Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2688/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2688/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Radu Rareș
GREFIER
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 1443/2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și reclamantul REPREZ. DE CLUBUL ROMÂN FILIALA M-AGENȚIA B M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 28.10.2009, reclamantul-intimata a depus la dosar concluzii.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1443/2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, s-a respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BM.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință:
S-a anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 23600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 3866 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr. -/12.06.2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 3866 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 841 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală de 3866 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/12.06.2007, pentru autoturismul marca FORD înmatriculat pentru prima dată în Franța la data de 01.06.2004.
Prin cererea înregistrată la B M, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră, pârâta emițând adresa 23600/10.07.2008 prin care a precizat în plus că între timp a fost adoptată și OUG 50/2008 pentru înlocuirea taxei de înmatriculare.
Soluționarea în această manieră a contestației formulate de către reclamantă este netemeinică și nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de codul d e procedură fiscală sau de legea contenciosului administrativ, pârâta BMd epășindu-și atribuțiile.
În acest context actul administrativ emis de pârâtă sub adresa nr. 23600/10.07.2008 este nelegal și va fi anulat, conform dispozitivului.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește prevederile OUG 50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța apreciază că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate respinge acțiunea cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, se reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse in prezentele considerente.
Pe de altă parte se constată că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța constată că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Întrucât tribunalul constată că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Acțiunea va fi admisă cu atât mai mult cu cât taxa auto a fost achitată înaintea intrării în vigoare a OUG 50/2008.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea 554/2004, instanța constată că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind.1 din legea 554/2004care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța constată ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
Pentru aceste motive acțiunea reclamantului a fost admisă conform dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta este justificată în baza art.3 din OG 9/2000 și urmează să fie calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, instanța acordând mai mult decât s-a cerut. Astfel, deși reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale de la data de 14.07.2008, instanța de fond a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare.
Pe de altă parte, reclamantul a formulat cerere de restituire în baza art. 11 din OUG nr. 50/2008, restituindu-se diferența de 3866 lei la data de 14.07.2007, aspect de care prima instanță nu a ținut cont.
O altă critică formulată de pârâtă, se referă la faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece răspunsul comunicat reclamantului sub nr. 17.483/17.06.2008 nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41.pr.fisclă, motiv pentru care contestația reclamantei înregistrată sub nr. 23.600/10.07.2008 la organul fiscal emitent al răspunsului nu a fost analizată ca o cale administrativă de atac.
De asemenea, a mai arătat pârâta, dreptul la restituirea taxei nu i-a fost lezat reclamantei prin răspunsul comunicat de organul fiscal, având în vedere că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal, astfel că nu în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 205 alin. 2 din nr.OG 92/2003.
În continuarea motivării recursului, pârâta a relevat că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 346/2006.
Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamant care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dispozițiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare.
Pe de altă parte, a mai arătat pârâta, reclamantul a formulat cerere de restituire în baza art. 11 din nr.OUG 50/2008, restituindu-se diferența de 2359 lei, iar instanța de fond a acordat întreaga taxă specială de înmatriculare achitată.
A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamanta a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data de 14.07.2008.
În consecință, pârâta pretinde că în mod greșit instanța de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentinței, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanța de judecată poate face abstracție de legislația internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, organul fiscal neavând nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamantă, iar mai apoi acesteia i s-a restituit diferența achitată în plus.
În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Întrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantei.
În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.
Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor condiții de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
Intimatul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. ( 9 - 15).
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.proc.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Având în vedere motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a dispus restituirea sumei de 3866 lei, cu dobânda legală de la data achitării acestei sume și până la restituirea efectivă.
În realitate însă, așa cum a sesizat și recurenta, reclamanta a beneficiat de o restituire parțială a taxei anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, fiind depuse acte în acest sens la dosar.
În urma cererii formulate, pârâta a restituit reclamantului suma de 2359 lei, existând un rest de 1507 lei nerestituit.
În această situație, beneficiind de restituirea parțială anterioară, reclamantul avea dreptul de a solicita doar restituirea diferenței, aspect ce trebuia sesizat și de către instanța de fond.
În consecință, hotărârea recurată va fi modificată în sensul menționat anterior.
Având în vedere motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale. Or, Curtea constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d, ale art. 124 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală. Prin urmare, obligând pârâta la plata dobânzii legale, justificată pe dispozițiile art. 3 din OG nr. 9/2000, prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut.
În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamant, astfel încât și din această perspectivă hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 pârâta-recurenta va fi obligată să achite reclamantului cheltuieli de parțiale de judecată în sumă de 350 lei, având în vedere faptul că acțiunea formulată a fost admisă doar în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M, împotriva sentinței civile nr. 1443/19.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că: admite în parte acțiunea și ca o consecință: obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1507 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și la plata sumei de 350 lei, cheltuieli parțiale de judecată la fond.
Respinge restul petitelor.
Menține restul sentinței în ceea ce privește soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red./Dact.
4 ex/02.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș
