Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 276/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR.276/ Dosar Nr-
Sedința publică din 15 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- --- -președinte de secție
- - -JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.138/AF din 02 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect - anulare act control, taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 aprilie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 8 aprilie 2008, respectiv pentru astăzi 15 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.138/AF/02.11.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - SRL B în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, având ca obiect anularea Deciziei nr.188/31.08.2007 emisă de DGFP B și a Deciziei de impunere nr.89/2 iulie 2007.
Pentru a da această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Deciziile de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 88,89/ 2 august 2007 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din data de 2 iulie 2007 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 107.249 lei care se compun din 95.292 lei reprezentând TVA de plată stabilită suplimentar și 11.957 reprezentând dobânzi aferente TVA stabilită suplimentar.
Inspecția fiscală a fost solicitată de pârâta Activități de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii în urma depunerii de către reclamantă a cererii de mențiuni în vedere înregistrării ca plătitor TVA nr.26462/11 iunie 200.
Reclamanta a contestat deciziile de impunere nr. 88 și 89 din 2 iulie 2007, iar prin Decizia nr. 188/31 august 2007 Direcția Generală a Finanțelor Publice B a respins ca neîntemeiată contestația înregistrată sub nr.27035/24 iulie 2007.
Motivele contestației sunt comune cu cele din acțiunea în contencios administrativ pendinte.
Raportul de inspecție nr. 1017/5 martie 2007 deși a avut la bază verificarea actelor societății, pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2006, la cap. II prin s-a menționat că societatea a fost plătitoare de până la 31 iulie 2002, dată la care a solicitat radierea din categoria plătitorilor de TVA, începând cu data de 1 august 2002.
Pe cale de consecință, prima inspecție nu a vizat stabilirea sumei reprezentând TVA deductibilă, întrucât aceasta a reprezentat obiectul celei de a doua verificări ca urmare a depunerii de către reclamantă, la data de 11 iunie 2007 cererii de mențiuni în vederea înregistrării ca plătitor de TVA prin depășire de plafon.
În aceste condiții instanța de fond nu a reținut susținerile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 103 alin.3 Cod procedură fiscală, prima inspecție fiscală de la data de 1 august 2002 societatea nu a fost plătitor de TVA, iar ceea de a doua inspecție a vizat această taxă în urma operării cererii de mențiuni nr. -/11 iunie 2007.
De altfel, această chestiune privind verificarea aceleiași perioade cu ocazia celei de-a doua inspecție este justificată și de apariția datelor suplimentare necunoscute inspectorilor fiscale la data efectuării primelor verificări.
Mai mult, adresa din 22 ianuarie 2007 înregistrată la Administrația Finanțelor Publice B avea ca obiect termenul de depunere al decontului pentru TVA adăugată și nu cuantumul taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat.
Societatea comercială reclamanta a depășit plafonul de scutire de la plata TVA-ului la data de 31 decembrie 2005 ( plafon prevăzut de alin.1 al art. 152 din Codul fiscal), astfel că avea obligația, potrivit alin.1 al art. 152 Cod fiscal, să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA în regim normal în termen de 10 zile de la data constatării depășirii.
Cum reclamanta nu și-a îndeplinit această obligație legală decât cu adresa nr. -/11 iunie 2007 mențiune ce a devenit efectivă la data de 1 iulie 2007, datorează TVA în perioada scursă de la data la care avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA în regim normal și data înregistrării efective, iar potrivit dispozițiilor art. 115 alin.1 și art. 116 Cod procedură fiscală datorează și majorări de întârziere eferente sumei de 11.957 lei, stabilite prin decizia de impunere nr.89/02.07.2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, iar pe fond admiterea acțiunii pentru următoarele motive:
Organele de control sunt culpa integrală și neimputabilă societății în stabilirea nelegală a acestor obligații de plată calculate de către acestea.
