Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 32/2010. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 32/2010

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

Grefier - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâtului OFICIUL ROMÂN PENTRU - DIRECȚIA MIGRAȚIE - SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor Decizia de returnare nr. -/2009 emisă de Oficiul Român pentru.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data prezentului termen s-au depus la dosar, de către ambele părți concluzii scrise.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de 21.01.2010 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin contestația înregistrată la data de 22 decembrie 2009 pe rolul acestei Curți, contestatoarea a chemat în judecată pe intimții OFICIUL ROMÂN PENTRU - DIRECȚIA MIGRAȚIE - SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, solicitând ca în temeiul art.84 din OUG nr.194/2002, cu modificările și completările ulterioare, să se anuleze Decizia de returnare cu nr.- din data de 17.12.2009 emisă de OFICIUL ROMÂN PENTRU - DIRECȚIA MIGRAȚIE - Serviciul pentru al județului C ca fiind nelegală și nefondată cu consecința acordării în favoarea reclamantei a dreptului de ședere temporară în scop de studii, în condițiile solicitate autorității pârâte.

În motivarea contestației reclamanta arată că n condițiile prevăzute de legea, aceasta a intenționat sa obțină prelungirea dreptului de ședere temporara in scop de studii, sens in care, la data de 30.11.2009 a solicitat autoritarii competente in domeniu, respectiv Oficiului R pentru Serviciul pentru al jud.C, încuviințarea prelungirii regimului de ședere temporara in scop de studii cu începere de la data de 01.11.2009. In acest sens, a depus la dosarul înaintat paratei întreaga documentație necesara pentru a dovedi faptul că îndeplinește toate condițiile legale in vederea admiterii cererii mele si a prelungirii dreptului de ședere temporara in scop de studii.

Cu toate acestea, prin decizia contestata, i s-a adus la cunoștința de către autoritatea parata faptul ca s-a dispus împotriva sa măsura returnării de pe teritoriul României, ca și consecința a respingerii cererii de prelungire a dreptului de ședere temporara in scop de studii solicitat de reclamanta și cu motivarea ca nu ar îndeplini condițiile prevăzute de art.52 alin.1 din OUG nr.195/2002, respective ca de la dosarul cauzei ar lipsi Ordinul de înmatriculare emis de Ministerul Educației, Cercetării si.

În motivare se mai evidențiază că decizia atacata este nelegala si nefondata, fiind o consecința unei gresite analize a dispozițiilor legale ce guvernează regimul acordării/prelungirii reptului de ședere temporara in scop de studii, pe de o parte, iar pe de alta parte, expresia unei greșite analize si interpretări a probelor aduse la dosarul înaintat autorității pârâte, după cum urmează:

Reclamanta este cetățean albanez de etnie aromâna fiind înscrisa ca membru activ in cadrul Societății "dit ", Filiala, astfel cum rezulta din cuprinsul carnetului de membru depus la dosarul înaintat autorității parate.

In anul 1999 venit in România ca bursiera de studii, efectuând un an pregătitor de limba la Constanta, la finele căruia a promovat examenul de capacitate necesar înscrierii la liceu. In anul 2000, reclamanta a ales sa vin in C-N, acolo unde domicilia la acea data si fratele meu, înscriindu-se la cursurile Colegiului Național " " Secția uman-bilingv, pe care l- absolvit în anul 2004.

Atașându-se profund de tradițiile și valorile Statului R, a decis sa își continue studiile in România, sens in care am primit bursa Statul R și s-a înscris la Facultatea de farmacie din cadrul " " din C-N, instituție de învățământ superior ale cărei cursuri le-a promovat prin susținerea examenului de licență din anul 2009.

Pe toata durata celor 10 ani in care a rămas pe teritoriul Romaniei, reclamanta a avut o ședere legala si continua (fiind titulara unui permis de ședere temporara in scop de studii pana la data de 01.11.2009), integrându-se fără dificultăți in mediul social, cultural si economic al tarii gazda, stabilind relații interumane cu persoanele din mediul universitar, a căror încredere in aceasta a rămas nezdruncinata.

sporadice si de scurta durata pe care le-a mai efectuat in tara de origine au făcut ca subsemnata sa pierd legăturile personale cu, întreaga mea perioada de dezvoltare intelectuala si comportamentala identificându-se cu durata celor peste 10 ani in care m-am aflat pe teritoriul Romaniei.

Întrucât a dorit sa își perfecționez si sa aprofundez studiile in domeniul famaceutic, încă dinainte de susținerea examenului de licența, a făcut demersuri pentru a afla condițiile de înscriere la cursurile de nivel postlicenta in domeniul farmaceutic, solicitând universității si ministerului d e resort informații cu privire la organizarea masteratelor/cursurilor postuniversitare/alte forme de studii accesibile studenților de cetățenie albaneza.

Deși pana in ultimul moment a fost confirmata organizarea a cel puțin unor cursuri de masterat in condiții similare acelora din anii trecuți, reclamanta a fost înștiințata abia spre sfârșitul lunii octombrie 2009 ca astfel de cursuri nu mai pot fi accesibile pentru cetățenii străini, ministerul d e resort hotărând sa nu mai aloce locuri pentru cetățenii străini rezidenți pe teritoriul Romaniei.

Din cauza faptului ca esența specializăriifarmacieconsta in perfecționarea continua, inclusiv după parcurgerea nivelului licenta, si de faptul ca promovarea unor cursuri similare in statul de origine nu este posibila (data fiind terminologia medicala diferita, tehnicile utilizate, metodologia si programa școlara diferita), reclamanta s-a înscris la cursurile postuniversitare organizate de " " pe durata noiembrie 2009-aprilie 2010, in domeniul farmaceutic.

Achitand taxele aferente in lei si realizand selectia specializarilor ce prezinta interes pentru pregatirea ei profesionala, aceasta a fost declarata inscrisa la aceste cursuri postuniversitare, sens in care s-a eliberat o adeverinta de studii de catre " " din C-

In baza acestui document subsemnata mi-am completat întregul dosar necesar pentru obținerea prelungirii dreptului de ședere temporara in scop de studii, achitând anticipat inclusiv taxele aferente in conturile specificate, in vederea reglementarii caracterului legal al șederii mele pe teritoriul statului Cu toate acestea, reclamanta nu a fost in măsura sa prezint un ordin ori o aprobare a, întrucât, conform reglementarilor legale si a celor referitoare la autonomia universitara, mi s-a comunicat ca pentru absolvirea acestor cursuri nu este necesara o astfel de aprobare prealabila a Ministerului d e resort. In acest sens, de altfel, i-a fost eliberata oad oua adeverinta de catre " " prin responsabil cu studiile postuniversitare in care s-a mentionat in mod expres ca "pentru perfecționarea prin cursuri postuniversitare nuestenecesar avizul din Romania".

Cu toate acestea, dorind reglementarea a statutului reclamantei, a apelat la Direcția Europene și Relații Internaționale din cadrul, intrând in contact cu referentul care se ocupa de studenții cetățeni albanezi.

Deși inițial i s-a comunicat ca pentru absolvirea acestor cursuri postuniversitare este necesara o aprobare prealabila a ministerului d e resort, sens in care a fost îndrumata sa depun diligente pe lângă " " C N ca unica institutie abilitata a inainta o cerere catre insotita de documentatia aferenta, ulterior, văzând refuzul justificat al institutiei de invatamant superior de a proceda in consecinta (cu motivarea ca o astfel de aprobare a ministerului nu este necesara) mi s-a adus la cunostinta ca pentru aceasta forma de cursuri postuniversitare organizate de " " C-N nu este, într-adevăr, necesara aprobarea prealabila a ministerului.

In acest sens, ulterior depunerii întregului dosar la autoritatea parata, și numai ca urmare a demersurilor realizate pe cont propriu, reclamanta a intrat in posesia Adresei nr.4281//O3.12.2009 eliberata de prin care aceasta instituție îi aducea la cunoștința, în întâmpinare solicitărilor ei, ca, față de situația prezentata de reclamantă," nu emite ordin de înmatricularepentru cetatenii de origine etnica cu domiciliul stabil in strainatate care doresc sa urmezecursuri postuniversitare de perfectionare in soecialitate"si ca aceste cursuri in domeniul medical, acreditate de organismele de resort, "se organizează în baza AUTONOMIEI UNIVERSITARE, conform Regulamentului de învățământ postuniversitar, propriu Universității de Medicina si Farmacie din C-".

Deși acest răspuns oficial al ministerului d e resort, prin care practic se confirmau cele învederate de către " C-N", a fost depus in completarea dosarului înregistrat la autoritatea parata, aceasta a nesocotit conținutul înscrisului depus si a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere temporara formulata de subsemnata.

