Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 320/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 320
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
- JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
***********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 2375 din 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. TG J și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul arhivă, recurentul reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, chitanța nr. 522 - 26 - 0058 din 26.01.2010 în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0, 15 lei; de asemenea se arată că intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a depus întâmpinare; părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr. 2375 din 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Mun. Tg-J și Administrația Fondului pentru Mediu
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a Mun. Tg-J, și Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la taxa de poluare în sumă de 2794 lei, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:
Referitor la excepțiile inadmisibilității acțiunii reclamantului invocate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg - J și Administrația Fondului pentru Mediu .
Instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului invocată de cele două pârâte Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-J și Administrația Fondului pentru Mediu, acțiunea reclamantului a fost respinsă pe această excepție.
S-a considerat inadmisibilă acțiunea reclamantului pentru următoarele considerente:
Taxa de poluare este reglementată juridic de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 ce instituie taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ ce în conformitate cu art. 14 alin. (1) a intrat în vigoare la 01 iulie 2008.
Cadrul legal ce guvernează materia este completat de Hotărârea nr. 686 din 24 iunie 2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și de Ordinul nr. 986 din 30 iunie 2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
raportului juridic de drept material fiscal sunt persoanele menționate în art. 5 alin. (2) din nr.OUG 50/2008.
Determinarea taxei de poluare se realizează în condițiile art. 6 din nr.OUG 50/2008.
Pentru a se preveni cazurile în care s-ar stabili greșit cuantumul taxei, în art. 5 alin. (1) din nr.OUG 50/2008 se prevede că taxa urmează a fi calculată de autoritatea fiscală competentă, aceasta fiind cea menționată la art. 2 lit. d) din ordonanță.
S-a instituit o procedură de contestare a cuantumului taxei, reglementată de art. 10 din nr.OUG 50/2008.
Potrivit alin. (8) din art. 10 din nr.OUG 50/2008, persoana nemulțumită de răspunsul primit în urma contestației are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată.
În legătură cu acest aspect, instanța competentă este cea de contencios administrativ, dat fiind că respingerea contestației s-a realizat cu privire la un act administrativ fiscal.
Actul administrativ fiscal prin care se cuantifică taxa de poluare pentru un autovehicul, după cum stabilește art. 85 alin. (1) pr. fisc. este declarația fiscală și decizia emisă de organul fiscal.
Prin prisma art. 5 alin. (1) din nr.OUG 50/2008, organul fiscal competent să determine taxa" trebuie să emită în acest sens o decizie de impunere".
Actul administrativ fiscal apare în procedura de stabilire a taxei ca o garanție a dreptului contribuabilului de a contesta algoritmul legal de calcul al taxei de poluare ce cuprinde și caracteristicile tehnice ale autovehiculului (baza de taxare înmulțită cu cota legală taxei).
Cu privire la momentul exigibilității taxei, aceasta este prevăzută de art. 4 din nr.OUG 50/2008.
Actul administrativ fiscal, (decizia de calcul a taxei de poluare) poate fi contestată la organul fiscal competent, potrivit regulilor stabilite de art. 205 și urm. din Cap. I Titlul IX proc. fisc.
Competența de soluționare a contestațiilor este prevăzută de art. 209 din codul d procedură fiscală ce stabilește că: "împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum și a deciziilor pentru regularizarea situației, emise în conformitate cu legislația în materie vamală, se soluționează după cum urmează: a) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei, se soluționează de către organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal;"
Dispozițiile art. 218 alin 2 din codul d procedură fiscală prevăd că:(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii."
În cauza de față petiționara investit direct instanța de judecată înainte să formulezecontestație împotriva deciziei Tg - J de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, astfel să fie respectate dispozițiile art. 209 din codul d procedură fiscală.
În funcție de soluția dată de organul jurisdicțional administrativ prin decizia de soluționare a contestației petiționarului s-a putut investi instanța de contencios administrativ competentă.
Ca urmare a celor reținute de către tribunal, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul privind restituirea taxei de poluare în cuantum de 2794 lei, actualizată cu rata dobânzii legale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul, a arătat că instanța de fond a admis în mod greșit excepția inadmisibilității, în condițiile în care reclamantul a contestat adresa nr. 60156/29.10.2009 în temeiul art. 11 alin. 1 pct. a și b, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile prev. de art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și de art. 205-209 din Codul d e procedură fiscală, actul administrativ contestat conținând refuzul pârâtei de a restitui suma plătită de reclamant în mod obligatoriu.
S-a mai susținut că adresa nr. 60156/29.10.2009 constituie un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003 din Codul d e procedură fiscală întrucât este emisă de un organ competent,cenzurabilă pe cale a contenciosului administrativ.
S-a mai susținut că decizia de calcul nu reprezintă un act administrativ tipic sau asimilat care trebuia contestat conform procedurii legale întrucât doar individualizează o sumă în urma unei formule de calcul, posibilitatea contestării acesteia potrivit OG 50/2008 vizând aspecte legate de cuantumul acesteia în ipotezele limitativ prevăzute de acest act normativ, nu și însăși conformitatea legislației naționale ce instituie această taxă cu legislația comunitară.
S-a mai criticat soluția instanței de fond susținându-se, că România a încălcat prevederile art. 90 (86) din Tratatul UE, întrucât statele membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrară regulilor Tratatului.
S-a mai susținut că în baza art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse în legile interne, situație în care prevederile art. 90 din Tratatul Comunitar se aplică cu precădere.
Recursul este fondat și va fi admis, Curtea reținând următoarele aspecte:
Reclamantul a sesizat instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Tg J la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.
Cu privire la critica vizând greșita admitere a excepției inadmisibilității acțiunii în condițiile în care intimatul reclamant nu a contestat Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice Tg. J care este un act administrativ fiscal se rețin următoarele aspecte:
Reclamanta a achiziționat în anul 2008 un autoturism, iar în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de poluare cu chitanța nr. -/12.12.2009.
Acesta s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice G solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 60156 din 29.10.2009 s-a răspuns reclamantului, în sensul că s-a refuzat restituirea taxei.
S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu nerespectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.199 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Pe de altă parte, critica recurentei în sensul că acțiunea reclamantului este inadmisibilă ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice Tg - J, nu poate fi reținută având în vedere că procedura prev. de 10 din OUG nr. 50/2008, de cap. VI (Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite) din HG nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de MFP, reglementează doar posibilitatea contestării modalității stabilirii cuantumului taxei și a restituirii diferenței de taxă.
Constatând că dispozițiile legale cu caracter special de mai sus nu se aplică cererilor de restituire a integralității taxei de poluare ca urmare a nedatorării acesteia ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor art. 1 din OUG 50/2008 în raport de normele comunitare, Curtea reține că acestor cereri li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prev. de art. 117 din Codul d e procedură fiscală și de Ordinul 1899/2004.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este întemeiată, în mod greșit prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea apreciază întemeiat recursul declarat de reclamant urmând a-l admite în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, casând sentința și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 2375 din 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. TG J ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Robert Emanoil Condurat, Costinel