Astfel, în urma inspecției efectuate de inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a constatat că societatea a depășit plafonul de scutire la data de 31 decembrie 2005 prevăzut de art.152 alin.1 și 3 din Legea nr.571/2003 obligând-o să plătească TVA de plată suplimentar 95.292 lei și dobânzi TVA de plată stabilită suplimentar 11957 lei.
Ceea ce nu a observat instanța de fond este că în raport nu se menționează care perioadă a fost controlată, pentru ca agentul economic să-și facă un calcul cu privire la TVA și dobânzile calculate de inspectori, sentința fiind cenzurabilă și din acest punct de vedere.
Recurenta reclamantă a mai arătat că raportul de inspecție fiscală este nelegal deoarece perioada supusă controlului a mai fost verificată astfel încât s-a emis un raport de inspecție fiscală în 2 martie 2007 înregistrat sub nr.1017/05.03.2007 perioada de inspecție fiscală fiind 01.01.2002 - 31.12.2006 conform art.96 alin.3 lit. C din OG 92/2003, verificându-se toate actele fiscale precum și balanța de verificare până la 31 decembrie 2006 în care sunt evidențiate soldurile finale creditoare ale obligațiilor datorate la bugetul de stat consolidat - Anexa nr.2 inclusiv TVA de recuperat de 365 lei.
În raportul de inspecție fiscală emis în 2.03.2006 a fost verificat modul de calcul al TVA-ului urmărindu-se modul de exercitare a dreptului de deducere, de înregistrare în contabilitate, d înscriere în jurnalele de cumpărări și de raportare în dconturile de TVA a taxei deductibile, modul de colectare, de înregistrare în contabilitate, de înseriere în jurnalele de vânzări și de raportare în deconturile de TVA a taxei colectate, precum și utilizarea documentelor cu regim special. Inspectorii care au verificat au constatat la data de 31 decembrie 2006 un TVA de recuperat în sumă de 365 lei, sumă ce s-a regularizat în timpul controlului.
Având în vedere art.103 alin.3 Cod procedură fiscală "inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxa contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării, lucru ce nu a fost observat nici de către organul de control și nici de către instanța de fond.
În acest fel au fost încălcate de către instanța de fond cât și de către însăși organele fiscale și două principii fundamentale fiscale a căror încălcare implică la rândul ei anularea actelor d impunere și control fiscal atacate prin această acțiune.
Conducătorul inspecției fiscale competente poate decide reverificarea unei anumite perioade, dacă de la data inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora, această excepție fiind inaplicabilă în speța de față, prin inexistența și nedovedirea de organul fiscal a datelor suplimentare, la care eronat face referire și instanța de fond.
Recurenta reclamantă consideră că în mod eronat și nelegal instanța de fond în cadrul motivării de respingere a acestei contestații a reținut că au existat aceste "date suplimentare" însă atât instanța de fond cât și organele fiscale nu au arătat care sunt acestea și nu a indicat nici probe cu referire, prin care să demonstreze aceste date.
Însăși Raportul de inspecție fiscală efectuat în 2 iulie 2007 nu menționează care documente "date suplimentare" au determinat inspectorii să efectueze un alt control la o perioadă așa scurtă, astfel încât să aibă abilitatea legală să verifice perioada deja luată în calcul prin raportul de inspecție fiscală din 2 martie 2007.
Mai mult, un motiv este acela că inspecția fiscală din 2 martie 2007 fost efectuată de același inspector, respectiv care a verificat aceeași perioadă, a luat cunoștință de aceleași documente fiscale.
Potrivit art.92 Cod propcedură fiscală, inspecția fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și a exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectarea legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată.
Prin inspecția fiscală din 2 martie 2007 inspectorii au verificat bazele de impunere și legalitatea îndeplinirii obligațiilor de - SRL, precum și respectarea legislației fiscale și contabile.
Constatările efectuate de același inspector Curtea au fost consemnate în raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.1017/05.03.2007 perioada controlată fiind 1.01.2002 - 31.12.2006.
