Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 357/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 357
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J, împotriva sentinței nr. 2051 din data de 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul și pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule G din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Tg. J, intimatul reclamant și intimatul pârât Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule G din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr.2051 din data de 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins excepțiile invocate de pârâta Tg
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Tg-
Anulează adresa nr. 8867 din 18.02.2009 și obligă Tg J la restituirea sumei de 11.265 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă.
Respinge acțiunea fată de Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule G din cadrul - G, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că deși reclamantul a solicitat în acțiune să se dispună restituirea sumei de 11.265 lei cu titlu de taxă specială, se observă că în realitate aceasta este o taxă de poluare achitată cu chitanța nr. - din 22.08.2008 (fila 8) așa încât urmează ca analiza să fie efectuată în raport de dispozițiile OUG nr. 50/2008 intrată în vigoare la 1 iulie 2008.
La data de 22.08.2008 reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 11.265 lei pentru un autoturism marca MERCEDES BENZ, second hand importat din Germania, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Cu cererea nr. 8398 din 16.02.2009 reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de poluare, pârâta a municipiului Tg-J comunicându-i refuzul, motivat în raport de dispozițiile art. 4 din OG nr. 50/2008 și de imposibilitatea restituirii având în vedere că decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată.
Se vor respinge excepțiile inadmisibilității și a tardivității acțiunii invocate de pârâta Tg-J, ca neîntemeiate cu următoarea motivare:
În speță se pornește de la noțiunea de act administrativ fiscal ce este prevăzută în art. 41 Cod pr. fiscală " actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligaților fiscale".
, decizia de calcul a taxei de poluare ar putea fi interpretată ca un act administrativ fiscal, cu condiția să fie adusă la cunoștință contribuabilului conform art. 44 Cod pr. fiscală. Însă, deciziile de calcul reprezintă în același timp "titluri de creanță și înștiințare conform legii, în acest sens fiind mențiunea din decizia 48665 din 21.08.2008 (fila 32). Ori, în situația ipotetică, atunci când suma stabilită prin decizie nu se mai achită de către contribuabil ce renunță la înmatricularea autovehiculului, aceasta presupune că titlul de creanță devine titlu executoriu și presupusa creanță bugetară poate fi încasată silit, obligând la plata unui debit pentru o operațiune de înmatriculare ce nu a avut loc niciodată.
Pe de altă parte, esențial în această expunere este că art. 7 din OUG nr. 50/2008 trebuie să fie interpretat doar prin coroborare cu art. 10. Soluționarea contestațiilor privind taxa datorată, ce revine conform art. 7 în competența autorității fiscale conform art. 33 din OG nr. 92/2003, privește doar situația reglementată de art. 10 "suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada că acesta s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută la anexa 4".
Este evident că legiuitorul a limitat contestația împotriva deciziei de calcul"ope legis" la modalitatea de calcul sub aspectul gradului de uzură al autovehiculului, orice contestație în afara art. 10 urmând a fi respinsă.
Un argument în plus în sensul că nu este obligat contribuabilul să urmeze procedura prevăzută de art. 205 și urm. din OG nr. 92/2003 (contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, ce trebuie soluționată de direcția generală a finanțelor publice județeană), conform susținerii pârâtei Tg-J, este acela că în OUG nr. 50/2008 se prevede într-adevăr soluționarea contestațiilor în temeiul OG nr. 92/2003, fără a se stipula expres art. 205 și urm. aceasta fiind doar o adăugare la lege și o interpretare nelegală din partea pârâtei.
Chiar dacă s-ar accepta ideea că OUG nr. 50/2008 impunea promovarea contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, în speța dedusă judecății cererea de restituire formulată de reclamant trebuia caracterizată de Tg-J ca și o contestație împotriva acesteia, neavând relevanță denumirea dată de reclamant ci conținutul cererii, urmând a fi îndreptată spre soluționare (conform opiniei Tg-J) DGFP Cum însă nu s-a procedat așa, este evident că pârâta nu poate invoca propria culpă pentru a solicita respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Cererea de restituire a taxei de poluare a fost adresată administrației finanțelor publice municipale, care a făcut cunoscut contribuabilului condițiile în care se poate asigura restituirea sumei solicitate.
Administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și ele au atribuții, sarcini, răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1820/2003.
Conform acestui act normativ, direcțiile generale ale finanțelor publice județene au atributul de a realiza, în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și de a aplica politica fiscală a statului; administrațiile finanțelor publice municipale sunt unitățile fiscale ce asigură în mod nemijlocit activitatea de constatare și stabilire a tuturor categoriilor de impozite și taxe datorate bugetului de stat de persoanele fizice și juridice, organizând activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat.
Din nici un act normativ ce a reglementat sau reglementează în prezent organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice nu rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt implicate în operațiunile de calculare, evidență, vărsare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat de contribuabili persoane fizice sau juridice sau în operațiuni de natura celor reglementate de art. 117 Cod pr. fiscală, raporturile fiscale de acest gen privind exclusiv unitatea fiscală teritorială de la nivel de municipiu și pe contribuabilul plătitor al taxei de poluare.
Nefiind parte în raportul născut din faptul plății taxei de poluare, direcțiile generale ale finanțelor publice județene nu pot răspunde față de contribuabil, de modul în care administrația finanțelor publice municipală a soluționat cererea de restituire, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
Conform art. 1 Cod pr. fiscală, acesta reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetelor locale și bugetului de stat, fiind aplicabil și pentru "administrarea drepturilor vamale, a creanțelor provenite din amenzi, contribuții și orice alte sume ce constituie venit al bugetului general consolidat, conform legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel".
Prin administrarea impozitelor și taxelor, a contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat înțelegem: înregistrarea fiscală, stabilirea, verificarea, colectarea acestora, soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale.
Stabilirea impozitelor, a taxelor și contribuțiilor, a altor sume datorate bugetului general consolidat se face prin declarație fiscală conform art. 82 al. 2 și 86 al. 4 Cod pr. fiscală, sau prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, decizia de impunere fiind prevăzută de disp. art. 86 și se emite ca urmare a inspecției fiscale sau ori de câte ori se modifică baza de impunere.
Art. 88 prevede actele administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere: deciziile privind rambursări de TVA și restituiri de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat; deciziile referitoare la bazele de impunere; deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii; procesele verbale prevăzute de art. 142 al. 6 și art. 168 al. 2; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.
Conform art. 117 Cod pr. fiscală, se restituie la cererea debitorului sumele prevăzute în alineatul 1: cele plătite fără existența unui titlu de creanță, cele plătite în plus față de obligația fiscală, ca urmare a unei erori de calcul, cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, procedura de restituire a acestor sume, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzută de art. 124 aprobându-se prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice (în concret Ordinul nr. 1899/2004 și neconfundându-se cu contestația formulată împotriva actului administrativ fiscal reglementată de dispozițiile art. 207 și urm. Cod pr. fiscală.
În Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministrul Finanțelor Publice se reglementează procedura de restituire a sumelor solicitate conform art. 117 Cod pr. fiscală, sumele ce fac obiectul prezentului act normativ fiind cele stipulate în OG nr. 92/2003, art. 117. Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în 45 zile de la depunerea și înregistrarea la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, conform art. 33 din OG nr. 92/2003, denumit organ fiscal competent.
Cererea de restituire trebuie să fie depusă înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul d e înregistrare fiscală al contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, documentația necesară care să confirme că aceasta nu este datorată bugetului.
Cererea va fi însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, obligația organului fiscal competent fiind aceea de a se întocmi decizia de restituire în trei exemplare, pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 al. 1 și 2 sau art. 117 din OG nr. 92/2003 calculându-se și dobânda aferentă, cu ziua imediat următoare expirării termenului.
În anexa la acest ordin este publicată în forma tipizată decizia de restituire, unde se prevede "prezenta se poate contesta conform art. 174 din OUG nr. 92/2003, la organul de soluționare competent, în termenul prevăzut de art. 176", în prezent înțelegându-se prin aceasta în urma numeroaselor modificări ale Codului d e pr. fiscală, contestația invocată de pârâta Tg-J în condițiile art. 205 și urm. Cod pr. fiscală.
Ori, nefiind emisă o asemenea decizie de restituire în condițiile mai sus expuse, reclamanta nu avea obligația parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205 și urm. Cod pr. fiscală.
Nu are relevanță pentru soluționarea cauzei HG nr. 686 din 24.06.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, în capitolul 6 reglementându-se "restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite", la acel moment prin raportare la taxa datorată conform art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003, sub aspectul sumei ce ar putea fi restituită (întrucât reclamantul a achitat taxa de poluare și nu de primă înmatriculare ), ci doar sub aspectul procedurii de restituire.
Astfel, și în acest act normativ s-a prevăzut că sumele se restituie la cererea contribuabilului conform art. 117 Cod pr. fiscală, depusă la organul fiscal competent (organul fiscal la care persoana juridică este înregistrată ca plătitor de taxe și impozite și pentru persoana fizică, organul fiscal în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal) atașându-se documentele de proveniență pentru autoturism și dovada de plată a taxei de poluare, cererea soluționându-se în condițiile art. 70 din OUG nr. 92/2003.
Având în vedere întreaga expunere, tribunalul concluzionează că reclamantul a investit organul fiscal competent, în speță Tg-J în contul căreia a achitat taxa de poluare, cu o cerere de restituire căreia i s-a răspuns nefavorabil printr-o simplă corespondență (adresa nr. 8867 din 18 februarie 2009), parcurgând procedura prealabilă.
Evident, dispozițiile art. 205 Cod pr. fiscală nu sunt aplicabile speței întrucât textul se referă la posibilitatea contestării titlului de creanță sau al altor acte administrativ fiscale, însă reclamanta a solicitat să se cenzureze refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu. În acest caz, al refuzului emiterii unui act, nu se mai impune formularea unei noi cereri, având în vedere că autoritatea fiscală nu a emis un act pe care are ipotetic posibilitatea să îl revoce.
Legiuitorul a asimilat, conform art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004 actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere ce privește un drept sau un interes legitim. Refuzul emiterii actului, implicit de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului contenciosului administrativ, asimilarea având ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea actului, a dreptului la acces la justiție. De altfel, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Prezenta cerere este formulată înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani așa încât și excepția tardivității promovării acțiunii urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul are în vedere că cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, art. 90, cu consecința nelegalității taxei de poluare, nefiind contestată modalitatea de calcul (formula) aplicată de pârâtă, raportat la caracteristicile autoturismului (rezultate din documentele atașate).
Autoturismul a fost înmatriculat la data de 20.08.2008, după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008 la 1 iulie 2008, care la art. 2 lit. a definește autovehiculul nou ca fiind "orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revînzării sau livrării sale și astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat".
Conform art. 4, taxa de poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face distincția între autoturismele produse în țară și cele din afara ei, între autoturismele noi și cele second-hand. Însă, întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezultă că taxa este datorată numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima dată în România, nu și pentru cele aflata deja aflate în circulație, înmatriculate în țară.
Având în vedere scopul emiterii actului normativ(expunerea de motive ce însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008 depus la Parlament la 10.09.2008 cu număr PL - X 536), în sensul că neadoptarea de urgență a ordonanței ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr mare de autoturisme second - hand cu o vechime de peste 10 ani, se concluzionează că s-a dorit ca taxa de poluare al cărui scop este în principiu corect (poluatorul plătește) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în țară a autoturismelor second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Cu atât mai mult, după modificarea OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, între 15 dec. 2008 și 31 dec.2009 sunt exceptate de la plată autovehiculele cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 2000 cm3, și care se înmatriculează prima dată în România sau în alte state membre ale UE.
Conform legislației din februarie 2009 (OUG nr. 50/2008 modificată de OUG nr. 7/2009), autoturismele M1 cu norma de poluare E4 și o capacitate cilindrică de până la 2000 cm3. precum și toate autovehiculele N1 cu E4, sunt scutite de plata taxei de poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima dată în țară sau în alt stat membru UE, între 15 dec. 2008 - 31 dec. 2009, legislația prezentă prevăzând dublarea taxelor aplicabile altor vehicule ce fac obiectul taxei (în raport de OUG nr. 50/2008 în vigoare la 1 iulie 2008).
La finele anului 2008 Comisia Europeană a transmis Guvernului României că noua taxă de poluare, triplată, în cazul mașinilor second-hand încalcă legislația comunitară și trebuie modificată, nefiind prima dată când CE a atenționat România asupra taxei auto ilegale. Aceasta întrucât în scrisoarea de notificare din martie 2008 se atrage atenția asupra modificării taxei, cu mențiunea că reglementările sunt discriminatorii în privința autoturismelor second-hand importate din alte state europene. Pe de altă parte la 25.06.2009 CE a cerut României să modifice legislația privind taxa de poluare (fosta taxă de primă înmatriculare) care în forma existentă în februarie 2009 este discriminatorie și menită să protejeze industria națională a autovehiculelor noi din România.
În conformitate cu jurisprudența constată a Curții de Justiție Europene, statele membre pot să prevadă taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii diferite și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În opinia Comisiei, criteriul "primei înmatriculări" ce figurează în OG nr. 50/2008 (în forma inițială din iulie 2008, dar și cea din prezent) nu este o cerință pe deplin obiectivă întrucât nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor. În anumite cazuri, cerințele ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie ce provin din alte state membre.
În urma aplicării cerinței de"primă înmatriculare", conform OUG nr. 50/2008, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie supuse acestei taxe. Pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Taxa nu este aplicată tuturor poluatorilor din România (autoturismelor), scade pe măsură ce autovehiculul este mai vechi, deci poluează mai mult, se aplică nu la prima înmatriculare pe teritoriul CE, ci la prima înmatriculare în România și reprezintă o taxă similară cu impozitul anual calculat la capacitatea cilindrică.
Concluziile sunt mai evidente în condițiile modificării OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 218/2008, în preambulul ultimei figurând "având în vedere concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice, ce relevă o scădere importantă a piețelor auto a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională, faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare ".
Concluzionând, se reține de către tribunal că așa cum este reglementată, taxa de poluare nu se percepe pentru un autoturism produs în România sau în alte state UE, dacă a fost anterior înmatriculat în România, fiind însă percepută la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel achiziționat de reclamant pentru care s-a achitat în Germania taxa de poluare, favorizându-se astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, a autoturismelor noi produse în România.
Conform jurisprudenței (Comisia, cauza 375/1995 și cea cu nr. 90/1994) dispozițiile fiscale naționale nu pot fi considerate compatibile cu dreptul comunitar decât în măsura în care exclud orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât cele aplicate produselor naționale similare, fiind în mod evident discriminatorii.
După aderarea României la 1 ian. 2007 la acest lucru nu este admisibil întrucât produsele importate sunt din alte țări membri ale, norma fiscală(OUG nr.50/2008) diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate și astfel fiind influențată alegerea consumatorilor.
În cauza dedusă judecății se remarcă existența discriminării și între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor de ocazie, anterior datei de 1 iulie 2008 și cele ce solicită înmatricularea autoturismelor de același gen, după 1 iulie 2008, doar ultima categorie plătind taxa de poluare, deși este evident că și autoturismele primei categorii poluează.
Conform principiului "poluatorul plătește" ar fi trebuit ca taxa să vizeze toate autoturismele ce circulă în România, nu doar produsele importate.
Acest tip de discriminare se discută în raport de art. 16 din Constituție, art. 26 din Pactul Internațional din 16 dec.1966 privitor la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, de art. 1 și 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispoziții față de care nu este împlinit cadrul procesual atâta timp cât reclamantul nu a chemat în judecată și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Un alt exemplu de aplicare obligatorie a dispozițiilor Tratatului CE este reprezentat de cauza C - 524/2007, Comisia Austria prin care s-a solicitat acestui stat constatarea neexecutării obligațiilor prevăzute de art. 28 și 30 din Tratat, argumentul principal fiind că autoturismele identice, înmatriculate pe teritoriul Austriei pot face obiectul transferului de proprietate fără a exista restricția impusă autovehiculelor de ocazie importate, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE privitoare la satisfacerea unor condiții de mediu și de zgomot, Austria prevalându-se de anumite norme de drept comunitar derivat, argumentând că măsura are în vedere protejarea cetățenilor țării de poluarea pe care ar produce-o acest tip de autoturisme.
Devenind stat membru al CE, cu 1 ian.2007 România și-a însușit acquais-ul comunitar, deci implicit dispozițiile art. 28, 30 și 90 din Tratatul, neputând impune taxe cu efect echivalent importului de ocazie din statele membre Făcând aplicarea mutatis mutandis a hotărârii mai sus invocată la dispozițiile OUG nr. 50/2008 se concluzionează că sunt încălcate disp. art. 28, 30 și 90 din Tratat, pentru judecătorul național fiind obligatoriu aplicarea normelor comunitare, în mod direct, fără a solicita sau a se aștepta eliminarea normelor interne ce contravin celor comunitare, aceasta și prin raportare la art. 148 din Constituție și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Cu motivarea expusă, raportat la textele de lege menționate, acțiunea urmează a fi admisă în parte, anulându-se adresa nr. 8687 din 18.02.2009 emisă de pârâta Tg-J, obligându-se aceasta la restituirea sumei de 11.265 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, reluând motivele de fapt și de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, a susținut că în conformitate cu prev. art. 23 (9) din Tratatul UE, cuprins în Titlul I privind libera circulație a mărfurilor, comunitatea se bazează pe o uniune vamală, care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea între statele membre a tarifelor vamale la import și la export și a tuturor taxelor cu un efect echivalent.
S-a mai criticat soluția instanței de fond susținându-se că art. 2141Cod fiscal, prin care s-a instituit taxa de primă înmatriculare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, adică odată cu aderarea României la UE, până la această dată Codul fiscal necunoscând taxa specială de primă înmatriculare, și că prin introducerea taxei de primă înmatriculare, România a încălcat prevederile art. 90 (86) din Tratatul UE, întrucât statele membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
S-a mai susținut că în baza art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare cuprinse în legile interne, situație în care prevederile art. 90 din Tratatul Comunitar se aplică cu precădere.
Examinând recursul în raport de dispozițiile art 304 ind 1, Curtea urmeaza să admita recursul reținând, următoarele aspecte:
Reclamantul a sesizat instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei C la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.
OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin.4 prevede că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".
Totodată Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/24.06.2008 dispun în art.3 alin.6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu" deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art.3 alin.1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent dar se virează în contul Administrației Fondului pentru Mediu.
În consecință, Administrația Fondului pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Față de obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța de fond, respectiv obligarea pârâtei C la restituirea taxei de poluare, dispozițiile art.129 care reglementează rolul activ al judecătorului impuneau instanței de judecată obligația de a pune în discuția părților, completarea sub aspect subiectiv a cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu având în vedere că, deși taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent, sumele percepute sunt colectate în contul acestei autorități publice.
Mai mult, potrivit art.161din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate saupoate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora precum și a altor subiecte de drept.
Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate potrivit art.105 alin.2 ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5
Față de aceste considerente, Curtea constatând întemeiat recursul declarat, în temeiul disp. art. 312 alin.5 urmează a casa sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea obligația de a pune în discuția părților introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. J, împotriva sentinței nr.2051 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
Casează sentința, trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. CM
Tehn. SG. /16.02.2010
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță
