Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1625/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1625/2009
Ședința publică din 11 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurent, împotriva sentinței civile nr. 64 din 16.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, cauza privind și pe intimații OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ S, AGENȚIA DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ B, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) acordare tichete de masă.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 21,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 06.04.2009 și respectiv 11.05.2009, s-au înregistrat la dosarul cauzei întâmpinării din partea intimaților, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.64 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților:, și privind obligarea pârâților MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ B și OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ S la acordarea tichetelor de masă calculate retroactiv din luna decembrie 2005 și în continuare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în ceea ce privește invocarea excepției privind necompetența funcțională a instanței civile, invocată de pârâta Agenția Națională de Consultanță Agricolă, instanța reține că legea prevede doar necompetență materială sau teritorială neexistând o prevedere legală cu privire la competența funcțională.
Acțiunea reclamanților este judecată de complet specializat în contencios administrativ, așa cum prevede legea astfel încât nu se poate vorbi de o "necompetență funcțională".
În ceea ce privește excepția privind existența triplei identități de obiect, cauză și părți față de dosar nr- a Tribunalului Sălaj, instanța constată că în dosar nr- a Tribunalului Sălajs -au judecat aceiași reclamanți cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională de Consultanță Agricolă B, Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S pentru acordarea de către pârâte a tichetelor de masă sau contravaloarea lor retroactiv de la data de 1 august 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, actualizat în raport cu rata inflației.
Se poate astfel observa, că în primul dosar chiar dacă trei pârâți sunt identici cu cei din prezentul dosar, în primul dosar mai exista un pârât astfel că nu se poate vorbi de identitate de părți (de pârâții în speță).
De asemenea, obiectul primului dosar se referă la obligarea la plată pentru perioada 1 august 2004 până la zi, iar prezentul dosar perioada de referință este decembrie 2005 până la zi, astfel că nu se poate vorbi de identitate de obiect.
Excepția privind inadmisibilitatea acțiunii reclamanților pentru neparcurgerea procedurii prealabile invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este neîntemeiată pentru următoarele: Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, este reglementarea cadru în materia funcției publice.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată (fost art.911, introdus prin Legea nr.251/2006): Art.109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Legea nr.188/1999 face referire la condițiile prevăzute de Legea nr.554/2004 numai în art.106 alin.(1), care dispune în sensul că: Art.106. - (1) în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici se realizează prin acte normative cu caracter special. În anul 2006, reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici s-a realizat prin OG nr.2/2006. Potrivit art.31 al Capitolului III - "Litigii": Art. 31. - (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe este de competența ordonatorilor de credite. (2).(3).(4) împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. n anul 2007, reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici s-a realizat prin OG nr.6/2007. Potrivit art. 31 al Capitolului III - "Litigii": Art.31. - (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi, care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, este de competența ordonatorilor de credite. (2). (3). (4) împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
Din prevederile acestor acte normative rezultă că doar în situația încetării raportului de serviciu, și în situația contestațiilor în legătură cu stabilirea salariului este necesară o procedură prealabilă de contestare a măsurii.
În speță nu suntem nici în prezența contestării raporturilor de muncă și nici în situația contestării stabilirii salariului, ci în situația refuzului plății unor drepturi bănești rezultate din raporturile de serviciu, nefiind astfel aplicabile prevederile privind obligativitatea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Excepția privind necompetența materială a Tribunalului în soluționarea cauzei în raport cu dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ale art. 1 din nr.HG 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și în raport de dispozițiile art. 26 din nr.OUG 192/2002, art. 30 din nr.OUG 92/2004, art. 31 din nr.OG 2/2006, art. 31 din nr.OG 6/2007, în sensul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este autoritate a administrației publice centrale, iar competența ar reveni Curții de Apel este nefondată.
Este adevărat că potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede astfel".
În speță însă nu este vorba de atacarea unui act administrativ emis sau încheiat de o autoritate publică, ci de drepturi speciale neacordate către reclamanți și rezultate din raporturi de serviciu, condiție în care tribunalul ca instanță de contencios administrativ este competent în soluționarea cauzei.
Excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu poate fi admisă față de împrejurarea că începând cu anul 2005 s-a reorganizat activitatea de consultanță agricolă, oficiile județene trecând din subordinea consiliilor județene în subordinea Agenției Naționale de Consultanță Agricolă, agenție care este organizată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Prin urmare, începând cu anul 2005, la zi această instituție are calitate procesuală pasivă, în calitate de ordonator principal de credite.
Cu privire la fondul cauzei instanța reține următoarele:
Prin dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se prevăd categoriile de persoane care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă și se stabilește totodată condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare - angajator, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.
În alin. 2 se prevede că tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau după caz a bugetelor locale, pentru unitățile din sector bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Așadar, normele legale referitoare la tichetele de masă nu au caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind la latitudinea angajatorului dacă se acordă sau nu tichete de masă, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Legiuitorul prin edictarea acestor prevederi a oferit posibilitatea angajatorului să acorde această alocație de hrană și nu se poate reține cu temei, că a fost instituită o obligație în sarcina angajatorului, fie acesta din sectorul privat sau din sectorul bugetar.
Ori în condițiile în care legea nu prevede obligativitatea din partea angajatorului de a acorda tichete de masă, și nu există un contract colectiv de muncă încheiat între părți, care ar putea obliga eventual angajatorul la acordarea acestor tichete de masă, nu există temei pentru acordarea acestor drepturi.
Nu se poate accepta ideea că ar putea exista discriminări în sensul că, fiind acea situație în care o persoană este tratată mai puțin favorabil decât a fost sau ar fi o persoană într-o situație comparabilă, întrucât raporturile de serviciu ale funcționarilor publici și raporturile de muncă ale angajaților sunt reglementate în mod distinct și diferit, iar reglementarea distinctă și instituirea unui cadru legal pentru acordarea unor drepturi nu poate fi apreciată ca discriminatorie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, casarea sentinței ca fiind nelegală și discriminatorie și obligarea intimaților pârâți la plata drepturilor ce li se cuvin.
În motivare au arătat că n fapt, obiectul litigiului îl constituieneacordarea tichetelor de masăpentru perioada decembrie 2005 și până la zi, având la bază art.1 din Legea nr. 142/1998, dar și art.31 alin.2 și art. 27 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată.
Cu ocazia judecării cauzei, instanța a arătat că acțiune reclamanților, este întemeiată. Aceștia susțin că în temeiul prevederilor Legii 142/1998 ("Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane fizice și juridice care încadrează personal prin încheierea unui Contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe conturi de angajator") sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă.
In expunere se resping de către instanță excepțiile invocate și neparcurgerea procedurii prealabile de către părți, ori lipsa calității procesuale pasive.
In ceea ce privește excepția privind existența triplei identități de obiect la dosarul nr- a Tribunalului Sălaj, instanța a constatat că nu se poate vorbi de identitatea de obiect.
Se pasează responsabilitatea de plată de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la Agenția Națională de Consultanță Agricolă B, apoi la Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S, care recunosc tacit acest drept prin adresa nr.7278/2008 emisă de agenție și care solicită cuprinderea articolului bugetar "tichete". Sarcina repartizării creditelor bugetare, inclusiv pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, în speță Agenției Naționale de Consultanță Agricolă B și respectiv Oficiului Județean de Consultanță Agricolă S, revine ordonatorului principal, adică Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cauza dedusă judecății (art.21, alin. 1 din Legea 500/2002).
bugetare pentru acest capitol au fost și s-au făcut plăți unor unități subordonate, similare nouă. Dovada este adresa menționată. Consideră și acest fapt cadiscriminatoriu.
Legea nu prevede obligativitatea de a acorda tichetele de masă, dar instanța omite existența - contractului colectiv de muncă la nivel de ramură( agricultură), prin care se stabilește la art.50 alin.2 "Et.b), clauza referitoare la acordarea tichetelor individuale de masă conform prevederilor legale. Si legea, nr.142/1998 cât și 188/1999 republicată la art.31 alin.2, nu este de natură a ne priva de acest drept.
Acordarea tichetelor de masă reprezintă prin însăși natura sa, o măsură de protecție socială privind securitatea la locul de muncă ajutând la desfășurarea activitații în condiții optime, deoarece vizează asigurarea hranei fiecărui salariat sub forma unei alocații de către angajator pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.
Pe de altă parte se considerămdiscriminațifață de alți salariați din sectorul bugetar (medici, diferiți funcționari publici, etc) ce beneficiază de tichete (alocații) de masă, discriminare din punct de vedere a exercitării dreptului la protecție socială între salariații bugetari, încălcându-se astfel dispozițiile art.41 si 53 din Constituție, art.5 alin.3 din Codul Muncii, art.27 alin 2 din Legea nr.188/1999 republicată, art.1 și 2 din OG nr.137/2000 șiart.14din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aspectulnediscriminăriieste prevăzut și de Legea nr.304/2004, laart.2alin 1 și art.7 alin 1 și 2.
Hotărârea recurată încalcă și prevederile art.14 și art.l alin.l și 2 din Protocolul nr.12 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, coroborate cu art.l din Protocolul adițional nr.l, drepturile bănești sau echivalente fiind privite ca un drept de proprietate. Aceste articole ale Convenției Europene pentru Drepturile Omuluiinterzic orice discriminare,indiferent de motiv, din partea autorităților publice.
Învederează că, așa cum arată și Tribunalul Sălaj, normele sunt permisive privind acordarea tichetelor de masă, dar totodată nu trebuie să fiediscriminatorii.
In acest sens, invocă și hotărârea definitivă, irevocabilă și executorie luată prin Sentința civilă nr.387/2008, din dosar nr-, a Tribunalului Timiș în care recIamanții sunt tot personal al oficiului județean de consultanță agricolă. Există și sentințele civile nr.171/2008, a Tribunalului Vrancea, nr.1630/2007, a Tribunalului Suceava, și nr.187/2007, a Tribunalului Harghita, în favoarea angajaților direcțiilor județene pentru agricultură și dezvoltare rurală, ce au subordonare tot ministerului din care facem parte și reclamanții, pe aceeași anexă de salarizare.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamanții prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze potrivit Legii nr. 142/09.07.1998 începând cu luna decembrie 2005 și până în prezent suma actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății efective.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea calității de funcționar public iar în drept s-a invocat incidența dispozițiilor art. 1 alin (1) din Legea nr. 142/1998 arătând că pârâta avea obligația a depune diligențele necesare pentru ca drepturile stabilite în textul indicat să devină drepturi efective.
Susținerile recurenților vizând împrejurarea că aplicarea legii a devenit discriminatorie fiind încălcat un drept fundamental respectiv cel al egalității tuturor cetățenilor în fața legii garantat atât de Constituția României cât și de prevederile art. 14 din Cartea Europeană a drepturilor Omului nu pot fi primite.
Dispozițiile art. 1 statuează că (1) Salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Textul legal indicat anterior creează doar premisa acordării drepturilor și cadrul legal necesar, subsecvent acestui moment fiind necesară existența unor acte normative distincte care să dispună asupra drepturilor funcționarilor publici în discuție în mod expres.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul dispozitiv al normelor legale invocate de reclamanți în favoarea lor iar interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 142/1998 și a art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 aprobate prin HG nr. 5/1999 s-a realizat în mod corect, condițiile de acordare a tichetelor de masă fiind astfel determinate în conformitate cu scopul pentru care au fost edictate textele invocate.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariați și angajatori și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru funcționarii publici angajați în diferitele autorități publice.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții,împotriva sentinței civile nr. 64 din 16.01.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - G - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./20.05.2009
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
