Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1523
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BNî mpotriva sentinței civile nr. 913/CA/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă consilier juridic, în reprezentarea intereselor recurentelor Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B N și Administrația Finanțelor publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 17.04.2009 se înregistrează din partea intimatei, întâmpinare însoțită de înscrisuri privind proveniența autoturismului precum și de dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă judecării, la instanța de fond a petitului acțiunii introductive privind acordarea de despăgubiri.
Un exemplar se comunică reprezentantului recurentelor, și instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea lecturării conținutului întâmpinării.
Instanța, reia cauza, la a doua strigare și nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Reprezentantul recurentelor Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B N și Administrația Finanțelor publice solicită admiterea recursului promovat de către instituția pe care o reprezintă, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de către intimată, deoarece taxa de primă înmatriculare a fost corect percepută în condițiile prevăzute de dispozițiile art.214 fiscal, nefiind încălcate prevederile comunitare.
În ceea ce privește dobânda legală, dispusă de către instanța de fond a fi plătită până la restituirea efectivă a sumei, fără însă a specifica data de la care începe să se calculeze, incidente în speță fiind dispozițiile art.1088 alin.2 civil
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.913 pronunțată la data de 24.12.2008 în dosar nr- al tribunalului Bistrița -N a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SRL împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, Administrația Finanțelor Publice a municipiului B-N Administrația Finanțelor publice i și în consecință a fost anulat actul administrativ nr.3446/26.02.2008 emis de DGFP B-N - Biroul autorizări și supraveghetori fiscali și actul administrativ fiscal nr.4961/25.03.2008; obligate pârâtele la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule achitată de reclamant în cuantum de 5,465 lei la data de 11.02.2008, cu rata dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă; obligate pârâtele la 4 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că taxa specială de primă înmatriculare a fost plătită în baza unui titlu nelegal care încalcă prevederile comunitare din domeniu și este stabilită în mod discriminatoriu.
Conform prevederilor art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării prevederile Tratatelor constitutive al și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile comunitare din legile interne, cu respectarea prevederii actului de aderare. Art.25 din Tratatul interzice taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent taxelor vamale între statele membre, iar art.90 vine în completare, stabilind că nici un stat membru nu supune direct sau indirect produsele celorlalte state membre unor impozite interne de orice natură.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs B, DGFP B-N în nume propriu și pentru i.
Prin demersul său Bas olicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în principal prin admiterea excepțiilor invocate iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Astfel în susținerea celor solicitate recurenta a arătat că intimata prin demersul său a criticat dispozițiile legale cuprinse în codul fiscal - art.2141- art.2144care ar contraveni dispozițiilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Ori soluționarea acestei chestiuni prejudiciale nu putea fi făcută decât printr-o interpretare explicită și directă a dispozițiilor art.90 care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg în conformitate cu dispozițiile.234 din același Tratat. În contextul dispozițiilor normei menționate se impune ca instanța să declanșeze procedura de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții de Justiție cu o cerere de interpretare consecința imediată fiind suspendarea prezentei cauze până la pronunțarea Curții cu privire la chestiunea sesizată.
Tot astfel mai arată recurenta că acțiunea era inadmisibilă întrucât adresa invocată de intimată ca fiind emisă de organul fiscal nu constituie un act administrativ în sensul art.41 din Codul fiscal. Actele atacate nefiind acte administrative nu pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art.205 și următoarele din Codul fiscal, iar mai apoi potrivit Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Totodată se arată că prima instanță în mod greșit a constatat discriminarea raportat la dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității deoarece taxa se aplică tuturor autoturismelor noi produse în țară și în străinătate; legea nefăcând nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, iar taxa este aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România. Această taxă are ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare al mediului, comportament reținut și în opinia Comisiei Europene și în contextul căruia au fost aduse modificări prin noul act normativ adoptat.
În fine se mai arată de recurentă că restituirea taxei nu este posibilă din perspectiva OUG nr.50/2008 și că acordarea dobânzilor în contextul dispozițiilor OG nr.9/2000 trebuie indicată printr-un cuantum însă intimatul nu a procedat la efectuarea calculului.
Recurenta DGFP B-N prin demersul promovat în nume propriu și pentru iaa rătat că potrivit dispozițiilor art.2141- 2144Cod fiscal taxa specială de înmatriculare se percepe indiferent de proveniența autovehiculului se și raportează la operațiunea de înmatriculare; obligația de înmatriculare derivă nu din instituirea taxei, ci din alte reglementări specifice în care sunt definite clar și se face distincție netă între operațiuni și ca atare, discriminarea nu este determinată de instituirea taxei ci de necesitatea efectuării operațiunii de înmatriculare, iar această taxă se achită la înmatricularea autoturismelor din import, cât și a celor de proveniență românească. Chiar dacă taxa de înmatriculare, se arată de recurentă, nu se poate asimila cu taxa de poluare, scopul pentru care a fost instituită taxa de poluare reprezintă o derogare de la principiul liberei circulații a mărfurilor instituit prin art. 90 din Tratat întrucât jurisprudența a constatat excepții, recunoscând statelor dreptul de a institui taxe și impozite pentru asigurarea sănătății publice, protecția consumatorilor. Or, în acest context, se arată, sunt asumate angajamente internaționale pe linie de protecție a mediului, în caz contrar, România ar urma să achite penalizări extrem de severe din partea și tocmai de aceea, dat fiind rezoluția adoptată, autoritatea națională este obligată să recurgă la instrumente corespunzătoare.
Totodată, arată recurenta, că dispozițiile Tratatului, art. 90, nu sunt incidente întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferente de proveniență acestora la momentul primei înmatriculări în România.
De altfel, arată recurenta, că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare; că principiul poluator, pe care se bazează instituirea taxei, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii; că scopul taxei este reglementat prin Legea nr. 571/2003, iar la nivelul autorităților au existat negocieri ce se află în faza finală și din această perspectivă, câtă vreme nu este pronunțată o decizie, negocierile nu sunt finalizate, acțiunea este prematur introdusă.
În fine, se mai arată de recurentă că taxa este percepută în temeiul legislației în vigoare, și mai mult, a fost adoptată noua reglementare privind instituirea taxei de poluare, actul adoptat fiind în conformitate cu directivele și cerințele europene.
Examinând recursurile, Curtea reține următoarele:
Procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ, Curtea reține următoarele:
Conform ordinului de plată din 11.02.2002 reclamanta a plătit suma de 5465 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior la data de 19.03.2008 a înregistrat o cerere de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ prin adresa nr.4961/25.03.2008. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurentele susțin că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respinse ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Așadar față de cele arătate reținând că nu sunt motive întemeiate în temeiul art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice B, Direcția Generală a Finanțelor Publice B N în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.913 din 24.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.04. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./05.05.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Daniela Griga
