Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3237/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3237
Ședința publică din 16 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M împotriva Sentinței civile nr. 2365 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 09 decembrie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii din partea reclamantului -, prin intermediul cărora se solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentelor la cheltuieli de judecată în recurs, anexând chitanța privind plata onorariului avocațial și împuternicirea avocațială a apărătorului ales, avocat -..
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2365/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, au fost respinse excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M, a fost admisă acțiunea precizată de reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și, în consecință s-a constatat că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu a soluționat în termen contestația înregistrată sub nr. 19101 din 4.07.2008 împotriva actului admistrativ fiscal nr. 16.590 din 6.06.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice B M, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 4040 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 27.03.2007 a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 4040 lei cu dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală și au fost obligare pârâtele la plata sumei de 843,30 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a dispuen astfel, au fost avute în vedere următoarele:
Prin sentința civilă 3357/14.10.2008 pronunțată în dosar - a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B S-a anulat actul admnistrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 19.101/4.07.2008, constatându-se nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 4040 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr. -/27.03.2007.
De asemenea a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 4040 lei cu dobândă legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 23.07.2008 și până la achitarea integrală iar pârâtele au fost obligate la plata către mandatarul reclamantei, - Filiala Mas umei de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Excepțiile de prescripție, prematuritate și lipsa recursului prealabil formulate de pârâta Administrația Finanțelor Publice B M au fost respinse.
Sentința de mai sus a fost casată cu trimitere prin Decizia nr. 210 din 22.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ pentru a se lămuri dacă a existat un mandat acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii, context în care se impune chemarea reclamantului în fața primei instanțe.
În rejudecare, reclamantul urmează să facă dovada că autoturismul a fost înmatriculat anterior într-unul din statele membre
După casare dosarul a fost înregistrat sub nr-, din 17.02.2009.
Cu ocazia rejudecării s-a depus contractul de asistență juridică 32-/N/4.04.2009 încheiat între reclamant și avocatul semnatar al acțiunii introductive, cu mențiunea că acest contract înlocuiește pe cel încheiat inițial între, în numele reclamantului, și același avocat. Onorariul de avocat pentru fond s-a stabilit la nivelul sumei de 800 lei.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Instituția prefectului Mac omunicat tribunalului că autoturismul pentru care se cere restituirea taxei de primă înmatriculare a mai fost înmatriculat în GERMANIA ( 19).
Taxa de timbru a fost completată la nivelul sumei de 39 lei.
Analizând excepțiile invocată în apărare, tribunalul le consideră nefondate și urmează a le respinge pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind.1 din legea 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului BMs uma totală de 4040 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/27.03.2007.
Prin cererea înregistrată la. B M, sub nr. 16.590 din 16.06.2008 reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresa pârâtei, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 19101 din 4.07.2008 care n-a fost soluționată însă, astfel că reclamantul este îndreptățit să acționeze în instanță în sensul art. 1 al. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu atât mai mult cu cât reclamantul în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la 1.06.1998 în Germania0, tribunalul apreciază că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data când a fost achitată taxa și până la restituirea efectivă a acesteia.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform dispozitivului.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă privind cheltuielile de judecată, a fost obligată pârâta la plata acestora reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, conform actelor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru B-M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul.
În motivarea recursului recurenta arată că răspunsul comunicat intimatului nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală, motiv pentru care nu a fost soluționată contestația formulată de intimat, înregistrată la organul fiscal emitent al răspunsului. Potrivit art. 205 alin. (2) din nr.OG 92/2003 privind Codul Procedură Fiscală "Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."Ori dreptul la restituirea taxei de înmatriculare nu i-a fost lezat reclamantului prin răspunsul comunicat de organul fiscal, răspunsul neîndeplinind condițiile unui act administrativ fiscal, pe de o parte, iar pe de altă parte organul fiscal nu poate aplica decât legislația fiscală internă, dreptul de a aplica direct norme de drept comunitar revenind instanței de judecată. In concluzie instanța de fond a reținut în mod greșit că organul fiscal - Administrația Finanțelor Publice B M si-a depășit atribuțiile prin nesoluționarea contestației reclamantului și că răspunsul împotriva căruia reclamantul a formulat contestație reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală susceptibil de a fi contestat conform art. 205 și următoarele din Codul d e Procedură Fiscală.
Sentința civilă nr. 2365/30.06.2009 a Tribunalului Maramureș este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Cu privire la dispozițiile nr.OUG 50 / 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instanțele de judecata au stabilit prin sentințe recente că acest act normativ este compatibil cu aquis-ul comunitar. Așa fiind, chiar dacă componenta de mediu nu era clar evidențiată la data plătii taxei speciale de înmatriculare, prin restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare si taxa pe poluare care ar fi fost datorată se creează o egalitate intre cei care plătesc taxa pe poluare după data de 1 iulie 2008 si cei care au încasat diferența de taxă. Chiar daca art.11 din nr.OUG 50/2008 implică o aplicare retroactiva a dispozițiilor legale, această aplicare care vizează respectarea principiilor fiscalității, respectiv neutralitatea si echitatea fiscală. De asemenea, acțiunea in contencios administrativ a fost introdusă după intrarea in vigoare a dispozițiilor nr.OUG 50 / 2008, astfel că soluționarea litigiului trebuia făcută raportat la dispozițiile noului act normativ si nu la dispozițiile Codului Fiscal in temeiul cărora reclamantul a achitat taxa speciala de înmatriculare.
Cu privire la posibilitatea de a se aplica retroactiv dispoziții legale, Curtea Constituțională, a statuat că "- legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție și cerințelor legate de asigurarea stabilității raporturilor juridice, însă poate modifica regimul juridic al dreptului anterior. - Acesta este un aspect care nu privește existenta dreptului, ci regimul sau juridic, " (Decizia Curții Constituționale nr. 3 din 2 februarie 1993, publicată În Monitorul Oficial nr. 95 din 17 mai 1993; Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 23 februarie 1993, publicată În Monitorul Oficial nr. 129 din 17 iunie 1993.)
În consecință, "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru ca în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât sa reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare." (Decizia Curții Constituționale nr. 294 din 6 iulie 2004, Publicată În Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2004).
Cu privire la dobanda legală, instanța de fond acordă dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9 I 2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e Procedură Fiscală având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecații, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de altă parte, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, deși petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legală era de 0.1 % de la data înregistrării acțiunii la instanță.
În mod greșit instanța de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentinței, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanța de judecată poate face abstracție de legislația internă și să facă aplicarea directa a dreptului comunitar.
Cu privire la cheltuielile de judecată, potrivit arte 274 Cod Proc. Civila, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se stabilește față de titularul acțiunii și nu față de reprezentantul său. Raportul juridic obligațional dintre reclamant și reprezentantul său se stabilește prin contractul de asistență judiciară și nu prin sentința judecătorească, reprezentantul său nefiind parte în proces. Atâta timp cât nu sunt respectate dispozițiile legale privind reprezentarea reclamantului, nici pretențiile privind cheltuielile judiciare nu sunt admisibile. Pe de altă parte, potrivit arte 1108 cod civil " se face de drept în folosul aceluia care, fiind el însuși creditor, plătește altui creditor, ce are preferință". Analizând dovada cheltuielilor de judecată, rezultă ca acestea au fost făcute de către Filiala BMp entru reclamant, deși intre reclamant și Filiala B M nu s-a stabilit nici un raport juridic, nu rezultă nici măcar din calitatea de membru al reclamantului.
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamant, reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare percepută potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și încasată de către organele fiscale urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei. De asemenea, vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosarul instanței de fond relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M; de asemenea, urmare a acelorași demersuri ale instanței de recurs, reclamantul a depus înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE.
In mod judicios a reținut instanța de fond faptul că este nefondată susținerea pârâtei potrivit căreia soluționarea prezentului litigiu nu este de competența instanțelor judecătorești întrucât demersul judiciar al reclamantului vizează constatarea nulității unui act administrativ fiscal al pârâtei încheiat urmare a cererii de restituire a unei taxe achitate de către contribuabili, taxă apreciată ca fiind nelegală.
Cât privește fondul litigiului dintre părți, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B- suma totală de 4040 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.-/27.03.2007.
Prin cererea înregistrată ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresa emisă de pârâtă, reclamantul a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră. Soluționarea contestației formulate de către reclamant este nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de Codul d e procedură fiscală sau de Legea contenciosului administrativ, pârâta depășindu-și competența, situație în care actul administrativ emis de pârâtă prin adresa nr. 23600/10.07.2008 este nelegal și urmează a fi anulat.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat în mod corect că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat în mod corect că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale calculată asupra sumei potrivit OG nr.9/2000, începând cu data solicitării (21.08.2008 ) și până la restituirea integrală a sumei achitate.
Acesta este de altfel și motivul pentru care recursul recurentei a fost admis, instanța pronunțându-se plus petita.
Astfel, deși reclamantul a solicitat obligarea la plata dobânzii de la data de 21.08.2008, instanța a acordat daunele interese moratorii de la data achitării taxei respectiv 27.03.2007.
În acest fel a fost încălcat principiul disponibilității, tribunalul acordând reclamantului mai mult decât a cerut.
În privința incidentei OG 9/2000, Curtea apreciază că invocarea acesteia ca temei al daunelor interese este întemeiată, lecturarea art. 124 Cod proced. fisală evidențiind faptul că speța dedusă judecății nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de acest articol al actului normativ.
În baza art. 274, 276 Cod proced. civilă, Curtea va obliga recurenta să achite intimatei cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de DGFP M în nume propriu și pentru B împotriva sentinței civile nr. 2365 din 30 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că obligă pârâta B M să achite reclamantului dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 începând cu data de 21.08.2008 și până la achitarea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă pârâtele în solidar să achite intimatului cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 400 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui --- - | JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei Floarea - - | JUDECĂTOR, - |
GREFIER, |
RED./DACT./
17.12.2009/ 5 EX.
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
