Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1694/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1694/2008
Ședința publică din 5 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva Sentinței civile nr. 658 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - G & G SRL Z, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice S, consilier juridic care depune delegație la dosar și reprezentanta reclamantei intimate - G & G SRL Z, avocat de la Baroul Sălaj, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile în proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimata.
La data de 21 iulie 2008 reclamanta intimată - G & G SRL Zaî nregistrat la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Se comunică un exemplar din această întâmpinare cu reprezentanta pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice
La solicitarea instanței, pentru a face lămuriri, reprezentantele părților în legătură cu data la care operează efectiv luarea în evidență a societății reclamante ca fiind plătitoare de TVA se susține că originalul declarației de înregistrare fiscală este cel depus la dosarul de fond la filele 178-179.
Cu privire la numărul de înregistrare 2/2886 reprezentanta recurentei arată că acest număr la momentul respectiv, în anul 2004 se acorda de către serviciul fiscal, iar nu de registratura generală a unității fiscale, iar registrul din care s-a dat acest număr nu mai poate fi prezentat spre vedere instanței întrucât arhiva a fost deteriorată.
Reprezentanta recurentei arată că semnătura de la fila 179 din dosarul de fond, unde pentru organul fiscal se recunoaște că e făcută de persoana angajată la organul fiscal, însă cu privire la corecturile făcute reprezentanta recurentei susține că se poate observa cu ochiul liber că atât la rubrica completată de organul fiscal reprezentând data înscrisă, cât și la rubrica 4.1.5. cu privire la data de la care s-au făcut opțiuni se susține că inițial a fost data înregistrării28.06.2004,iar data de la care s-a optat este 1.08.2004. Arată că această susținere se corelează cu faptul că declarația societății este datată 28.07.2004, iar aceasta nu este modificată pe declarația de înregistrare fiscală.
Reprezentanta intimatei arată că modificările datei în registrul fiscal s-au făcut de prepusul organului fiscal, având în vedere că toate modificările sunt efectuate cu aceeași nuanță de pix albastră și nu mov.
Reprezentanta intimatei susține că declarația a fost depusă în luna iunie 2004, o dată cu documentele depuse la registrul comerțului pentru obținerea de avize necesare începerii activității de taximetrie, subliniind că data reală este 28 iunie 2004, iar nu 28 iulie 2004, cum se indică de partea adversă.
La întrebarea instanței arată că apreciază că este vorba de o simplă eroare materială.
Reprezentanta pârâtei recurente afirmă că aceste declarații fiscale nu le întocmesc organele fiscale, ele fiind făcute pe proprie răspundere de către societăți, respectiv de către consiliul de administrare al societății, iar data înregistrării este 28 iulie 2004.
În continuare, reprezentanta pârâtei recurente arată că Oficiul Registrului Comerțului dădea atribut fiscal la aceea dată și depune la dosar un certificat de înregistrare în scopuri de TVA al societății intimate datat 01.09.2004 și un certificat de înregistrare al societății intimate datat 05.07.2004.
Întrebată fiind, ce semnificație are data de 1 septembrie 2004, reprezentanta recurentei arată că este data de la care societatea putea să-și deducă TVA.
De asemenea, la întrebarea instanței, aceasta arată că societatea nu a contestat acest document.
Declară reprezentantele părților că nu au alte cereri.
Curtea, găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recurs.
Reprezentanta pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice S solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În susținere arată că în urma inspecției fiscale s-a constatat că societatea își deducea TVA înaintea datei de 1.09.2004, dată de la care figurează ca plătitoare de TVA, iar operațiunile desfășurate înaintea datei de 1.09.2004 se referă la bonuri fiscale emise de aparatele de marcat fiscale conform nr.OUG 28/1999 și deducerea TVA în baza bonurilor fiscale trebuie să poarte înscrise anumite elemente și să fie ștampilate, deci societatea intimată nu-și putea deduce TVA-ul. De asemenea, societatea și-a depus un decont la data de 27.07.2004 bifând cu data de 1.08.2004. Mai arată că în conformitate cu Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal certificatul de atestare se dă cu luna următoare, deci cu 1 septembrie 2004.
Reprezentanta reclamantei intimate - G & G SRL Z solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse în întâmpinare, apreciind că nu există aspecte de nelegalitate, declarațiile aflate la fila 178-179 din dosarul de fond, declarații prin care societatea solicita, prin opțiune să fie plătitoare de TVA este 28.06.2004. Mai arată că modificările sunt efectuate de prepusul recurentei și apreciază că cel mai târziu ar putea fi luată în considerate data de 1.08.2004, iar bonurile fiscale reprezintă documente justificative și această societate a efectuat activitate exclusivă, respectiv taximetrie. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentanta pârâtei recurente arată că este vorba de implicații fiscale, dacă data opțiunii este 1 august 2004, așa cum susține intimata, TVA-ul plătit a fost de la data de 1 septembrie 2004.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.658 din 04 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Sălaja admis în parte acțiunea precizată a reclamantului G & G L Z și a dispus anularea Deciziei nr. 15/25.05.2007 încheiate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, precum și anularea parțială a Deciziei de impunere nr.442/5119/13.12.2006 și în consecință s-a dispus restituirea ce către pârâtă în favoarea reclamantei a sumei de 17.532 lei reprezentând TVA, înlătură TVA-ul suplimentar de 15.168 lei.
A fost obligată pârâta să calculeze accesoriile pentru cheltuiala nedeductibilă în sumă de 817 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că din Decizia de impunere nr. 442/14.12.2006 emisă în baza raportului de inspecție fiscală înregistrat la. S sub nr. 5119/13.12.2006 se rețin următoarele: 2.1.1 Obligații suplimentare de plată;Taxa pe valoarea adăugată 15.996 lei; Majorări de întârziere 803 lei. Perioada verificată a fost: 01.07.2004 - 31.03.2006.
Din verificarea efectuată s-a concluzionat că G & G L Z și-a exercitat dreptul de deducere la TVA și pentru operațiuni desfășurate înainte de data de 01.09.2004. În concluzie G & G L a dedus eronat TVA pentru operațiuni desfășurate înainte de dobândirea calității de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
Suma totală a TVA pentru care G & G L nu avea dreptul de deducere nefiind înregistrată ca plătitor de TVA s-a stabilit la 7.401 lei.
În perioada verificată s-a concluzionat că G & G L a înregistrat în evidența contabilă și a dedus TVA aferent bunurilor fiscale emise de aparate de marcat electronice fiscale pentru achiziția de carburant.
Din verificarea efectuată s-a constatat că nu apar înscrise denumirea cumpărătorului și nr. de înmatriculare al autovehiculului pe bonurile fiscale în baza cărora s-a dedus TVA.
Suma totală a TVA dedus în baza bonurilor fiscale pentru achiziția de carburanți este de 10.959 lei.
La finele perioadei verificate s-a constatat că societatea datorează la bugetul de stat următoarele: taxa pe valoarea adăugată 15.966 lei; majorări de întârziere aferente 803 lei.
S-a stabilit prin Dispoziția de măsuri nr. 5119/13.12.2006, plata către bugetul de stat a acestor sume emițându-se în acest sens și Decizia de impunere 442/5119/13.12.2006.
Societatea reclamantă față de aceste acte de control a formulat contestație, care prin Decizia nr. 15/25.05.2007 a fost respinsă în totalitate cu motivarea că cererea de înregistrare ca plătitor de TVA a fost înregistrată sub nr.2/28.07.2004, astfel că societatea reclamantă nu putea să se declare plătitor TVA începând cu 01.09.2004.
S-a reținut cu privire la bonurile fiscale în temeiul căreia s-a cerut deducerea de TVA, că pe acestea nu apare înscrisă denumirea cumpărătorului și nr. de înmatriculare a autovehiculului pentru care a fost eliberat.
În analiza acestor aspecte a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile în cauză pentru a se putea stabili data de la care reclamanta are dreptul la restituirea TVA, dacă bonurile pe baza cărora s-a cerut deducerea TVA au fost folosite de autoturismele din patrimoniul reclamantei având în vedere și data acestora și dacă reclamanta era îndreptățită la deducerea de TVA, la restituirea sau la plata suplimentară de TVA și în ce sumă.
Raportul de expertiză contabilă a concluzionat că societatea reclamantă, poate fi luată în considerare ca având dreptul la restituire TVA, începând cu 1 iulie 2004.
Într-adevăr, așa cum arată și pârâta, societatea reclamantă a depus cererea înregistrată sub. nr.2/2886/28.06.2004 pentru înregistrare ca plătitor de TVA.
Conform art.145 din Legea nr.57/2003 privind Codul fiscal, societățile devin plătitoare de TVA începând cu luna următoare înregistrării opțiunii de plătitor TVA. Data înregistrării opțiunii fiind 28.06.2004, din 1.07.2004 societatea reclamantă era plătitor TVA, așa cum corect a considerat și expertiza făcută în cauză, și ca atare poate fi considerată că avea dreptul la restituire TVA.
S-au analizat de asemenea, de către expert bonurile care au constituit temei al cererii de restituire a TVA din partea societății reclamante către pârâtă.
Aceste bonuri fiscale de benzină societatea reclamantă având ca obiect de activitate, transporturi cu taxiuri", s-a considerat de către pârâtă că nu poate fi luate în considerare întrucât nu poartă denumirea cumpărătorului și nr. de înmatriculare a autovehiculului.
Este adevărat, cum susține pârâta că pct.51 alin.2 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice a Legii nr.517/2003 privind Codul fiscal prevede că pentru carburanții auto achiziționați, TVA - ul poate fi justificat cu bonuri fiscale emise Conform OUG nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate electronice fiscale numai dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și nr. de înmatriculare al autovehiculului, însă completarea acestor date revin în sarcina vânzătorului.
Bonurile fiscale au fost înregistrate în evidența contabilă a societății reclamante, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, iar bonurile fiscale au calitatea de document justificativ potrivit HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora iar potrivit Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1714/ din 14 noiembrie 2005 privind aplicarea prevederilor HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora la,art.1 alin.2 prevede că bonurile fiscale emise de aparate de marcat electronice fiscale vor fi folosite începând cu data de 1 ianuarie 2006 numai că documentele de înregistrare a plăților în registrul de casă. excepție bonurile fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/1999 privind obligația agenților economici aparate de marcat electronice fiscale, republicată, utilizate pentru justificarea taxei pe valoarea adăugată, aferentă carburanților auto achiziționați în vederea desfășurării activității și pentru înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor cu aceste achiziții, dacă sunt ștampilate și au înscrisă denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului."
Perioada expertizată a fost iulie 2004 - martie 2006, bonurile fiscale pentru achiziții carburanți erau emise de unitățile vânzătoare, care avea obligația completării acestora cu elementele cerute de lege, iar menționarea expresă a acestor elemente a fost obligatorie începând cu 1 ianuarie 2006 ( Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1714/2004).
În aceste condiții luând în considerare data de 1 iulie 2004 dreptul societății reclamante la restituirea TVA și valabilitatea bonurilor fiscale depuse la cererea de restituire TVA, societatea reclamantă era îndreptățită conform concluziilor expertizei la 6.573 lei deducere TVA înregistrată anterior datei de 1 septembrie 2004 cum aluat în considerare pârâta, și la 10.959 lei reprezentând deducerea TVA calculată în baza bonurilor fiscale pentru achiziționarea de carburanți, în total deci 17.532 lei.Urmând astfel a se înlătura TVA - ul suplimentar de15.168 lei.
Având în vedere cererea reclamantei și suma de 817 lei reprezentând TVA deductibil, stabilit de expert la această sumă pârâta urmează a recalcula accesoriile.
Aceste considerente, fac ca acțiunea reclamantei să fi admisibilă în parte, în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 15/25.05.2007 prin care s-a respins în întregime contestația reclamantului. S-a dispus anularea parțială a Deciziei impunere nr. 442/5119/13.12.2006 care stabilește obligațiile fiscale ale reclamantei; Raportul de inspecție fiscală fiind actul de control iar dispoziția de măsuri rezultă din actul de control și nu au caracterul de act administrativ care obligă partea, acest efect având doar actele ulterioare emiterii acestora, respectiv Decizia de impunere și Decizia dată de Direcția Generală a Finanțelor Publice S s-a respins cererea de anulare a acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP S solicitând admiterea acesteia și modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației formulată de reclamantă.
În motivarea recursului a arătat că din formularul original al declarației depusă de către societate rezultă că data înregistrării decontului de TVA, decont ce conține bifată opțiunea de a deveni plătitor de TVA începând cu 1.08.2004, este 28.07.2004. ORC a eliberat certificatul de înregistrare în care este menționată data de 1.09.2004 ca fiind data înregistrării în scopuri de TVA. Conform dispozițiilor art.145 din Legea nr.571/2003, recurenta susține că societatea a devenit plătitoare de TVA începând cu luna următoare înregistrării opțiunii, iar în raport cu conținutul certificatului eliberat de ORC data de la care societatea reclamantă devine efectiv plătitoare de este data de 1.09.2004. Actul oficial eliberat de Registrul Comerțului nu a fost contestat de către societate în sensul că ar fi plătitoare de TVA cu o altă dată decît cea menționată în certificat. Prin urmare recurenta arată că în mod eronat societatea a dedus TVA pentru operațiunile desfășurate anterior datei de 1.09.2004, iar aceasta cu atât mai mult cu cât societatea depune declarații fiscale și varsă TVA către bugetul de stat începând cu 01.09.2004.
În ceea ce privește deducerea TVA-ului în baza unor bonuri fiscale emise de aparatele de marcat electronice pentru achiziția de carburant, recurenta arată că bonurile fiscale emise conform OUG nr.28/1999 pot constitui documente justificative pentru TVA numai dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și nr. de înmatriculare al autovehiculului, dar în concret societatea nu a prezentat bonuri fiscale care să îndeplinească aceste condiții. În plus se mai precizează că societatea intimată nu se încadrează în situațiile reglementate de pct.50 din nr.44/2004.
Societatea intimată prin întâmpinare și oral prin reprezentant a olicitat respingerea recursului.
Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este fondat:
Potrivit precizărilor făcute de reprezentanții celor două părți în ședința publică din 05.09.2008 originalul declarației de înregistrare fiscală/Declarații de mențiunii este cel depus la dosarul instanței de fond (178).
Nu se contestă de părți că numărul de înregistrare al acestei declarații la organul fiscal este 2/2886 (179) dar atât cu privire la data înregistrării cât și cu privire la data de la care se optează pentru aplicarea regimului vamal de TVA s-au făcut modificări. Nu s-a putut stabili cu certitudine data reală a înregistrării cererii, reprezentantul recurentei susținând că nu poate prezenta registrul original cu înregistrarea respectivă întrucât arhiva a fost distrusă.
Indiferent de prezumțiile și concluziile susținute de către fiecare parte cu privire la data reală a înregistrării sau la o dată reală de la care se optează pentru aplicarea regimului vamal de TVA, în opinia Curții este esențială data menționată în actul prin care s-a finalizat această procedură, respectiv Certificatul de înregistrare fiscală (142 dosar fond) eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, care avea în competență această atribuție la acea dată.
Potrivit acestui document intimata SRL dobândește atributul fiscal R din data de 1.09.2004. De altfel, prin adresa nr.11102/19.11.2007, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj susține același lucru.
Prin urmare caracterul cert și indiscutabil al conținutului certificatului de înregistrare fiscală face de prisos orice speculație sau supoziție cu privire la datele reale din cererea de înregistrare fiscală.
În raport de cele reținute anterior și având în vedere dispozițiile art.69 alin.5 lit.b din nr.1050/2004 în forma în vigoare la data depunerii declarației de înregistrare fiscală/mențiuni, până la proba contrară, data dobândirii calității de plătitor de TVA este 1.09.2004, astfel că soluția pronunțată asupra contestației în procedura administrativă este legală și temeinică, societatea intimată invocând dreptul de a deduce TVA pentru operațiuni efectuate înainte de 1.09.2004.
În ceea ce privește deducerea TVA-ului aferent bonurilor fiscale, Curtea reține că în considerarea dispozițiilor pct.51 alin.2 din nr.44/2004 este indiscutabil că deducerea se putea realiza numai dacă documentele justificative respectiv bonurile fiscale aveau ștampila și mențiunile prevăzute în această dispoziție legală.
Ori, așa cum rezultă din copia bonurilor fiscale pentru carburanți acestea conțin elementele obligatorii pentru a constitui documente legale în vederea deducerii TVA-ului.
În consecință și sub acest aspect recursul este fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 pr.civ. va fi admis cu consecința modificării hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii precizate formulată de SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 658 din 4 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta G & G SRL împotriva DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
- - - - - -
GREFIER
Red./
3 ex./09.09.2008
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