Inspectorii care au efectuat controlul în 2 iulie 2007 pot obliga agentul economic la plata TVA-ului dacă au constatat că nu a fost plătită de societate numai de la 1.01.2007 și până în prezent, și nu pentru perioada 1.01.2002 - 31.12.2006 când deja a fost efectuat controlul de aceeași inspectori care au avut în vedere TVA-ul emițându-se în acest sens decizia de impunere nr.286/05.03.2007.
Recurenta reclamantă a mai arătat că prin adresa înregistrată la Administrația Finanțelor Publice în 22.01.2007 (înainte de efectuarea inspecției fiscale din 2 martie 2007) prin reprezentantul legal a efectuat o declarație privind cifra de afaceri din anul 2006 prin care a încunoștiințat organele fiscale ce venituri a înregistrat societatea în vederea calculării TVA-ului.
Inspecția fiscală din 2 martie 2007 avut în vedere toate documentele fiscale, calculul TVA-ului, emițând în acest sens decizia de impunere nr.286/05.03.2007, raportul de inspecție fiscală efectuat în 2 iulie 2007 fiind nelegal, cu încălcarea art.103 alin.3 Cod procedură fiscală, a principiului rolului activ (art.7 Cod procedură fiscală) și al principiului bunei credințe (art.12 Cod procedură fiscală).
Motivul de recurs de ordine publică este chestiunea compensării sumei nelegal cerute și stabilite la plata de către organele fiscale - art.116 Cod procedură fiscal, cap.2 din OG 92/2003 ultima republicare din 2007.
În ceea ce privește cea de a doua ipoteză subsidiară recursului, fiind și mijlocul procesual prin care se transpune în practică și cu referire la speță, principiul rolului activ al instanței de recurs prin cercetarea și admiterea acestei chestiuni de ordine publică a compensării datoriilor reciproce ce s-au născut o dată cu dresarea acestor acte nelegale de impunere și control fiscal atacate prin acțiune.
Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat în fața primei instanțe, consideră că nu-i este imputabil și o prejudiciază astfel încât dezvoltând în același timp și cele arătate în cadrul motivelor de recurs, a invocat această excepție. Mai mult, compensarea obligațiilor ar asigura egalitatea dintre cele două părți, între recurenta reclamantă și organele fiscale, și s-ar respecta astfel principiul bunei credințe ce trebuie să guverneze raporturile fiscale.
Recurenta reclamantă a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile compensației fiscale: obligațiile să fie reciproce (să existe între aceleași persoane) fiecare dintre aceste persoane are una față de alta, calitatea de creditor, cât și cea de debitor.
În cauza de față organul fiscal are obligația de a retroceda suma nelegal cerută și plătită de către societatea reclamantă, iar aceasta are de plată sume de bani ce sunt datorate la buget pentru perioada ulterioară celei supuse controlului fiscal atacat prin această acțiune judiciară în contencios; obligațiile să aibă ca obiect prestația de a da sume de bani sau bunuri fungibile de aceeași natură; creanțele să fie certe, lichide și exigibile. În acest sens, recurenta reclamantă a arătat că această compensare operează până la concurența sumei stabilite în mod nelegal ca fiind de plată prin actul de control fiscal, urmând ca după epuizarea acesteia prin compensare, societatea reclamantă să reia plata efectivă (nu prin comensare) a obligațiilor ulterioare ce vor fi stabilite. Efectul principal al acestei modalități de stingere a obligației fiscale va fi acela ca, până la epuizarea sumei cerute în mod nelegal prin actul de control fiscal, plata obligațiilor fiscale ulterioare operează prin compensare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcția Generală a Finațelor Publice Bas olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond pentru următoarele motive:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat instanței de judecată suspendarea, respectiv anularea ca nelegale și netemeinice următoarele acte: Decizia nr.188/31.08.2007 privind soluționarea contestației, Decizia de impunere nr.88/2.07.2007, Decizia de impunere nr.89/2.07.2007 și raportul de Inspecție Fiscală din data de 2.07.2007.