In mod evident, soluția adoptata de parata este nu doar lipsita de temei legal ci si nejustificata, in condițiile in care prin aceasta decizie se stăruie in obținerea unui Ordin care nu este nici necesar si nici posibil a fi eliberat pentru reglementarea dreptului meu de ședere, după cum insusi ministerul d e resort si institutia de învatamant superior recunosc fara echivoc.

In lumina celor de mai sus, subsemnata îndeplinesc in integralitate si cumulative condițiile prevăzute de art.50 alin.2 lit.a-I din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor in Romania, sens in care va solicit respectuos a admite prezenta contestatie, astfel cum aceasta a fost formulata si a cenzura ingradirea ce se aduce dreptului la educatie, la formare profesionala continua si la circulatie al subsemnatei, de care s-a dispus in mod nedemn masura parasirii teritoriului national dupa o prelungita si legala ședere ce ma indreptateste chiar la acordarea dreptului de ședere permanenta reglementat de cap.IV, Sectiunea a 2-a, art.70 si urm. din OUG nr.194/2002.

La soluționarea favorabila a acțiunii introductive, instanta, va respectuos a avea in vedere si faptul ca subsemnata am avut o conduita corespunzatoare pe intreaga durata a sederii mele in Romania, intelegand sa respect cu strictete normele legale ce guverneaza functionarea statului In acest sens, mentionez ca pe durata celor peste 10 ani de ședere subsemnata nu am fost nicicand sanctionata penal si nici macar contraventional si nici nu am initiat ori desfasurat, dar nici nu am intrat in contact cu alte persoane care desfasoara activitati ce contravin ordinii publice din statul de rezidenta, intelegand dintotdeauna sa fiu preocupata exclusiv de formarea mea personala si profesionala intr-un domeniu al științei ce implica sacrificii si studiu intens.

Totodata, reclamanta a dat dovada de statornicie si in privinta locului de ședere, respectiv imobilul din str.- din C N, pe care I-a închiriat de altfel până in anul 2014 pentru a imi asigura un domiciliu stabil pe teritoriul Romaniei. Astfel cum rezulta din Adeverinta de asigurat nr.1152/22.10.2009, reclamanta este luata ca asigurat in evidentele Casei de Asigurari de Sanatate a judetului C, achitand contributiile aferente si beneficiind de servicii medicale in urma carora s-a stabilit ca nu sufar de boli cronice, infectocontagioase sau neuro psihice, astfel incat prelungirea dreptului meu de ședere nu pune in pericol sanatatea publica din Romania (astfel cum rezulta din cuprinsul Adeverinței medicale eliberate de Policlinica ). Nu în ultimul rând, arată faptul ca reclamanta dispun de mijloacele de întreținere pe teritoriul Romaniei, după cum reiese din cuprinsul extrasului de cont anexat, suportul financiar fiind asigurat de familia mea si având un caracter statornic si necondiționat pe durata celor peste 10 ani de ședere pe teritoriul statului

de cele ce preced si văzând dispozițiile art.50 coroborat cu art.84 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, solicită admiterea cererii de chemare in judecata și să se dispună în consecință.

In probațiune, solicită obligarea autorității parate la depunerea întregului dosar ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, rezervându-i dreptul de a propune și orice alte probe ce se vor dovedi necesare prezentei cauze.

II. Prin întâmpinarea și concluziile scrise formulate, pârâtul Serviciul pentru al județului a solicitat ca pe baza probelor administrate să se respingă cererea formulată de reclamantă ca nefondată.

În motivarea concluziilor, pârâta arată că Serviciul pentru al județului C solicită respingerea contestației, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, coroborate cu următoarele precizări rezultate din dezbaterile pe fondul cauzei la termenul de judecată din 21 ianuarie 2010:

Inadmisibilitatea celui de-al treilea capăt de cerere este fundamentată pe două paliere:

- prelungirea dreptului de ședere în România, ca modalitate de acordare și/sau prelungire a rezidenței(deoareceșivizeleșiacordurile de profil presupun tot un drept de ședere),este dată de legiuitor în competența unei singure autorități, exponent al puterii executive a statului pe acest domeniu: Oficiul Român pentru. Incapacitatea rezultată nu se referă la incapacitatea persoanelor care compun completele de judecată și nici la vreo tentativă de limitare a întinderii ariei jurisdicționale pe care instanța o poate acoperi prin exprimarea puterii judecătorești. Este vorba aici strict de un domeniu bine reprezentat și atribuit de legiuitor în competența materială a unei autorități special desemnată și împuternicită în realizarea politicii de imigrare, atribut al statului român suveran.

- dacă contestația va fi admisă și inerent va fi recunoscut de către instanță dreptul reclamantei de a obține o rezidență în scop de studii în baza cursurilor invocate, actul administrativ care face obiectul prezentei cauze va fi anulat. Anularea Deciziei de returnare, măsură care intervine și cu titlu de sancțiune, are efecte retroactive, astfel încât situația reclamantei va fi reconsiderată potrivit noilor aprecieri imperative determinate de motivarea instanței. În acest sens, dacă în afara aspectelor reținute de instanță, reclamanta va îndeplinicumulativ și toate celelalte condiții generale și speciale prevăzute de actul normativ special,dreptul său de ședere temporară în România va începe din data de 30 noiembrie 2009 și va . la data de 30 aprilie 2010(sau altă dată care va rezulta din context).

Dacă contestația va fi respinsă, acest al treilea petit oricum nu mai subzistă, fiind subsecvent primelor două petite, iar dacă contestația va fi admisă, capătul de cerere în discuție devine inutil sau nefondat, după caz.

În concluzie, cel de-al treilea petit din cererea introductivă nu este nici admisibil, nici întemeiat, fapt pentru care solicită respingerea ca atare.

Pe fondul cauzei, solicită instanței să aibă în vedere următoarele argumente:

1. reclamantei în România chiar nu are relevanță în prezenta cauză deoarece, potrivit și documentației depusă la termenul din 21 ianuarie 2010, natura cursurilor postuniversitare invocate nu permite obținerea unei rezidențe în scop de studii; iar acestea nu sunt afirmații ale Serviciului pentru al județului C, ci concluzii pertinente extrase din pozițiile exprimate în scris atât de instituția de învățământ, cât și de forul suprem din "domeniul respectiv - Ministerul Educației, Cercetării și(in prezent acest ministersenumește MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, T ȘI SPORTULUI și va numit in continuare). În această privință, reiterăm faptul că în fața instanței nu are importanță modul în care Serviciul pentru al județului C interpretează fraza finală(anterioară încheierii cu amabilități)din răspunsul ministerului d e resort cu nr. 4281jCPCj03.12.2009, așa cum tendențios afirmă reprezentantul reclamantei. Suntem aici în fața unei poziții tranșante, exprimată în scris și asumată, printr-o formulare lipsită de echivoc, iar sublinierea textului de către autor sugerează greutatea pe care acesta o dă importanței prelegalizării situației cursantului cetățean străin din punct de vedere al rezidenței în România. Considerăm că având în față un document atât de relevant, orice alte variațiuni pe aceeași temă ar constitui un abuz față de timpul pe care instanța îl acordă prezentei cauze.

De asemenea, nici raționamentul dezvoltat de reprezentanta Ministerului Public nu este relevant, deoarece nu suntem în prezența unei continuări a scopului șederii în România, respectiva scopului de studii. Pe de o parte, datorită factorilor subiectivi ce caracterizează aceste cursuri, așa cum rezultă din actele în probațiune depuse la ultimul termen, așa-numita"continuareascopului"este pur declarativă și la nivel de intenție, fără un suport juridic real. Pe de altă parte, dacă reclamanta ar fi îndeplinit condițiile necesare prelungirii dreptului de șede re în scop de studii,acest scop ar fi fost de fapt unicul scop in care ar fi avut dreptul să beneficieze in continuare deorezidență legală pe teritoriul României,deoarece art. 50 alin. (2) lit. d) din nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, prevede foarte clar că nu este permisă schimbarea scopului șederii unui cetățean străin pe teritoriul României, în timp ce acesta se află efectiv în România. Cu alte cuvinte,continuitatea in ceeaceprivește scopul șederii in România esteocondiție impusă de legiuitor, nuocircumstanță personală de natură să atragă clementă din partea instanței.

