Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1627/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1627/2009
Ședința publică din 11 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și în numele MINISTERULUI FINAȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ȘIMLEUL S, împotriva sentinței civile nr. 79 din 23.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, cauza privind și pe intimata SC SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 11.05.2008 intimata a trimis la dosarul cauzei prin fax, notă de cheltuieli și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 79 din 23 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea reclamantei L, a fost anulată Decizia nr. 109 din 15 iulie 2008 și a obligat pârâta - S prin - Șimleu-S să-i restituie suma de 12.081 lei, (achitată cu titlu taxă primă înmatriculare), cu dobânda legală aferentă, de la data încasării și până la data plății efective.
Pârâta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Șimleu-S a fost obligată la plata sumei de 2039,30 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că starea de fapt mai sus prezentată rezultă din actele și lucrările dosarului și că, de altfel, ea nu este în nici un fel contestată.
Prin întâmpinare, -S a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pe motiv că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea și a unor hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene () fiind fără relevanță deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produce efecte juridice.
În altă ordine de idei și în completare s-a mai susținut că între timp a fost adoptată și a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 care instituie o nouă taxă numită taxa pentru poluare, act normativ care împreună cu Normele Metodologice de aplicare prevăd procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autovehicule și taxa de poluare, achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008.
Acest act normativ - se arată în continuare - se aplică și proceselor aflate pe rolul instanțelor, la data intrării în vigoare (01.07.2008) și nu se încalcă disp. art. 15 alin. (2) din Constituție deoarece art. 725 alin. 1 Cod procedură civilă consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură, pentru procesele în curs de judecată.
Cu alte cuvinte, în opinia pârâtei S, reclamantul are fie posibilitatea să urmeze procedura instituită de nr.OUG 50/2008 și Normele Metodologice de aplicare pentru a obține restituirea parțială a taxei speciale de primă înmatriculare fie, continuând judecata, instanța să aibă în vedere acest act normativ și să-i ofere cel mult o satisfacție parțială în concordanță cu noua reglementare.
Trecând la soluționarea pricinii, tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal (art. 214-214) prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și ea se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial (cu anumite excepții, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006).
Esențial este însă faptul că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar începând cu data de 01 ianuarie 2007, fiind percepută însă pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Rezultă așadar cu puterea evidenței că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Drept urmare, trebuie observat că noua reglementare internă introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 respectiv art. 214-214, contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare ceea ce înseamnă că ne găsim în prezența unui conflict de legi în spațiu, ce trebuie soluționat cu precădere.
Astfel fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Sub acest aspect, s-a pronunțat și în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).
Față de toate aspectele mai sus inserate s-a putut așadar conchide că "taxa de primă înmatriculare" instituită prin art. 214-214 Cod fiscal, începând cu data de 01 ianuarie 2007, are un vădit caracter nelegal în raport cu prevederile Tratatului dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care - după cum s-a arătat - sunt obligatorii pentru instanțele naționale și implicit pentru toate statele membre.
De altfel, trebuie remarcat că printr-o decizie relativ recentă, (dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05; și ) s-a pronunțat pe larg și în mod expres asupra instituirii unei astfel de taxe de către Statul, ca având caracter discriminator, în timp ce, într-o altă cauză, deja statuase că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor corectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (cazul nr. 68/79, I/S ere danois des impts accises).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 invocată de pârâta -S ca mijloc de apărare, tribunalul reține următoarele:
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere chiar fundamentelor Uniunii Europene.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută cu încălcarea acestuia.
Din această perspectivă nu s-a putut reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care că o compenseze cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În acest context trebuie observat că noua taxă instituită prin nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și o altă destinație.
Nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ipotetic ar fi datorate în temeiul nr.OUG 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare) întrucât cele două prevederi au naturi juridice diferite (accize resp. taxa de mediu) și se fac venituri la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat respectiv bugetul fondului de mediu).
Cât privește aplicarea legii civile în timp, evident că restituirea doar a diferenței între cele două taxe, pune problema aplicării noului act normativ, - nr.OUG 50/2008 - și pentru trecut, în sensul că astfel, taxa specială încasată ilegal s-ar valida, cel puțin în parte, prin aplicarea unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce, desigur, contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat și motivat.
Se susține că hotărârea instanței este netemeinică întrucât, în opinia recurentei, era necesară declanșarea procedurii recursului prejudicial în vederea interpretării și aplicării dispozițiilor art.90 paragraful 1 din tratatul CE, în baza art.234 din acest tratat.
Recurenta arată că instanța de fond era obligată să declanșeze procedura de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții Europene de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din tratat, cu consecința imediată a suspendării soluționării cauzei până la pronunțarea instanței europene.
Cu privire la fondul cauzei se susține că soluția este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal, reglementează taxa specială de înmatriculare cu ocazia înmatriculării în România a unui autovehicul atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate, legea nefăcând distincție între vechimea și proveniența autovehiculului.
Se mai motivează că taxa specială are un pronunțat caracter de taxă de poluare având ca scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului instituirea acestei taxe fiind considerată o alternativă de tranziție.
Se mai precizează că în cadrul procedurii de constatare a obligațiilor asumate de România ca stat membru al nu s-a contestat niciodată instituirea taxei solicitându-se numai reașezarea modalității de calcul.
În acest sens a fost adoptată nr.OUG 50/2008 care împreună cu Normele metodologice aferente instituie modalitatea în care poate fi instituită taxa.
În considerarea noului act normativ, recurenta susține că intimatul este îndreptățit să i se restituie numai diferența de taxă.
Prin motivele de recurs este criticată și soluția cu privire la acordarea dobânzii, respectiv că nu s-a indicat cuantumul și modul de calcul al acesteia.
Curtea analizând recursul declarat, reține următoarele:
Prima critică formulată de recurentă vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex.177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitate obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
În ceea ce privește critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1088 civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi de la data efectuării plății.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr. 79 din 23.01.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red./
2 ex./13.05.2009
Jud.fond-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
