Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 157/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 157/2010
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare cererea de revizuire formulată de reclamantul G împotriva deciziei civile nr. 2294 din 01.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă specială de poluare OUG nr. 50/2008.
În data de 20 ianuarie 2010 s-au depus la dosarul cauzei concluzii scrise din partea revizuientului (24-27).
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 ianuarie 2010, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin decizia civilă nr.2294 pronunțată la data de 01 octombrie 2009 de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr- au fost dmise recursurile declarate de ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, împotriva sentinței civile nr. 713/20.03.2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, care a fost modificată în sensul că a fost respinsă cererea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție introdusă de către pârâta Administrația Finanțelor Publice, împotriva chematei în garanție ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că principala problemă de drept care se pune cu acuitate în prezenta pricină se circumscrie motivului de recurs invocat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N ( C-N) asupra omisiunii instanței de fond de a soluționa excepția de inadmisibilitate a acțiunii introductive de instanță, invocându-se în acest sens prevederile art. 304 pct. 7.pr.civ.
În adevăr, în fața primei instanțe recurenta a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii argumentând pe larg care sunt reperele în funcție de care Tribunalul ar fi trebuit să sancționeze cu un fine de neprimire demersul judiciar al reclamantului ( 18-20 dos. fond).
Astfel, recurenta pârâtă a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procdsual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. pr.fisc.
Față de această excepție reclamantul și-a exprimat poziția procesuală prin răspunsul la întâmpinare în sensul că excepția este neîntemeiată pe considerentul că reclamantul nu a contestat decizia de calcul ci că prin demersul judiciar de față acesta tinde la restituirea taxei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar, invocând absența unei proceduri legislative interne prin care să i se poată permite contestarea compatibilității legii fiscale naționale cu normele comunitare sens în care singura cale este aceea a contenciosului general în cadrul căreia s-a cerut să se constate refuzul nejustificat al organului fiscal, emis cu exces de putere, de a soluționa cererea de restituire a taxei de poluare.
Odată consumată faza scrisă, prima instanță a pus-o în discuția părților în cadrul dezbaterilor, așa cum se menționează în practicaua sentinței recurate, calificând-o ca având conținutul unor apărări de fond, urmând a fi analizată cu prilejul soluționării pe fond a cauzei.
Cercetând motivarea expusă de instanța de fond în cuprinsul sentinței atacate se observă că aceasta a omis să analizeze excepția invocată, deși acesta era un punct esențial al argumentelor dezvoltate de părți.
Dimpotrivă instanța de fond comite o gravă eroare de interpretare și aplicare a dreptului relevantă pentru stabilirea cadrului normativ ce a stat la baza raportului juridic de drept material care a generat prezentul conflict judiciar.
Astfel, a statuat că legea aplicabilă raportului juridic de conflict prin prisma căreia trebuia să se verifice în ce măsură reclamantul datorează taxa de înmatriculare este aceea în vigoare la data importului autoturismului, denaturând astfel voința legiuitorului.
Și este așa, deoarece ambele legislații fiscale în materie (art. 2141și urm. din Codul fiscal și mai apoi art. 4 lit. a) din OUG nr. 50/2008) impun,între altele, ca taxa în cauză să fie datorată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului.
Așa fiind, această taxă nu este datorată cu ocazia achiziției intracomunitare a unor astfel de bunuri (taxă de import) ci se datorează în momentul în care titularul dreptului de proprietate sau deținătorulo legal își manifestă voința de a exploata bunul conform destinației sale, sens în care devin incidente dispozițiile legale cu privire la operațiunea înmatriculării, operațiune care poate surveni ulterior operațiunii de import.
Prin urmare, legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu a aceleia sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemulo normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale.
Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guverneazătempus regit actumraportul fiscal.
Din această perspectivă Curtea reține că autovehiculul din litigiu a fost achiziționat de către reclamant la data de 20 februarie 2008 de la o persoană fizică care la rândul ei l-a achziționat de pe piața comunitară la 24 ianuarie 2008 ( 8-9 dos. fond).
Numai că operațiunea de înmatriculare a fost efectuată sub imperiul OUG nr. 50/2008, mai precis prin plata sumei de 3.414 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria - nr. - din 10 iulie 2008 ( 14 dos. fond).
Cuantumul și obligația plății acestei taxe au fost stabilite prin decizia nr. - din 11 iulie 2008 ( 20 dos. fond).
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 50/2008 stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzutin terminiscă acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De acemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală.
Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de contestare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei de poluare înregistrată la autoritatea fiscală pârâtă la data de 28 august 2008 sub nr. 29.985 demers prin care se contestă practic baza legală și factuală a stabilirii și perceperii taxei de poluare.
La acesată cerere autoritatea fiscală prin actul nr. 29895 din 26 septembrie răspunde că nu se poate da curs cererii de restituire pe considerentul că prevederile legale sub imperiul cărora a fost stabilită și percepută taxa nu au fost abrogate ori modificate așa încât se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, taxa fiind astfel legal achitată și nu poate face obiectul unie restituiri.
Punându-se în discuție în atapa judiciară excepția de inadmisibilitate, neantamată de autoritatea fiscală în etapa administrativ prealabilă, reclamantul își legitimează demersul său pein aceea că legea națională nu oferă un cadru normativ special de restituire și de antamare a incompatibilității normelor interne cu cele comunitare decât calea contenciosului general.
