Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 20/2009
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2718/2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului, avocat -., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 07.01.2009 s-a depu sla dosar, de către intimatul un script intitulat " concluzii", având atașate o serie de acte.
Curtea, verificând citativul dosarului constată faptul că în prezenta cauză calitatea de recurentă o are Direcția Generală a Finanțelor Publice M, prin Administrația Finanțelor Publice B-M, fără a i se putea reține această calitate și Administrației Finanțelor Publice D, căreia din eroare i-a fost atribuită acestă calitate.
Nemaifiind alte cereri de solicitat Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că prin concluziile depuse la dosar a abordat toată problematica ridicată de art. 304, pct. 4. Pr. Civ. prevedere legală care constituie temeiul juridic al recursului care face obiectul prezentei cauze. Arată că solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar (fila 28).
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2718 din 23 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -au respins excepțiile de prescripție, prematuritate și lipsa recursului prealabil, formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
S-a admis acțiunea promovată de reclamantul împotriva pârâtelor: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
S-a constatat nesoluționarea în termenul legal, prevăzut de art. 2 lit. g din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 70 din Codul d e procedură fiscală, a contestației înregistrate împotriva actului administrativ nenumit, cu nr. 1447/12.05.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 9.774,83 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. -/08.11.2007.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Daf ost obligată să restituie reclamantului suma de 9.774,83 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 27.06.2008 și până la achitarea integrală.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul nu a atacat chitanța ce i-a fost eliberată de trezorerie în momentul achitării taxei, pentru că această chitanță nu este un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din nr.OG 2003. Prin urmare toate referirile la data emiterii acestei chitanțe în calcularea termenelor de 30 de zile, respectiv 6 luni, făcute de pârâte sunt neavenite.
De asemenea reclamantul atacă însuși actul normativ care reglementează taxa, respectiv dispozițiile art. 2141și pe cele ale art. 2142din Codul fiscal, susținând că acestea contravin dispozițiilor dreptului comunitar, respectiv contravin dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, or potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 11din Legea nr. 554/2004, "În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".
Sesizarea Curții Europene de Justiție de către o instanță judecătorească română este facultativă și nicidecum obligatorie.
Astfel, textul articolului 234 alin. 2 din Tratat, (fost art. 177) prevede în mod expres:
"În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunțat o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune".
În această situație consideră că nu este cazul ca instanța de judecată sesizată, respectiv Tribunalul Maramureș să ceară Curții Europene de Justiție să interpreteze art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în condițiile în care obligativitatea sesizării Curții Europene de Justiție intervine numai "în cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern".
În ceea ce privește fondul cauzei, reține următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
În ceea ce privește dobânda solicitată reține că potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul d e procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei.
Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. 7 din Codul d e procedură fiscală nivelul majorărilor de întârziere este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.004,3 lei reprezentând onorar de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.
În dezvoltarea motivelor, pârâta arată următoarele:
În cazul actului administrativ normativ plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin art I pct 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu alte cuvinte Legea nr. 343/2006 sau Legea nr. 571/2003 nu reprezintă act administrativ normativ întrucât nu este emis de autoritate publică centrală-Guvern, minister sau instituție specializată din subordinea executivului sau organ de specialitate.
În art. 52 alin 2 din Constituție se prevede expres dreptul persoanelor vătămate prin acte administrative inclusiv normative se exercită în condițiile și limitele prevăzute de legea organică, în speță Legea nr. 554/2004. În această lege organică se menționează nu numai imprescriptibilitatea procedurii prealabile ci și obligația persoanei vătămate de a introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate.
Nerespectarea dispozițiilor constituționale conduce la încălcarea principiului separării puterilor în stat și compromite ideea de stat de drept a unei societăți democratice. Prin urmare dispozițiile Codului fiscal privind taxa de înmatriculare nu poate face obiectul cenzurării judecătorești prin calificarea dispozițiilor legale ca fiind ale unui act administrativ normativ pentru a da aplicare procedurii prealabile a contenciosului administrativ, instanța judecătorească având doar atributele prevăzute de art. 148 din Constituție.
Noțiunea de act administrativ fiscal este definită de art. 41 Cod procedură fiscală potrivit căruia "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Spre deosebire de creanțele civile și comerciale care izvorăsc din raporturi de drept privat, creanțele bugetare își au sorgintea în raporturi de drept public și anume în raportul stabilit între stat și cetățeni, în virtutea căruia, potrivit art. 56 alin 1 din Constituție "Cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice".
Taxa specială de primă înmatriculare a fost percepută în baza unui temei legal instituit prin lege a Parlamentului României și nu prin act normativ al Guvernului.
Acordarea dobânzii legale se face de la data de la care există un temei legal-fie național fie comunitar- sau judiciar definitiv și irevocabil pentru restituirea sumelor încasate de stat, de la data amendării legislației interne prin sentința judecătorească până la plata efectivă a sumei de restituit; aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituție se poate face numai de către instanța judecătorească și aceasta poate amenda legislația internă numai prin pronunțarea sentinței de la data pronunțării acesteia, astfel că dobânda legală se poate acorda numai de la data pronunțării sentinței judecătorești.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 2718 din 23.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./19.01.2009
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Mirela Budiu, Delia Marusciac
