Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1378/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1378/CA/2009
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 383/CA/2009 pronunțată la data de 30.06.2009 de Tribunalul Sibiu.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.11.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 11.09.2008 reclamanta - Dealul SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
-anularea deciziei nr. 81 din 28.07.2008, a deciziei de impunere nr. 455/16.06.2008 și raportului de inspecție fiscală nr. 182.931 din 16.06.2008 pentru netemeinicie și nelegalitate,
- anularea datoriei bugetare suplimentare în valoare de 182.931 lei din care - lei TVA și 73.412 lei majorări aferente.
S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că în mod netemeinic și nelegal s-a reținut prin decizia de impunere nr. 455/16.06.2008 emisă în baza raportului de inspecție fiscală și prin decizia nr. 81/2008 de soluționare a contestației că datorează cu titlu de TVA suplimentar suma de 111.024 lei și majorări de întârziere în sumă de 73.412 lei.
În drept s-au invocat prevederile art. 146, art. 153 alin 1, lit. b) Cod fiscal.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și menținerea actelor administrativ fiscale apreciind că reclamanta a aplicat greșit dispozițiile legale privind TVA în sensul că s-a diminuat masa impozabilă asupra căreia se aplică taxa.
În drept s-au invocat prevederile art. 1169 Cod civil, art. 135, art. 141 alin 2 lit. e), art. 147, art.160 indice 1 din Legea nr. 571/2003, Legea 162/2005.
La termenul de judecată din 2.06.2009 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul anulării în parte a deciziei nr. 81/28.07.2008, anularea în parte a deciziei de impunere nr. 455/16.06.2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. -/16.06.2008 în sensul anulării datoriei bugetare în valoare de 12.324 lei TVA, 13.186 lei majorări de întârziere aferente TVA și 962 lei, penalități corespunzătoare TVA, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ( fila 150).
PrinSentința nr.383/CA/2009pronunțată la data de 30.06.2009 de Tribunalul Sibiu Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost admisă acțiunea reclamantei dispunându-se anularea în parte a deciziei nr. 81/28.07.2008 a deciziei de impunere nr. 455/16.06.2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. - din 16.06.2008 în sensul anulării datoriei bugetare în valoare de 26.472 lei din care 12.324 TVA, 13.186 lei majorări aferente TVA și 962 penalități corespunzătoare TVA;
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește capătul de cerere privindTVA de plată pentru perioada mai - 2004este necontestat în cauză că persoana juridică impozabilă a realizat atât operațiuni care dau drept de deducere a TVA cât și operațiuni care dau drept de deducere, fiind astfel plătitoare de TVA cu regim mixt, potrivit prevederilor art. 147 alin. 1 Cod fiscal, fără însă a ține o evidență separată a acestora, conform prevederilor art. 147 alin 3-5 Cod fiscal.
Nerespectarea acestei obligații nu era de natură a determina nivelul TVA datorată prin aplicarea pro-ratei asupra tuturor achizițiilor persoanei impozabile, în lipsa unei dispoziții legale imperative.
Susținerea pârâtei cu privire la depășirea limitelor investirii prin contestație nu poate fi primită întrucât în mod corect expertul, având în vedere obiectivele stabilite a procedat la analizarea achizițiilor purtătoare de TVA ale persoanei impozabile, în perioada ianuarie - august 2004, pentru a stabili dacă sunt operațiuni impozabile sau nu.
Ca urmare a acestei analize economice care a avut în vedere toate documentele contabile referitoare la înregistrarea TVA pentru perioada ianuarie - august 2004, analizate și de organul de inspecție fiscală s-a constatat că determinarea pro - ratei aferentă anului 2004 s-a făcut corect, însă baza la care aceasta s-a aplicat trebuia recalculată, rezultând astfel o taxă deductibilă cu 4.354 lei mai mare decât cea stabilită de organul de control, ceea ce determină diminuarea obligației stabilită suplimentar în sarcina reclamantei cu aceeași sumă.
În ceea ce privește capătul de cerere privindTVA aferentă chiriei prevăzută în contractul nr. 77/2005, Tribunalul constată că s-a făcut dovada faptului că reclamanta a facturat și încasat suma de 50.000 Euro și nu 60.000 Euro stabilită prin contract.
Prevederile art. 134 alin 1 și 3 Cod fiscal invocate de organul constatator pentru stabilirea diminuării obligației de plată a TVA în luna noiembrie 2005 cu suma de 19494 lei (27000 Euro x 3,8 lei/euro x 19%) și în luna 2005 cu suma de 7220 lei ( 10000 Euro x 3,8 lei/euro x 19%) ca urmare a stabilirii unei chirii inferioare celei stabilite în contractul nr. 77/2005 pe lunile noiembrie - nu pot fi incidente în cauză.
Din interpretarea prevederilor contractuale se constată fără putință de tăgadă că obligația contractuală de plată a sumelor de 27.000 Euro și 7.220 lei era scadentă în lunile 2005 - ianuarie 2006.
Ca atare exigibilitatea taxei, conform art. 134 alin 3 Cod fiscal trebuie stabilită la data de 15 ale lunii și ianuarie.
Or, în raport de aceste date, care determină exigibilitatea plății taxei în mod corect prin raportul de expertiză ( fila 8) s-a apreciat că organul fiscal a stabilit o taxă suplimentară în sumă de 19.494 lei aferentă lunii noiembrie 2005.
Diminuarea valorii contractului de închiriere cu suma de 10.000 Euro nu poate justifica măsura stabilirii TVA la valoarea menționată în contract deși este necontestat faptul că reclamanta a obținut de la locatar pentru folosința spațiului suma de 50.000 Euro.
Luând în considerare aceste împrejurări relevante cu privire la modalitatea de derulare a raportului comercial dintre părțile contractului nr. 77/2005, în lipsa unei dispoziții legale imperative care să justifice aplicarea TVA la valoarea contractată chiar și în ipoteza modificării valorii pe parcursul derulării contractului, Tribunalul văzând prevederile art. 11 alin 1 Cod fiscal urmează a constata că suma de 7220 lei, reprezentând TVA aferentă chiriei facturate la o valoare inferioară prevederilor contractuale, nu are temei legal.
Susținerea pârâtei cu privire la stornarea nelegală a TVA aferent avansului încasat de la - 2000 SRL pentru care reclamanta a emis factura de stornare nr. 111/30.01.2008 nu poate fi primită.
Factura de stornare reprezintă documentul justificativ în înțelesul Codului fiscal, care reflectă operațiunea economico - financiară de renunțare la operațiunea pentru care s-a încasat avansul, sau de constatare a faptului că suma primită cu acest titlu este nedatorată.
În cazul supus obiectului analizei expertizei prin efectuarea operațiunii de stornare nu a existat riscul de pierdere a venitului fiscal, întrucât avansul nu era datorat și ca atare nici TVA-ul.
Demersul expertului judiciar de verificare a modalității de reflectare a facturii de stornare în contabilitatea - 2000 SRL (societate aparținând aceluiași grup de firme din care face parte și reclamanta), a permis acestuia a concluziona în sensul că factura de stornare a fost înregistrată corespunzător în evidențele contabile ale acestei societăți, prin diminuarea TVA deductibilă.
Ca atare, în mod greșit organul fiscal a apreciat că reclamanta datorează TVA suplimentară în sumă de 750 lei.
*
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP Sibiu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor se arată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că trebuia ca TVA de plată să fie aferent chiriei stabilite prin facturi și nu celei stabilite prin contract, atâta timp cât acesta din urmă nu a fost modificat prin act adițional. Efectele produse sub aspect comercial prin emiterea facturilor pentru alte sume decât cele stabilite prin contract nu pot influența și starea fiscală, incidente fiind dispozițiile art. 141 alin. 2 lit. e din Codul fiscal.
Se apreciază că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței și în ceea ce privește stornarea TVA, deoarece la data la care s-a emis factura de stornare avansul de încasat nu era restituit iar în aceste condiții intimata nu avea dreptul să storneze și TVA aferent avansului, mai ales că între reclamantă și - 2000 SRL nu exista nici un fel de contract.
În fine se critică sentința și pentru faptul că în mod greșit instanța de fond a admis ca în expertiza contabilă prin care s-a stabilit cuantumul sumelor datorate bugetului să se reflecte calculul indicatorului "pro-rata" din perioada mai- 2004, atâta timp cât reclamanta nu a ținut o evidență separată pentru operațiunile care dau drept de deducere față de cele care nu dau acest drept, astfel că baza de raportare a fost modificată de expertul contabil iar corectarea evidenței contabile nu a putu fi verificată de organele de inspecție fiscală și nici nu a fost obiect al contestației prevăzută de art. 205 din OG 92/2003.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă curtea constată că acesta este fondat și urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs privind modul de calcul alTVA aferentă chiriei prevăzută în contractul nr.77/2005se constată că acesta este întemeiat.
Prin Decizia de impunere nr. 455 din 16.06.2008 întocmită de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu - Inspecția Fiscală în baza raportului de inspecție fiscală nr. -/16.06.2008 s-a reținut că în contract era expres prevăzut cuantumul venitului realizat de reclamanta și anume 60.000 euro pe an și de asemenea era prevăzut expres transmiterea dreptului de folosință asupra bunului imobil în favoarea chiriașei.
Cât timp chiriașa a emis doar facturi conținând o valoare diminuată, dar contractul de închiriere nu a fost modificat se impunea, față de dispozițiile art. 141 alin.2 lit. e) din Legea nr. 571/2003 care prevăd expres care este cuantumul venitului asupra căruia s-a exprimat opțiunea de taxare și anume suma înscrisă în contract și care nu a fost modificată ulterior prin vreun act încheiat de cei doi contractanți.
Instanța de fond a stabilit că diminuarea valorii contractului de închiriere cu suma de 10.000 Euro nu poate justifica măsura stabilirii TVA la valoarea menționată în contract deși este necontestat faptul că reclamanta a obținut de la locatar pentru folosința spațiului suma de 50.000 Euro iar în lipsa unei dispoziții legale imperative care să justifice aplicarea TVA la valoarea contractată chiar și în ipoteza modificării valorii pe parcursul derulării contractului, în temeiul art. 11 alin 1 Cod fiscal a constatat că suma de 7220 lei, reprezentând TVA aferentă chiriei facturate la o valoare inferioară prevederilor contractuale, nu are temei legal.
Soluția adoptată este eronată. Reclamanta a încheiat contractul nr. 77/2005 prin care a stabilit contravaloarea folosinței pentru o perioadă de 12 luni la 60.000 Euro iar în fapt, prin facturile emise lunar a încasat doar suma totală de 50.000 Euro invocând o pretinsă renegociere a prețului într-o formă nescrisă.
Această operațiune deși ar putea fi considerată valabilă din punct de vedere comercial, nu poate produce aceleași efecte și din punct de vedere fiscal, domeniu în care rigoarea formală este mai accentuată.
În condițiile în care operațiunile economice trebuie să aibă la bază documente justificative emise în momentul efectuării, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin.1 din Legea nr. 82/1991, ținând cont de faptul că facturile au fost emise în temeiul contractului (constatând prestații periodice care au fost stabilite sub aspectul întinderii prin acordul bilateral de voință încheiat în formă scrisă) iar conform pct. 8.4 din contract modificarea contractului se face numai prin act adițional în mod corect a procedat organul fiscal atunci când a stabilit că izvorul obligațiilor fiscale îl reprezintă contractul și nu facturile în măsura în care acestea conțin informații divergente.
Dealtfel relevant în cauză este și faptul că atunci când părțile au dorit să modifice chiria au încheiat acte adiționale (64,65) astfel că susținerea reclamantei privind modificarea chiriei prin consens nu poate fi primită.
Ca atare obligația fiscală suplimentară stabilită în sarcina sa pentru acest aspect este legală și se impune a fi achitată.
*
Referitor la motivul de recurs privind modul de calcul alTVA ca urmare a stornării facturii nr.111/30.01.2008se constată că și acesta este întemeiat.
Prin Decizia de impunere nr. 455 din 16.06.2008 întocmită de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu - Inspecția Fiscală în baza raportului de inspecție fiscală nr. -/16.06.2008 s-a reținut că la data la care s-a emis factura de stornare avansul de încasat nu era restituit iar în aceste condiții intimata nu avea dreptul să storneze și TVA aferent avansului cu atât mai mult cu cât între reclamantă și - " 2000"SRL nu există nici un fel de contract iar operațiunile economice trebuie să aibă la bază documente justificative emise în momentul efectuării, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin.1 din Legea nr. 82/1991.
Instanța de fond a stabilit că factura de stornare a fost înregistrată corespunzător în evidențele contabile ale acestei societăți, prin diminuarea TVA deductibilă.
Curtea constată că reclamanta a emis factura nr. 107/09.01.2008 pentru suma de 4700 lei cu titlul de avans marfă în sarcina - 2000 SRL, preț pe care aceasta l-a achitat prin virament bancar în aceeași zi, 09.01.2008.
La data de 30.01.2008 se emite factura de stornare nr. 111/2008 a avansului încasat, acesta nefiind însă restituit la acea dată. Cu toate acestea reclamanta stornează TVA -ul aferent operațiunii. În lipsa unui document justificativ și a restituirii sumei, operațiunea de stornare nu poate fi considerată ca având caracter real și ca atare diminuarea TVA-ului este lipsită de suport, constatările organului fiscal în acest sens fiind legale.
În mod eronat a reținut instanța de fond că prin efectuarea operațiunii de stornare nu a existat riscul de pierdere a venitului fiscal, întrucât avansul nu era datorat și ca atare nici TVA-ul. Atâta timp cât suma respectivă era încasată, TVA-ul trebuia colectat conform art. 134^2 alin. 2 lit. b din Codul fiscal iar în măsura în care operațiunea era anulată pentru că plata nu era datorată, avansul respectiv trebuia restituit. Or acest lucru nu a putut fi dovedit mențiunea din raportul de expertiză contabilă nefiind însoțită de documentul care să ateste această operațiune.
*
În fine motivul de recurs privitor lamodul de calcul al pro rateieste apreciat ca nefondat de către instanța de control judiciar.
Este necontestat în cauză că persoana juridică impozabilă a realizat atât operațiuni care dau drept de deducere a TVA cât și operațiuni care dau drept de deducere, fiind astfel plătitoare de TVA cu regim mixt, potrivit prevederilor art. 147 alin. 1 Cod fiscal, fără însă a ține o evidență separată a acestora, conform prevederilor art. 147 alin 3-5 Cod fiscal.
Începând cu luna septembrie 2004 reclamanta trebuia să colecteze TVA aferentă ratelor din contractul de vânzare cumpărare, în conformitate cu dispozițiile art. 160 indice 1 din Legea nr. 571/2003, în vigoare până la 31.05.2005.
Din luna ianuarie 2005 această operațiune a intrat în sferamăsurilor simplificate de evidențiere a TVAastfel ca persoana juridică, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin.3 din Legea nr. 571/2003, trebuia să-și refacă operațiunile contabile aferente perioadei și în temeiul dispozițiilor art. 160 indice 1 din Legea nr. 571/2003 modificată prin Legea nr. 163/2005 trebuia să continue operațiunile de declarare, colectare și plată a TVA.
Procedura de stornare a cuantumului ratelor scadente după ianuarie 2005 și cea de înregistrare și evidențiere corectă a TVA aferentă operațiunilor până în luna august 2007, nu a fost urmată conform dispozițiilor legale invocate.
Însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, nerespectarea acestei obligații nu era de natură a determina nivelul TVA datorată prin aplicarea pro-ratei asupra tuturor achizițiilor persoanei impozabile, în lipsa unei dispoziții legale imperative.
Susținerea pârâtei cu privire la depășirea limitelor investirii prin contestație nu poate fi primită întrucât în mod corect expertul, având în vedere obiectivele stabilite de instanța de fond a procedat la analizarea achizițiilor purtătoare de TVA ale persoanei impozabile, în perioada ianuarie - august 2004, pentru a stabili reflectare reală a acestora chiar dacă intimata nu a ținut o evidență separată așa cum prevedea art.147 din Codul fiscal.
Ca urmare a acestei analize economice care a avut în vedere toate documentele contabile referitoare la înregistrarea TVA pentru perioada ianuarie - august 2004, analizate și de organul de inspecție fiscală s-a constatat că deși determinarea pro - ratei aferentă anului 2004 s-a făcut corect, baza la care aceasta s-a aplicat trebuia recalculată, rezultând astfel o taxă deductibilă cu 4.354 lei mai mare decât cea stabilită de organul de control, ceea ce justifică diminuarea obligației stabilită suplimentar în sarcina reclamantei cu aceeași sumă, aspect reținut dealtfel în mod legal și de către instanța de fond.
Față de cele ce preced recursul pârâtei se dovedește întemeiat și urmează a fi admis, conform art. 312 din Codul d e procedură civilă iar sentința atacată modificată în sensul modificării parțiale a actelor contestate doar cu privire la suma de 4.534 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar prin aplicarea pro-ratei pentru anul 2004 și accesoriile aferente
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 383/CA/2009 pronunțată la data de 30.06.2009 de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Modifică sentința atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta Dealul SA Sibiu împotriva pârâtei DGFP Sibiu și în consecință:
Anulează în parte Decizia nr. 81/28.07.2008, Decizia de impunere nr. 455/16.06.2008 și Raportul de Inspecție Fiscală nr.-/16.06.2008 în sensul exonerării reclamantei de plata sumei de 4.534 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar prin aplicarea pro-ratei pentru anul 2004 și accesoriile aferente.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red./Tehnored./ 4 ex./26.02.2010
Jud. fond
Președinte:Lucian Ioan GhermanJudecători:Lucian Ioan Gherman, Gabriela Costinaș, Nicoleta
