Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1695/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1695/2008
Ședința publică din 5 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către chematul în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, precum și recursul declarat de către chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, împotriva Sentinței civile nr. 49/CA din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, privind și pe pârâții intimați DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE C-N, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - SUCURSALA B, și MINISTERUL APELOR, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul cuprinzând motivele de recurs aflat la filele 4-6 din dosar chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursurile sunt formulate și motivate în cadrul termenului procedural, precum și că au fost comunicate cu intimații.
La data de 27 august 2008 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare, iar la data de 3 septembrie 2008 pârâta intimată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean B-N a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.49 din 5 februarie 2008 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâților Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B-N, Inspectoratul teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare C-N, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură () Sucursala B-N, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (); Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și în consecință pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare C-N a fost obligat să-i plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând primă de concediu aferente anilor 2004, 2005 și perioadei 1.01.2006 - 17.04.2006, respectiv suma de 965 lei pentru anul 2004, suma de 1240 lei pentru anul 2005 și suma de 390 lei pentru anul 2006 (sumele sunt actualizate cu indicele de inflație din 2007), conform adresei nr.335 din 21.01.2008 a C-N, sume ce se actualizează în continuare, în aport cu rata inflației, până la data plății.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul de Regim Silvic și de Vânătoare C-, împotriva chemaților în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul procesual ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rural, și chemații în garanție au fost obligați să asigure și să vireze pârâtei C-N sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantului.
Pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Sucursala B-N și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost obligați să-i plătească reclamantului suma de 1710 lei, cu titlu primă de concediu pentru perioada 17.04.2006 - 31.12.2006, actualizată în raport cu rata inflației, până la data plății.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecată în ce privește prima de concediu pentru anii 2001-2003, și astfel au rămas fără obiect excepția puterii de lucru judecat ridicată de pârâtul Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B-N, derivând din sentința civilă nr.127/CA din 22 iunie 2007 Tribunalului Bistrița -N în dosar nr- și excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rural.
S-a respins ca neîntemeiată, excepția puterii de lucru judecat ridicată de pârâtul Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B-N, derivând din sentința civilă nr.111 din 15 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar n-.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul arată că acordarea primei de concediu își are temeiul în raporturile de serviciu pe care le-a avut cu pârâtele de rândul 1-3 (Anexa 1), precum și în prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, conform cărora funcționarul public are dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Reclamantul susține că prevederile legale mai sus menționate au devenit neaplicabile pentru perioada 2001-2006, deoarece prin dispozițiile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor legale referitoare la plata primei de concediu până la 31.12.2001, și ulterior, suspendarea a fost menținută și prelungită succesiv pentru câte un an de zile prin legile bugetului de stat pe fiecare din anii din intervalul 2003-2006, dar în prezent suspendarea nu mai subzistă, astfel că este îndreptățit să pretindă plata primei de concediu prevăzută de lege.
În Anexa 1 la acțiunea introductivă, reclamantul indică instituțiile cu care a avut raporturi de serviciu și perioada de timp lucrată la acestea, respectiv DADR B în perioada 01.01.2001 - 31.05.2004, C-N 01.06.2004 - 17.04.2006 și B 17.04.2006 - 2007.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare C-N a formulat întâmpinare (24-25), solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin mai multe acte normative, începând cu anul 2002 și până în anul 2006, și astfel dreptul la prima de concediu nu a putut fi valorificat atâta timp cât a fost suspendat. Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție (26), prin care a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care să îi acorde sumele de bani necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului, în situația admiterii acțiunii acesteia.
Și pârâta Agenția de Plăți și Intervenția pentru Agricultură () a formulat întâmpinare (28-29), arătând că reclamantul, în calitate de funcționar public, solicită drepturi salariale reprezentând prime de vacanță pentru anii 2001-2006, în temeiul art.34, alin.4 din Legea nr.188/1999 și față de excepția de nelegalitate și de ne constituționalitate a art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001 și a prevederilor din legile bugetelor de stat anual din perioada 2001-2006, invocată de reclamant, se impune a se constata că aceste prevederi legale au fost abrogat, astfel încât în virtutea rolului activ, instanța trebuie să se pronunțe, conform at.29, alin.1 din Legea nr.47/1992.
La rândul său pârâta, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B-N, prin întâmpinarea (32-33), solicită respingerea acțiunii reclamantului, ca netemeinică și nelegală față de DADR B-N, ridicând, în apărare, excepția puterii lucrului judecat, raportat la sentința civilă nr.111 din 15 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr- (rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare), prin care s-a admis acțiunea funcționarilor publici din cadrul DADR B-N (între care și reclamantul, care figurează în sentință ca reclamant, la poziția 109) împotriva pârâtei DADR, care a fost obligată la plata drepturilor bănești, reprezentând primă de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, și la sentința civilă nr.127 din 22 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr- (devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.1816 din 17.10.2007 a curții de Apel Cluj ), prin care s-a admis acțiunea funcționarilor publici din cadrul DADR B-N (în care și figurează ca reclamant, la poziția 15 din sentința), împotriva DADR B-N, care a fost obligată să plătească reclamanților drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2003, actualizate cu indicele inflației de la data nașterii dreptului, și până la data plății efective pentru fiecare reclamant în parte.
Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rural, prin întâmpinarea (48-50), solicită respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, cu motivarea că aplicarea dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată, prin acte normative succesive, și astfel prima de concediu nu poate fi acordată pe perioada 2001-2006, iar pe de altă parte - dreptul la acțiune a reclamantului este prescris în ce privește primele de concediu pe anii 2001-2003, potrivit art.1, alin.2 din Decretul nr.167/1958.
Față de cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare C-N a formulat întâmpinare chematul în garanți Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N (59-61), solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată, arătând că Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art.21-27 din Lege nr.72/1996, respectiv dispozițiile Legii nr.500/2000. Se mai arată că, în cauză, Ministerul Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este ordonatorul principal de credite și nu sunt întrunite cerințele art.60-63 Cod procedura civilă pentru admiterea cererii de chemare în garanție, deoarece între și pârâții din cauză nu există nici o obligație de garanție.
La termenul de judecată din 8 ianuarie 2008, reclamantul a precizat că pretinde primele de concediu doar pentru perioada 2004-2006, urmând ca acestea să-i fie plătite de pârâtul C-N pe anii 2004-2005 și o parte din anul 2006 și de către pârâta pentru o parte din anul 2006. Același pârât, în ședința de judecată din 5 februarie 2008, declara că i s-au plătit primele de concediu pe anii 2001-2003 (când a avut raporturi de serviciu cu pârâta DADR B) și renunță la judecată cu privire la plata acestora.
Tribunalul a reținut că în perioada 01.01.2001 - 31.05.2004, reclamantul a avut raporturi de serviciu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B-N, însă a renunțat la judecată cu privire la pretențiile sale privind acordarea primelor de concediu aferente perioadei 2001-2003, așa cum se menționează și în practicaua deciziei. Astfel, a rămas fără obiect excepția puterii lucrului judecat ridicată de pârâta DADR B-N, prin întâmpinarea în privința primelor de concediu pe anii 2001-2003, achitate reclamantului în baza sentinței civile nr.127 din 22 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-.
Potrivit dispozițiilor art.33 alin.2 din Legea 188/1999 priind Statutul funcționarilor publici (articol devenit ulterior art.34 alin.2 și mai apoi art.35 alin.2, urmare modificării, completării și republicării legii), funcționarul public are dreptul, p lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală u salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispoziția legală de mai sus, a devenit inaplicabilă, în sensul că funcționarilor publici nu le-a fost acordată prima de concediu, deoarece, prin dispozițiile art.III din OUG nr.33/2001, s-a dispus că aplicarea prevederilor art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002.
Măsura suspendării a fost menținută și prelungită succesiv pe perioada de câte un an și pentru anii 2002-2006, pin legile bugetului de stat pe acești ani, respectiv prin art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.511/2004, art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005. Prin Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2006, nu mai este prevăzută suspendarea aplicării prevederilor legale referitoare la acordarea primei de concediu.
Prin OUG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, s-a reglementat modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din acele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare succesive și actele normative anual de salarizare, în perioada 2001-2006.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate și ținând seama de faptul că în perioada 1.06.2004 - 17.04.2006, a avut raporturi de serviciu, în calitate de funcționar public, cu pârâtul Inspectoratul teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare C-N, așa cum reiese din adresele nr.7105/5.12.2007 și nr.335 din 21.01.2008, iar începând cu data de 17.04.2006, este funcționar public la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, așa cum rezultă din adresa nr.58/25.01.2008 și Tabelul emise de, reclamantul este îndreptățit să pretindă și să primească primele de concediu cuvenite pentru anul 2004 în cuantum de 965 lei, de 1240 lei pentru anul 2005 și de 390 lei pentru perioada 1.01.2006 - 17.04.2006, de la pârâtul C-N, conform adresei acesteia, cu nr.335 din 21.01.2008, cu mențiunea că sumele de mai sus reprezintă primele de concediu actualizate cu indicele de inflație, în luna decembrie 2007.
În ce privește prima de concediu pentru perioada 17.04.2006 - 31.12.2006, i se cuvine reclamantului în cuantum de 1710 lei, conform tabelului anexat la adresa nr.558/25.01.2008 emisă de.
Având în vedere că pârâtul este o structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Rurale și este finanțat de la bugetul de stat, care este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor s-a găsit întemeiată cererea de chemare în garanți a celor două ministere, formulată de pârâtul În baza art.246 Cod procedură civilă s-a luat act că reclamantul a renunțat la judecată în ce privește primele de concediu pe anii 2001-2003 și astfel au rămas fără obiect excepția puterii de lucru judecat ridicat de pârâta DADR, derivând din sentința civilă 127/C din 22 iunie 2007 și excepția prescripției dreptului o acțiune ridicată de pârâtul, iar excepția puterii lucrului judecat ridicată de DADR, raportat la sentința civilă nr.111 din 15 decembrie 2006 Tribunalului Bistrița -N, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății deoarece nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006 dispozițiile art. 34, alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate.
Suspendarea unei dispoziții printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare. Dispoziția prevăzută de art. 34, alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată prin legi succesive, fără întrerupere, până la 31.12.2006.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.
Având în vedere aceste prevederi legale, prin acte normative succesive au fost suspendate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la prima de concediu. Suspendarea acestor dispoziții legale a fost dispusă în acte normative de același nivel cu Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 3 din nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2001 - 2006 gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Conform prevederilor actelor normative prin care s-a dispus suspendarea plății sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2006, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația legală să respecte aceste dispoziții, obligație prevăzută la art. 42 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia, funcționarii publici au obligația să și îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu.
Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție Directia Generala a Finantelor Publice B N solicitând dmiterea recursului, modificarea hotararii atacate in sensul respingerii,ca neintemeiata, a cererii de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor, cerere formulata de paratul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic si Vanatoare C
În motivarea recursului, s-a arătat că rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget si a proiectelor bugetelor locale, insa cu respectarea procedurii reglementata prin dispozitiile Legii 500/2004, art.14 si art.33-34.
Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetara anuala nu pot fi utilizate pentru finantarea unui alt ordonator principal de credite.
Admiterea cererii de garantie a MEF echivaleaza practic cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume,cu titlu de drepturi banesti, unei persoane care care nu este angajata acestuia,incalcandu-se prevederile art.14 din Lg.500/2002 care prevad: " Cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile continute in legi specifice si in legile bugetare anuale.
Nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prev.la art.l,a1.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete,daca nu exista baza legala pentru respective cheltuiala.
Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata,ordonata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Este real ca Ministerul Economiei si Finantelor coordoneaza actiunile ce sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar,pregatirea proiectelor bugetare anuale, a legilor de rectificare bugetara, de aprobare a contului general de executie bugetara, dar cu toate acestea nu poate fi tinut garant pentru plata unor sume de bani reprezentand drepturi banesti pentru salariatii unui alt minister,care are calitatea de ordonator principal de credite si care,in eventualitatea admiterii actiunii, isi va cuprinde in bugetul propriu sau in proiectul de rectificare bugetara sumele necesare efectuarii platii catre reclamanti.
Asa cum este reglementata de art. 60-63 Cod procedura civila institutia chemarii in garantie reprezinta acea forma de participare a tertilor la activitatea judiciara care confera uneia dintre parti posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar avea obligatie de garantie sau de despagubire in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta institutie se intemeiaza pe existenta unei obligații de garanție sau de despagubire care nu exista in sarcina Ministerului Economiei si Finantelor.
Temeiul unei astfel de cereri trebuie sa il constituie obligatia de garantie ce ii revine chematului in garantie in baza legii,a unui contract sau a unei obligatii de restituire, conditii ce nu se regasesc in cazul de fata.
Intre Ministerul Economiei si Finantelor si ceilalti parati nu exista nici o obligatie de garantie pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plateasca acestia intr-un raport de munca izvorand din contractul de munca,creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetului de stat anual nu pot fi utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite.
Atat in doctrina juridica ( - Participarea partilor in procesul civil,pag.201, "Dreptul muncii",pag.342), cat si in practica judiciara s-a statuat ca cererea de chemare in garantie nu poate fi admisa in cadrul actiunilor personale patrimoniale si nici in litigiile de munca, intrucat raporturile de munca exista intre institutia angajatoare (alta decat ) si angajatii acesteia (reclamantul din litigiu).
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin rt. 3 alin. 1 din OUG nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 386/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, însă potrivit art. III alin. 3 din același act normative pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999.
Chiar dacă prin legile bugetare succesive, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare, temeiul juridic al dreptului există și în prezent.
Pe de altă parte, invocare în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție si art. 1 din Codul civil.
Ca atare, subzistă în sarcina ordonatorilor de credite obligația de a plăti reclamanților primele de concediu prevăzute de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
În mod similar a raționat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă, fiind aplicabilă regula de interpretare logică ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.
În cauză a fost invocata prescripția dreptului material la acțiune pentru sumele mai vechi decât termenul general de prescripție de 3 ani, însă, după cum s-a arătat, datorită suspendării succesive a exercițiului dreptului, reclamanții au fost în imposibilitate de a acționa, iar contranon valentem agere, non currit praescriptio.
Cu privire la Ministerul Finanțelor Publice și DGFP, trebuie reținut prin art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta coordonează activitățile Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului de execuție.
Chiar dacă, de principiu, cererea de chemare in garantie nu este admisibilă in cadrul actiunilor personale patrimoniale si nici in litigiile de munca, intrucat raporturile de munca exista intre institutia angajatoare si angajatii acesteia, așa cum se arată corect în recurs, situația este diferită în cadrul raporturilor de funcție publică, care au o natură mixtă, pe de o parte, de dreptul muncii, pe de altă parte, de drept public, inclusiv financiar.
Considerentele expuse adresează în întregime motivele de recurs, în măsura pertinenței lor.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de chematul în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N împotriva Sentinței civile nr.49 din 5 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - - -
RED./MB
08.09.08/2 EX.
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
