Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2511/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2511/2009
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Monica Diaconescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C-N, împotriva sentinței civile nr. 285/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pe recurent, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxa de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului-intimat, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta reclamantului-intimat arată că nu mai are alte cereri de solicitat, motiv pentru care Curtea, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar copia adresei emisă de Administrația Finanțelor Publice a comunei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.285 din 06 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N, și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6.010 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda prevăzută de art.124 pr.fiscală precum și la cheltuieli de judecată de 39,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantul a achiziționat în 2007 autoturismul marca Mercedes Benz, tip 108 CDI, autoturism care erau înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismelor, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 9.734 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar pârâta a restituit doar parțial suma de 3.724 lei, considerând că reclamantul datorează potrivit art.11 din OUG 50/2008, suma de 6.010 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea reclamantului privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, tribunalul a respins-o, dat fiind faptul că OG nr. 9/2000 reglementează dobânda în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, unde sunt aplicabile dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
În temeiul art.274 pr.civ a fost obligată pârâta la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
II.Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N solicitând admiterea acestuia modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant.
În motivare se arată că instanța nu a analizat deloc excepțiile invocate de recurentă și nici actele existente la dosarul cauzei.
Reclamantul în mod eronat arată că a solicitat Administrației Finanțelor publice a Municipiului C-N restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 9734 lei achitată conform chitanței menționate.
Cererea de restituire a fost înregistrată sub nr. 3149 din 25.09.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Comunei, reclamantul solicitând restituirea diferenței între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule ( în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2008) și nicidecum întreaga sumă achitată. Prin înștiințarea de restituire nr. 3149/02.1 0.2008 reclamantului i-a fost comunicat faptul că în baza deciziei de restituire nr. 3149 din data de 01.10.2008 suma aprobata pentru restituire este de 3724 lei și reprezintă diferența între taxa specială achitată pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 9734 lei și taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 6010 lei.
Reclamantul nu a depus la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C- N nici o cerere, acesta având domiciliul în raza de competență teritorială a Administrației Finanțelor Publice a Comunei.
Pentru suma de 6010 lei pe care o solicită prin prezenta acțiune, reclamantul nu a parcurs procedura prealabila, astfel acțiunea care formeaza obiectul prezentei actiuni in contencios administrativ este inadmisibila pentru ca in materie de contencios administrativ, atunci când nu este parcurs a procedura prealabila a reclamatiei administrative pe care o impune art.7 din Legea nr.554/2004, acțiunea urmeaza a fi respinsa ca indadmisibilă.
In aceste condiții, instanța de contencios administrativ nu este competenta sa se pronunte asupra restituirii sumei de 6010 lei solicitată de reclamant, in masura in care nu este parcursa procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În al doilea rând, în mod nelegal Tribunalul s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comuni tare este Curtea de Justitie Comunitară.
În al treilea rând, Tribunalul s-a pronunțat asupra neconcordadței între prevederile art. 2141_2143 din Legea nr. 571/2003 și cele ale tratatelor europene invocate, în special cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene. Competența de a constata aceste încălcări revine Curții Constituționale conform principiului constituțional reglementat la art. 20(2) "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.."
Fiind vorba despre un principiu constituțional, orice lege sau ordonanță, sau prevederi ale acestora care nu sunt în acord cu legea fundamentală trebuie constatate ca atare de către Curtea Constitutională în temeiul art. 145 din Constitutie.
Pe fondul cauzei, sentința este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul
unor dispoziții legale în vigoare, respectiv în baza prevederilor art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311- 312din HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003. Dispozițiile art. 2141 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Este binecunoscut faptul că art. 90 din Tratatul E, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comuni tare.
În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre aleE,ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv s-a aplicat și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale,autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale,precum și, cel mai important, autoturismelor noi din producția națională a României.
Această taxă s-a achitat inclusiv pentru autoturismele și autovehiculele noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării și fabricate în România, criteriul unic fiind ca aceste autoturisme și autovehicule să se afle la prima înmatriculare în România.
Ca urmare, instituirea criteriului" primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație În care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea vreunui principiu fundamental înscris în tratatele europene și comunitare și nici de încălcarea art. 90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare În România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
Se mai arată că, nici chiar Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.
Totodată arată că 16 state membre ale Uniunii Europene practică în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor, printre care, Danemarca, Spania, Olanda, Ungaria, Cipru, etc. Mai mult, se are În vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Solicită instanței ca, în soluționarea prezentei cauze, să țină cont de faptul că de la date de 1 iulie 2008 intrat în vigoare OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform art. 11 din OUG nr. 50/2008 " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă".
Începând cu data de 1 iulie 2008 au intrat în vigoare și normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență și, prin urmare, cererile contribuabililor vor putea fi soluționate numai după această dată.
În ceea ce privește dobânzile solicitate și acordate până la data plății, arătă că, în mod greșit prima instanță a obligat-o să-i plătească reclamantului dobânda prevăzută de art. 124 din 0.0. nr. 92/2003, pentru următoarele considerente.
În primul rând, prima instanță i-a acordat reclamantului mai mult decât a cerut și ceea ce acesta nu a cerut ( art. 304 pct. 6 Cod proc. civilă).
Susține aceasta, deoarece, prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea la plata dobânzii legale care este cea prevăzută de 0.0. 9/2000 și nicidecum la plata dobânzii prevăzute de art. 124 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată.
Întrucât reclamantul nu a solicitat obligarea la plata dobânzii prevăzute de art. 124 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată (care este mai mare decât dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000), prima instanță, prin sentința civilă recurată i-a acordat reclamantului mai mult decât a cerut și ceea ce acesta nu a cerut.
În al doilea rând, sentința civilă recurată nu este motivată (art. 304 pct. 7 Cod proc. civilă), prima instanță nearătând motivele pentru care pârâta a fost obligată la plata către reclamant a dobânzilor prevăzute de art. 124 din G nr. 92/2003 republicată și modificată.
În al treilea rând, sentința civilă recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 117 și 124 din G nr. 92/2003 republicată și modificată ( art. 304 pct. 9 ) conform cărora reclamantul avea dreptul la dobânda prevăzută de art. 124 doar în cazul în care cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare ar fi fost întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 iar instituția noastră ar fi refuzat restituirea sumei solicitate cu toate că cererea de restituire s-ar fi încadrat în cazurile prevăzute la art. 117 alin.1 lit a) - h).
III. Prin întâmpinare reclamantul a învederat faptul că excepția lipsei calității procesuale pasive este nefondată deoarece taxa de primă înmatriculare a fost achitată la autoritatea fiscală recurentă și nu la Administrația Fiscală a com. așa cum eronat arată recurenta. Cât privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantul învederează că acțiunea ce are ca obiect analizarea refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri nu trebuie precedată de parcurgerea procedurii prealabile așa cum se arată de altfel și în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond solicită respingerea recursului apreciind că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică. ( 10-11).
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente.
1. Cât privește soluționarea excepțiilor Curtea constată că în realitate Tribunalul nu le-a soluționat dar acest aspect nu împiedică instanța de recurs să facă o analiză proprie a acestora.
1.1. Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte Curtea observă că reclamantul a justificat atragerea acesteia în proces pe considerentul că prin această unitate fiscală s-a derulat raportul juridic de drept material fiscal generat de stabilirea, perceperea și încasarea taxei speciale de primă înmatriculare. Cum raportul juridic de drept material a fost legat între reclamant și această unitate fiscală, Curtea nu întrevede care ar fi rațiunea atragerii în proces a unei alte unități fiscale chiar dacă aceasta din urmă ar fi aceea de la domiciliul acestuia.
Prin urmare, raportul juridic de conflict, contenciosul fiscal, este legat la rândul său între subiecții raportului juridic material fiscal iar în lipsa de alte dispoziții legale speciale, nu există nicio justificare pentru schimbarea calității subiecților în cadrul raportului juridic conflictual.
Așa fiind, această excepție nu este fondată și se va respinge ca atare.
1.2. Cât privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii Curtea reține că reclamantul se plânge de refuzul de restituire și a diferenței de taxă rezultată în urma aplicării dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, or împotriva refuzului nejustificat legea nu precede în mod explicit și obligatoriu parcurgerea unei proceduri formale prealabile (art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).
Așa fiind, și această excepție nu este fondată și se va respinge ca atare.
Pe fond, Curtea reține următoarele:
2. Prima critică invocată de recurentă vizează necompetența materială a Tribunalului Cluj privind interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, singura în măsură să realizeze o atare interpretare fiind Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Este real că potrivit art. 234 din TCE Curtea de Justiție în cadrul contenciosului de interpretare are competența exclusivă de a interpreta dreptul comunitar urmărind astfel cunoașterea sensului exact al unei dispoziții obscure sau ambigui. Atunci însa când aceasta oferă deja o interpretare detaliată a textului normei comunitare prin alte hotărâri anterioare jurisdicțiile naționale au obligația să se ralieze interpretărilor oferite de judecătorul comunitar.
Drept urmare, instanțele naționale, în astfel de cazuri, nu pot adopta propria lor interpretare ci pot doar să integreze interpretarea normei comunitare în ambianța legislativă națională și mai cu seamă în cadrul uni anumit proces pendinte în fața acestora.
Problema ridicată în speță, aceea de a ști care este senul normei prevăzute la art. 90 parag. 1 din Tratat a mai fost abordată anterior de judecătorul de Luxembourg așa încât instanța de fond nu a făcut altceva decât să adapteze și să recepteze maniera de interpretare, să rețină sensul normei comunitare în litigiul de față.
De aceea, nu se poate admite cu temei că instanța de fond ar fi injoncționat ilegal cu sfera de atribuții exclusive ale jurisdicției comunitare supreme așa cum eronat afirmă recurenta.
3. Recurenta susține apoi că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Conform prevederilor art. 90 parag 1 din Tratat prevederilor " Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de Legea fundamentală cât și de Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituțională nu se poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dispozițiile art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. Trebuie remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu Tratatului ci a neconformității legii infraconstituționale cu Tratatul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din Legea fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele Tratatului, iar în cauză s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.
De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din Legea nr. 47/1992.
4. Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu Tratatul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea.
Curtea de Apel constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
5. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate de la data achitării taxei și până la data plății precum și incidența la speță a dispozițiilor art. 124.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil statuând astfel cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6.pr.civ.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Așa fiind, Curtea constată că recursul este fondat, sub aspectul greșitei soluționări a cererii accesorii privind plata dobânzii legale și din această perspectivă recursul apare ca fondat. Astfel, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312.pr.civ. se va admite rec, se va modifica în parte sentința cu privire la soluția dată asupra cererii privind plata dobânzii legale și rejudecând în aceste limite se va înlătura dispoziția privind acordarea dobânzii legale prev. la art. 124.pr.fisc. și va fi obligată recurenta pârâtă să plătească reclamantului dobânda legală prev. de OG nr. 9/2000 începând cu data de 30.07.2007până la data plății efective a debitului principal.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, împotriva sentinței civile nr. 285/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata către a dobânzii prevăzute de art. 124. Pr. Fiscală și obligă pârâta la plata dobânzii legale prevăzute de OG9/2000, îndepând cu data de 30.07.2007 până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./28.10.2009
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Mirela Budiu, Monica Diaconescu
