Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.279/ Dosar nr-
Ședința publică din 15 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL B împotriva sentinței civile nr.136/AF/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 aprilie 2008, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 8 aprilie 2008, respectiv pentru astăzi 15 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.136/AF/30.10.2007 a Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Controlului Fiscal B ambele având ca obiect anularea deciziei nr.83/ 18.04.2007 și anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr.5358/2/5.12.2006 pe care le menține.
Pentru a da această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Codul d e procedură fiscală adoptat prin OG nr.92/ 2003 constituie o lege organică, specială și derogatorie de la prevederile legii contenciosului administrativ nr.554/ 2004.
Ca urmare, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.7 din Legea nr.554/ 2004 ci art.207 ( fost art.177) din Codul d e procedură fiscală care prevede că termenul de depunere a contestației este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Potrivit art.2 alin.(3) Cod procedură fiscală, unde acesta nu dispune, se aplică prevederile Codului d e procedură civilă și nu Legea nr.554/2004.
În consecință, în cauză sunt aplicabile prevederile art.103 al.(1) Cod procedură civilă, iar reclamanta pentru a fi repusă în termenul de depunere a contestației avea obligația să facă dovada că a fost împiedicată să o depună în termenul legal, termen de decădere, datorită unei împrejurări mai presus de voința ei.
reclamantei, întemeiată pe necunoașterea legii de reprezentantul reclamantei ( fila 3) este inadmisibilă conform principiului " legem ignore cenzetur ".
Ca urmare, tribunalul a apreciat că o soluție de admitere a acțiunii ar contraveni atât principiului fundamental de drept susmenționat cât și celorlalte norme cu caracter imperativ susmenționate. Totodată, nu ar avea posibilitatea legală să soluționeze fondul cauzei atâta vreme cât organul administrativ fiscal nu a emis o decizie de soluționare a contestației pe fond.
Având în vedere aceste considerente prima instanță a respins acțiunea reclamantei, cu consecința menținerii actelor administrativ fiscale atacate.
În cauză a declarat recurs reclamanta - SRL, solicitând instanței de recurs modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii reclamantei în sensul de a constata că organul fiscal în mod greșit a refuzat soluționarea contestației, întrucât reclamanta recurentă se află în ipostaza legală descrisă de art.7 alin.5 Legea nr.554/2004.
În motivele de recurs recurenta reclamantă învederează că în motivarea sentinței recurate, prima instanță a apreciat că în cauză nu ar fi aplicabilă Legea nr.554/2004, ci dispozițiile Codului d e procedură civilă privitoare la instituția repunerii în termen, drept pentru care a respins cererea de chemare în judecată fundamentată pe dispozițiile art.7 alin.7 din legea contenciosului administrativ. Recurenta consideră că această motivare a sentinței recurate este eronată întrucât cauza dedusă judecății are o natură vădită de contencios administrativ (un contencios special, și anume în materie fiscală), având în vedere că acolo unde Codul d e procedură fiscală nu prevede, se aplică dispozițiile Legii nr.554/2004 ca și lege specială ce reglementează aspecte procedurale privitoare la contenciosul administrativ în general (și implicit, privitoare la contenciosul fiscal) și nu Codul d e procedură civilă ce reprezintă o lege generală în raport cu primele două acte normative menționate.
Recurenta reclamantă susține aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.7 alin.7 din Legea nr.554/2004.
În motivare mai arată că la data de 8 februarie 2007 formulat o plângere administrativă prealabilă împotriva actului fiscal contestat, în temeiul art.7 alin.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ arătând termenul de introducere a plângerii: " plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin.1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului". Motivează că a introdus această plângere la aproximativ două luni de la comunicarea actului atacat bazându-se pe credința fermă, dar eronată pe care reprezentantul reclamantei- o persoană fără pregătire juridică de specialitate- a avut-o la data de 4.12.2006 când i s-au comunicat concluziile raportului de inspecție fiscală și când a formulat în scris critici la acest raport. Aceste obiecțiuni au avut la acel moment în reprezentarea administratorului reclamantei, valoarea unei plângeri prealabile împotriva actului administrativ - fiscal atacat. Abia în cadrul unei acțiuni judiciare aflată pe rolul Tribunalului Brașov, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și-a exprimat față de reclamantă poziția în sensul că înțelege să invoce lipsa unei proceduri administrative prealabile din partea reclamantei (printr-o adresă de a sa datată cu 29.01.2007). Numai la acel moment reclamanta a fost în măsură să i-a cunoștință despre poziția pârâtei și să formuleze o nouă plângere (anexa 2 bis la acțiunea introductivă de instanță).