Nimic mai fals. Curtea observă că la cererea de restituire înregistrată de reclamant în faza administrativ practic autoritatea fiscală era pusă în situația de analiza legalitatea și temeinicia deciziei de stabilire a taxei de poluare, altfel spus aceasta ar fi fost în situația de a încălca dispozițiile art. 207 și urm. din Codul d e procedură fiscală care conferă autoritatea de a statua asupra contestației în materie administrativă organului de soluționare prevăzut anume de lege.
Prin urmare, autoritatea fiscală pârâtă nici măcar nu avea competența de a statua efectiv dacă și în ce măsură actul administrativ fiscal odată emis și comunicat este legal încheiat darămite să fie adusă în discuție tardivitatea contestației raportat la termenul imperativ de 30 de zile prevăzut sub sancțiunea decăderii de legea procesual fiscală.
În fapt, Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasarii taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acesteui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței euroepene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva României).
Nu este fondată astfel teza de la care pleacă reclamantul aceea conform căreia contenciosul general este singura procedură prevăzută de lege prin care se poate aduce în discuție refuzul nejustificat de restituire a taxei și că doar acest cadru oferă posibilitatea antamării compatibilității normei petinente interne cu cea comunitară incidentă în această materie.
Dimpotrivă, Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de primă înmatriculare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calcurare a taxei. Desigur, plata acestei taxe și maniera în care a fost stabilită nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxa și implicit de a se solicita verificarea în substabță a legalității impunerii.
În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare cât și ulterior în faza de control judecătoresc și judiciar se poate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară pertinentă.
Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră porcedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar, însemna ca în speță validând demersul reclamantului să-l repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207.pr.fisc. ceea ce evident iarăși nu poate fi admis.
Alegația conform căreia decizia de calcul a taxei de poluare nu întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul d e procedură fiscală este neîntemeiată.
Natura juridică a acestui act este surpinsă de însuși legiuitorul delegat în conținutul art. 7 din OUG nr. 50/2008 și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infrigement demarată de Comisia Europeană în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil.
Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezovării recursului pârâtei, Curtea este dispensată să mai analizeze și celelate motive invocate pe calea celor două recursuri precum și celelate apărări invocate de reclamant, analiza acestora părând a fi de prisos.
Astfel fiind, examinând în ansamblu actele și lucrările dosarului, Curtea reține că demersul reclamantului nu poate fi validat din punct de vedere procedural, încât motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă se vădește a fi fondat, instanța de fond pronunțând o sentință supusă modificării date fiind dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelate cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ.
Așa fiind, Curtea a admis recursul pârâtei și corelativ prin efectul acestei soluții a admis și recursul chematului în garanție și ca o consecință a modificat sentința atacată iar în rejudecare urmând a ase respinge acțiunea principală. Totodată, în temeiul art. 60-63.pr.civ.se a respins și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuientul G solicitândadmiterea cererii de revizuire și, în rejudecare, admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată în procedura de revizuire.
În motivare se arată că prin decizia civilă nr. 2294 din 1.10.2009 a Curții de APEL CLUJ, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de către C-N și Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 713/CA din 20.03.2009 a Tribunalului Cluj, într-o acțiune având ca obiect restituirea taxei de poluare încasată de pârâtă în temeiul nr.OUG 50/2008.
Conform dispozițiilor act. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârilor definitive și irevocabile ale instanțelor de contencios administrativ pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar se poate formula cerere de revizuire. În aceste condiții, m formulat prezenta cerere de revizuire, pentru următoarele motive:
Instanța de recurs a ignorat dispozițiile art. 234 par. 3 din Tratatul CE. Potrivit dispozițiilor art. 234 par. 3 din Tratatul CE, o instanță națională împotriva hotărârilor căreia nu poate fi formulată nici o cale de atac ordinară trebuie să sesizeze Curtea de Justiție Europeană cu o acțiune preliminară, solicitând lămurirea compatibilității dintre norma națională și norma comunitară. Excepțiile de la acest principiu sunt de strictă interpretare, iar incidența uneia dintre excepții trebuie motivată de către instanța națională pentru a justifica respingerea cererii de declanșare a unei acțiuni preliminare. În mod evident, sesizarea Curții de Justiție Europene cu una sau mai multe întrebări, în cadrul unei acțiuni preliminare, are caracterul unui incident procedural și trebuie soluționată înainte de orice dezbateri asupra fondului litigiului. Practic, atunci când se solicită declanșarea unei acțiuni preliminare, există două posibilități: instanța admite cererea, suspendă judecata și transmite Curții una sau mai multe întrebări preliminare; instanța respinge cererea și continuă judecata, administrând probe și ascultând concluziile părților.
În prezenta speță, potrivitde ședințădin 28 septembrie 2009, pct. II, revizuientul a solicitat instanței de recurs suspendarea cauzei și declanșarea unei acțiuni preliminare pentru lămurirea compatibilității taxei de poluare instituită de nr.OUG 50/2008 cu dreptul comunitar (art. 90 par. 1 și 2 și art. 174 alin. 2 din Tratatul CE).
După cum se poate observa cu ușurință din lectura deciziei civile nr.2294/1.10.2009, instanța de recurs nu s-a pronunțat în niciun fel asupra cererii de suspendare a cauzei și de declanșare a unei acțiuni preliminare, deși în practicaua hotărârii a menționat faptul că revizuientul a formulat o asemenea cerere. Pe cale de consecință, hotărârea instanței de recurs esteab initianelegală și contrară dreptului comunitar.
În mod evident, nu se poate pretinde că instanța de recurs s-a pronunțat implicit asupra cererii de suspendare și de transmitere a unei acțiuni preliminare la Curtea de Justiție Europeană, întrucât pentru această chestiune incidentală este necesar un răspuns explicit. Astfel, atât în ipoteza în care admite cererea, dar mai ales în ipoteza în care respinge cererea și continuă să judece, judecătorul național este obligat să se pronunțe motivat asupra acesteia.
Instanța de recurs a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.
Pentru a nu discuta chestiunea compatibilității dintre dreptul național și dreptul comunitar, situație în care ar fi trebuit să recurgă și la sesizarea Curții de Justiție Europene, instanța de recurs a soluționat cauza pe o excepție -excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile de contestare a deciziei de calcul- care nu a fost pusă în discuția părților, ceea ce constituieper seo încălcare a dreptului la apărare consacrat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut drept unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.
În aceste condiții invocă, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, exceptia de nelegalitate a deciziei de calcul a taxei de poluare nr. - din 11.07.2008 emise de către C-N, pentru următoarele considerente: bligația de a respecta dreptul comunitar se impune, în egală măsură, legiuitorului național, organelor administrației publice centrale sau locale, funcționarilor acestor organe șiinstanțelorjudecătorești. Prin urmare, indiferent de forma și prevederile legislației naționale,atuncicând emit un act normativ, un act administrativ sau o hotărâre judecătorească, toate aceste organe trebuie să cunoască dreptul comunitar și să îl aplice cu prioritate, lăsând neaplicate, acolo unde este nevoie, dispozițiile fiscale naționale; prin emiterea unui pretins act administrativ fiscal -decizia de calcul a taxei depoluarenr. - din 11.07.2008- C-N a încălcat dispozițiile art. 90 și art.174 alin. 2 din Tratatul CE, întrucât:Sunt aplicate dispozițiile fiscale naționale discriminatorii, contrarii art. 90 din Tratatul CE.Astfel, așa cum a indicat pe larg în acțiunea introductivă și în notele scrise depuse în recurs, taxa de poluare instituită prin OUG. nr.50/2008 este o prelevare fiscală internă care discriminează între două categorii de produse (autoturismele anterior înmatriculate într-un stat membru, pe de-o parte și autoturismele deja înmatriculate în România, pe de altă parte), impunând o sarcină fiscală majorată produselor importate, inf1uențând astfel alegerea consumatorilor spre un autoturism deja înmatriculat în România.
Se încalcă principiul comunitar "poluatorul plătește" prevăzut de art.174alin.2din Tratatul CEîntrucât taxa de poluare crește invers proporțional cu vechimea autoturismului, iar taxa este datorată doar de către unii poluatori (persoanele care înmatriculează autoturisme în România dupa 1 iulie 2008), se încalcă principiul poluatorul plătește.
În mod evident, un pretins act administrativ fiscal emis cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar nu poate produce niciun fel de efecte juridice, motiv pentru care solicită pronunțarea cu prioritate asupra excepției de nelegalitate menționate, constatând incompatibilitatea nr.OUG 50/2008 cu art. 90 și art. 174 par. 2 din Tratatul CE.
În mod evident, analiza compatibilității OUG nr.50/2008 cu dreptul comunitar implică analiza tuturor argumentelor evocate prin acțiunea introductivă și prin notele scrise depuse în recurs, și, în mod evident, raportat la dispozițiile art. 234 par. 3 din Tratatul CE, sesizarea Curții de Justiție Europene.
Argumentele simpliste ale instanței de recurs, dedicate unei singur scop - respingerea cererilor având ca obiect restituirea taxei de poluare, în scopul conservării bugetului public sunt fundamental eronate, iar soluția pronunțată constituie ea însăși o încălcare a dreptului comunitar, reprezentând un refuz explicit de restituire a unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului comunitar. Cu alte cuvinte, judecătorii prezentului recurs și-au ignorat rolul de primi judecători comunitari și au pronunțat o soluție favorabilă autorilor încălcării dreptului comunitar - legiuitorul și organul fiscal.
După cum se poate observa, Curtea de APEL CLUJa decis că restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului comunitar -taxa de poluare prevăzută de OUG. nr. 50/2008- se poate pretinde doar dacă se contestă un document fără forță juridică (decizia de calcul a taxei 3 de poluare) și doar dacă se urmează procedura de contestare a actelor administrativ fiscale prevăzute de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală. Cu alte cuvinte, în opinia judecătorilor Curții de APEL CLUJ, un contribuabil are la dispoziție doar 30 de zile pentru a solicita restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului comunitar, acesta fiind termenul în care poate fi contestată decizia de calcul. Raționamentul instanței și soluția pronunțată contravin dreptului comunitar, pentru următoarele motive: Soluția instanței de recurs contravine dreptului la respectul proprietății, consacrat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor și recunoscut drept un principiu general al dreptului comunitar. Astfel, în sensul textului convențional, atunci când o persoană care a plătit nedatorat un impozit sau o taxă, ea are " legitimă" de a-și recupera suma de bani plătită, astfel încât art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 este aplicabil (hotărârea CEDO din 16 aprilie 2002,SA DangevilleFranța).Acest drept trebuie protejat de autoritățile și instanțele naționale. Din păcate, în speța acest drept a fost încălcat de către instanța de recurs, care a condiționat exercitarea dreptului la respectul proprietății - sub forma dreptului la restituirea unei taxe nedatorate, prelevate cu încălcarea dreptului comunitar - de respectarea unui anumit termen (30 de zile) și a unei anumite proceduri (procedura administrativ-fiscală), fără ca legea însăși să prevadă aceste restricții. Dimpotrivă, instanța ar fi trebuit să garanteze dreptul la respectul proprietății și să analizeze pe fond demersul nostru judiciar, fără a recurge la artificii care să dispenseze instanța de orice analiză a compatibilității reglementării naționale cu. dreptul comunitar. Raționamentul Curții de APEL CLUJ cu privire la efectele juridice ale deciziei de calcul a taxei de poluare este fundamental greșit, decurgând dintr-o neînțelegere a naturii juridice și efectelor juridice a acestui act. În acest context, ar trebui reținut faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal și nu produce niciun fel de efecte juridice. Câteva repere teoretice se pot dovedi utile în acest sens: Potrivit definiției de manual,actul administrativ fiscalreprezintă "manifestarea de voință a organelor fiscale făcută în exercitarea funcției de administrare a creanțelor fiscale, în scopul de a produce efecte juridice, adică de a stabili, modifica sau stinge drepturi și obligații fiscale, a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forța de constrângere a statului, în condițiile prevăzute de dreptul pozitiv" ( -,Actul administrativ fiscal,în Revista de Drept Comercial nr. 11/2005, p. 142). De asemenea, conform celor reținute în doctrină, printre trăsăturile actului administrativ fiscal se numără tocmai faptul că acesta reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal generatoare de efecte juridice (,Explicațiile teoretice și practice ale Codului d e procedură fiscală,Ed., B, 2004, p. 116).
În jurisprudența națională s-a decis că acte similare nu sunt acte administrativ fiscale. Astfel, s-a considerat cădecizia privind determinarea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor importate nu este un act administrativ fiscal(Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 7/2004, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1716/2004, publicat în Of. nr. 1112 din 27 noiembrie 2004). De asemenea, s-a decis că onotă de constatare sau de control nu are caracterul unui act administrativ fiscal(, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 394 din 24 ianuarie 2007). Aceste acte au caracterul unor acte pregătitoare și nu produc efecte juridice.
În fine, tot la nivel teoretic trebuie arătat că un act administrativ fiscal generează o obligație directă și imediată în sarcina contribuabilului, constituind și înștiințare de plată de la data comunicării lui contribuabilului, așa cum prevede art. 86 alin. 6 Cod procedură fiscală. Cu alte cuvinte se atunci când se emite un act administrativ fiscal (de regulă, o decizie de impunere), în sarcina contribuabilului se stabilește o obligație de plată (principală sau accesorie) și un termen de plata. De la data expirarii termenului de plată, în cazul obligatiilor fiscale principale, se calculează majorări de întârziere. În fine, în cazul neîndeplinirii obligațiilor deplata latermen,organulfiscal poate procedura la executarea silită a obligatiilor de plată stabilite în sarcina contribuabilului.
Raportat la aceste elemente, se poate conchide faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal si nu produce niciun fel de efecte juridice, întrucat prin decizia de calcul nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului.
După cum se poate observa, obligația de plată a taxei de poluare nu se stabilește prin decizia decalcula taxei depoluare,ci prin lege (OUG Nr.50/2008 și reglementările specifice în materia înmatriculării vehiculelor), ca o condițiesine qua nonpentru prima înmatriculare a unui autoturism în România. Singurul rol al deciziei de calcul este acela de a determina în concret suma datorată de contribuabil. In mod evident, potrivit dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, organul fiscal era dator să emită o decizie de impunere pentru stabilirea taxei de poluare, pe baza deciziei de calcul, în cazul în care contribuabilul solicita înmatricularea autoturismului.
Prin decizia de calcul nu se stabilește un termen de plată în sarcina contribuabilului. Așa cum se poate observa, organul fiscal nu a stabilit niciun termen în care contribuabilul să fie obligat să procedeze la plata taxei de poluare. Practic, suma determinată prin decizia de calcul putea fi achitată oricând anterior primei înmatriculări a autoturismului în România, ea constituind doar o condiție pentru înmatricularea autoturismului în România. taxei de poluare determinate prin decizia de calcul nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere. Concluzia că decizia de calcul nu este un act administrativ fiscal, este susținută și de faptul că neplata taxei de poluare nu generează în sarcina contribuabilului niciun fel de obligație de plată a unor majorări de întârziere. Această decizie nu are decât rolul de a determina exact cuantumul taxei datorate, în temeiul legii, pentru a se evita situațiile în care contribuabilii determinau și achitau un cuantum mai mic al taxei, prejudiciind astfel bugetul public.
