arbitrară.
În condițiile în care modalitatea de calcul suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu este reglementată printr-un act legislativ, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu este certă, fiind și imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, precum și o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamantul nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Social Regional Nord-, cu sediul în B, str. - nr. 7. jud. B, împotriva sentinței nr. 434 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.Gr.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 2/30.01.2009
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Nastasi Dorina