Pentru precizie și corelare cu aspectele susținute și în fața instanței, învederăm faptul că de la această regulă avem o singură excepție, stabilită tot de legiuitor, prin prisma efectelor aderării României la prevederile europene în materie: reîntregirea familiei. Această derogare se traduce în realitatea aplicativă a legii prin aceea că dacă un cetățean străin care se află în România în scop de studii(acesta este un exemplu),conduce o afacere de pe poziții care i-ar permite virtual să beneficieze de o rezidență în scop de afaceri și este și căsătorit cu un cetățean român(iar căsătoria nu este de conveniență),acest străin are posibilitatea legală de a-și schimba oricând(deci nu numai la expirarea rezidenței in scop de studii)scopul șederii în România, însă numai în scop de reîntregire a familiei, nu în scop de afaceri.

2. de lege(extrase din contextul nr.OUG194din12decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată)aduse în discuție de reprezentantul reclamantei nu sunt relevante în prezenta cauză, sau sunt de aplicabilitate generală:

- art. 6 din lege cuprinde dispoziții generale privind intrarea străinilor în România, iar reclamanta se află deja în România; astfel, acest text legal nu este aplicabil;

- art. 24 prevede dispoziții generale în raport cu viza de lungă ședere(simbol D)care se eliberează străinilor; reprezentantul reclamantei consideră unilateral și susține că noțiunea de învățământ postuniversitar enumerată la alin. (1) lit. e) s-ar referi la situația reclamantei. Considerăm că reprezentantul reclamantei se află Într-o totală confuzie, deoarece legiuitorul nu se va apleca niciodată să reglementeze(sausăprevadă)printr-un act normativ de interes general o situație particulară, ci particularii sunt obligați să respecte prevederile actului normativ respectiv. Din nou, acestea nu sunt afirmații ale Serviciului pentru al județului C, ci norme elementare de tehnică legislativă. Astfel, considerăm că viziunea legiuitorului asupra noțiunii de studii postuniversitare din enumerarea în cauză se referă la toate studiile post-facultate, sau, după cum se exprimă reprezentantul reclamantei, post-licență(deși nu toți absolvențiidefacultate sunt licențiațișiexistășicursuri post-facultate care pot fi urmatedeaceștia).Un aspect suplimentar, introdus prin întâmpinare și evidențiat de noi în probațiune pentru edificarea instanței, dar ignorat total atât de reprezentantul reclamantei cât și de reprezentanta Ministerului Public, constă în diferența majoră dintre cursurile postuniversitare de perfecționare(de scurtă duratășicu existență incertă)și cursurile postuniversitare de specializare(de lungă durată).Dacă regimul primelor este labil și incert, depinzând de un număr minim de cursanți, au o aplicabilitate sectorial limitată și nu generează drepturi rezidențiale în scop de studii, pentru cele din a doua categorie este necesară aprobarea ministerului d e resort, au o durată de minim 1 an universitar și pot constitui un fundament pentru rezidența în scop de studii.Aprobarea ministerului dresort eliberată pentruoaltă universitate clujeană și depusă în copie la dosar este elocventă.

- art. 45 nici acest text de lege nu are, de asemenea, nici o relevanță în prezenta cauză, deoarece viza de lungă ședere în scop de studii(simbol D/SD),reglementată de acest text legal, este autorizația materializată prin colantul aplicat în pașaportul străinului aflat în afara teritoriului național, autorizație care îi conferă în principal două drepturi succesive, relative la realizarea intereselor sale: dreptul de a se prezenta la un punct de frontieră deschis traficului de persoane și de a solicita accesul pe teritoriul României și dreptul de a solicita prelungirea dreptului de ședere conferit prin viză, respectiv o rezidență în scop de studii. Dar, reclamanta se află În România. Această stare de fapt o plasează automat în afara incidenței respectivului text legal.

3. Decizia de returnare contestată, poate fi privită ca act administrativ, așa cum cere și Constituția României prin art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6), sau ca rezultat exprimat esențial în urma operațiunilor administrative ocazionate de soluționarea cererii de prelungire a dreptului de ședere în România. În ambele situații condițiile de valabilitate ale actului administrativ sunt îndeplinite, pentru următoarele motive:

- actul administrativ - Decizia de returnare - este redactat în formă unică impusă la nivel național, tocmai pentru a se asigura o unitate de acțiune în situații similare. Atât legalitate a actului cât și competența autorității emitente sunt deasupra oricăror îndoieli, fiind prevăzute expres de art. 82 și urm. din nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată; oportunitatea, pe de altă parte, se regăsește în următoarea concluzie: șederea unui cetățean străin pe teritoriul României poate fi legală sau ilegală. Între aceste două stări, destul de clar determinabile din punct de vedere juridic, apar uneori și situații atipice(tolerareapeteritoriul României, internarea într-un centrudecazareînvedere returnării, cazuldesuspendarededreptaDecizieidereturnareprin contestarea actului etc.).Dar, din punct de vedere al realizării politicii de imigrare a statului român suveran, un cetățean străin își justifică prezența pe teritoriul României, de regulă, doar în situația de ședere legală, excepțiile fiind limitate. În această ordine de idei, în logica firească a evenimentelor, dacă unui străin i se refuză cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară în România, respectiva persoană nu își mai justifică prezența pe teritoriul României, excepțiile fiind foarte rare și raportate doar la interesele statului român. În consecință, străinul este îndrumat să părăsească în mod voluntar teritoriul României, fără ca acest act de voință al statului să fie un afront adus persoanelor fizice în discuție. indisolubilă între cele două evenimente este exprimată din punct de vedere legal prin art. 52 alin. (2) din nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, singurele excepții fiind enumerate limitativ la art. 92 din același act normativ. În concluzie, emiterea Deciziei de returnare în cazul refuzului unei cereri de prelungire a dreptului de ședere în România este pur și simplu consecința firească a demersurilor proprii care nu au fost în acord cu prevederile legale în materie. Poate că numele actului(deciziedereturnare)nu este cea mai fericită alegere, însă propriile sentimente față de o măsură legală nu constituie argumente cu valoare juridică.

- privind Decizia de returnare din perspectiva unui rezultat al operațiunilor administrative și considerând-o ca pe o prelungire inseparabilă a acestora, constatăm, din nou, deplina valabilitate și legalitate a întregului fapt administrativ, apreciind corespunzător următoarele: motivarea Deciziei de returnare prin evidențierea lipsei Ordinului de înmatriculare emis de rezidă în următoarea explicație: orice etapă de învățământ(școală primară, gimnaziu, liceu, master/rezidențiat, doctorat etc.)la care un cetățean străin vrea să acceadă în România este condiționată de o aprobare prealabilă din partea ministerului d e resort - Această aprobare se materializează, după caz, prin Scrisoarea de acceptare la studii(document redactatderegulă în limba englezășitrimis prin fax în vederea eliberării vizelordelungă ședere în scopdestudii)sau aprobările Ministerului, documente din care rezultă mai multe date necesare ulterior și formațiunilor de imigrări: dacă străinul este etnic român sau nu, dacă este înmatriculat pe loc bugetat sau nu, iar dacă este pe loc bugetat, ce fel de scutiri îi sunt aplicabile(bursier al statului român sau asimilat, cont propriu lei sau cont propriu nevalutar).Un asemenea Ordin de înmatriculare este emis potrivit nr.HG 288 din 21 iunie 1993 pentru fiecare etapă de studiu finalizată cu o diplomă,etapă absolut necesară pentru accesul laoetapă ulterioară,superioară celei în cauză. Acesta este motivul principal pentru care cursurile mult invocate de reclamantă nu pot fi considerate ca îndeplinind condițiile unei asemenea etape. În cazul de față s-a acționat corect, nu s-a lezat nici un drept; din contră, s-a excizat o impostură.

Aici intervine și elementul pe care atât reclamanta cât și reprezentanta Ministerului Publicl -au evidențiat în mod special:prezența în Româniaareclamantei, în ultimii10ani,înscopde studii. În acești 10 ani petrecuți în România în scop de studii, reclamanta a obținut 2(două)(Ordine)de înmatriculare la studii, pentru etapele de învățământliceușifacultate.Este imposibil să nu știe acest lucru, deoarece le-a depus personal cu ocazia primelor prelungiri ale dreptului de ședere(anul 1de studiipentru fiecare etapă).În aceste condiții. cum de nu își explică necesitatea unei noi aprobări din partea ministerului d e resort pentru noile studii? Răspunsul este unul evident: reaua-credință. În acest sens nu este de condamnat poziția reprezentantei Ministerului Public, nefamiliarizată cu aceste proceduri; însă insistența reclamantei de a forța lucrurile într-o direcție greșită evidențiază natura abuzivă a eforturilor sale.

