Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 289/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 289/2010
Ședința publică de la 04 Februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2534 din 15.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului declarat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Reprezentantul recurentului depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind onorariul avocațial și dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, conform mențiunilor din citație, constatându-se astfel că recursul este legal timbrat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul recurentului pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței justificative depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.534 din data de 15 iunie 2009 de Tribunalul Maramureșa fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI B, având ca obiect contencios administrativ.
În final, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, în rejudecare, instanța de fond a reținut că potrivit art. 11 din nr.OUG 50/2008 modificată: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
În realitate prin nr.OUG 50/2008 s-a realizat o redefinire a unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial, ceea ce nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe, de primă înmatriculare și cea de poluare, este identică, aceea de protecție a mediului înconjurător.
S-a mai arătat că taxa pe poluare nu are caracter fiscal și nu este de asimilat cu un impozit pentru a se pune problema că produsele provenite din import sunt discriminate în raport cu cele autohtone, iar nr.OUG 50/2008 nu contravine legislației comunitare. Potrivit Deciziilor Curții Constituționale 1344/2008 și 499/2009, acest act normativ nu are caracter retroactiv, situație în care nu există nici un motiv suficient și pertinent ca dispozițiile ei să nu fie aplicate.
În ceea ce privește excepțiile pârâtei, acestea au fost apreciate de instanța de fond ca fiind neîtemeiate. Astfel, lipsa calității de reprezentant al a fost acoperită prin încheierea unui nou contract de asistență juridică, depus la dosar. Sesizarea Curții de Justiție a Comunității Europene cu un recurs prealabil pentru interpretarea unor norme comunitare nu este obligatorie pentru instanțele de fond și nici pertinente pentru soluționarea cauzei.
În ceea ce privește prescripția acțiunii, tribunalul a considerat că acest termen, care este de 5 ani de la data plății făcute nelegal, nu a fost depășit, iar refuzul de restituire este un act administrativ pentru care plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată nu este necesar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul - solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii sale, cu consecința constatării ca nelegală a încasării la bugetul de stat a sumei de 5.052 lei achitată la Trezoreria orașului B Sprie și obligarea pârâtei B Sprie să-i restituie întreaga sumă, cu dobânda de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculată potrivit art. 124, art. 120 alin. 7 și art. 70.pr.fiscală, precum și obligarea pârâtelor la 2.100 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 312 alin. 1 - 3, art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. reclamantul a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se afirmă că în cursul anului 2008 achiziționat un autovehicul marca FORD FOCUS dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească suma de 5.052 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule prev. de art. 2141-3Cod fiscal.
De asemenea, reclamantul a subliniat că prezenta acțiune a trecut prin mai multe faze procesuale, iar prin prezentul recurs solicită a se constata că atât taxa de primă înmatriculare a cărei restituire o solicită cât și taxa de poluare, în vigoare în momentul de față contravin reglementărilor comunitare, respectiv art. 25, 28 și 110 parag. 1 și 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat atât dispoziții art. 148 alin. 2 din Constituția României cât și cele ale Tratatului
În privința nr.OUG 50/2008, reclamantul a învederat că aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, astfel încât se aplică numai raporturilor juridice care se sub imperiul ei, iar taxa de primă înmatriculare achitată în temeiul art. 2141-2.pr.fiscală fiind o taxă percepută și încasată la bugetul de stat pentru autovehicule înmatriculate înainte de 1 iulie 2008, nu are nimic de a face cu taxa de poluare instituită de nr.OUG 50/2008, dar ambele taxesunt discriminatorii.
De asemenea, reclamantul apreciază că are dreptul la scutirea plății taxei de primă înmatriculare, deoarece nu se încadrează în nici una din situațiile legal stabilite ca fiind situații generatoare a obligației de plată a taxei respective.
Prin urmare, această taxă s-a perceput în încălcarea disp. art. 110 parag. 1 din Tratatul, deci este o plată făcută cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, impunându-se a fi restituită plătitorului.
Invocând dispozițiile Tratatului de Aderare al României la Uniunea Europeană, reglementări precum interpretările Curții Europene de Justiție, reclamantul susține că taxa de primă înmatriculare are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar.
În final, reclamantul susține că este îndreptățit și la acordarea dobânzilor în conformitate cu prev. art. 124 alin. 1 și 2.pr.fiscală, rap. la art. 120 alin. 7 din același act normativ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față se impune a se reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (în continuare, Tratat), versiunea consolidată în urma Tratatului d l Lisabona din anul 2007 (ex-art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 110 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Astfel, conform chitanței seria - nr. - din data de 11.09.2007, reclamantul a achitat suma de 4.037,00 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare ( 18, dosar fond), fără a-i fi restituită vreo sumă, în condițiile în care suma totală datorată cu titlu de taxă de poluare era de 4.037 lei. Prin urmare, reclamantul este îndreptățită la restituirea întregii sume, în cuantum de 4.037 lei.
Așa fiind, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 rap. la art. 18 alin. 1 și 3 corelat cu art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312.pr.civ. să admită recursul cu consecința modificării în parte a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii în parte a acțiunii în sensul ca va obliga pârâtele să restituie reclamantului suma de 4.037 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare.
De asemenea, în ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii prevăzute de art. 124 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, Curtea constată că taxa de primă înmatriculare a fost încasată în baza prevederilor art. 2141Cod fiscal, însă aceste dispoziții legale au fost considerate incompatibile cu dreptul comunitar, astfel încât aceasta nu va fi considerată o taxă fiscală pentru a putea atrage incidența dobânzii fiscale.
Prin urmare, această cerere urmează a fi respinsă.
Vor fi menținute dispozițiile instanței cu privire la excepțiile soluționate.
În baza art. 274.pr.civ. pârâtele vor fi obligate să achite reclamantului - sumă de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 2.534 din 15 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte cererea reclamantului.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 4.037 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare.
Respinge restul cererilor.
Menține dispozițiile instanței cu privire la excepții.
Obligă pârâtele la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - --- - -
Red.
Dact./6 ex./11 februarie 2010
jud.fond Șt.
Președinte:Monica DiaconescuJudecători:Monica Diaconescu, Radu Rareș Dușa, Liviu
