Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.656
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 445 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, privind și pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că recursul este declarat în termen, pricina se află la al 3-lea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 445 pronunțată la data de 25.01.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș au fost respinse excepțiile invocate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M; admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M; constatată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei speciale pentru autoturisme; obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 968 lei achitată în baza chitanței seria - nr. - din 19.05.2008 cu dobândă de 0,1% pe zi de întârziere începând cu 17.07.2008 până la data restituirii efective.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că este nefondată excepția necompetenței materiale, atâta vreme cât obiectul cererii îl constituie restituirea unei taxe pe care reclamanta susține că a achitat-o nelegal. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. "f" din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ semnifică activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul a născut din încheierea unui act administrativ nesoluționat în termen sau refuzul de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Nefondată, a reținut instanța este și excepția lipsei procedurii prealabile având în vedere că reclamanta a solicitat restituirea sumei de 968 lei prin adresa nr. 24.157 din 29.07.2008.
Cât privește acțiunea promovată, a reținut instanța că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului B suma de 3.266 RON cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. 0- din 19.05.2008.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, text în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
La 17.07.2008 reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice B M pentru restituirea taxei de primă înmatriculare pentru autoturismul care a mai fost înmatriculat în Germania iar aceasta i-a restituit doar 2.298 lei la 24.07.2008, motiv pentru care s-a adresat din nou pârâtei pentru restituirea diferenței de 968 lei la care i s-a răspuns prin adresa nr. 43643 din 25.11.2008 că cererea nu poate fi onorată.
Conform art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală intre produsele importate și cele similare autohtone. Ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară si înmatriculate aici.
Potrivit art. 148 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4), ca atare nu poate fi primită excepția prematurității acțiunii.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă specială pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, instanța consideră că există diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE care se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Constatând că prevederile OUG nr. 50/2008 invocate de pârâtă, au abrogat art. 21411 - 21413 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal fără să facă referire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare, având ca obiect restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, tribunalul a considerat că taxa de poluare reglementată prin această ordonanță se percepe doar începând cu 01.07.2008, legea neretroactivând și că aceasta nu substituie taxa de primă înmatriculare, neexistând norme exprese în acest sens, iar împrejurarea că pârâta este de acord cu restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare este lipsită de relevanță ținând cont de normele imperative menționate anterior.
Față de cele arătate, reține instanța, că suma achitată de reclamantă nu este datorată potrivit normelor legislației comunitare, ca atare taxa trebuie restituită în întregime, sens în care a admis acțiunea, în temeiul art. 18 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Cât privește dobânda legală, mai reține instanța că justificată în baza art. 3 din nr.OG 9/2000 și urmează a fi calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, în dezvoltare se arată că documentul conținând calculul taxei a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007; reclamanta nu a solicitat anularea și chiar dacă nu a primit răspuns de la organul fiscal, posibilitatea legală pe care o avea administrația era de a soluționa nefavorabil solicitare reclamantei în lipsa unor prevederi exprese, fără ca acest răspuns negativ să fie considerat refuz nejustificat, în lipsa unor dispoziții exprese, în sensul restituirii în întregime a taxei plătite.
Mai arată recurenta că dobânda ce se poate acorda are ca temei dispozițiile pr.fiscală, nu dispozițiile legale care se aplică raporturilor juridice de drept privat. Acordarea dobânzii nu poate fi făcută decât de la data pronunțării sentinței. Or, data de la care s-a acordat dobânda legală este contrară disp. art. 117 alin. 1 lit. f pr.fiscală. La data când reclamanta a solicitat restituirea taxei de înmatriculare, organul fiscal nu avea competența constituțională și atribuții de a aplica direct dispoziții de drept comunitar, iar refuzul de restituire s-a întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare la data respectivă. Nici reclamanta nu plătește majorări de întârziere pentru prejudiciul produs statului prin simpla neachitare a obligațiilor fiscale, ci se calculează de la data la care exista termene de scadență de plată stabilite prin dispoziții legale.
Tot astfel, arată recurenta, că luând în considerare recomandările și rezoluția adoptată de Parlamentul European, a fost redefinită de Guvern taxa, iar la momentul soluționării cauzei trebuia avut în vedere aspectele legate de mediu și dispozițiile nr.OG 50/2008.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță intimata a solicitat instanței obligarea la restituirea sumei de 968 lei plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, sumă actualizată cu dobânda legală, până la data restituirii efective.
În susținerea celor solicitate s-a arătat în esență că a fost obligată să achite în mod ilegal suma menționată în petitul cererii pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al CE, că deși s-a solicitat restituirea, pârâta a respins cererea, iar acest refuz este nelegal întrucât încalcă prevederile hotărârilor constitutive ale Uniunii și celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și în contextul în care din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele impozitate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și prin urmare să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Plecând de la cele invocate, în raport de actele depuse, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Protocol.
Recurenta a susținut însă că acțiunea este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. Cele susținute de recurentă nu pot fi primite întrucât este unanim admis în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Evident, se susține de recurentă, că trebuiau avute în vedere dispozițiile nr.OG 50/2008
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Într-o astfel de situație, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Ca atare, față de cele arătate, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale.
Cu toate acestea, greșite sunt însă reținerile instanței referitoare la cuantumul dobânzii. Acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare.
Desigur, se relevă prin demersul în fața instanței că dobânda s-a raportat la cea instituită de normele fiscale. Această susținere nu poate fi primită întrucât situația dată în cauză nu se încadrează în cele prevăzute de art. 112, art. 124 și urm. pr.fiscală; obligația se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale și prin acest context sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv nr.OG 9/2000.
Așadar față de cele arătate în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice BMî mpotriva sentinței civile nr. 445 din 25.02.2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că obligă pârâta B-M să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 art. 3 alin. 3 calculată asupra sumei de 968 lei începând cu data de 17.07.2008 până la restituirea acesteia. Totodată va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMî mpotriva sentinței civile nr. 445 din 25 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 art. 3 alin. 3 calculată asupra sumei de 968 lei începând cu data de 17.07.2008 până la restituirea acesteia.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
5 ex./02.11.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