- în privința aparenței de conformitate a adeverințelor(în finalaunei singure adeverințe care cuprinde toate cele5cursuri)emise de, rugăm instanța să constate că, potrivit documentației depusă în probațiune la termenul din 21 ianuarie 2010, uzanțele stabilite prin protocoale și organizarea internă a indică o singură structură autorizată să emită adeverințe cetățenilor străini înmatriculați la în scopul dobândirii/prelungirii rezidenței, alta decât cea emitentă a adeverințelor: DEPARTAMENTUL din cadrul DIDACTIC. În consecință, aprecierile reprezentantului reclamantei și reprezentantei Ministerului Public sunt lipsite de substanță și sunt cel puțin surprinzătoare, în condițiile în care au avut acces la aceeași documentație și au avut ocazia să observe acest aspect indubitabil.

În subsidiar, potrivit aceluiași set probatoriu, rugăm onorata instanța să constate că și chiar modelul adeverințeiDE ȘI DOAR COMUNICAT SPRE ȘTIINȚA OFICIULUI ROMÂN PENTRU (la acel moment instituția noastrăsenumea Autoritatea pentru )este total diferit de cel prezentat de reclamantă, un argument în plus pentru demonstrarea lipsei de fundament în cererea sa.

În acord cu documentația depusă în probațiune la termenul din 21 ianuarie 2010, se desprind următoarele concluzii:

Cursurile postuniversitare pe care reclamanta încearcă să le opună Serviciului pentru al județului C în realizarea unui drept doar pretins și iluzoriusunt destinate practicienilor din domeniul farmaceutic și/medical,auroldeperfecționare in domeniuldeactivitate și sunt deschise tuturor doritorilor.Aceste cursuri se pot desfășura efectiv numai dacă se întrunesc suficienți cursanți pentru o grupă, astfel încât cu siguranță reclamanta nu va urma o parte dintre aceste cursuri, deoarece se întâmplă frecvent ca anumite grupe să nu întrunească numărul minim necesar de cursanți. În consecință, faptul că reclamanta s-a înscris la 5 asemenea cursuri(până la urmă sunt5,nu8), aspect fără precedent, nu este altceva decât un element de presiune care urma să fie invocat În fața unei instanțe, numărul de cursuri urmând să dea greutate argumentelor debordând de imagine dar lipsite de fond.

În consecința participării la aceste cursuri, reclamanta nu dobândește nici o calificare în plus, nici o specializare, nici un drept, deoarece singurii beneficiari reali ai acestor cursuri sunt cetățenii români sau europeni și cetățenii străini cu domiciliul În România, adică persoanele care pot desfășura activități medicale și/ sau farmaceutice pe teritoriul României, potrivit legilor speciale care reglementează acest domeniu.

Pe fondul agitațiilor reprezentantului reclamantei, considerăm că s-a încercat sistematic, prin discreditarea autorității statului să se implanteze în con știința instanței faptul că reclamanta ar fi fost nedreptățită, printr-o serie de abuzuri comise de funcționari incompetenți, cărora"li s-a dat prea multă putere".

Aceste aprecieri infantile, nerelevante și lipsite de orice logică juridică au fost însă în măsură să devoaleze singura concluzie finală care poate fi trasă după analiza acestui caz: reclamanta încearcă să eludeze prevederile legale În materia regimului străinilor, printr-un artificiu menit să atragă atenția instanței de la aspectele esențiale ale problemei. domeniu În care, din păcate, puținele sale argumentele sunt anemice.

Pentru toate aceste motive, solicită să se constate că prezenta contestație nu este întemeiată și să o respingeți ca atare, iar în consecință să se mențină Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/17.12.2009 emisă de Serviciul pentru al județului C ca legală și temeinică.

IV. Prin concluziile scrise înregistrate la data de 25 ianuarie 2010, reclamanta, solicită resingerea excepției inadmisibilității ca nefondată, și, drept urmare al admiterii contestației formulate, respectiv la anularea Deciziei de returnare cu - din data de 17.12.2009 emisa de OFICIUL R PENTRU, Direcția Migrație, Serviciul pentru al Județului C ca fiind nelegala și netemeinca și al prelungirii dreptului de ședere temporara în scop de studii al reclamantei, de la data de 02.11.2009 și pana la data de 30.04.2010, data finalizării cursurilor postuniversitare.

În motivare arată că xcepția inadmisibilității ridicata de către autoritatea emitenta apare ca nefondata, fiind expresia unei greșite interpretări a textelor legale.

Atat prin reglementarea din Legea nr.29/1990 cat mai ales prin cea consacrata de Legea nr.554/2004 (art.18), a fost consfintita existenta unui contencios de plina jurisdictie, recunoscandu-se competenta deplina a instantei specializate care nu se limiteaza doar la anularea unui act ilegal, ci poate dispune chiar si masuri precum recunoasterea dreptului subiectiv pretins, restituirea, reintegrarea, despagubirea si eventual chiar modificarea unui act administrativ. Cu alte cuvinte, atributul instantei nu se rezuma doar la a aplica norma contenciosului in anulare ci de a proceda, ca o consecinta fireasca, si la aplicarea contenciosului de represiune, respectiv de a "vindeca" ea insasi vatamarea drepturilor sau intereselor legitime cauzata prin emiterea actului administrativ. O astfel de reglementare raspunde intrutotul exigentelor statuate de. prin care sunt garantate nu drepturi virtuale si iluzorii ci drepturiefective(Attico Italia), ce asigura eficienta reparatiei inintegruma vatamarii produse petentilor si face posibila salvgardarea drepturilor pericilitate ale acestora.

In acest context, nu se poate sustine cu temei ca, in situatia in care unei autoritati emitente i-a fost recunoscuta de legiuitor un atribut de natura administrativa, puterea conferita acesteia este discretionara si nu se supune controlului judiciar, astfel cum eronat sustine parata. A achiesa la o astfel de opinie cu un ridicat grad de periculozitate, ar insemna a se recunoaste plasarea acestei autoritati administrative in afara sistemului de puteri in stat si infrangerea normei constitutionale. Cu atat mai mult nu poate fi admisa o astfel de interpretare in speta, cata vreme acelasi legiuitor a reglementat prin norme explicite posibilitatea petentilor de a promova contestatie impotriva actului administrativ, dispozitiile OUG nr.194/2002 urmand a se completa cu prevederile de drept comun in materie cuprinse in Legea nr.554/2004.

de cele ce preced, solicita respingerea exceptiei invocate si cercetarea fondului cauzei, in raport de care se impun a fi subliniate urmatoarele observatii:

- astfel cum reiese din continutul deciziei atacate, motivul care a stat la baza refuzului prelungirii dreptului de sedere temporara al petentei l-a constituit lipsa Ordinului de inmatriculare, aceasta fiind apreciata ca unica exigenta legaa ce nu a fost respectata de reclamanta la momentul depunerii documentatiei. Pe calea intampinarii si prin concluziile de fond, autoritatea emitenta a invocat si un alt motiv de respingere a contestatiei, sustinand in esenta ca forma de cursuri postuniversitare la care petenta este inscrisa nu se circumscrie notiunii de "studii", astfel cum aceasta este reglementata de OUG nr.-.

In ceea ce ne priveste, apreciem ca invocarea altor motive decat cele retinute in cuprinsul deciziei de returnare apare ca inadmisibila, in conditiile in care, una din conditiilead validitatemale actului administrativ atacat o constituie motivarea acestui a, inclusiv in sensul cuprinderii tuturor motivelor care au stat la baza refuzului autorității emitente. Aceasta exigenta se impune a fi respectata nu doar ca expresie a respectării principiului egalității de arme, corolar al dreptului la un proces echitabil ci si ca o garanție de natura a impiedica abuzul de putere al autorității administrative.

In acest context, vazand si normele procedurale ce guverneaza desfasurarea contenciosului administrativ, respectiv cele cuprinse in art.112 si 129 alin.5 pr.civ. apreciem ca obiectul judecatii il poate constitui in prezenta cauzei verificarea legalitatii si temeiniciei deciziei atacate doar sub aspectul existentei sau inexistentei ordinului de inmatriculare al ministerului d e resort, respectiv al necesitatii existentei acestui ordin, orice alta aparare a autoritatii emitente urmand a fi inlaturata ca neavenita cata vreme nu a fost cuprinsa in decizia atacata, si care a constituit unicul act ce a fost comunicat petentei si in baza caruia aceasta si-a motivat contestatia.

Cu toate acestea, intrucat dovedirea calitatii de student a petentei prevaleaza asupra aspectelor referitoare la ordinul ministerului d e resort, se impune a fi invederat instante urmatoarele nu doar aceea ca reclamanta are calitatea de student si urmeaza cursuri ce constituie "studii" in intelesul OUG nr.194/2002 e2.) ci si ca Qetentei nu ii este necesar Ordinul de inmatriculare al (2.8.).