Prin decizia sa din 18.04.2007 (anexa 2.2 la acțiune) pârâta a respins în mod neîntemeiat plângerea, considerând în mod vădit nelegal că a fost obligată să utilizeze "calea administrativ jurisdicțională de atac" reglementată de art.175 și urm. Cod procedură fiscală, în măsura în care art.21 alin.4 din Constituția României stipulează limpede că o asemenea jurisdicție este facultativă, la opțiunea contribuabilului și că nu se poate prevala de dispozițiile art.7 alin.7 din legea contenciosului administrativ.
Recurenta reclamantă mai arată că este extrem de important, o asemenea poziție fiind vădit incosistentă cu cea abordată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în cadrul acțiunii judiciare din fața Tribunalului Brașov, unde prin întâmpinare a formulat excepția lipsei prealabile reglementate de art.7 din legea nr.554/2004 și nicidecum lipsa unei contestații în temeiul art.175 Cod procedură fiscală.
Intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele argumente:
Instanța de fond în mod corect a reținut faptul că Codul d e procedură fiscală adoptat prin OG nr.92/2003 constituie o lege organică, specială și derogatorie de la prevederile legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Instanța de fond în mod legal și temeinic a dispus că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 din legea nr.554/2004 ci art.207 (fost art.177) din Codul d e procedură fiscală, care prevede ca termenul de depunere a contestației este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Pârâta arată că instanța de fond, în motivarea soluției pronunțate în mod legal și temeinic a arătat că sunt aplicabile dispozițiile Codului d e procedură civilă și nu Legea nr.554/2004, atâta timp cât legea specială este Codul d e procedură fiscală și potrivit art.2 alin.3 din același act normativ, unde acesta nu dispune se aplică prevederile Codului d e procedură civilă. Ca urmare, consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile art.103 alin.1 Cod procedură civilă și în consecință recurenta reclamantă pentru a fi repusă în termenul de depunere a contestației avea obligația să facă dovada că a fost împiedicată să o depună în termenul legal, termen de decădere, datorită unei împrejurări mai presus de voința ei. Solicită ca instanța de recurs să observe că scuzele recurentei sunt întemeiate pe necunoașterea legii ceea ce este inadmisibil, așa cum legal instanța de fond a reținut conform principiului " legem ignore cenzetur" și o soluție de admitere a contestației ar contraveni atât principiului fundamental de drept menționat, cât și celorlalte norme cu caracter imperativ amintite.
De asemenea, pârâta a mai arătat că recurenta reclamantă contestă decizia nr.83/18.04.2007 soluționată de către Serviciul Soluționare Contestații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B prin care s-a dispus respingerea contestației formulate de către - SRL ca fiind nedepusă în termen. Organul de control în mod corect a respins contestația reclamantei ca fiind nedepusă în termen, întrucât astfel cum rezultă din contestația depusă la organul fiscal reclamanta a înțeles să conteste Raportul de Inspecție Fiscală nr.5358/05.12.2006 și decizia de impunere nr.748/05.12.2006 privind suma de 53.424 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare, de care recurenta reclamantă a luat cunoștință prin reprezentantul legal în data de 08.12.2006, solicitând anularea măsurilor dispuse în Raportul de Inspecție Fiscală. Contestația a fost depusă la organul fiscal la data de 08.02.2007.
Din documentele existente la dosarul cauzei a rezultat că recurenta reclamantă nu a respectat prevederile art.177 alin.1 (actual 207 după republicare ) din OG nr.92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală, în sensul că nu a respectat termenul de 30 d zile pentru depunerea contestației.
Astfel, reiese că Decizia de impunere nr.748/05.12.2006 la care s-a anexat raportul de inspecție fiscală nr.5358/05.12.2006 s-a comunicat recurentei reclamante în data de 08.12.2006 după cum rezultă și din adresa nr.5358/06.12.2006 ce poartă semnătura și ștampila societății. Astfel, termenul până la care recurenta reclamantă putea să își exercite calea administrativă de atac a fost 8.01.2007.
În fapt contestația formulată de recurentă a fost depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice B în data de 8.02.2007 înregistrată sub nr.5993, cu mult peste termenul legal de contestare, încălcându-se astfel prevederile art.177 alin.1 din Codul d e procedură fiscală.
Conform dispozițiilor art.187 alin.1 din Codul d e procedură fiscală se precizează " dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei". Având în vedere că recurenta reclamantă nu a respectat condițiile procedurale impuse de art.177 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, ea a decăzut din dreptul de a-i fi soluționată pe fond contestația ca nedepusă în termen.
În ceea ce privește susținerile recurentei reclamante cu privire la termenul de formulare a contestației și invocarea în susținerea art.7 alin.7 din Legea nr.554/2004 precizează că acestea sunt neîntemeiate. Prevederile invocate în speță de recurentă nu sunt aplicabile deoarece în materie fiscală sunt aplicabile prevederile Codului d e procedură fiscală, lege specială, în domeniu ce reglementează calea administrativ jurisdicțională de atac.
În speța de față, actul administrativ susceptibil a fi contestat este decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.748/05.12.2006, iar recurenta reclamantă și-a exercitat calea administrativă de atac împotriva acestuia prin adresa intitulată plângere prealabilă înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice B sub nr.5993/08.02.2007.
Susținerile recurentei conform cărora prin adresa nr.1567/04.12.2006 consideră că și-a îndeplinit procedura prealabilă, sunt de asemenea neîntemeiate. În fapt, această adresă este datată 04.12.2006, înainte de primirea Raportului de inspecție fiscală (08.12.2006). Adresa nr.1567/04.12.2006 reprezintă punctul de vedere al societății solicitat de organele de inspecție fiscală prin adresa nr.517/30.11.2006 în cadrul procedurii reglementată de art.105 alin.4 din Codul d e procedură fiscală.
Organul de inspecție fiscală a consemnat în Raportul de inspecție fiscală despre faptul că administratorul societății nu a fost de acord cu concluziile inspecției parțiale în acest sens exprimându-și punctul de vedere în scris, conform anexei nr.6 (adresa nr.1567/04.12.2006). Prin această adresă recurenta reclamantă nu îndeplinește condițiile procedurale impuse de art.177 alin.1 din Codul d e procedură fiscală. Contrar afirmațiilor recurentei reclamante, Decizia de impunere nr.748/05.12.2006 având ca anexă Raportul de inspecție fiscală nr.5358/05.12.2006 (întocmit în data de 04.12.2006 și finalizat în data de 5.12.2006, dată la care a primit și număr de înregistrare la Direcția Controlului Fiscal B, respectiv nr.5358/05.12.2006) au fost comunicate în mod legal recurentei reclamante în data de 8.12.2006. În acest sens, s-a pronunțat și Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.24/AF/06.03.2007 în dosarul nr.- prin admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate de - SRL prin care a solicitat soluționarea pe fond a cauzei.
Față de cele menționate, pârâta solicită instanței de recurs să rețină că recurenta reclamantă a contestat la DGFP B raportul de inspecție fiscală nr.5358/05.12.2006; raportat la prevederile art.44 alin.1, lit, b Cod procedură fiscală organul de inspecție fiscală a adus la cunoștința societății prin dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală (pentru ca aceasta ar fi trebuit atacată), dreptul de a face contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii; contestația a fost înregistrată la organul fiscal la data de 8.02.2007 sub nr.5993, iar recurenta reclamantă a luat cunoștință de raportul de inspecție fiscală și de decizia de impunere în data de 8.12.2006, calculul celor 30 de zile începe cu această dată.
Pârâta a mai arătat că termenul prevăzut imperativ de prevederile legale mai sus menționate, sub sancțiunea decăderii, a fost depășit, astfel încât organul de control în mod legal a respins contestația recurentei reclamante ca fiind tardiv introdusă. Deși aceasta a formulat apărări pe fond, învederează că întrucât organul de control a analizat doar chestiuni prealabile discutării fondului, cu privire la tardivitate, consideră că instanța este ținută să analizeze contestația reclamantei doar sub aceste aspecte. În ipoteza în care instanța apreciază că, contestația reclamantei a fost formulată și depusă în termenul legal la organul de control, instanța urmează să trimită cauza spre competentă soluționare a fondului cauzei organului de control.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința primei instanțe, prin prisma art.304 ind.1 Cod procedură civilă și prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs constată că recursul formulat este întemeiat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente: Pârâta intimată Direcția Controlului Fiscal a emis către recurenta reclamantă Decizia de impunere nr.748/05.12.2006, la care a anexat un raport de inspecție fiscală cu nr.5358/05.12.2006, care poartă ștampila și semnătura pentru comunicare cu data de 08.12.2006. La această decizie, recurenta a depus contestație la Direcția Generală a Finanțelor Publice B în data de 08.02.2007. În data de 04.12.2006, administratorul - SRL a formulat obiecțiuni la concluziile inspecției fiscale referitoare la soldul sumei negative a TVA rezultată din decontul de TVA aferent lunii decembrie 2004, cu privire la controlul fiscal efectuat de reprezentanții organului fiscal în perioadele 03.03.2005- 01.04.2005, respectiv perioada 28.11.2006- 30.11.2006, iar documentul final al inspecției, intitulat "raport de inspecție fiscală" a fost redactat și încheiat în data de 04.12.2006 și a fost înregistrat cu nr.5358/05.12.2006. La acest raport de inspecție reprezentantul legal al reclamantei a formulat obiecțiuni, după care, în data de 08.02.2007 a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat revocarea parțială a raportului de inspecție fiscală nr.5358/05.12.2006, la această din urmă contestație DGFP B emițând Decizia nr.83 din 18.04.2007 prin care a respins contestația ca nefiind depusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art.177 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală (din reglementarea anterioară, devenit după renumerotare art.207). Obiecțiunile formulate de reprezentantul recurentei reclamante au natura unei contestații, câtă vreme au fost formulate pe baza constatărilor cuprinse în raportul de inspecție contestat, chiar dacă raportul a fost, în mod formal, înregistrat în ziua următoare, întrucât Codul d e procedură fiscală, în art.205-208 din forma republicată vizează contestarea sumelor și măsurilor stabilite de organul fiscal și înscrise în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat (art.206 alin.2 din Codul d e procedură fiscală). Instanța de recurs constată că nu pot fi imputate recurentei reclamante împrejurările că nu a fost soluționată ca fiind o contestație cererea sa cuprinzând obiecțiuni la controlul fiscal și, în paralel, parcurgerea unei proceduri direct în contencios administrativ- declanșată de - SRL, pentru care instanța de judecată de contencios administrativ a dispus, prin sentința civilă nr.24/AF/06.03.2007 (dosar nr- al Tribunalului Brașov ) admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocate de DGFP B și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamantei - SRL de soluționare pe fond a cauzei.
În consecință, reclamanta recurentă a efectuat demersurile de contestare prevăzute de Codul d e procedură fiscală în Titlul IX Capitolul 1, art.205-208 în actuala formă a reglementării, chiar dacă aceste demersuri scrise nu au purtat în mod formal denumirea de "contestație" cu care operează Codul d e procedură fiscală, ci au fost denumite "plângere prealabilă" sau au avut enunțul simplu al unei adrese, cu conținut explicit, însă, de contestare a rezultatelor unui control fiscal. Pe de altă parte, greșita îndreptare a acțiunii de contestare de către reclamantă, prin plângere prealabilă adresată direct instanței de judecată, urmată de soluționarea acelei plângeri prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii pentru că nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de Codul d e procedură fiscală, nu poate să atragă decăderea titularului dreptului la acțiune din exercițiul acestui drept, o asemenea interpretare fiind una excesivă, de natură a încălca dreptul cu valoare de principiu constituțional al liberului acces la justiție, consacrat de art.21 din Constituția României.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut în mod corect că prima instanță nu putea să soluționeze fondul cauzei atâta vreme cât organul administrativ fiscal nu a emis o decizie de soluționare a contestației pe fond, dar a respins în mod greșit acțiunea reclamantei pe motivarea că termenul de depunere a contestației a fost depășit și, în consecință, reclamanta ar fi decăzută din termenul de depunere a contestației. În realitate, organul administrativ fiscal are obligația de a soluționa pe fond contestația formulată de recurenta reclamantă, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură fiscală.
Față de cele arătate, instanța de recurs urmează a admite recursul declarat de reclamanta - SRL, iar în consecință va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu DGFP B, va anula Decizia nr.83/18.04.2007 emisă de pârâtă și va trimite contestația formulată de recurenta reclamantă spre soluționare pe fond de către DGFP B, urmând a respinge restul pretențiilor reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL cu sediul în mun. B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr.136/AF/30.10.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului și, în consecință:
Anulează Decizia nr.83/18.04.2007 emisă de pârâtă și
Trimite contestația formulată de - SRL spre soluționare pe fond către Direcția Generală a Finanțelor Publice
Respinge restul pretențiilor reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. 15.05.2008/dact.VP 20.05.2008/3 ex.
Judecători fond;
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu
