Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3116/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3116/2009
Ședința publică de la 03 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Monica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE VIȘEU DE prin DGFP M, împotriva sentinței civile nr. 923/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul reprezentat de FILIALA M - AGENȚIA B M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se mai menționează faptul că nu s-a depus la dosar contractul de asistență juridică, conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 923 din 8.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-au respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Vișeu de.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și, în consecință, s-a constatat că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu a soluționat în termen contestația înregistrată la 17.07.2008 împotriva actului administrativ fiscal nr.16.007 din 7.07.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice Vișeu de.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5.051,95 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr.-/08.02.2008.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 5.051,95 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constatat a fi nelegal și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind. 1 din Legea nr. 554/2004, care arată că, în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat că procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate, la aprecierea instanței, doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță, textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai, excepțiile au fost respinse.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, instanța de fond a făcut trimitere la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și a conchis că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, decizia Direcția Generală a Finanțelor Publice emisă în acest sens, a fost anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 544/2004.
Pentru considerentele menționate, acțiunea a fost admisă.
Cât privește dobânda legală, instanța de fond a considerat că aceasta este justificată în baza art.3 din OG 9/2000, fiind calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art. 274.proc.civ. instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, instanța acordând mai mult decât s-a cerut. Astfel, deși reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale de la data de 14.07.2008, instanța de fond a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare.
Pe de altă parte, reclamantul a formulat cerere de restituire în baza art. 11 din OUG nr. 50/2008, restituindu-se diferența de 5051,95 lei la data de 08.02.2008, aspect de care prima instanță nu a ținut cont.
De asemenea, a mai arătat pârâta, dreptul la restituirea taxei nu i-a fost lezat reclamantei prin răspunsul comunicat de organul fiscal, având în vedere că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal, astfel că nu în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 205 alin. 2 din nr.OG 92/2003.
În continuarea motivării recursului, pârâta a relevat că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 346/2006.
Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamant care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dispozițiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare.
Pe de altă parte, a mai arătat pârâta, reclamantul a formulat cerere de restituire în baza art. 11 din nr.OUG 50/2008, restituindu-se diferența de 5051,95 lei la data de 08.02.2008, iar instanța de fond a acordat întreaga taxă specială de înmatriculare achitată.
A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamanta a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data de 14.07.2008.
În consecință, pârâta pretinde că în mod greșit instanța de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentinței, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanța de judecată poate face abstracție de legislația internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, organul fiscal neavând nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamantă, iar mai apoi acesteia i s-a restituit diferența achitată în plus.
În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Întrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantei.
În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.
Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor condiții de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
Intimatul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. ( 8 - 15).
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.proc.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din actele dosarului cererea de chemare în judecată a fost introdusă în numele reclamantului de către Automobil Clubul Român Filiala M - Agenția BMc ererea fiind semnată de avocat.
instanței de fond cu privire la soluționarea excepției lipsei capacității de folosință și exercițiu a Filiala M și la împrejurarea că aceasta ar fi primit un mandat public și expres de reprezentare prin comunicatele de presă din data de 11.12.2007, respectiv 24.01.2008 nu sunt corecte și legale, cu toate că se susține că reprezentantul reclamantului a fost asistat apoi de avocat.
Este real că cerere de chemare în judecată este semnată de avocat dar nici la dosarul de fond și nici în recurs, deși instanța de recurs a uzat de procedura prev. la art. 161.pr.civ. nu s-a depus la dosar nici dovada împuternicirii speciale pentru exercițiul dreptului de a formula cereri în justiție și nici a calității de reprezentant al reclamantului.
Conform art. 67alin.i pr.civ. părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
În situația în care cererea în justiție se face prin reprezentant convențional trebuie ca în cerere să se specifice aceasta și să se alăture procura. Conform art. 67 alin. 2-3.pr.civ. mandatul dat sub forma unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiție cu excepția cazurilor în care mandantul locuiește în străinătate sau mandatul este dat unui prepus.
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 68.pr.civ. procura pentru exercițiul dreptului de a formula cererea de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată sau ori în cazul reprezentării în justiție prin declarație verbală făcută în fața instanței și trecută ca atare în încheierea de ședință.
Totodată, Curtea mai reține că justificarea calității de reprezentant se face prin delegație scrisă semnată de avocat atunci când mandatarul îndeplinește funcția de avocat sau de persoana care angajează societatea ori entitatea față de terți în cazul consilierului juridic.
În speță, Curtea reține că în cererea de chemare în judecată s-a făcut mențiune că reclamantul este reprezentat în justiție și deci și formulează acțiunea de către - Filiala M Agenția BMf ără să se dovedească faptul că acesteia i s-a dat mandat expres și explicit de a formula acțiunea și de a-l reprezenta în judecată pe reclamant.
Este lipsită de relevanță și implicit de consecințe juridice pe terenul art. 67-68.pr.civ. împrejurarea că - Filiala M Agenția B M ar fi primit mandat expres public prin cele două comunicate de presă de vreme ce cerințele formale prevăzute de legea procesual-civilă analizate mai nu sunt îndeplinite.
de remarcat este și faptul că la dosar nu s-a depus nici măcar delegația avocațială a avocatului semnatar al acțiunii introductive.
Așa fiind, Curtea reține că este întemeiat motivul de recurs invocat de recurentă privitor la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a procurii de exercițiu a drepturilor procedurale în persoana - Filiala M Agenția B
De altfel, apare și discutabil dacă o atare entitate ar putea reprezenta în justiție și ar putea angaja serviciile unui avocat pentru a demara o acțiune de felul celei care a făcut obiectul cererii de chemare în judecată de vreme ce nu s-a dovedit că o astfel de entitate ar avea în mod legal ca obiect de activitate o astfel de activitate.
Din această perspectivă se poate pune în discuție și capacitatea de folosință și de exercițiu a - Filiala M Agenția BMs ub aspectul principiului specialității capacității de folosință. Or, actele juridice sau cele prin care intervine sub forma gestiunii de afaceri în favoarea unor altor persoane care depășesc obiectul acesteia de activitate se socotesc nule absolut și ca atare sunt lipsite de efecte juridice.
Drept urmare, în lipsa unui mandat expres și explicit dat de reclamant către - Filiala M Agenția B M, mai apoi în lipsa încheierii unui contract de asistență judiciară între acesta și avocatul semnatar al acțiunii instanța de fond nu a fost regulat și legal sesizată, încât aceasta avea obligația ca în temeiul art. 161.pr.civ. să anuleze acțiunea.
Pentru a da pe deplin eficiență acestei norme procesuale și a asana nelegalitatea sentinței ce afectează ordinea de drept, Curtea urmează să rețină că sentința este susceptibilă de casare fiind dat ca fo9ndat motivul de recurs prev. la art. 304 pct. 5.pr.civ.
Astfel, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 161 și art. 312.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul și ca o consecință să caseze în întregime sentința și rejudecând cauza va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Vișeu de împotriva sentinței civile nr.923 din 8.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și rejudecând, anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
--- - - - -
Red./Dact.
4 ex/09.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Monica