Astfel cum am aratat in cuprinsul actiunii introductive, petenta este cetatean albanez de etnie fiind inscrisa ca membru activ in cadrul Societatii"dit ", Filiala, astfel cum rezulta din cuprinsul carnetului de membru depus la dosarul inintat autoritatii parate.

In anul 1999 venit in Romania ca bursiera de studii, efectuand un an pregati tor de limba la Constanta, la finele carui aap romovat examenul de capacitate necesar inscrierii la liceu. In anul 2000, reclamanta a ales sa vina in ClujN, acolo unde domicilia la acea data si fratele acesteia, inscriindu-se la cursurile Colegiului National " " Sectia uman-bilingv, pe care l-a absolvit in anul 2004.

Fiind profund atașata de tradițiile si valorile Statului R, a decis sa isi continuie studiile in Romania, sens in care a primit bursa Statul R si s-a inscris la Facultatea de Farmacie din cadrul " " din C-N, institutie de invatamant superior ale carei cursuri le-a promovat prin sustinerea examenului de licenta din anul 2009.

Pe toata durata celor 10 ani in care a ramas pe teritoriul Romaniei, petenta a avut o sedere legala si continua (fiind titulara unui permis de sedere temporara in scop de studii pana la data de 01.11.2009), integrandu-se fara dificultati in mediul social, cultural si economic al tarii gazda. sporadice si de scurta durata pe care le-a efectuat in tara de origine au facut ca intreaga perioada de dezvoltare intelectuala si comportamentala a petentei sa se identifice cu durata celor peste 10 ani in care s-a aflat pe teritoriul Romaniei.

Intrucat a dorit sa isi perfectioneze si sa aprofundeze studiile in domeniul famaceutic, inca dinainte de sustinerea examenului de licenta, a facut demersuri pentru a afla conditiile de inscriere la cursurile de nivel postlicenta in domeniul farmaceutic, solicitand universitatii si ministerului d e resort informatii cu privire la organizarea masteratelor /cursurilor postuniversitare /alte forme de studii accesibile studentilor de cetatenie albaneza.

Desi pana in ultimul moment a fost confirmata organizarea a cel putin unor cursuri de masterat in conditii similare acelora din anii trecuti, petenta a fost instiintata ulterior ca astfel de cursuri nu mai pot fi accesibile pentru cetatenii straini, ministerul d e resort hotarand sa nu mai aloce locuri pentru cetatenii straini rezidenti pe teritoriul Romaniei.

Din cauza faptului ca esenta specializarii armacie consta in perfectionarea continua, inclusiv dupa parcurgerea nivelului licenta, si de faptul ca promovarea unor cursuri similare in statul de origine nu este posibila (data fiind terminologia medicala diferita, tehnicile utilizate, metodologia si programa scolara diferita), reclamanta s-a inscris la cursurile postuniversitare organizate de " " pe durata noiembrie 2009-aprilie 2010, in domeniul farmaceutic.

Achitand taxele aferente in lei si realizand selectia specializarilor ce prezinta interes pentru pregatirea sa profesionala, petenta a fost declarata inscrisa la aceste cursuri postuniversitare, sens in care s-a eliberat o adeverinta de studii de catre " " din C-

In baza acestui document si-a completat intregul dosar necesar pentru obtinerea prelungirii dreptului de sedere temporara in scop de studii, achitand anticipat inclusiv taxele aferente in conturile specificate, in vederea reglementarii caracterului legal al sederii acesteia pe teritoriul statului

Cursurile postuniversitare pe care reclamanta le urmeaza sunt recunoscute ca atare si se circumscriu notiunii de "studii", astfel cum aceasta este reglementata de OUG nr.194/2002, act normative care, cu valoarea de principiu statueaza ca "strainii cuprinsi în învatamântul de toate gradele au acces. fara restrictii. la activitatile scolare si de instruire în societate" (art.3 alin.6 din OUG nr.194/2002).

In acest sens, o definitie explicita a calitatii de student se regaseste in cuprinsul art.45 alin.2 din OUG nr.- potrivit caruia "calitatea de student o au strainii acceptati la studii de catre o institutie de învatamânt de stat sau particulara, acreditata potrivit legii. inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat." si fara indoiala, petenta are calitatea de student, indeplinind exigentele acestui text de lege.

Relevante in acest context sunt si dispozitiile art.24 alin.1 lit.e) care, facand vorbire despre viza de lunga sedere, statueaza ca aceasta se acorda in scop de STUDII "străinilor care urmează să intre 1n România pentru a urma cursuri 1n 1nvătământui preuniversitar. universitar sau postuniversitar. după caz. ori pentru obtinerea unor titluri științifice 1n cadrul institutiilor de stat sau particulare acreditate. potrivit legii. "

Drept urmare, norma legala nu distinge in material dreptului de sedere in scop de studii dupa cum aceste studii sunt de nivel licenta ori postlicenta, si nici dupa forma de organizare a acestora, fiind sufficient ca petentul sa fie inscris la aceste studii, la o institutie de invatamant acreditata potrivit legii.

Or, astfel cum rezulta din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv adeverintele eliberate de si adresa, cursurile la care petenta este inscrisa sunt cursuri postuniversitare, care se organizeaza in baza autonomiei universitare dar care sunt recunoscutede ministerul d e resort, avand la baza urmatoarele acte normative: Regulamentul de studii postuniversitare al C-N, Decizia nr.67/09.12.2005 privind stabilirea sistemului de credite de educatie medicala continua, HG nr.899/2002 privind organizarea invatamantului postuniversitar medical si farmaceutic uman, modificata prin HG nr.2300/2004, nr.418/2005 pentru elaborarea National de programe de studii complementare si Programul National de Educatie Continua Farmaceutoca.

Totodata, in cuprinsul adresei completatoare eliberata de C-N, se arata ca forma de invatamant la care s-a inscris este invatamand postuniversitar, cursuri de zi, iar taxele stabilite in lei au fost deja achitate de către petenta.

Este așadar mai presus de orice îndoiala ca aceste cursuri se circumscriu noțiunii de "studii" avuta in vedere de legiuitor in cuprinsul OUG nr.194/2002 si conferă dreptul petentei de a I se reglementa dreptul de ședere pe teritoriul statului gazda, in conformitate cu disp.art.58 alin.1 din același act normative, care statuează fara echivoc ca "străinii intrați in România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de ședere. astfel: a) in cazul studentilor sau elevilor. pentru perioade succesive de pâna la un an. daca: m sunt inscrisi la studii la o institutie de invatamânt de stat sau particulara. acreditata potrivit;di. forma învățământ de zi, inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat; (ii) dovedesc ca si-au achitat taxele de studii; (iii) fac dovada mijloacelor de intretinere. in cuantum de cel putin salariul minim net pe economie. pe perioada valabilitatii permisului de sedere; "

Avand in vedere indeplinirea tuturor conditiilor prevazute de art.58 alin.1

coroborat cu art.50 alin.2 din OUG nr.-, refuzul autorității emitente de a da curs cererii de prelungire a dreptului de ședere temporara in scop de studii formulate de petenta, apare ca nejustificat, impunându-se cenzurarea acestuia pe calea prezentei contestații.

In ceea ce privește inexistenta Ordinul de înmatriculare al petentei, se cuvină fi făcute următoarele observații:

1. Pentru prelungirea dreptului de ședere temporara in scop de studii nu este necesar ordin de înmatriculare al, îndeplinirea acestei condiții prealabile putând a fi avuta in vedere doar daca se solicita eliberarea Vizei de Lunga Ședere in de Studii, reglementata de art.24 coroborat cu art.45 din OUG nr.-.

Intr-adevăr, condiția existentei unui ordin de înmatriculare emis de se regăsește reglementata doar in cuprinsul art.45 alin.3 lit.a)i din OUG nr.194/2002 insa acest text legal se refera doar la acordarea vizei de lunga ședere, astfel cum aceasta noțiune este definita de art.24 din ordonanța.

Procedura si scopul acordării vizei de lunga ședere diferă in mod substanțial de procedura prelungirii dreptului de ședere temporara in scop de studii, reglementata de art.50 alin.2 si art.58 din OUG nr.194/2002, pentru parcurgerea căreia nu este necesara obținerea ordinului ministerului d e resort.

Și este firesc sa fie așa, prevederile legale fiind nu doar explicite ci având si o explicație logica, concordanta cu natura si conținutul actului administrativ ce se solicita a fi eliberat. Astfel, din moment ce viza de lunga ședere se acorda la momentul intrării in tara a străinului, fiind primul act care ii conferă acestuia dreptul legal de ședere, inclusiv in scop de studii, apare firesc ca pentru absolvirea studiilor in România, ministerul d e resort sa emită un ordin de înmatriculare ce poarta in fapt semnificația unei luări in evidenta a străinului. In schimb, ori de cate ori se solicita prelungirea dreptului de ședere temporara in scop de studii u sunt incidente disp.art.59 din OUG nr.194/2002 referitoare la schimbarea profilului de studio, o noua luare in evidenta a cetățeanului străin care are deja calitatea de student in România nu mai apare necesara. Acesta este motivul pentru care, in procedura de prelungire a dreptului de ședere temporara in scop de studii (art.58), legiuitorul nu a mai menționat si necesitate obținerii ordinului de înmatriculare, iar practica neunitara a ministerului d e resort, la care si ORI Caf ăcut referire in întâmpinare, nu reprezintă altceva decât expresia unei greșite interpretări a textelor legale.

In toate cazurile, văzând dispozițiile exprese ale art.58 alin. 1 din OUG nr.194/2002, apare evident ca pentru soluționarea favorabila a cererii petentei care a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporara in scop de studii nu era necesar nici un ordin ori aprobare prealabila din partea ministerului d e resort.

II. Pentru forma de învățământ la care este înscrisa petenta, nu se eliberează ordin de înmatriculare al.

Intrucat la momentul depunerii documentației, reclamantei i s-a solicitat sa prezinte un ordin ori o aprobare a, aceasta s-a adresat instituției de învățământ la care era înscrisa iar aceasta din urma i-a comunicat ca pentru absolvirea acestor cursuri nu este necesara o astfel de aprobare prealabila a Ministerului d e resort. In acest sens, de altfel, i-a fost eliberata oad oua adeverința de către " " prin responsabil cu studiile postuniversitare in care s-a mentionat in mod expres ca "pentru perfecționarea prin cursuri postuniversitare nu este necesar avizul din România".

Cu toate acestea, dorind reglementarea a statutului si completarea dosarului, petenta a notificat Direcția Europene și Relații Internaționale din cadrul, intrând in contact cu referentul care se ocupa de studenții cetățeni albanezi. Si aceasta autoritate i-a adus la cunoștința ca pentru aceasta forma de cursuri postuniversitare organizate de " " C-N nu este, intr-adevăr, necesara aprobarea prealabila a ministerului.

In acest sens, ulterior depunerii întregului dosar la autoritatea parata, si numai ca urmare a demersurilor realizate pe cont propriu, petenta a intrat in posesia Adresei nr.4281 /CPC/O3.12.2009 eliberata de prin care aceasta instituție iîi aducea la cunoștința, in întâmpinarea solicitărilor ei, ca, de situația prezentata de subsemnata," nu emite ordin de înmatricularepentru cetățenii de origine etnica cu domiciliul stabil in străinătate care doresc sa urmezecursuri postuniversitare de perfecționareinspecialitate"si ca aceste cursuri in domeniul medical, acreditate de organismele de resort,"se organizeazainbaza AUTONOMIEI UNIVERSITARE. conform Regulamentului de învatamant postuniversitar, propiru Universitatii de MedicinasiFarmacie din C-N".

Deși acest răspuns oficial al ministerului d e resort, prin care practic se confirmau cele învederate de către " C-N", a fost depus in completarea dosarului înregistrat la autoritatea parata, aceasta a nesocotit conținutul înscrisului depus si a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere temporara formulata in cauza.

In mod evident, soluția adoptata de parata este nu doar lipsita de temei legal ci si nejustificata, in condițiile in care prin aceasta decizie se stăruie in obținerea unui Ordin care nu este nici necesar si nici posibil a fi eliberat pentru reglementarea dreptului de ședere al reclamantei, după cum însuși ministerul d e resort si instituția de învățământ superior recunosc fără echivoc.

Este eronata susținerea autorității emitente referitoare la modalitatea de interpretare a ultimului paragraf din Adresa si, mai ales, la consecințele pe care aceasta mențiune le-ar putea produce de reclamanta.

In primul rând, se impune menționat ca aceasta susținere a ministerului d e resort depășește sfera atribuțiilor conferite acestei instituții si reprezintă o opinie exprimata intr-un domeniu in care legiuitorul nu i-a consacrat nici o putere. Mai mult decât atât, in situația in care aceasta afirmație ar fi fundamentata pe normele OUG nr.195/2002 si nu ne-am afla in prezenta unei interpretări din nousui generisa Ordonanței, se cuvine arătat ca si in aceasta ipoteza cererea petentei ar fi trebuit soluționata favorabil, întrucât anterior formulării ei, respective pana la data de 01.11.2010, aceasta a fost titulara unui drept de ședere temporara in scop de studii.

In același context trebuie înlăturate ca lipsite de efecte juridice si protocoalele depuse in instanța de către autoritatea emitenta, prin care s-a încercat a se dovedi ca o alta unitate din cadrul este abilitata sa emită adeverințe si ca aceste înscrisuri sunt tipizate, nefiind admisibile adeverințele depuse de către petenta.

In acest sens, subliniem ca aceste protocoale reprezintă uzanțe interne ale autorității emitente, ce nu sunt supuse publicității de terți, astfel încât eventuala nerespectare a acestora nu poate fi imputata petentei. Altfel spus, aceste acte se supun principiului relativității actelor juridice, si nu produce consecințe de terți. Mai mult decât atât, norma legala a OUG nr.194/2002 nu poate fi înfrântă prin astfel de acte administrative, ce au ca finalitate adăugarea nepermisa la lege. O astfel de afirmație se impune reiterata si pentru a stopa practica defectuoasa a autorității emitente si a Ministerului d e Interne in subordinea căruia aceasta funcționează si care, cu nesocotirea vădita a ierarhiei actelor administrative, apreciază ca legala, spre exemplu, abrogarea condiției impuse de art.58 alin.1 lit.c) din OUG nr.194/2002 pentru obținerea dreptului de ședere temporara(dovada mijloacelor de întreținere a petenților)printr-un ordin al Ordin al Ministrului de resort, așa cum rezulta din setul de acte depus de autoritatea emitenta cu ocazia dezbaterilor pe fond.

In lumina celor de mai sus arătat, solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulata.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține în fapt și în drept următoarele:

1. Reclamanta este cetățean albanez de etnie aromâna fiind înscrisa ca membru activ in cadrul Societății "dit ", Filiala, astfel cum rezulta din cuprinsul carnetului de membru depus la dosarul înaintat autorității parate.

In anul 1999 venit in România ca bursiera de studii, efectuând un an pregătitor de limba la Constanta, la finele căruia a promovat examenul de capacitate necesar înscrierii la liceu. In anul 2000, reclamanta a ales sa vin in C-N, acolo unde domicilia la acea data si fratele meu, înscriindu-se la cursurile Colegiului Național " " Secția uman-bilingv, pe care l- absolvit în anul 2004.

Afirmativ, atașându-se profund de tradițiile și valorile Statului R, a decis sa își continue studiile in România, sens in care am primit bursa Statul R și s-a înscris la Facultatea de Farmacie din cadrul " " din C-N, instituție de învățământ superior ale cărei cursuri le-a promovat prin susținerea examenului de licență din anul 2009.

Prin cererea adresată pârâtului la data de 30.- ( 48) însoțită de un memoriu în care sunt cuprinse motivele pentru care s-a formulat cererea ( 55-57), reclamanta a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară pentru străinii veniți în scop de studii, pe motivul că în calitate de absolvent al Universității de Medicină și Farmacie " " din C-N () urmează cursuri de specializare postuniversitare.

Această solicitare a fost respinsă de pârât prin actul nr. - din 17 decembrie 2009 ( 49-50) și drept consecință s-a dispus măsura returnării cetățeanului străin de pe teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință de acest act administrativ.

Pentru a justifica această măsură autoritatea pârâtă a reținut atât în corpul actului cât și în referatul prealabil că reclamanta nu îndeplinește cumulativ condițiile generale și speciale în funcție de scopul șederii, menționându-se cu titlu particular că în cazul acesteia lipsește ordinul de înmatriculare emis de Ministerul Învățământului Cercetării și ().

Față de această stare de fapt, Curtea urmează a proceda la soluționarea cauzei mai întâi urmând a analiza excepția de inadmisibilitate a capătului al treilea din cererea introductivă.

2. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 82 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor cu modificările și completările ulterioare, ecizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii cărora, între altele, li s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară sunt obligați să părăsească teritoriul României.

Cu privire la datele speței, Curtea remarcă dintru` început că în ceea ce privește motivele concrete pentru care cetățeanului străin i s-a refuzat dreptul de ședere în continuare pe teritoriul României organul de resort nu a produs o motivare concretă, pertinentă și convingătoare prin însuși actul administrativ.

Astfel, Curtea constată că prin acte internaționale cu valoare de soft-law, respectivRezoluția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.

În implementarea acestor principii, cerințele unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate.

Principiul IV din Rezoluție impune ca atunci când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana vizată trebuiesă fie informată cu privire la motivelecare stau la baza actului.

Pe de altă parte și cetățeanul străin care se află permanent sau temporar sub jurisdicția statului bucurându-se de regimul național al străinilor îi sunt opozabile exigențele dreptului la bună administrație consacrat de Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (2007)7 privind buna administrație precum și exigențele ce rezultă din art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care conform art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea consolidată după modificările operate prin Tratatul d l Lisabona din anul 2007, având aceeași valoare juridică cu tratatele Uniunii.

Este real că dispozițiile Legii contenciosului administrativ cu care se completează normele conținute de OUG nr. 194/2002 nu conțin prevederi exprese și nici cerința obligatorie a motivării actelor administrative, dar pentru a preveni arbitrariul organelor administrative și pentru aea sigura un real acces al persoanelor la justiția de contencios administrativ pentru se realiza un control de legalitate și oportunitate efectiv și concret asupra actelor administrației, Curtea apreciază că cerința motivării în fapt și în drept a actelor administrației este obligatorie și necesară. De altfel, în formula introductivă a actelor administrative ori în corpul acestora trebuie ca în mod necesar să se regăsească emeiurile juridice pe baza si in executarea cărora actul a fost emis și considrentele de fapt și justificările măsurii dispuse de administrație.

Curtea observă însă că o anumită justificare a fost oferită de pârâtă atât în corpul actului cât și pe parcursul dezbaterilor judiciare, astfel fiind analizată în contradictoriu pricina.

3. În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă ce vizează paralizarea capătului al treilea din acțiunea introductivă pe considerentul că instanța dacă l-ar admite ar fi în pericol să se substituie organului administrativ, Curtea reține următoarele:

Astfel, Curtea constată că reclamanta a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtei să prelungească dreptul de ședere al acestuia pe teritoriul României ca urmare a admiterii primului capăt de cerere, respectiv al anulării deciziei de returnare.

Curtea observă că actul contestat în cauză, decizia de returnare, este rezultatul soluționării nefavorabile a cererii de prelungire a dreptului de ședere. Consecința refuzului prelungiri dreptului de ședere a fost emiterea decizie de returnare.

Așa fiind, reclamanta nu ar urmări nicio finalitate și niciun folos practic dacă instanța s-ar limita doar la verificarea legalității formale a deciziei de returnare fără să analizeze și premisa emiterii acestui act, recte maniera în care administrația a soluționat cererea de prelungire a dreptului de ședere.

Prin această verificare Curtea nu se substituie administrației, instanța de contencios administrativ nu se pronunță în locul acesteia, și dacă înfăptuiește justiția nu imixtionează în activitatea organelor executive și nici nu emite acte administrative.

Instanța de contencios administrativ este datoare să tranșeze raportul de conflict ce se grefează pe raportul juridic de drept material administrativ generat de formularea cererii de prelungire a dreptului de ședere. Într-o astfel de situație, în armonie cu prevederile art. 1 alin. 1, art. 2 alin.2, art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin.1 din Legea nr. 554/22004, Curții îi revină obligația de a verifica în ce măsură dreptul alegat de reclamant a fost sau nu vătămat iar pentru ipoteza afirmativă să oblige administrația la recunoașterea acestui drept și la emiterea actului administrativ corespunzător pentru a se da satisfacție deplină titularului dreptului.

Din această perspectivă, Curtea va reține că excepția de inadmisibilitate invocată este neîntemeiată și urmează ca în lumina prevederilor de ansamblu ale legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 unită cu prevederile art. 137 alin. 1.pr.civ. să o respingă ca atare.

În plus față de argumentația oferită de reclamantă Curtea are în vedere că cenzura deciziei de returnare se realizează pe cale a procedurii contenciosului administrativ aspect ce rezultă neîndoios din maniera în care sunt redactate dispozițiile art. 81 și urm. din OUG nr. 194/2002 corelate cu prevederile art. 29 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din această perspectivă Curtea relevă că raportat la art. 18 din această lege, instanța de contencios administrativ se bucură de jurisdicție deplină, fiind competentă să analizeze atât aspectele de fapt cât și aspectele de drept ale cauzei îndeplinind astfel exigențele prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului privind noțiunea de instanță.

Dintr-o altă perspectivă, axată pe calitatea jurisdicției de contencios administrativ din România, Curtea are în vedere că, în regulă generală, natura contenciosului administrativ român este triplă: contencios de anulare, contencios de represiune și contencios de despăgubiri. Prin excepție, instanțele de contencios administrativ, primesc întregile atribute ale unei instanțe de plină jurisdicție având și componenta contenciosului de substituire a organului administrativ (cazul sancțiunilor disciplinare în contenciosul funcției publice sau cazul contenciosului contravențional în ipoteza înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul).

Față de cele de mai sus, contenciosul deschis de reclamantă se poate privi pe două paliere: contenciosul de anulare prin intermediul căruia reclamanta cere jurisdicției de contencios administrativ să verifice legalitatea și temeinicia (oportunitatea) actului administrativ unilateral cu caracter individual contestat sub aspectul vătămării dreptului recunoscut de OUG nr. 194/2002, prelungirea dreptului de ședere temporară pentru străinii veniți în scop de studii și contenciosul de represiune care survine în ipoteza în care reclamanta triumfă în contenciosul în anulare și prin intermediul căruia se cere jurisdicției să asaneze efectiv ordinea de drept vătămată prin emiterea actului nelegal, prin obligarea acesteia la emiterea unui alt act administrativ corespunzător normelor juridice și stării de fapt constatate în cauza dedusă judecății.

Or, cererea ce formează petitul al treilea se încadrează perfect în această din urmă situație juridică, respectiv prin care se urmărește repararea ori asanarea vătămării suferite de particular prin emiterea actului administrativ și în plan mai larg asanarea ordinii de drept.

Sub un alt unghi, accesul particularului la procedura contenciosului administrativ derulată în fața jurisdicției competente înseamnă că instanța are și poate avea competența de a verifica și controla efectiv și complet actele administrației. Chiar dacă aceasta din urmă are prerogative recunoscute specific de legea în cauză, în speță de OUG nr. 194/2002 pentru Oficiul Român pentru și formațiunile sale teritoriale, aceasta nu înseamnă că acestora le sunt recunoscute prerogative absolut discreționare. Trebuie notat și Curtea reamintește acest lucru și cu acest prilej, că marja de apreciere a stării de fapt și de drept ce îi este dată de lege în competență nu se exercită de o manieră absolut discreționară ci ea este supusă limitărilor ce rezultă din lege și care sunt sub controlul jurisdicției de contencios administrativ ( de pildă, actul emis cu exces de putere în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolva o cerere sau, după caz, nesoluționarea în termen legal a unei cereri, în înțelesul dat de art. 2 alin. 1 lit.i) respectiv lit. h) din aceeași lege).

Față de cele ce preced și din perspectiva analizată mai sus excepția de inadmisibilitate a capătului al treilea din cererea introductivă de instanță nu poate fi primită și astfel va fi respinsă ca neîntemeiată.

4. Pe fond, plecând de la justificarea explicită pentru care a fost respinsă cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară, unicul raționament de altfel al pârâtei, opozabil atât reclamantei cât și instanței, Curtea constată următoarele:

Nu poate fi reținut în analiză legalității actului administrativ contestat alte motive ori justificări fără legătură cu conținutul actului administrativ, relevante fiind considerațiile referitoare la cerința obligatorie a motivării actelor administrative evocate mai sus.

Astfel fiind, pe parcursul procedurii de verificare a legalității actului administrativ autoritatea emitentă nu poate furniza alte justificări, rațiuni ori elemente care nu au putut fi apreciate de beneficiarul actului administrativ. Practic, instanța de contencios administrativ este legată de modul de încheiere și conținutul raportului juridic material de drept administrativ așa cum este oglindit în actul administrativ atacat și în operațiunile administrative prealabile emiterii actului.

Pornind de la această premisă, elementul hotărâtor în analiza cererii formulate de reclamantă în fața autorității administrative și reținut ca temei al refuzului de prelungi dreptul de ședere temporară l-a constituit lipsa ordinului de înmatriculare.

Pe parcursul litigiului de față între părți a avut loc o dispută în legătură cu această chestiune, mai precis dacă în cazul reclamantei era sau nu necesară existența unui astfel de ordin pentru ca aceasta să se bucure de dreptul de a-i fi prelungită șederea temporară în scop de studii.

În primul rând Curtea reține că din cuprinsul adeverinței eliberate de C-N (9) rezultă că pentru perfecționarea prin cursuri postuniversitare nu este necesar avizul din România și că reclamanta achitat cursurile l-a care s-a înscris la această unitate de învățământ superior.

De asemenea, din conținutul adresei nr. 4281/CPC/03.12.2009 emisă de, Direcția Generală Europene și Relații Internaționale, rezultă că nu emite ordin de înmatriculare pentru cetățenii de origine etnică română cu domiciliul stabil în străinătate și care doresc să urmeze cursuri postuniversitare de perfecționare în specialitate. Se m,ai arată, totodată, că aceste cursuri de perfecționare postuniversitare în domeniul medical se organizează pe baza autonomiei universitare, conform Regulamentului de învățământ postuniversitar propriu C-

În același act se mai menționează că reclamanta poate opta pentru înscrierea la cursuri de perfecționare în domeniul medical în cadrul C-N numai cu condiția reglementării, anterior, a statului legal pe teritoriul României.

Din economia actelor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta sa înscris și a fost înmatriculată în calitate de cursant la C-N la cursurile postuniversitare organizate de această Universitate pe perioada noiembrie 2009-aprilie 2010.

Curtea notează că disputa între părți pleacă și de la teza conform căreia prealabil înscrierii la aceste cursuri, reclamanta trebuia să aibă deja un statut legal în România în ceea ce privește reglementarea dreptului de ședere pe parcursul perioadei studiilor (teza pârâtei) sau că reclamanta tocmai pentru că s-a înscris la aceste cursuri are dreptul de a i se prelungi dreptul de ședere.

Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 58 din OUG nr. 194/2002 care are denumirea marginalăPrelungirea dreptului de ședere temporară pentru studii, la alineatul 1 lit.a) se arată că:i intrați în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de ședere, astfel:

a) în cazul studenților sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă:

(i) sunt înscriși la studii la o instituție de învățământ de stat sau particulară, acreditată potrivit legii, forma învățământ de zi, inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat;

(ii) dovedesc că și-au achitat taxele de studii;

(iii) fac dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul minim net pe economie, pe perioada valabilității permisului de ședere;

Din actele dosarului rezultă că reclamanta se află în ipoteza normei legale menționate anterior respectiv, în calitate sa de cetățean străin, care a intrat anterior în România pentru studii, a solicitat prelungirea dreptului de ședere îndeplinind toate condițiile impuse de lege sub acest aspect: este înscrisă la o instituție de învățământ de stat acreditată conform legii, la forma de învățământ zi cursuri postuniversitare, a dovedit că și-a achitat taxele de studii și a de asemenea a făcut dovada că are închiriat un imobil în care locuiește fără să existe probe din care să reiasă că nu ar avea mijloacele necesare de întreținere în cuantumul minim prevăzut de lege.

Este fără relevanță întreaga construcție argumentativă prezentată de pârâtă în justificarea poziției sale, conform căreia reclamanta nu ar avea calitatea cerută de lege pentru a invoca dreptul la prelungire, pe considerentul că legea nu are în vedere cursurile postuniversitare.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2004 nu face o deosebire între regimul cursurilor care le urmează străinul, mai precis nu înlătură posibilitatea străinului care urmează cursuri postuniversitare să ceară și să obțină prelungirea dreptului de ședere temporară. Dimpotrivă, aceasta trebuie să facă dovada că este înscrisă la o unitate de învățământ acreditată potrivit legii inclusiv la cursurile de doctorat deci și la alte cursuri postuniversitare. Aceasta reiese fără tăgadă din cuvântulinclusiv utilizat de legiuitor în cuprinsul art. 58 alin. 1 lit. a) pct. (i) din OUG nr. 194/2002.

Aserțiunea că în acest text nu se pot cuprinde și aceste tipuri de cursuri de vreme ce ele sunt legal stabilite de instituția de învățământ conform programei acesteia nu poate fi acceptată ca pertinentă. Relevant în acest sens este Regulamentul de studii postuniversitare al C-N, Decizia nr. 67/09.12.2005 privind stabilirea sistemului de credite de educație medicală continuă, HG nr. 899/2002 modificată prin HG nr. 2300/2004 și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 418/2005.

Or, cursul pentru care a fost admisă reclamanta la studii se circumscrie noțiunii destudiiavută în vedere de OUG nr. 194/2002 în cuprinsul acesteia și care constituie una dintre premisele ce conferă vocație străinului la prelungirea șederii temporare pe teritoriul statului.

Așa fiind, reclamanta îndeplinește condițiile specifice prevăzute de art. 58 alin.1 coroborate cu prevederile art. 50 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 pentru a i se putea prelungi dreptul de ședere temporară în scop de studii.

Dintr-un alt unghi de vedere, Curtea reține că pentru forma de învățământ la care este înscrisă reclamanta nu este necesar și nici nu se eliberează ordin de înmatriculare de către.

Și este așa, deoarece o atare condiție este cerută expres dacă străinul solicită eliberarea vizei de lungă ședere în scop de studii, așa cum reiese din conținutul art. 24 corelat cu art. 45 din OUG nr. 194/2002.

Astfel legea are în vedere între alte condiții prealabile ce trebuie îndeplinite de străin într-o astfel de ipoteză conform art. 45 alin. 3 lit. a) pct. (i) ca acesta să facădovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educației, Cercetării și T, din care să rezulte că va urma o formă de învățământ de zi.

În ceea ce privește dreptul de ședere solicitat de reclamantă care are un alt regim juridic decât obținerea vizei de lungă ședere, s-a reținut că un astfel de aviz sau ordin eliberat de ministerul d e resort nu este necesar. Pe de altă parte, Curtea notează că pentru forma de învățământ la care a fost înscrisă reclamanta nici măcar nu se eliberează un astfel de ordin așa cum reiese chiar din răspunsul autorităților de resort evidențiat mai sus.

Într-o atare situație reclamantei nu-i poate fi cerută îndeplinirea în prealabil a unei astfel de condiții de vreme ce în mod obiectiv și legal o atare cerință apare ca superfluă.

Chiar dacă Ministerul d e resort a evidențiat în ultimul paragraf al adresei de răspuns că reclamanta poate dobândi calitatea de cursant numai dacă în prealabil și-a reglementat prelungirea șederii temporare în România, afirmația nu poate fi primită ca justificare și temei pentru a respinge solicitarea reclamantei.

În primul rând autoritatea administrativă nu a reținut în actul administrativ atacat o atare împrejurare și apoi chiar înscrierea la această formă de învățământ poate fi o premisă a acordării dreptului de prelungire a șederii temporare așa cum de altfel s-a evidențiat mai sus.

Existența unor protocoale între autorități deși de apreciat pentru cooperarea și colaborarea acestora în vedere îndeplinirii atribuțiilor care le revin în domeniul de incidență al activității acestora, nu poate nici să paralizeze aplicarea legii nici să o explice sau să inducă aplicarea ei de asemenea manieră încât să răpească particularului dreptul recunoscut de lege.

Prin urmare, aceste protocoale pot fi opozabile numai în măsura și cu condiția să nu contravină literei și spiritului legii.

Or, în speță a interpreta protocoalele în maniera expusă de pârâtă înseamnă a goli de conținut dispoziții imperative ale legii cu consecințe importante asupra exercițiului drepturilor recunoscute străinilor prin legea specială.

Față de toate argumentele de fapt și de drept expuse în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 84 din OUG nr. 194/2002 corelat cu art. 18 alin. 1 și art. 29 din Legea nr. 554/2004 să admită acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată, în sensul anulării deciziei de returnare nr. nr. - din 17.12.2009, emisă de pârât, apoi va recunoaște reclamantei contestatoare dreptul de prelungire a dreptului de ședere temporară în scop de studii pe teritoriul României, de la data de 02.11.2009, până la data de 30.04.2010, data finalizării cursurilor postuniversitare, sens în care va obliga pârâta să emită în favoarea reclamantei o dovadă în acest scop.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1.Respinge excepția de inadmisibilitate a capătului al III-lea din cererea introductivă.

2. Admite contestația formulată de contestatoarea, cetățean albanez de etnie aromână, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL ROMÂN PENTRU - Direcția, Serviciu pentru al județului C și în consecință:

a) anulează Decizia de returnare nr. - din 17.12.2009, emisă de intimat.

b) recunoaște reclamantei contestatoare dreptul de prelungire a dreptului de ședere temporară în scop de studii pe teritoriul României, de la data de 02.11.2009, până la data de 30.04.2010, data finalizării cursurilor postuniversitare, sens în care obligă intimata să emită în favoarea reclamantei o dovadă în acest scop.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.U/Dact.

6 ex./12.02.2010

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 158/2010. Curtea de Apel Cluj Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 157/2010. Curtea de Apel Cluj