Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 35/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 35
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - SRL prin administrator judiciar -" "SRL împotriva pârâtei DGFP M, având ca obiect anulare act de control taxe.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta - SRL prin administrator judiciar -" "SRL și pârâta DGFP M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța invocă excepția perimării acțiunii de față, urmând a se pronunța asupra excepției.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
La data de 28 septembrie 2006, - SRL Saf ormulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscala încheiat la data de 22 august 2006 și deciziei de impunere nr.235-29 08 2006 emise de DGFP M, considerându - le nelegale si netemeinice fără a preciza ce sume contesta.
Prin întimpinare DGFP Mai nvocat excepția lipsei de competenta materiala a Judecătoriei Strehaia, solicitând declinarea competentei in favoarea Tribunalului Mehedinți, actele contestate fiind acte administrativ fiscale si astfel de litigii, când valoarea lor este sub 5 miliarde lei si sunt emise de autorități locale,
În urma declinării de mai sus, pârâta DGFP Mas olicitat ca reclamanta să își precizeze suma contestata pentru stabilirea instanței competente.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei in ședința din 05 martie 2007, contestatoarea si-a precizat acțiunea in sensul ca înțelege sa conteste Decizia nr.309 din 28 decembrie 2006 emisa de Ministerul Finanțelor Publice prin care a fost respinsa plângerea împotriva deciziei de impunere nr.235 din 29 august 2006 DGFP M, ce a avut la baza raportul de inspecție fiscală nr.1502 din 22 august 2006 si totodată a precizat ca înțelege sa conteste suma de 885.995 lei in totalitate.
În ședința din 5 martie 205, ridicat excepția lipsei de competenta materiala a instanței de contencios administrativ a Tribunalului Mehedinți, deoarece in urma precizării de acțiune, dat fiind faptul ca se contesta sume mai mari de 5 miliarde vechi si un act administrativ fiscal emis de Ministerul Finanțelor Publice(decizia nr.309 din 28 decembrie 2006 MF), susținând ca in aceste condiții in conformitate cu art. 10 din legea contenciosului administrativ, competența de soluționare aparține Curtii De APEL CRAIOVA - Sectia Contencios Administrativ și Fiscal.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr.1042 din 5 martie 2007 luat act de precizarea de acțiune formulata de contestatoarea T SRL la data de 05 martie 2005, existenta in dosarul cauzei și a admis excepția lipsei de competenta materiala a acestei instanțe privind soluționarea acestei cauze, constatând ca este competentă cu soluționarea acestei cauze Curtea de APEL CRAIOVA - Secția de Contencios Administrativ Fiscal
S- declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Curții de Apel Craiova -Secția Contencios Administrativ Fiscal.
Tribunalul a reținut că, în urma precizării la acțiune, contestatoarea a înțeles sa conteste Decizia nr.309 din 28 decembrie 2006 MF și faptul ca înțelege sa conteste suma de 885.995 lei, apreciind că excepția este întemeiată deoarece in astfel de cazuri, când suma este mai mare de 5 miliarde lei vechi sau când se contesta un act administrativ emis de o autoritate centrala, competența de soluționare aparține curților de apel, in conformitate cu dispozițiile art. 10 din legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- iar la termenul din 27 noiembrie 2008 cauza a fost suspendată potrivit art. 1551CPC, având în vedere că reclamanta - SRL nu a făcut dovada modului de soluționare a dosarului penal nr- al Tribunalului Argeș.
Prin referatul serviciului arhivă, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica termenul de perimare.
Excepția perimării este fondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 248.civ Cod Penal orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252.civ Cod Penal perimarea se poate constata și din oficiu.
in verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 27 noiembrie 2008, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551CPC.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, Curtea, în baza art.248 și urm CPC, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta - SRL prin administrator judiciar -" "SRL împotriva pârâtei DGFP M, având ca obiect anulare act de control taxe.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehnored.4 ex.
02 Februarie 2010
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu