Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1635/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1635
Ședința publică de la 26 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Adina Calotă
Grefier
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta - SRL și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr.562 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, lipsind recurenta reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează neachitarea de către recurenta reclamantă - SRL a taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G solicită admiterea recursului propriu conform motivelor scrise.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta - SRL, solicită anularea acestuia ca netimbrat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.562 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, s- admis în parte contestația formulată de - SRL cu sediul în Tg-J, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Puiblice
S-a dispus anularea deciziilor nr. 47 din 16.06.2006, decizia nr. 3 din 12.01.2006 și raportul de inspecție fiscală din 11.01.2006 pentru suma de 12.919 lei, constatând că petenta datorează bugetului de stat pentru perioada supusă controlului suma de 16.443 lei în loc de 29.362 lei.
Potrivit art. 175 al. 1 din Legea nr. 92/2003 privind Codul d e pr. fiscală, împotriva titlului de creanță și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, contestație care fost depusă în speță de către petentă la DGFP G, formulată împotriva deciziei de impunere nr. 3 din 12.01.2006 și a raportului de inspecție fiscală din 11.02.2006.
Prin decizia nr. 47 din 16.06.2006 DGFP respins în totalitate contestația ca neîntemeiată, cu motivarea că în perioada octombrie 2002 - octombrie 2005 petenta nu a achitat impozit pe profit și TVA, suplimentare în sumă de 29362 lei cu dobânzi și penalități aferente.
În concret, litigiul s- declanșat ca urmare a faptului că anumite sume au fost considerate de intimată drept cheltuieli nedeductibile pentru că nu ar îndeplini condițiile prevăzute de legislația în vigoare, deoarece unele sume provin din facturi care nu au la bază contracte încheiate cu terții, iar alte sume deși au la bază contracte economice nu sunt însoțite de devizele de lucrări.
Astfel, în ceea ce privește impozitul pe profit pentru anul 2002, suma de 4235 Ron reprezentând comision recuperare creanțe conform contractului 1250 din 7.10.2002 încheiat cu firma - ROMÂNIA SRL, prima instanță a reținut că poate fi considerată cheltuială deductibilă conform art. 7 al. 1 și art. 9 al. 7 din Legea nr. 414/2002, precum și a principiului reciprocității.
Contractul de prestări de servicii având ca obiect recuperarea de creanțe conduce la crearea de lichidități necesare desfășurării activității societății, fiind asimilat unui contract de consultanță juridică. Ori, în virtutea principiului reciprocității pentru petentă comisionul de recuperare creanță este cheltuială deductibilă care se scade din profitul impozabil în timp ce cealaltă firmă ( - ROMÂNIA SRL) își majorează profitul impozabil cu aceeași sumă.
Suma de 12587 Ron reprezentând contravaloarea montării condensatorilor conform facturii - din 30.12.2002 emisă ca urmare a contractului nr. 101 din 1 mai 2001, nu reprezintă cheltuială deductibilă deoarece petenta a prezentat procesul verbal din 15.12.2002 pentru stabilirea prețului lucrărilor, a precizat în concret lucrările ce fac obiectul facturii și care au fost efectuate în contul Tg-J, dar neînregistrate în decembrie 2002. Cu alte cuvinte, ulterior cumpărării lucrărilor facturate de - 2 M SRL nu a fost constatată nici factură către care să facă obiectul lucrărilor descrise în factura menționată.
A accepta ideea deductibilității acestei sume, ar însemna că s-ar încălca disp. art. 7 al. 1 din Legea nr. 414/2002 potrivit căruia " profitul impozabil se calculează că diferența între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora".
Suma de 1250 Ron, reprezentând adaos comercial rezultat din descărcarea eronată din gestiune din 31.12.2002 care a condus la majorarea nejustificată a cheltuielilor cu mărfurile, înregistrându-se astfel cheltuială mai mare decât cea reală.
Acest fapt a condus la micșorarea artificială a profitului impozabil cu această sumă, ceea ce încalcă disp. art. 7 al. 1 din Legea nr. 414/2002
În concluzie, pentru anul 2002 profitul impozabil suplimentar reținut de instanță pe baza actelor de la dosar este de 14107 Ron față de 18342 Ron stabilit de organele fiscale.
În ceea ce privește impozitul pe profit pe anul 2003 instanța reținut că suma de 2000 Ron reprezentând contravaloare factură - din 31 martie 2003 este cheltuială nedeductibilă deoarece nu generează venituri pentru societate. Astfel, s-ar încălca disp. art. 9 al. 1 din Legea nr. 414/2002 respectiv " la calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente veniturilor impozabile".
Cu referire la suma de 2500 Ron reprezentând contravaloarea fact. - din 23.06.2003 și aceasta este tot nedeductibilă, cu aceeași motivare ca și cea anterioară.
Analizându-se evidența contabilă, a rezultat că fact. - din 12 martie 2003 nu este nici ea sub aspectul contravalorii, generatoare de venituri, cum de altfel a recunoscut și administratorul societății în nota explicativă depusă la dosar, notă în care se menționează că nu s-au obținut venituri din contractul de arendare ca urmare a unor litigii cu foștii proprietari. În consecință, această sumă poate fi inclusă în categoria cheltuielilor deductibile întrucât este cheltuială de exploatare care nu încalcă prevederile art. 9 al.7 din Legea nr. 414/2002.
Suma de 2101 Ron reprezentând contravaloarea fact. - din 12.08.2003 emisă de - SRL pentru servicii gard împrejmuire curte conform notei explicative administratorului, este nedeductibilă conform art. 9 al. 1 din Legea nr. 414/2002 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "la calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente veniturilor impozabile" și conform art. 9 al. 7 lit. s din aceeași lege potrivit căreia " cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, prestări de servicii sau asistență în situația în care nu sunt încheiate în formă scrisă și pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora ".
Suma de 2433 Ron nu se poate considera a fi deductibilă întrucât ea reprezintă contravaloarea fact. -/5.11.2003 emisă de - SRL pentru transport auto efectuat fără contract și desfășurător a curselor făcute de prestator.
Concluzionând, la nivelul anului 2003 profitul impozabil suplimentar așa cum rezultă din actele dosarului este de 9034 Ron față de 10284 Ron stabilit de organele fiscale.
La nivelul anului 2004 instanța reținut în raport de criticile formulate că suma de 1397,84 Ron reprezentând contravaloarea facturii nr. -/5.02.2004 emisă în baza contractului 269 din 2.02.2004 încheiat cu - SA reprezintă penalități contractuale datorate iar art. 21 al. 4 lit. din Legea 571/2003 prevede că acestea nu sunt cheltuieli nedeductibile. a contrario acestea pot fi considerate deductibile fiscal.
Cu aceeași motivare instanța reține ca deductibilă și suma de 1815,13 Ron reprezentând contravaloarea fact. - din 14 mai 2004 emisă în baza contractului de prestări servicii nr. 34 din 2.02.2004, cu precizarea că în drept temeiul este art. 21 al. 2 lit. din Legea nr. 571/2003 în care se prevede că și cheltuielile cu studiul pieții sunt deductibile fiscal; suma de 1002,53 Ron reprezentând contravaloare fact.-/10 mai 2004 emisă în baza contractului 1939/2004 pentru servicii de sondare a pieții conform art. 21 al. 2 lit. din Legea nr. 571/2003.
Și suma de 2100,84 Ron reprezentând contravaloare factură -/23.12.2004 emisă în baza contractului nr. -/23.12.2004 este tot deductibilă fiscal deoarece și în acest caz operează principiul reciprocității în sensul că pentru petentă comisionul de recuperare este deductibil în timp ce cealaltă parte contractantă (- SA) plătește impozit pentru venitul prestat fiind aplicabile disp. art. 7 al. 1 și art.9 al. 7 din Legea nr. 414/2002.
La nivelul anului 2005 suma de 6442 Ron este nedeductibilă deoarece reprezintă contravaloare materială electroizolante înregistrate pe costuri în luna iunie 2005 în baza bonului de consum 118/2005. Bonul de consum însă nu a fost completat cu toate elementele necesare și astfel, au fost încălcate prevederile HG nr. 831/1997 precum și artl 21 al. 4 lit. f din Codul fiscal, potrivit căruia "următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ potrivit Legii ".
În schimb, suma de 6000 Ron reprezentând contravaloare servicii executare instalații sanitare și termice conform fact. - din 24.06.2005 este deductibilă întrucât nu se încalcă disp. art. 21 al. 4 lit.m din Legea nr. 571/2003 având la bază contractul nr. 162/2005 iar prețul stabilit prin negociere directă între două societăți private.
În ceea ce privește TVA-ul instanța a reținut ca deductibile sumele de 804 Ron, conform facturii nr. -/2002; 343 Ron conform fact. - din 14 mai 2004; 190 Ron conform fact. - din 10 mai 204; 399 Ron conform fact. - /2004; 1140 Ron conform fact. -/2005 și ca nedeductibilă suma de 798 Ron aferentă fact. -/2005 deoarece nu s- făcut dovada că până la data controlului societatea înregistrase venituri din serviciile achiziționate.
De asemenea, instanța a mai reținut că pentru majorare de TVA colectată cu suma de 3479 Ron(rezultată din februarie 2005 - 2122 Ron și 1357 Ron - martie 2005) nu poate fi avută în vedere întrucât nu există bază legală pentru acest tip de operațiune întrucât asigurările nu sunt purtătoare de TVA.
Împotriva sentinței a declarat recurs G și - SRL, care au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta arată că în ceea ce privește capătul de cerere privind impozitul pe profit organele de inspecție fiscală au stabilit în perioada octombrie 2002-octombrie 2005 o diferență între profitul impozabil stabilit de agentul economic și cel constatat de organul de control constând în:
- pentru anul 2002: suma de 4235 lei privind comision de recuperare creanțe nu fost acceptată la deducere, întrucât această cheltuială nu a generat venituri (fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea 414/2002), suma de 12.587 lei montat condensatori, respectiv lucrări efectuate în cadrul Tg-J n-a fost acceptată la deducere, întrucât n-au fost prezentat devize de lucrări și nici contracte din care să rezulte ce prestări de servicii au stat la baza întocmirii facturii fiscale și suma de 1520 lei reprezentând adaos comercial, rezultată din descărcarea eronată a gestiunii de mărfuri la data de 31.12.2002, întrucât a majorat în mod nejustificat cheltuielile cu mărfuri;
- pentru anul 2003: suma de 4500 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. -/31.03.2003 și nr. -/23.06.2003 emise de având mențiunea prestări servicii, constituie în fapt servicii de infrastructură pentru depozitul din str. - care nu aparține contestatoarei, suma de 1.250 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. -/2003 referitoare la contractul de arendare (arenda 2002) întrucât cheltuiala nu a generat venituri și n-a fost acceptată la deducere, suma de 2101 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale emise de - SRL privind prestări servicii întrucât reclamanta n-a prezentat devize de lucrări și nici contracte din care să reiese ce prestări au stat la baza întocmirii facturii fiscale;
- pentru anul 2004: suma de 6.316 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale cu privire la penalități pentru neexecutarea contractului nr. 269/2004, prestări servicii sondare piață și comision recuperări creanțe nu a fost acceptată la deducere întrucât n-a generat venituri (fiind încălcate disp. art. 21 alin. 1 din fiscal);
- pentru anul 2005: suma de 6.442 lei reprezentând materiale înregistrate pe costuri în luna iunie 2005 în baza bonului de consum nr. 118/2005 nu a fost considerată deductibilă întrucât bonul de consum nu îndeplinește calitatea de document justificativ, suma de 6000 lei reprezentând contravaloarea facturii emise de - Serv pentru instalații termice și sanitare n-a fost acceptată la deducere întrucât n-au fost depuse devize de lucrări din care să reiese suma respectivă și necesitatea efectuării acestor servicii.
Mai arată recurenta că în ceea ce privește -ul, suma de 1.736 lei reprezentând aferentă comisioanelor pentru recuperarea creanțelor și serviciilor de sondare a pieței, nu a fost acordat drept de deducere întrucât prestările de servicii n-au fost destinate realizării de operațiuni taxabile, iar suma de 2391 lei reprezentând aferentă facturii fiscale cu privire la prestările de servicii efectuate de -, organele de inspecție fiscală n-au acordat drept de deducere întrucât această prestare de servicii nu a participat la realizarea de operațiuni taxabile fiind încălcate disp. art. 22 alin. 4 lit. a din Legea 345/2002 privind
Precizează recurenta că aceleași dispoziții legale au fost încălcate și în ceea ce privește suma de 399 lei reprezentând aferentă facturii fiscale referitoare la prestările de servicii efectuate de - SRL precum și suma de 462 lei () aferentă facturii fiscale referitoare la contravaloarea transportului auto efectuat de PRODAS
Se mai arată că în ceea ce privește suma de 1140 lei reprezentând aferentă facturii fiscale referitoare la prestări de servicii efectuate de - SRV, reclamanta a încălcat dispozițiile art. 145 alin. 8 lit. a coroborate cu dispozițiile art. 155 alin. 8 din Codul fiscal, iar referitor la suma de 798 lei reprezentând aferent facturii fiscale privind prestări de servicii efectuate de - reclamanta nu a înregistrat venituri care să justifice faptul că serviciile au contribuit la realizarea de operațiuni taxabile.
Referitor la majorarea colectată cu suma de 3.479 lei reprezentând aferentă veniturilor din despăgubiri înregistrate de reclamantă în luna februarie și martie 2005 aceasta nu a colectat și virat aferentă despăgubirilor încasate de la societatea de asigurări pentru asigurarea CASCO privind autotractorul, proprietatea firmei.
În recursul său - arată că suma de 16.443 lei stabilită de instanța de fond nu o datorează bugetului consolidat al statului.
Arată recurenta că în ceea ce privește suma de 12.587 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale nr. -/30.12.2002, la baza emiterii acesteia au stat contractul nr. 101/2001 și actul adițional la acest contract, pentru această cheltuială existând documente justificative, ce permit înregistrarea acesteia ca și cheltuială deductibilă, iar în ceea ce privește suma de 6442 lei reprezentând materiale electroizolante, această sumă a fost înregistrată în contabilitate în baza documentelor contabile.
Mai arată recurenta că înregistrarea în contabilitate a acestor cheltuieli întrunește condițiile prevăzute de art. 21 alin. 4 lit. f din Codul fiscal și sunt deductibile fiscal.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea reține:
Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 11.01.2006, organul de control a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de 29.362 RON constând în impozit pe profit = 9517 lei, majorări și dobânzi aferente impozitului pe profit = 4088 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit = 1254 lei, = 10405 lei, majorări și dobânzi aferente = 3212 lei, penalități de întârziere aferente = 886 lei.
Contestația reclamantei împotriva măsurilor dispuse de organele de inspecție fiscală, a fost respinsă de G prin Decizia nr. 47/16.06.2006.
Prin sentința nr. 567/11.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, instanța de fond a admis în parte contestația și a anulat decizia nr. 47/16.06.2006, decizia nr. 3 din 12.01.2006 și raportul de inspecție fiscală din 11.01.2006 pentru suma de 12.919 lei reținând în sarcina reclamantei ca obligații de plată către bugetul de stat doar suma de 16.443 lei în loc de suma de 29.362 lei.
În ceea ce privește suma de 4.235 lei din anul 2002 reprezentând comisionul de recuperare creanțe conform contractului nr. 1250/07.10.2002, așa cum reiese din factura fiscală nr. -/2002, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a stabilit că această cheltuială este deductibilă.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 414/2002 privind impozitul pe profit (legea aplicabilă la data înregistrarii în contabilitate a cheltuielilor de către contribuabil), profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Art. 9 alin. 7 lit. s din aceeași lege, prevede ca fiind cheltuieli nedeductibile, cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, prestări de servicii sau asistență, în situația în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă și pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată. Acest text de lege nu include și contractul de comision la cheltuieli nedeductibile.
În speță, prin contractul nr. 1250/07.10.2002 încheiat cu - România reclamanta a făcut dovada încheierii unei convenții ce avea ca obiect recuperarea creanțelor societății - săi pentru care - România se obligă să emită factură de comision pentru serviciile prestate iar - se obligă să plătească contravaloarea comisionului facturat.
Cum acest contract și factura emisă în executarea acestui contract reprezintă documente justificative prevăzute de lege, Curtea apreciază că reclamanta era îndreptățită să diminueze baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit cu această sumă.
Suma de 12.587 lei aferentă anului 2002 reprezentând contravaloare montat condensatori conform facturii -/30.12.2002 emisă de - 2 SRL în mod corect a fost reținută de instanța de fond dar și de organul de control ca fiind nedeductibilă, întrucât n-au fost dovedite cu contracte și devize de lucrări din care să reiese fără dubiu prestarea serviciilor, astfel că acest motiv de recurs invocat de G este nefondat.
Nici motivul de recurs privind suma de 1250 lei pentru anul 2002 reprezentând adaos comercial ca rezultat din descărcarea eronată din gestiune din 31.12.2002 nu poate fi reținut, întrucât instanța de fond a reținut corect ca nedeductibilă această sumă care conduce la micșorarea artificială a profitului impozabil încălcându-se astfel prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 414/2002.
Suma de 4500 lei, aferentă anului 2003, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. -/2003 și nr. -/2003 emise de - SRL, pentru servicii de infrastructură la depozitul din strada -, instanța de fond a reținut corect în baza dispozițiilor prev. de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 414/2002 și a raportului de expertiză întocmit în cauză, că această sumă nu este deductibilă astfel că invocarea de către recurentă a acestei sume ca motiv de recurs nu este fondat.
În ceea ce privește suma de 1.250 lei pentru anul 2003 reprezentând contravaloare facturi fiscale nr. -/12.03.2003 emisă de - SRL instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că este o cheltuială deductibilă.
În accepțiunea prevederilor art. 21 alin. 1 fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
În speță, cheltuielile efectuate pentru executarea contractului de arendare au fost făcute în scopul realizării de venituri iar aspectul că veniturile nu s-au realizat din cauze ce nu pot fi imputabile reclamantei nu înlătură caracterul de cheltuială deductibilă.
De altfel, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 414/2002 nu prevăd ca fiind cheltuieli nedeductibile acele cheltuieli rezultate dintr-un contract de arendare.
Cu privire la suma de 2.101 lei aferentă anului 2003 reprezentând contravaloarea facturii - din 12.08.2003 emisă de - SRL pentru servicii privind împrejmuirea curții cu gard, instanța de fond a apreciat-o nedeductibilă.
Cum nu există un contract încheiat pentru această cheltuială și nici un deviz de lucrări, în mod corect a fost apreciată ca fiind cheltuială nedeductibilă, întrucât potrivit art. 21 alin. 4 lit. f din fiscal nu sunt deductibile, între altele, cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
În consecință, critica recurentei cu privire la această sumă nu este fondată, întrucât instanța de fond în mod corect a stabilit că nu este deductibilă.
Și suma de 2433 lei pentru anul 2003 a fost apreciată de instanța de fond ca fiind nedeductibilă, astfel că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Cu privire la suma de 6313 lei stabilită de organul de control pentru anul 2004, aferentă facturii -/2004 în cuantum de 1397,84 RON reprezentând penalități contractuale, a facturii -/14.05.2004 în cuantum de 1815,13 lei pentru servicii de prospectarea pieței, a facturii -/10.05.2004 în sumă de 1002,53 lei pentru servicii de sondare a pieței și a facturii nr. -/23.12.2004 în cuantum de 2100,84 pentru comision recuperări creanțe în mod corect au fost apreciate ca fiind deductibile fiscal.
Toate aceste cheltuieli sunt realizate în scopul realizării de venituri, sunt prev. de art. 21 din fiscal și-n consecință sunt deductibile.
Suma de 6442 lei, aferentă anului 2005, reprezentând contravaloare materiale electroizolante înregistrate pe costuri în luna iunie 2005 în baza bonului de consum 118/2005 în mod temeinic și legal a fost considerată ca nedeductibilă, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Bonul de consum nu este un document justificativ de înregistrare în contabilitate, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, astfel că în mod corect această sumă a fost apreciată ca nedeductibilă, întrucât nu are la bază un document justificativ.
Cu privire la suma de 6000 lei, reprezentând contravaloare servicii executare instalații sanitare și termice, aceasta este cheltuială deductibilă, fiind efectuate pentru sediul - SRL, este consemnată într-un document ce stă la baza înregistrărilor în contabilitate, respectiv factura nr. -/24.06.2006 emisă de - Serv SRL Tg-J pe baza contractului nr. 162/01.04.2005 încheiat între părți.
În ceea ce privește -ul, instanța de fond în mod corect a stabilit că în raport de suma constatată de organul financiar acesta trebuie diminuat cu sumele deductibile, respectiv cu suma de 6926 lei aferentă facturilor fiscale a căror valoare este deductibilă (suma de 804 lei conform facturii -/07.10.2002, 2391 lei aferentă facturii -/30.12.2002, 399 lei pentru factura -/12.08.2003, 462 lei conform facturii -/05.11.2003, 343 lei pentru factura -/14.05.2004, 190 lei aferentă facturii -/10.05.2004, 399 lei conform facturii -/23.12.2004 și suma de 1140 lei aferentă facturii -/24.06.2005).
Suma de 798 lei reprezentând aferentă facturii fiscale privind prestări servicii efectuate de - SRL n-a fost acceptată ca fiind deductibilă de către instanța de fond întrucât reclamanta n-a înregistrat venituri care să justifice faptul că serviciile respective au participat la realizarea de operațiuni taxabile, iar critica recurentei privind această sumă nu este fondată.
Nici critica privind suma de 3.479 lei, reprezentând aferentă veniturilor din despăgubiri încasate de la societatea de asigurări pentru asigurarea CASCO, nu este fondată, întrucât instanța de fond a apreciat-o nedeductibilă pe considerentul că asigurările nu sunt purtătoare de și nu există bază legală pentru colectarea pentru acest tip de operațiune.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază recursul formulat de G ca nefundat, iar în temeiul art. 312 proc.civ. urmează să-l respingă.
În ceea ce privește recursul formulat de - SRL, Curtea constată că deși societatea a fost citată cu mențiunea de a depune taxă de timbru în valoare de 2 lei și timbru în valoare de 0,15 lei, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit și în consecință, având în vedere art. 20 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.562 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva aceleiași sentințe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 August 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex.
03.10.2008
jud.fond /.
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Adina Calotă