Mai arată că reclamanta a înțeles să formuleze un nou petit, petit care nu a fost formulat și în fața instanței de fond. De asemenea, aceasta a solicitat să se admită cererea de compensare a sumei ce face obiectul litigiului cu obligații datorate bugetului de stat.
Consideră că cererea recurentei este inadmisibilă cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere se adresează organului fiscal și nu instanței de judecată. Potrivit art.116 alin.3 Codul d e procedură fiscală "compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz.
Față de aceste aspecte, arată că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, textul de lege invocat referindu-se numai la pronunțarea unor hotărâri fără a se ține cont de incidența unor motive de ordine publică și în nici un caz la introducerea unor petite noi în recurs, petite în legătură cu care instanța de fond nu s-a pronunțat.
Instanța prin soluționarea recursului controlează temeinicia și legalitatea soluției atacate prin prisma petitelor formulate, în acest sens fiind și prevederile art.304 pct.6 din Codul d e procedură civilă care statuează că acordarea a mai mult decât s-a cerut este motiv de recurs.
Pentru consideretele arătate a solicitat respingerea acestui petit ca fiind inadmisibil.
Arată că în mod corect instanța de fond a reținut că societatea reclamantă a depășit plafonul de scutire de la plata TVA la data de 31 decembrie 2005 având obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la data atingerii plafonului. Reclamanta și-a depășit această obligație legală la data de 11 iunie 2007 fapt pentru care organul fiscal a calculat TVA de plată pentru perioada în care societatea s-a sustras de la plata acestor obligații fiscale, iar în temeiul art.115 și art.116 Cod procedură civilă au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere.
În acest sens nu se pot reține susținerile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art.103 alin.3 Cod procedură fiscală, prima inspecție fiscală fiind efectuată pentru perioada în care societatea era declarată ca neplătitoare de TVA, iar cea de a doua inspecție vizând tocmai calcularea acestei taxe ca urmare a faptului că societatea s-a declarat plătitoare de TVA.
La data de 11.06.2007 - SRL a depus la Administrația Finanțelor Publice B cerere de mențiuni în vederea înregistrării ca plătitor de TVA prin depășire de plafon conform balanței de verificare la luna decembrie 2005. Având în vedere acest aspect, Administrația Finanțelor Publice B a solicitat Activității de Inspecție Fiscală Contribuabilii Mijlocii efectuarea unei verificări în vederea stabilirii sumei reprezentând ajustarea TVA deductibilă, deoarece societatea ar fi terbuit să se înregistreze ca plătitoare de TVA de la data de 1.02.2006. În acest sens s-a procedat la efectuarea unei inspecții fiscale cu privire la problematica semnalată. Prin Raportul de Inspecție Fiscală încheiat la data de 2.07.2007 de către inspectori și Curtea s-a constatat că agentul economic a depășit plafonul de scutire la data de 31 decembrie 2005, plafon prevăzut la art.152 alin.1 și 3 din Legea 571/2003 unde se stipulează că "(1) sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 200.000 lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată; (3) persoanele impozabile, care depășesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depășirii. În situația în care se constată că persoana în cauză a solicitat cu întârziere atribuirea calității de plătitor de taxă pe valoarea adăugată pe perioada scursă între data la care persoana în cauză avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal și data de la care înregistrarea a devenit efectivă, conform procedurii prevăzute prin norme."
Întrucât societatea nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în regim normal în termenul de 10 zile de la data constatării depășirii, echipa de inspecție fiscală a stabilit TVA de plată datorată pentru perioada cuprinsă între data la care contribuabilul avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor TVA, respectiv 1 februarie 2006 și data la care înregistrarea a devenit efectivă, respectiv 1.07.2007.
Față de cele arătate consideră că susținerile recurentei reclamante sunt false, conform cărora prin Raportul de inspecție fiscală nu se menționează care este perioada controlată.
În urma controlului echipa de inspecție fiscală a stabilit TVA colectată în sumă de 95.292 lei și implicit TVA de plată în sumă de 95.292 lei, în conformitate cu prevedrile pct.56 alin.4 din HG 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a legii nr.571/2003.
Pentru neplata la termen a taxei pe valoarea adăugată echipa de control a calculat accesorii în sumă de 11.957 lei, în conformitate cu prevederile art.115 și 116 din OG nr.- privind Codul d e procedură fiscală.
Afirmația recurentei referitoare la faptul că Raportul de inspecție fiscală din data de 2 iulie 2007 este nelegal deoarece vizează o perioadă care a mai fost verificată nu poate fi avută în vedere de către instanța de judecată întrucât prin Raportul de inspecție fiscală nr.1017/2.03.2007 s-a specificat faptul că "societatea a fost plătitoare de TVA până la data de 31.07.2002, solicitând radierea din categoria plătitorilor de TVA începând cu data de 1.08.2002, numai până la această dată fiind supusă societatea verificării cu privire la TVA.
Începând cu data de 1.08.2002, data la care s-a solicitat radierea din categoria plătitorilor de TVA, societatea nu a mai depus deconturi de TVA, nu a întocmit jurnale de cumpărări sau de vânzări în vederea stabilirii TVA, nu a constituit și nu a virat la bugetul de stat TVA, nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA, astfel încât perioada 1.12.2002 - 31.12.2006 nu a fost verificată din punctul de vedere al TVA prin Raportul de inspecție întocmit la data de 2.03.2007. Mai mult, organul de inspecție fiscală poate verifica aceeași perioadă în cazul în care apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor. Solicită instanței să observe ca urmare a declarației de mențiuni nr.-/11.06.2007 privind înregistrarea reclamantei ca plătitoare de TVA, Administrația Finanțelor Publice Bas olicitat verificarea taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 1.02.2006 - 30.06.2007, perioada care din punctul de vedere al TVA-ului nu a mai fost verificată, întrucât reclamanta nu s-a înregistrat ca plătitoare de TVA începând cu data de 1.02.2006, nu a depus deconturi de TVA și nici nu a constituit și virat TVA la bugetul de stat deși avea obligația de a le face.
În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la adresa înregistrată la Administrația Finanțelor Publice B 22.01.2007, învederează că această adresă a fost întocmită în conformitate cu prevederile art.146 alin.1 al alin.2 din Legea nr.571/2003 și avea ca obiect termenul de depunere al decontului pentru TVA adăugată (trimestrial sau lunar) și nu cuantumul taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat, în adresa la care a făcut referire specificându-se că societatea nu este plătitor de TVA.
Instanța de judecată a reținut că orice persoană obligată la plata TVA poartă răspunderea pentru calcularea corectă, declararea și până la termenul legal a obligației potrivit art.158 alin.1 din Legea nr.571/2003.
Referitor la obiecțiile recurentei că aceste controale au fost efectuate de același inspector, precizează că aceste inspecții au fost efectuate în echipe diferite, pe de o parte, iar pe de altă parte nu se arată în ce mod acest aspect ar afecta legalitatea respectivelor rapoarte de inspecție fiscală.
Față de cele arătate, solicită instanței să constate că societatea reclamantă avea obligația de a se înregistra ca plătitoare de TVA de la data de 1.02.2006 și de a plăti TVA către bugetul statului începând cu aceeași dată, față de acest aspect organul fiscal procedând în mod legal și corect la calcularea obligațiilor către bugetul statului. Pentru motivele susmenționate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr.138/AF/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov ca temeinică și legală.
Examinând cauza prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, precum și prin prisma motivelor de recurs, instanța constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente: Recurenta reclamantă a contestat Decizia nr.188/31.08.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B (Raport de inspecție fiscală din 02.07.2007), după ce, anterior, fusese emisă Decizia de impunere nr.286/05.03.2007 tot de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B (Raport de inspecție fiscală din 02.03.2007), referitoare la aceeași perioadă controlată cu ocazia celui de-al doilea control fiscal, menționat mai sus, cu ignorarea dispozițiilor art.103 alin.3 Cod procedură fiscală. Astfel, dispozițiile art.103 alin.3 Cod pr.fiscală prevăd că inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat de stat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție, același text de lege prevede că se poate decide reverificarea unei perioade dacă de la data controlului și până la data împlinirii termenului de prescripție apar date suplimentare necunoscute inspectorilor la data efectuării reverificărilor sau erorii de calcul care influențează rezultatele acestora. Așadar, în cazul excepției, pentru ca aceasta să fie admisibilă, legiuitorul impune apariția unor date suplimentare ce nu erau cunoscute de către organul de control fiscal la controlul anterior și pentru care a fost emis actul administrativ fiscal sau apariția unor erori de calcul.
Din primul raport de constatare, înregistrat sub nr.1017/05.03.2007 la Direcția Controlului Fiscal B, rezultă că organul de control a efectuat cu acel prilej o inspecție generală fiscală asupra obligațiilor datorate bugetului general consolidat de către - SRL, cu mențiunea că societatea nu mai fusese supusă niciunui alt control de fond asupra obligațiilor datorate bugetului general consolidat de la data constituirii. În cadrul controlului, s-a procedat la determinarea creanțelor fiscale principale datorate suplimentar bugetului general consolidat pentru perioada de până la 31.12.2006, cu determinarea dobânzilor, majorărilor de întârziere aferente și a penalităților de întârziere. La filele 10-11 din primul raport de control fiscal (filele 65-66 ale dosarului de fond) este menționat explicit controlul fiscal efectuat pe întreaga perioadă controlată cu privire la taxa pe valoarea adăugată, obiectivele inspecției fiscale menționate în clar fiind de a verifica modul de exercitare a dreptului de deducere, de înregistrare în contabilitate, de înscriere în jurnalele de cumpărări și de raportare în deconturile de TVA a taxei deductibile, precum și modul de colectare, de înregistrare în contabilitate, de înscriere în jurnalele de vânzări și de raportare în deconturile de TVA a taxei colectate, precum și utilizarea documentelor cu regim special referitoare la TVA. Mai mult, organul de control a precizat că societatea reclamantă a fost plătitoare de TVA până la data de 31.07.2002, solicitând radierea din categoria plătitorilor de TVA începând cu data de 01.08.2002, rezultând fără dubiu că organul de inspecție fiscală a luat sub beneficiu de inventar autodeclararea societății că ar fi neplătitoare de TVA, organul de control procedând la o verificare fiscală a evidențelor societății comerciale pentru a identifica realitatea în privința TVA. De asemenea, organul de control fiscal a constatat, în urma unei verificări prin sondaj, că societatea și-a exercitat dreptul de deducere a TVA pentru achiziții de materiale consumabile și mijloace fixe, prestări servicii facturate de către terți, achiziții pentru nevoile firmei cum ar fi chiria, energia electrică, salubritate, combustibil, același organ de control concluzionând că societatea comercială a determinat baza de impozitare și TVA conform prevederilor art.13- 16 din OUG nr.17/2000, art.18-20 din Legea nr.345/2002, explicitând că veniturile societății provin din servicii tipografice încasate prin numerar și viramente. În fine, organul de control a mai consemnat că societatea reclamantă înregistra la data de 31.12.2006 un TVA de recuperat în sumă de 365 lei, sumă ce a fost regularizată în cursul controlului.
