Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 173/2009
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z PRIN S, împotriva sentinței civile nr. 1627/2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la data de 10.12.2008 s-a depus la dosar, de către intimat, întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care, în temeiul art. 150. Pr Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1627 din data de 12 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantului -, împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.752 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru auto cu dobânda legală de la data prezentei până la restituirea sumei, s-a anulat Decizia nr. 99/27 iunie 2008 și a actelor subsecvente, au fost obligate pârâtele la 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, la data de 07.05.2008 reclamanta s-a adresat S, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare achitată conform chitanței nr. - iar cu decizia nr. 99/27.06.2008 pârâta, invocând art. 117 din Codul d e procedură fiscală a refuzat restituirea acesteia.
Tribunalul a reținut că taxa achitată de către reclamantă pentru înmatricularea autoturismului achiziționat de aceasta a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 Cod fiscal.
Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
Rezultă așadar că taxa de primă înmatriculare, datorată după cum mai sus s-a arătat, a introdus un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal se afla așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, conform cărora,nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cum, potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, se constată că perceperea taxei în discuție a fost nelegală, drept pentru care acțiunea de față urmează a fi admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.
În privința susținerilor pârâtei cum că reclamanta ar fi îndreptățită doar la diferența rezultată prin deducerea taxei de poluare, în prezent datorată, din taxa inițial achitată, se impun următoarele precizări.
La data achitării de către reclamantă a sumei de 5752 lei era în vigoare art. 214 alin. 1 din Codul Fiscal; perceperea acestei taxe este nelegală, după cum mai sus s-a demonstrat.
Prin urmare, pârâta este ținută a proceda la restituirea integrală a sumei achitată cu acest titlu. Aceasta nu poate pretinde a păstra o parte din sumă pentru a compensa astfel o sumă datorată în baza unui act normativ ulterior, respectiv OG50/2008, ceea ce ar echivala cu retroactivitatea acestui din urmă act normativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. S în termen legal, solicitând admiterea recursului formulat în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Z, modificarea în totalitate a sentinței atacate, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de reclamantul, ca fiind neântemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că, prima instanță a invocat dispozițiile dreptului comunitar în materie, prioritare celui național începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, în conformitate cu dispozițiile art. 148 din Constituția României revizuită.
S-a mai arătat că dreptul comunitar în materie, respectiv Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, ratificat de către România prin Legea nr. -, interzice prin art. 90 discriminarea fiscală între produsele importate din statele membre ale Uniunii Europene și cele similare autohtone, iar această taxă specială de primă înmatriculare fiind o taxă fiscală ce instituie un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România nu este datorată potrivit legislației comunitare.
Potrivit art. 14 alin. (2) din nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, dispozițiile art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal care instituiau plata taxei speciale de primă înmatriculare au fost abrogate explicit începând cu data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008 respectiv 01.07.2008.
Noua reglementare a stabilit cadrul legal cu privire la instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule astfel cum sunt enumerate la art. 1 din Normele de aplicare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, taxă ce se face venit la bugetul fondului de mediu.
În aceste condiții, începând cu data de 01.07.2008 prin abrogarea dispozițiilor care o reglementau, a fost înlăturată obligația achitării, anterior efectuării operațiunii de primă înmatriculare a unui autovehicul în România, a taxei speciale de primă înmatriculare, după această dată fiind instituită o taxă pe poluare, taxă ce nu se mai constituie ca venit la bugetul de stat ci la bugetul Fondului pentru mediu fiind utilizată în finanțarea proiectelor pentru protecția mediului.
Se susține astfel că legiuitorul a prevăzut o procedură aparte de restituire a taxei speciale de primă înmatriculare reglementată de art. 11 din OUG nr. 50/2008 și cap.VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexa la HG nr. 686/2008.
Pe fond, se invocă obligativitatea plății taxei speciale de primă înmatriculare conform normelor de drept intern aplicabile raportului juridic fiscal.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea ca nefondată a recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală ( 7-8).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 relativ la procedura de restituire a unei părți din taxa de primă în matriculare deja plătită în temeiul prevederilor Codului fiscal, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu Tratatul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea.
Curtea de Apel constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
2. Pe fond, recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Conform prevederilor art. 90 parag 1 din Tratat prevederilor " Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare, interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Z, împotriva sentinței civile nr. 1627/12.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
RED.
DACT. /
2 EX./03.02.2009.
JUD. FOND..
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