Decizia de calcul nu este susceptibilă de executare silită. În fine, extrem de important, organul fiscal nu poate proceda la executarea silită a "obligațiilor de plată" stabilite prin decizia de calcul. Cu alte cuvinte, dacă, în urma lecturării deciziei de calcul, contribuabilul decide să nu achite taxa de poluare, singura "sancțiune" o constituie imposibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Organul fiscal nu-l poate obliga pe contribuabil să plătească taxa determinată și nici să-și înmatriculeze subsecvent autoturismul. În concluzie, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare nu produce niciun fel de efecte juridice, nefiind un act administrativ fiscal, este fundamental greșit să i se pretindă contribuabilului să conteste acest pseudo-act, ca o condiție pentru analizarea unei cereri de restituire a unei sume prelevate cu încălcarea dreptului comunitar.
Raționamentul Curții de APEL CLUJ este eronat și din alte puncte de vedere, după cum urmează: Dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală nu condiționează formularea unei cereri de restituire a unei taxe (prelevate nelegal) de contestarea deciziei de impunere prin care s-a stabilit această taxă. Pe cale de consecință, contribuabilul este liber să solicite restituirea acestei taxe pe calea unei simple cereri, în care să invoce motivele pentru care taxa a fost prelevată nelegal. Evident, în cazul unei veritabile decizii de impunere, nelegalitatea acesteia poate fi contestată pe cale de excepție, oricând, în temeiul art. 4 din Legea nr.554/2004. În condițiile în care organul fiscal refuză nejustificat să dea curs acestei cereri, printr-o simplă adresă singura posibilitate a contribuabilului de a obține restituirea taxei este aceea a unei acțiuni în contencios fiscal.
Instanța de recurs nu a observat faptul că procedura prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală vizează doar actele administrative fiscale. Or, așa cum a arătat mai sus, decizia de calcul a taxei de poluarenueste un act administrativ fiscal, situație în care contribuabilului îi este interzis să urmeze procedura menționată.
Nici art. 117 Cod procedură fiscală și nici un alt text de lege nu sancționează contribuabilul cu decăderea din dreptul de a pretinde restituirea unei taxe prelevate nelegal, așa cum insinuează instanța de recurs, în cazul necontestării deciziei de calcul a taxei de poluare. Dimpotrivă, întrucât o reglementare fiscală incompatibilă cu dreptul comunitar nu produce niciun fel de efecte juridice de la data intrării ei în vigoare (în cazul nostru, 1 iulie 2008), restituirea taxei prelevate nelegal poate fi solicitată fără restricții, în interiorul termenului de prescripție sau într-un interval rezonabil de la data pronunțării unei hotărâri a Curții de Justiție Europene prin care se constată incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar. Soluția brutală și nefundamentată juridic a Curții de APEL CLUJ ignoră, finalmente, inclusiv efectele unei constatări ulterioare a incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar (în contextul unei acțiuni preliminare sau a unei acțiuni în constatarea încălcării dreptului comunitar declanșate de Comisie). Din argumentarea acestei instanțe ar trebui să înțeleagă următoarele: dacă, peste unul sau doi ani, Curtea de Justiție constată faptul că taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul comunitar de la data intrării ei în vigoare (1 iulie 2008), potrivit raționamentului Curții această hotărâre nu va produce efecte juridice decât eventual în situația contribuabililor care au contestat deciziile de calcul. Această soluție este evident ilogică și contrară principiilor fundamentale ale dreptului comunitar.
În fine, instanța de recurs a fost în eroare și atunci când a statuat sentențios că "natura juridică a deciziei de calcul a taxei de poluare este surprinsă de legiuitorul delegat în cuprinsul art. 7 din nr.OUG50/2008" și că emiterea deciziei de calcul a fost prevăzută tocmai pentru a răspunde criticilor Comisiei Europene.
O simplă lectură a avizului motivat transmis de Comisia Europeană în cazul vechii taxe de primă înmatriculare ar putea să lămurească faptul că instituția europeană a contestat lipsa unei proceduri de contestare a modului de calcul a taxei de poluare, în vechea reglementare fiind imposibil să se conteste deprecierea reală a autoturisme lor. Această problemă a fost rezolvată prin instituirea unei proceduri de contestare prevăzută de art. 10 din nr.OUG 50/2008. Astfel, potrivit art. 10 alin. 1,"Suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr.4". Prin urmare, singura situație în care taxa de poluare poate fi contestată, în viziunea legiuitorului, este aceea în care se pretinde faptul că există o depreciere mai mare a autoturismului.
Prin întâmpinarea formulată Administrația Finanțelor Publice C-N a solicitatrespingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă având în vedere căprin cererea de revizuire formulată revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire și in rejudecare, admiterea recursului asa cum a fost formulat.
In primul rand, cererea de revizuire este tardiva. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cererea de revizuire se introduce in termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrata de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivata a partii interesate, in termen de 15 zile de la pronunțare". Este evident ca termenul de mai sus (30 zile ) a fost depașit de revizuent, deoarece cererea de revizuire a fost înregistrata la data de 16.11.2009.
Cererea de revizuire este lipsita de interes si de obiect astfel cum este formulata, deoarece nu revizuentul a formulat recurs ( a carui admitere o solicita) ci recurent in cauza a fost institutia.
Cererea de revizuire este inadmisibila. Asa cum sustine si revizuentul, instanta de recurs a respins actiunea pe o exceptie si anume inadmisibilitatea acțiunii, ca urmare a faptului ca reclamantul nu a parcurs procedura administrativa de contestare a deciziei de calcul al taxei pe poluare prevazute de art. 205 si urm. din nr.OG 92/2003.
Motivul de revizuire prevazut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 se refera la situatiile in care in fata instantei de fond si de recurs nu s-a pus problema compatibilitatii normelor de drept incidente din legislatie interna cu normele de drept comunitar, iar instanta a solutionat cauza pe fond.
Articolul 21 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicat în cazul in care instanta de recurs a respins actiunea reclamantului ca urmare admiterii unei exceptii absolute, cum s-a intamplat in cazul de fata.
Dupa cum se poate observa, instanta de recurs nu a putut analiza legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul al taxei pe poluare, deoarece a considerat ca actiunea reclamantului este inadmisibila ca urmare a neparcurgerii procedurii administrave obligatorii.
Exceptia de mai sus a fost invocata de institutie prin recursul formulat impotriva Sentintei cilvile nr. 713/20.03.2009 pronuntata de Tribunalul Cluj, sentinta care i-a fost comunicata revizuentului in conformitate cu prevederile lega le in vigoare. Prin întampinarea formulata acesta a avut posibilitatea sa-si formuleze toate apararile si sa-si spuna punctul de vedere fata de exceptia invocata.
Instanta nu a facut altceva decat sa respecte prevederile art. 137 Cod proc. civila si a solutionat exceptia care a facut imposibila analizarea problemelor de fond.
Decizia de calcul al taxei pe poluare este un act administrativ fiscal si titlu de creanta.
Asa cum rezulta din dispozitiile art. 5 si art. 7 din nr.OUG 50/2008 stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completări le ulterioare.
Cu privire la exceptia de nelegalitate a deciziei de calcul al taxei pe poluare nr. -/11.07.2008 invocata de revizuent, solicitam respingerea acesteia ca inadmisibila având În vedere urmatoarele: Procedura de contestare a deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule este prevazuta in mod expres de art. 205 si urm.din nr.OG92/2003,republicata si modificata pe care reclamantul nu a inteles sa o urmeze in termenul prevazut de lege, iar, in conformitate cu art. 218 alin. 2 din ordonanta mentionata, actul care poate fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta este decizia de solutionare a contestatiei.
Deci, o actiune formulata direct la instanta de contencios administrativ impotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule este inadmisibila, fiind astfel, inadmisibila si exceptia de nelegalitate a deciziei de calcul al taxei pe poluare.
Curtea Constitiționala ( a se vedea Deciziile nr.409/2004,nr.478/2004si nr.-)a statuat in mod constant ca procedura de solutionare a contestatiilor reglementata de art. 205 si urm. din nr.OG92/2003republicata si modificata, este o procedura administrativa prealabila obligatorie iar nu o jurisdictie speciala administrativa in sensul art. 21 alin. 4 din Constitutie si ca instanta de contencios administrativ solutioneaza doar actiunile introduse impotriva deciziilor emise de organelle fiscale in solutionarea contestatiilor.
Articolul 5 alin. 2 din Legea nr.554/2004prevede urmatoarele: " Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara".
Analizând cererea de revizuire formulată prin raportare la excepțiile invocate de către intimata Administrația Finanțelor Publice C-N, în conformitate cu dispozițiile art.137 pr.civ. reținând că acestea au prioritate atât în ceea ce privește excepțiile de procedură cât și cele care vizează fondul cauzei Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.2294 pronunțată la data de 01 octombrie 2009 de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr- au fost dmise recursurile declarate de ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, împotriva sentinței civile nr. 713/20.03.2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, care a fost modificată în sensul că a fost respinsă cererea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție introdusă de către pârâta Administrația Finanțelor Publice, împotriva chematei în garanție ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Decizia astfel pronunțată a fost comunicată intimatului G potrivit dovezii de primire și procesului verbal de predare la data de 2.11.2009.
Cererea de revizuire a fost înregistrată de revizuientul G la data de 16.11.2009 astfel că din această perspectivă cererea apare ca fiind formulată cu respectarea termenului instituit de art.324 pr.civ. întrucât s-a procedat la comunicarea hotărârii a cărei revizuire se solicită urmare a modificărilor intervenite în cuprinsul dispozițiilor legii nr.146/1997.
Din această perspectivă susținerea intimatei Administrația Finanțelor Publice C-N referitoare la aplicarea strictă a dispozițiilor art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, în raport de care apreciază că ar fi fost înregistrată tardiv cererea de revizuire nu pot fi primite întrucât cererea de comunicare apare ca fiind justificată doar în ipoteza în care nu s-a procedat la comunicarea hotărârii pronunțate și motivate în condițiile art.17 alin.3 din Legea nr.554/2004.
Excepția tardivității invocată de pârâtă în considerarea argumentelor prezentate apare ca nefondată și în consecință în baza dispozițiilor legale enunțate urmează a fi respinsă.
Intimata Administrația Finanțelor Publice C-N a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire susținând totodată și lipsa de interes și de obiect raportat la împrejurarea că nu revizuientul a formulat cererea de recurs a cărui admitere se solicită ci intimata din prezenta cauză iar pe de altă parte a subliniat că prin raportare la soluția pronunțată de instanța de recurs cererea este inadmisibilă întrucât soluția pronunțată a fost de respingere a acțiunii introductive de instanță fiind atinsă excepția inadmisibilității.
Temeiul de drept al cererii de revizuire promovată îl constituie dispozițiile art.21 din Legea nr.554/2004, motiv de revizuire care așa cum se evidențiază în textul legal indicat se adaugă la cele expres și limitativ prevăzute de art.322 pr.civ. în ipoteza în care hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art.148 alin.2 coroborat cu art.20 alin.2 din Constituția României.
Doctrina a admis că prin sintagma utilizată de legiuitor respectiv de motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de art.322 pr.civ. se admite că trebuie îndeplinite toate condițiile necesare pentru exercitarea cererii de revizuire.
Interpretarea sintagmei "rămase definitivă și irevocabile" determină aplicarea acestor dispoziții derogatorii și în ceea ce privește deciziile pronunțate în recurs însă în această ipoteză se va reține că pot face obiectul unei cereri de revizuire deciziile date de o instanță de recurs doar atunci când evocă fondul potrivit exigențelor instituite prin art.322 alin.1 teza a II-a pr.civ.
Condiția impusă de legiuitor referitoare la evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare fie aplicarea altor dispoziții legale în privința acelorași stări de fapt, raportul juridic dedus judecății având o altă dezlegare în drept.
Practica a admis că nu evocă fondul o hotărâre pronunțată în recurs prin care se dă o dezlegare diferită unei excepții chiar dacă în soluționarea excepției instanța de recurs face referire și la anumite aspecte de drept substanțial apreciate ca relevante pentru soluționarea excepției.
Hotărârile prin care a fost admis recursul și s-a modificat hotărârea reținându-se că pronunțarea acesteia s-a realizat prin greșita aplicare s-au interpretare a legii fiind păstrată situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța care a evocat fondul a fost considerată de asemenea ca fiind o hotărâre care nu îndeplinește condiția de evocare a fondului.
Aserțiunea revizuientului potrivit căreia decizia civilă nr.2294/1.10.2009 a Curții de APEL CLUJ este o decizie pronunțată în recurs în care s-a evocat fondul prin raportare la conținutul dispozitivului prin care s-a respins ca neîntemeiată atât acțiunea reclamantului cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă aspect care reflectă faptul că s-a evocat fondul este.
Dispozitivul deciziei a cărei revizuire se solicită cuprinde mențiunea respingerii cererii formulată de reclamantul G, iar considerentele evidențiază că această soluție a avut la bază analiza excepției inadmisibilității acțiunii în raport de nerespectarea finelui de neprimire în considerarea art.205 și urm.pr.fiscală, iar în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată raportarea a fost realizată din perspectiva art.60 -63.pr.civ. la soluția pronunțată în ceea ce privește acțiunea principală.
Considerentele enunțate în decizia nr.2294/1.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ analizează exclusiv excepția inadmisibilității acțiunii urmare a evocării incidenței dispozițiilor art.304 pct.7 pr.civ. din perspectiva omisiunii instanței de fond de a soluționa excepția de inadmisibilitate a acțiunii introductive de instanță invocată în fața primei instanțe.
Decizia cuprinde referiri doar la împrejurarea că în raport de starea de fapt decantată din probatoriul administrat prima instanță omițând să analizeze cu preeminență excepția inadmisibilității invocate a comis o gravă eroare de interpretare și aplicare a dreptului relevantă pentru stabilirea cadrului normativ ce a stat la baza raportului juridic de drept material care a generat conflictul judiciar dedus judecății.
Aceste argumente evidențiază că prin decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a evocat fondul cauzei neprocedându-se la determinarea stării de fapt, care a fost apreciată ca fiind corect realizată reținându-se doar aspectul greșitei aplicări și interpretări a textelor legale incidente în cauză.
Considerentele care au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită au vizat strict determinarea legii incidente în cauză în raport de succesiunea în timp a dispozițiilor legale fără a se proceda la analizarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății în raport de legea determinată în această modalitate ca fiind aplicabilă.
Curtea a observat că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă incompatibilă cu dispozițiile legale impuse și ignorarea termenelor instituite prin textul legal evocat.
Natura juridică a actului dedus judecății și soluția ce urma a fi pronunțată în raport de considerentele enunțate în analizarea excepției inadmisibilității a determinat și înscrierea în cuprinsul considerentelor a împrejurării că din această perspectivă întrucât motivul de recurs analizat este decisiv în economia rezolvării recursului pârâtei Curtea fiind dispensată să mai analizeze și celelalte motive invocate în cele două recursuri promovate precum și apărările invocate de reclamant analiza acestora părând a fi de prisos.
Așadar apărările formulate de reclamant, care ar fi determinat evocarea fondului litigiului nu au fosta analizate în cuprinsul deciziei a cărei revizuire se solicită așadar, caracterul de decizie care nu evocă fondul a acesteia apare ca fiind confirmat și prin cuprinsul deciziei ce face obiectul cererii de revizuire.
Curtea prin decizia a cărei revizuire se solicită a procedat la rejudecarea cauzei modificând sentința atacată urmare analizării excepției inadmisibilității și nu prin invocarea fondului litigiului așa cum se susține de către revizuient.
Aserțiunea revizuientului potrivit căreia un argument în susținerea tezei referitoare la evocarea fondului cauzei este cuprins în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită în sensul că s-a pornit de la constatarea că tribunalul a unit excepția inadmisibilității cu fondul cauzei astfel că pe cale de consecință în rejudecare Curtea a procedat la reevaluarea fondului litigiului neputând analiza distinct o excepție care în fața primei instanțe a fost unită cu fondul apare ca fiind una greșit fundamentată întrucât în rejudecare, instanța a procedat la analizarea excepției inadmisibilității, și doar a excepției inadmisibilității în aplicarea art.137 pr.civ. care obligă la analizarea cu preeminență a excepțiilor care fac de prisos cercetarea fondului.
Așadar și din această perspectivă urmare a analizării și admiterii excepției inadmisibilității invocată de pârâtă cercetarea în fond a pricinii, care ar fi presupus evocarea fondului ar fi fost nelegală, iar Curtea nu a procedat într-o manieră care ar fi presupus înfrângerea normelor legale enunțate.
Determinarea dispozițiilor legale incidente nu echivalează cu evocarea fondului astfel că nici aserțiunea potrivit căreia Curtea s-ar fi pronunțat pe fond prin analizarea împrejurării dacă taxa datorată în raport de criteriul primei înmatriculări și de succesiunea normelor în timp este taxa de poluare sau taxa de primă înmatriculare nu poate primi valențele dorite de revizuient având în vedere că nu s-a realizat nici din această perspectivă evocarea fondului pricinii.
legislației naționale din perspectiva art.6 paragraful 1 din Convenție și a art.13 din Convenție invocate de revizuient pentru justificarea lipsirii acestuia de un proces echitabil și dreptul la recurs efectiv în raport de faptul că acestuia nu îi este imputabilă greșeala primei instanțe de a nu fi soluționat excepția inadmisibilității și a instanței de recurs de a nu fi pusă în discuție excepția inadmisibilității nu pot primi efectele urmărite de partea litigantă cu atât mai mult cu cât în chiar cuprinsul acestei susțineri se recunoaște că în fața instanței de fond a formulat apărări în ceea ce privește excepția inadmisibilității ori urmare a omisiunii primei instanțe de a analiza excepția invocată, instanța de recurs a procedat la soluționarea acesteia în raport de argumentele invocate în susținerea ei de către partea care a investit instanța cu soluționarea excepției răspunzând punctual apărărilor formulate de către revizuient în fața primei instanțe așa cum reiese din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită.
Invocarea încălcării principiului contradictorialității, ca principiu consacrat de art.6 par.1 din Convenție din perspectiva împrejurării că instanța nu este obligată să formuleze înscris excepțiile puse în discuție din oficiu este lipsită de relevanță în prezenta cauză principiul contradictorialității fiind respectat, excepția invocată, în scris, în fața primei instanțe prin întâmpinarea formulată de pârâtă fiind comunicată reprezentantului părții așa cum atestă încheierea din ședința publică din 20 februarie 2009, acesta procedând la exprimarea în scris a poziției sale procesuale în raport de această excepție prin scriptul denumit "răspuns la întâmpinare", astfel că din această perspectivă apare ca fiind pe deplin satisfăcut principiul contradictorialității principiu recunoscut și ocrotit și prin dispozițiile dreptului intern.
Lipsa unui recurs efectiv invocat din perspectiva art.13 din Convenție prin raportare la interpretarea pe care poate să o primească un text legal nu poate fi valorificată în maniera dorită de revizuient.
Curtea Europeană a drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa constantă că principiul accesului liber la justiție implică adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabile își pot exercita drepturile lor procesuale inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în asigurarea unui echilibru între salvgardarea acestui principiu și asigurarea securității circuitului juridic.
Determinarea limitelor în care o parte poate exercita căile de atac nu poate fi apreciată ca fiind de natură a lipsi partea de un recurs efectiv fiind admis în practica acestei instanțe că stabilirea unor limite și a unor condiții prealabile pentru exercitarea căilor de atac este admisibilă tocmai pentru asigurarea atât a soluționării cauzelor într-un termen rezonabil cât și pentru ocrotirea principiului securității juridice.
Considerentele evidențiat au relevat că excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimata Administrația Finanțelor Publice C-N din perspectiva obiectului cererii de revizuire, decizia civilă nr.2294 din 1.10.2009 a Curții de APEL CLUJ, apare ca fiind fondată și în consecință urmează a fi admisă ca atare, iar Curtea va fi dispensată de analizarea celorlalte excepții invocate atât cele de procedură cât și cele de fond precum și excepțiile care ar fi putut fi analizate doar în ipoteza în care s-ar fi procedat la rejudecarea recursului, și în consecință în temeiul dispozițiilor art.21 din Legea nr.554/2004 coroborat cu dispozițiile art.322 și următoarele pr.civ. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității cererii de revizuire formulată de revizuientul invocată de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul ca fiind inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
5 ex./27.01.2010
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