În Raportul de inspecție fiscală din 02.07.2007 se consemnează că obiectul controlului fiscal îl reprezintă taxa pe valoare adăugată la - SRL, pe baza solicitării nr. 26462/11.06.2007 a societății de a fi înregistrată ca plătitor de TVA începând cu data de 01.01.2007. În acțiunea de inspecție fiscală s-a constatat că agentul economic a depășit plafonul de scutire la data de 31.12.2005, plafon prevăzut de art.152 alin.1 și 3 din Legea nr.571/2003, astfel încât echipa de inspecție fiscală a stabilit TVA de plată datorată pentru perioada începând cu 01.02.2006 și până la data ultimului control fiscal. Pe baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă Decizia de nr.89/02.07.2007, menținută prin Decizia nr.188/31.08.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Din raportul de control fiscal din înregistrat în data de 02.07.2007 rezultă că au fost controlate, pentru perioada 31.12.2005- 31.12.2006 aceleași acte contabile ale societății reclamante ca la controlul fiscal menționat în Raportul de control nr.1017/05.03.2007, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art.103 alin.3 teza a doua din Codul d e procedură fiscală, iar cele două decizii succesive, emise pe baza raportului, anume Decizia de nr.89/02.07.2007 și Decizia nr.188/31.08.2007 a Direcția Generală a Finanțelor Publice B urmează a fi anulate ca nelegale, în limitele stabilite prin actul de sesizare a instanței de fond. Așadar, nu au apărut date noi, necunoscute inspectorilor fiscali, fiind verificate practic aceleași documente contabile, tot cu privire la regimul legal al TVA. Împrejurarea interpretării actelor contabile ca nefiind generatoare de plata TVA, de obligații taxabile cu acest titlu, nu constituie o eroare de calcul în sensul art.103 alin.3 teza ultimă din Codul d e procedură fiscală, ci pur și simplu o concluzie a organului de control fiscal în urma unei inspecții fiscale.
Ca atare, pentru perioada care a mai fost controlată, anume cursul întregului an calendaristic 2006, instanța de recurs constată că atât recursul, cât și acțiunea introdusă de reclamanta recurentă - SRL B sunt întemeiate, urmând a fi admise în limitele în care a fost sesizată instanța de fond (in limine litis), anume pentru suprapunerea din perioada întregului an calendaristic 2006, astfel încât urmează a fi anulate atât Decizia de impunere nr.89/02.07.2007, cât și Decizia nr.188/31.08.2007 dată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B în calea de atac a contestației din procedura fiscală, având în vedere că ambele decizii conțin dispoziții unitare privind controlul fiscal efectuat la reclamanta recurentă în baza adresei nr.1225A/29.06.2007 a Administrației Finanțelor Publice B și a cererii de mențiuni nr.-/11.06.2007 depusă de societatea comercială reclamantă, cele două decizii atacate având conținutul unitar, fiecare în parte, fără o delimitare pe perioadele diferențiat prezentate de reclamanta recurentă în petitul principal din cererea introductivă formulată de aceasta la instanța de fond.
În privința compensării sumei stabilite de organul fiscal prin decizia de impunere atacată cu obligațiile fiscale datorate la bugetul de stat consolidat, potrivit art.116 alin.3 din Codul d e procedură fiscală compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Ca atare, societatea comercială reclamantă se poate adresa organului fiscal în vederea efectuării compensării potrivit legii, acest capăt de cerere rămânând fără obiect câtă vreme a fost admisă cererea principală, de anulare a celor două decizii atacate.
În temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța de recurs urmează a admite recursul reclamantei și va admite acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată la instanța de fond, urmând a anula decizia nr.188/31.08.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Decizia de impunere nr.89/02.07.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii B, potrivit motivării de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL cu sediul în mun. B,-, - 29,.C,.18, jud.B, împotriva sentinței civile nr.138/AF/02.11.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii B și, în consecință:
Anulează Decizia nr.188/31.08.2007 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B și Decizia de nr.89/02.07.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. 15.05.2008/dact.05.2008/3 ex.
Judecători fond C;
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu
