Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1636/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1636/2009

Ședința publică din 11 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2331 din 05.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj cauza privind și intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C N, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxa de prima înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 21,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 10.04.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere din partea recurentei pentru eliberarea unei copii de pe înscrisul de la fila 10 din dosar, cerere care a fost soluționată favorabil, iar în data de 24.04.2009 a depus la dosar în traducere legalizată factura de achiziție a autoturismului.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2331 din 05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat, la data de 25.07.2008, din Germania, un autoturism marca, autoturism care era înmatriculat în această țară. Pentru a putea înmatricula acest autoturism în România a achitat suma de 28.219 lei, cu titlu de taxă de poluare.

Contrar susținerilor reclamantei, tribunalul a apreciat că refuzul pârâtei de a restitui taxa de poluare nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.

Astfel, OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, tribunalul constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import,

În consecință, tribunalul a apreciat că în mod corect pârâta a refuzat restituirea taxei de poluare achitate de reclamantă, acțiunea formulată fiind nefondată, motiv pentru care a fost respinsă.

Împotriva a sentinței mai sus menționată a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza admiterea acțiunii.

În motivare se arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art.304 alin.7 pr.civ.); a fost pronunțată de instanță prin interpretarea în mod greșit a actului juridic dedus judecății, a schimbat natura juridică a acestuia, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a al acestuia (art.304 alin.8 pr.civ.); a fost pronunțată fără un temei legal și a fost dată prin încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.302 alin.9 pr.civ.).

Curtea analizând recursul declarat, reține următoarele:

În legătură cu criticile incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a interpretat eronat probatoriul administrat fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art 208 pct 8 pr civ întrucât a interpretat în mod greșit a actul juridic dedus judecății, a schimbat natura juridică a acestuia, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a al acestuia.

Probatoriul administrat a relevat în mod neîndoielnic că reclamanta a achitat la data de 06.08.2007 taxa specială instituită prin Legea nr 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr 571/2003 privind Codul fiscal, ulterior solicitând restituirea acesteia, autorității competente, iar prima instanța a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile OUG nr 50 /2008, analizând probatoriul administrat din acestă perspectivă, astfel că recursul promovat apare ca fondat și ca atare va fi admis iar în judecarea pe fond a cauzei curtea a reținut următoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Curtea are obligația să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii

Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.

Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1088 civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi de la data efectuării plății.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. dmite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2331 din 05.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalului Cluj pe care o modifică în sensul că admite acțiunea reclamantei și în consecință va anula actul administrativ seria - nr. - și dispune restituirea către reclamantă a sumei de 28.219 lei achitată la data de 06.08.2007, cu dobânda legală calculată asupra sumei de la data achitării și până la restituirea efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2331 din 05.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalului Cluj pe care o modifică în sensul că admite acțiunea reclamantei și în consecință:

Anulează actul administrativ seria - nr. - și dispune restituirea către reclamantă a sumei de 28.219 lei achitată la data de 06.08.2007, cu dobânda legală calculată asupra sumei de la data achitării și până la restituirea efectivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - G - - -

GREFIER

- -

Red./

3 ex./11.06.2009

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1636/2009. Curtea de Apel Cluj