Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Sentința 523/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 523/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Radu Dusa
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în rejudecare după casare - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta împotriva pârâților AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU handicap - COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului) încadrare în grad de handicap.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că au fost comunicate la dosarul cauzei actele solicitate de instanță de la Ministerul Sănătății Publice și de la pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de Ministerul Sănătății cu reclamanta, care arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea deciziei nr.3907/18.04.2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă decizie de încadrare a reclamantei în grad de handicap grav cu asistent personal.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 10.06.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP - COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, solicitând anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr.3907/18.04.2008 și obligarea pârâtei să emită o decizie de reîncadrare în grad de handicap grav, cu asistent personal.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că are un handicap locomotor grav, că din 2005 a beneficiat de asistent personal - fiul său - care a decedat în anul 2007, că de la ultima evaluare, prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1551/13.02.2008 s-a stabilit că nu mai poate beneficia de asistent personal, în condițiile agravării stării sale de sănătate.
Prin întâmpinarea înregistrată la 26.08.2008, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând în apărare că, la emiterea deciziei nr. 3907/18.04.2008 s-a confirmat certificatul de handicap nr.1551/13.02.2008 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a județului C, fiind respectate criteriile aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 al Ministerului Sănătății Publice, criterii avizate de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății.
Reclamanta susține că prezintă o coxartroză bilaterală pe fond de luxație congenitală și nu o anchiloză bilaterală secundară și că are diminuată parțial capacitatea de autoservire, de mobilizare, necesită parțial ajutor pentru menaj, gătit, cumpărături, conform anchetelor sociale. Ulterior, a ridicat excepția de nelegalitate a ordinelor 762/2007 și 1992/2007 a Ministerului Muncii și a Ministerului Sănătății Publice în măsura în care pentru afecțiunea de care suferă reclamanta nu se prevede necesitatea asistentului personal.
Prin sentința civilă nr.78/2009 a Curții de APEL CLUJs -a admis acțiunea reclamantei, s-a anulat decizia 3907/18.04.2008 și s-a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, s-a admis excepția d enelegalitate a ordinului 762/2007 și s-a încuviințat onorarul avocațial de 200 lei pentru ajutorul public judiciar acordat în baza OUG 51/2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți prin Autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap și MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și menținerea ca temeinice și legale a actelor contestate.
Prin decizia 3576 din 25 iunie 2009 pronunțată în dosarul - a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nul recursul declarat de autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap și s-a admis recursul declarat de MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale casându-se sentința atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Motivul casării l-a constituit faptul că instanța fondului a citat doar MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, nu și Ministerul Sănătății Publice care a emis Ordinul nr.1992/2007 pronunțându-se doar pe excepția de nelegalitate a Ordinului 762/2007.
În urma rejudecării, potrivit indicațiilor ICCJ și în conformitate cu actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel va reține următoarele:
Reclamantei i s-a emis de către Consiliul Județean C certificatul de handicap 1551/13.12.2008. Împotriva acestui certificat, reclamanta a formulat contestație soluționată prin decizia nr. 3904/18.04.2008 de către Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, statuându-se faptul că reclamanta prezintă un grad de handicap grav, pentru care însă nu necesită asistent personal, și confirmând practic concluziile certificatului de handicap nr. 1551/2008.
Certificatul de handicap nr. 1118/14.02.2007 existent anterior certificatului de handicap 1551/13.12.2008 și emiterii deciziei 3904/18.04.2008 dădea dreptul conform încadrării la asistent personal.
Instanța, analizând documentele depuse va aprecia că reclamanta suferă de coxartroză bilaterală pe fond de luxație congenitală și se încadrează în gradul de handicap grav.
Aceasta reiese din biletul de ieșire din spital care arată afecțiuni la nivelul aparatului locomotor și cardiovascular în privința reclamantei, din ancheta socială care atestă imposibilitatea reclamantei de a se administra singură fără ajutorul altei persoane în condițiile în care actualmente nu beneficiază de ajutorul unei persoane din familie pentru că fiul acesteia a decedat, faptul că locuiește în mediul rural și nu deține venituri în măsură să își asigure singură angajarea unei persoane pentru ajutorul zilnic personal.
Prevederile art. 5 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap definesc la pct. 6 noțiunea de "asistent personal" și art.35 prevede posibilitatea persoanei încadrate cu handicat grav de a opta între un asistent personal și o indemnizație lunară.
Prin Ordinul nr. 762/31 august 2007 au fost aprobate criteriile medico psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.
La Capitolul 7 "Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente" pct.I "Evaluare grad de handicap în afectarea mobilității articulațiilor și oaselor", subpunctul 1 "Afecțiuni osteo-articulare congenitale sau contactate precoce" se arată că încadrarea în grad de handicap ușor, mediu, accentuat sau grav se realizează particularizat, în funcție de anumiți parametrii, acolo enumerați. În acest ordin în tabelul ce descrie tipurile de handicap cu activitățile și limitările persoanei și necesitățile acesteia se omite menționarea gradului de handicap grav.
De asemenea, în ordinul 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice stabilește alături de ordinul 762/2007, ordin comun al, Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății Publice, afecțiunile medicale care stabilesc încadrarea un grad de handicap și care depinde atât de intensitatea deficienței naționale fizice cât și de capacitatea de autoservire. Deși având un grad de handicap grav, aceste ordine au stabilit anumite criterii care nu ar da posibilitatea acordării asistentului personal deoarece reclamanta prezintă o corxartroză bilaterală predominant dreaptă și nu o anchiloză bilaterală cu blocarea articulațiilor coxofemurale care să ducă la imposibilitatea capacității de autoservire, astfel că reclamanta s-ar putea deplasa cu un având doar o limitare parțială a acestei capacități de mobilizare.
Aceste acte administrative normative în condițiile în care din toate actele medicale și actele efectuate de autoritățile publice prin anchetele sociale făcute demonstrează că deși ar exista posibilitatea deplasării cu un totuși reclamanta nu poate să-și asigure singură autoadministrarea sunt nelegale raportat la prevederilor legii susamintite.
Așa fiind, în conformitate cu art.4 din Legea 554/2004, Curtea va admite excepția de nelegalitate în condițiile în care ordinele a căror nelegalitate s-a cerut a fi constatată dau posibilitatea ca pentru afecțiunea și pentru gradul de handicap grav al reclamantei, să se refuze acordarea asistentului personal, care acesteia îi este absolut necesar.
Cpnstatând nelegalitatea acestor ordine doar din această perspectivă, Curtea va aprecia că se impune în conformitate cu art.18 din Legea 554/2004 admiterea acțiunii cu consecința anulării deciziei atacate a obligării pârâtei Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți să emită o nouă decizie de încadrare a reclamantei în grad de handicap grav cu asistent personal.
Deoarece la prima instanță înainte de casarea cu rejudecare s-a admis ajutorul public judiciar sub forma plății onorarului pentru asigurarea reprezentării avocatului numit, în conformitate cu dispozițiile art. 6811din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, se va încuviința onorariul de 200 lei prevăzut în referatul din dosarul -, a cărui plată se asigură potrivit art. 69 din aceeași lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în comuna M, loc. M nr.2, județul C, împotriva pârâtei COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în B,-, sector 3 și în consecință:
Admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă în contradictoriu cu MINISTERUL MUNCII, Familiei și protecției Sociale, cu sediul în B, Calea nr. 194, sector 1 și cu Ministerul Sănătății Publice cu sediul în B, sector 1,--3 în consecință:
Constată nelegalitatea parțială a Ordinului nr.762/2007 pentru aprobarea criteriilor medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, respectiv a dispozițiilor cuprinse la Capitolul 7 "Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente" pct.I "Evaluare grad de handicap în afectarea mobilității articulațiilor și oaselor", subpunctul 1 "Afecțiuni osteo-articulare congenitale sau contactate precoce" din anexa la ordin, precum și a Ordinului 1992/2007 în măsura în care pentru aceste afecțiuni de care suferă reclamanta, în situația gradului de handicap grav, nu se prevede necesitatea asistentului personal.
Anulează Decizia de încadrare în grad de handicap nr.3907/18.04.2008 emisă de pârâtă COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI și obligă această pârâtă să emită o decizie de încadrare a reclamantei în grad de handicap grav, cu asistent personal.
Încuviințează onorariul avocațial de 200 lei pentru ajutorul public judiciar acordat reclamantei în baza nr.OUG51/2008 în dosarul -.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
-- - -
Red./CA
13.11.2009 - 5 ex.
Președinte:Radu DusaJudecători:Radu Dusa