Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2032/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2032
Ședința publică din 17 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Delia Marusciac Floarea Tămaș
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, împotriva Sentinței civile nr. 563 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - COM SRL Z, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, fondul cauzei este insuficient timbrat lipsind diferența în sumă de 4 lei taxă judiciară de timbru, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimata, o dată cu citația.
La data de 3 iunie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate - Com SRL Z, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului.
Raportat la înscrisurile depuse la dosar Curtea constată că există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, iar în ceea ce privește existența diferenței la taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei aferentă fondului cauzei Curtea va face aplicarea art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997.
Curtea, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.563 pronunțată la data de 27.03.2009 în dosar nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă în parte acțiunea reclamantei Com SRL și dispusă anularea deciziei nr.134/16.12.2008, a DGFP S, restituirea către reclamantă a sumei de 11.495,86 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei 19.06.2008 și până la plata efectivă; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art.90 par.1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141- 2143din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din, în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente:
Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148,ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4).
De altfel, prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cazul/ Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale.
Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs DGFP S în nume propriu și pentru S solicitând admiterea recursului cu consecința respingerii acțțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea celor solicitate s-a arătat că interpretarea dată de instanță este greșită întrucât în conformitate cu art.2142din Legea nr.571/2003 cu completările ulterioare, cu pct.312alin.1 și 2 din HG nr.44/2004 taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoane fizice sau juridice care face înmatricularea, răspunderea privind suma de plată revenind plătitorului.
Tot astfel se arată că la data achitării de către reclamantă taxei, aceasta era prevăzută de un act normativ care își produce efecte juridice întrucât era în vigoare la acea dată și prin urmare textul trebuia respectat. O ulterioară constatare a nelegalității articolului de lege pe motiv că acesta nu ar fi conform cu tratatul a determinat legiuitorul să adopte OUG nr.50/2008 iar potrivit acestei reglementări exista posibilitatea restituirii diferenței după procedura instituită ca atare.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata Com SRL a solicitat respingerea acțiunii în considerarea că sunt aplicabile dispozițiile art.90 din Tratat iar din această perspectivă soluția primei instanțe este corectă.
Analizând recursul declarat, Curtea reține că nu este întemeiat pentru următoarele:
În cauză instanța de fond a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar, pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecință Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare și în temeiul art. 274.pr.civ. Curtea va obliga pârâta-recurentă să plătească reclamantei COM cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 200 lei.
Totodată în baza art. 20 alin.5 din Legea nr.146/1997 Curtea va dispune darea în debit a intimatei reclamante Com SRl cu suma de 4 lei taxă de timbru datorată la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Z împotriva Sentinței civile nr. 563 din 27.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Dispune darea în debit a reclamantei COM SRL cu suma de 4 lei, taxă de timbru, datorată la fond.
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Delia Marusciac Floarea Tămaș
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//2 ex./07.07.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Delia Marusciac Floarea Tămaș
