Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 290/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 290/2010
Ședința publică de la 04 Februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2551/15.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului declarat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se mai menționează faptul că la data de 17 decembrie 2010 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de DGFP M, iar la 20 ianuarie 2010 a depus la dosar întâmpinare intimata Administrația Fondului pentru Mediu.
Reprezentantul recurentului depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind onorariul avocațial și dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, conform mențiunilor din citație, constatându-se astfel că recursul este legal timbrat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul recurentului pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței justificative depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2551/15.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M, având ca obiect excepția de nelegalitate a deciziei de stabilire a taxei pe poluare și restituirea taxei pe poluare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că a stabilirea taxei de poluare a cărei restituire se cere, s-a emis un act administrativ fiscal intitulat Decizie de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, depus în copie la dosar de reclamant ( 12).
Acest act reprezintă un titlu de creanță fiscală care putea fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, în condițiile reglementate de art. 205 și urm. din Codul d e procedură fiscală.
Contestația prevăzută de Codul d e procedură fiscală, este o cale administrativă de atacat obligatorie, derogatorie de la dreptul comun în materie de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004, modificată.
În condițiile de mai sus, procedura excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată, nu este aplicabilă în materia actelor administrative având ca obiect stabilirea creanțelor fiscale.
Întrucât reclamantul nu a atacat actul administrativ de stabilire a taxei pe poluare, în condițiile prevăzute de lege, cererea de restituire a acestei taxe nu este întemeiată.
În materia refuzului de îndeplinire a unui act administrativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabilă această reglementare la actele administrative a cărei revocare este posibilă.
Întrucât primul petit privind excepția de nelegalitate nu a putut fi admis, tribunalul consideră că examinarea pe fond a cererii de restituire a taxei pe poluare, pe motiv de nelegalitate a OUG nr. 50/2008 modificată, a devenit inutilă, acest din urmă capăt de cerere având caracter subsidiar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinței recurate, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare primei instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta-reclamantă că prin dispozițiile art. 14 alin. 2 din OUG nr. 50/2008 au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143Cod fiscal. Motivul emiterii acestei ordonanțe a fost declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii infringementului împotriva României, pe considerentul că dispozițiile art. 2141-2143Cod fiscal contravin dispozițiilor art. 90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Așa fiind, a fost înlăturată din legislația română o reglementare care contravenea unei reglementări comunitare.
Eroarea instanței de fond în interpretarea și aplicarea legii este că ea operează doar cu dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, excluzând din ecuație celelalte reglementări aplicabile în cauză. În lumina dispozițiilor art. 15 alin. 2 Constituție și art. 1 Cod civil, OUG nr. 50/2008 nu poate retroactiva, astfel că se impune restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, fără nici o distincție între plătitori. Mai invocă recurenta și principiul egalității în drepturi a cetățenilor români, principiu consacrat de art. 16 din Constituție, astfel încât efectul armonizării legislației interne cu legislația comunitară trebuie să fie aceeași față de toți subiecții de drept cărora li se adresează. unei taxe percepute în mod nelegal au dreptul la restituirea taxei nelegal plătite, indiferent de proveniența mașinii, de faptul că este produsă în țară sau este importată, că este nouă sau de ocazie, că provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat care nu este membru al Uniunii.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
A rezultat din actele depuse în fața instanței de fond că reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de poluare prev. de art. 1 din G nr. 50/2008, împreună cu dobânzile legale aferente.
Așa cum a stabilit și instanța de fond, refuzul autorității publice de a da curs solicitării reclamantului de restituire a taxei de poluare este justificat din următoarele considerente:
Noul act normativ, respectiv OUG20/2008. (în forma sa inițială) nu este contrar legislației comunitare.
Nu se poate omite că în urma notificărilor emise de Comisia Europeană către Guvernul României, nu au avut loc consultări pentru alinierea noului act normativ legislației comunitare, astfel încât noua taxă să nu fie contrară acesteia, o primă chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementărilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului, Comunitatea Europeană exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând să adopte reglementări proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar.
Totodată, în nota de fundamentare a noului act normativ s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, iar această realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Cu toate acestea, art. 90 din Tratat prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din tratat citat mai sus și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din nr.OUG 50/2008 sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului care încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate.
Totodată, adoptarea ordonanței a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea relativ redusă a taxei de poluare, așa încât, în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe.
Așadar, Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr. 112/84 Humblot Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-132/88. Comisiei Europene parag. 17).
De asemenea, Curtea Europeană de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa de poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare.
Apoi, obiectivul taxei este de protejare a mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având deci un caracter adecvat scopului propus.
Principala critică adusă noului sistem de taxare este acea că, în realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național.
Sub acest aspect este relevantă decizia în cauza C-345/93, parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai M decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un autovehicul național similar.
Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai M decât cea indicată de grila fixă.
Tot în privința comparației cu autovehiculele deja existent în parcul auto național, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente, (decizia în cauzele conexate C-290/05 și 33305 și parag. 49).
Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.
Se poate așadar concluziona că nr.OUG 50/2008 (varianta în vigoare la momentul achitării taxei) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din Tratatul Comunității Europene.
Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixă de reducere prev. în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului.
Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prev. de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 8:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prev. alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.".
Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei.
În cauza de față, reclamantei-recurente i-a fost percepută taxa de poluare, iar nu taxa specială de primă înmatriculare, taxă care este apreciată de C în conformitate cu exigențele legislației naționale și comunitare, așa încât restituirea ei nu are un temei legal.
În consecință, față cele menționat anterior, în condițiile art. 312.pr.civ. se va respinge recursul declarat și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2551/15.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - --- - -
Red.MD./Dact.
6 ex/ 16.02.2010
Jud.fond.
Președinte:Monica DiaconescuJudecători:Monica Diaconescu, Radu Rareș Dușa, Liviu