Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1998/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1998/2009
Ședința publica din data de 15 iunie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S-M, împotriva sentinței civile nr. 648 din 17.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituirea taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că,în data de 03 iunie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea intimatului prin care solicită respingerea recursului.
În data de 09 iunie 2009 s-a depus la dosarul cauzei, transmisă pe poștă, întâmpinare din partea intimatului.
În data de 12 iunie 2009 s-a depus la dosarul cauzei un înscris din partea intimatului și solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 648 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a finanțelor Publice M, totodată fiind admisă acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice S M și Direcția Generală a Finanțelor Publice și în consecință a fost anulată dispoziția nr.25431/30.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor publice M, Dispoziția nr.28080 din 23.12.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice S
A fost obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice S M să restituie reclamantului suma de 566 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr.-/02.05.2007 și chitanța seria - nr.-/03.05.2007, cu dobânda legală calculată la data plății și până la data restituirii efective.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 657,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.004,3 lei reprezentând onorar de avocat, cheltuieli de transport, taxă traducere și legalizare acte, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SMs olicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Se susține în esență că instanța de fond reține faptul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare și în consecință consideră că taxa trebuie restituită.
Taxa de primă înmatriculare a fost transformată în taxa de poluare prin OUG nr.50/2008 publicată îîn monitorul Oficial nr.327/25.04.2008 datorită criticilor aduse și pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar.
Art.11 al ordonanței prevede restituirea diferenței dintre cele două taxe tocmai pentru ca legiuitorul să recunoască că aplicarea taxei de primă înmatriculare a fost greșită.
Ordonanța de urgență a intrat în vigoare la 01.07.2008 așa cum este prev. la art.14 alin.1 din aceasta. În consecință sentința a fost dată cu nerespectarea legii tribunalul neputând înlătura din motivarea acesteia dispozițiile Ordonanței nr.50/2008.
Curtea analizând recursul declarat reține următoarele:
Prima critică formulată de recurente vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex. 177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâta recurentă.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitate obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurentele susțin că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativtaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
În ceea ce privește critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1088 civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi de la data efectuării plății.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâteleDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICEîmpotriva sentinței civile nr. 648 din 17 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - G -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./22.06.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
