Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 37/
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 3: Clara Elena
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursurilor declarate de chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU și de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B reprezentanta ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.884/CA din 20.10.2009, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010, când părțile au fost lipsă, iar încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19 ianuarie 2010.
CURTEA,
Asupra recursurilor declarate în cauza de față,
Constată că la data de 14.07.2009 reclamantul G din a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei de poluare în valoare de 3.541,00 lei percepută ca o condiție a înmatriculării în România a autoturismului marca BMW 318, fabricat în anul 1997 și înmatriculat pentru prima dată în Germania în data de 28.02.1997, taxă încasată cu încălcarea normelor de drept UE cu chitanța seria - nr.- din data de 20.03.2009; actualizarea sumei de 3.541,00 lei cu rata inflației până la data plății efective, conform indicelui inflației publicat de Oficiul Național de Statistică. Cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.
În cauză pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
Instanța de fond pe baza actelor de la dosar a pronunțat sentința civilă nr.884/CA/20.2009 prin care a dispus următoarele:
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, și în consecință:
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 3.541,00 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanței formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu și în consecință:
A fost obligată chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice suma de 3.541,00 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G s-a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice la restituirea taxei de poluare încasată nelegal pentru un autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculat în România.
Conform dispozițiilor art. 4 din nr.OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 part. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementării comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, înainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Instanța de fond a constatat că în România taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculare în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din nr.OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țară de provenință, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 par. 1 din Tratat, prevederi față de care instanța apreciază că dispozițiile art. 4 din nr.OUG 50/2008 sunt contrare, taxă achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei.
ReclamantulGs-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cererea care nu i-a fost soluționată, Suntem astfel în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar sus indicat.
Împrejurarea că reclamantul G a achitat voluntar taxa este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului este condiționată de efectuarea acestei plăți, în caz contrat, reclamanta neputând folosi un bun pe în proprietate personală.
Într-un astfel de caz, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În aceste condiții reclamantul G are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrar normelor comunitare.
In astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
A fost admisă și cererea de actualizare a sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, actualizare ce se va face cu rata inflației, dat fiind dispozițiile art. 1084 cod civil privind acordarea de daune-interese.
Cu privire la data de la care se datorează aceste daune-interese, instanța de fond a reținut că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 124 OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât taxa a fost încasată nelegal, așa încât se aplică reglementările generale în materie de daune-interese (și nu cele speciale prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală), ceea ce înseamnă că, pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, prin plata unei taxe nedatorate, daunele trebuie acordată de la data achitării taxei, respectiv 20.03.2009 în cauză.
Cererea de chemare în garanței formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice (prin B) a fost admisă și a fost obligată Administrația Fondului pentru mediu să plătească pârâtei suma la care a fost obligată, plus dobânda legală, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxă de poluare este chemată în garanței, așa cum se prevede în dispozițiile art. 1 din nr.OUG 50/2008.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant, constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru Administrația Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a adus următoarele critici sentinței civile atacate. Sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, instanța de judecată aplicând în mod greșit dispozițiile OUG nr.50/2008 și art.90 par.1 din Tratatul Comunității Europene.
În fapt reclamantul intimat a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare înregistrată la sub nr.11637/30.06.2009. Având în vedere faptul că suma de 3.511 lei reprezentând taxa de poluare a fost achitată la solicitarea acestuia, unitatea fiscală a procedat la întocmirea unui referat de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule în baza căruia a fost întocmită Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.152/3.03.2009. Această decizie a fost comunicată reclamantului intimat sub semnătură.
Potrivit OUG 50/2008 reclamantul intimat, pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, avea obligația achitării taxei de poluare.
Instanța de fond aplicând în mod greșit dispozițiile legale și pe cale de consecință a admis acțiunea obligând să restituie această taxă.
Astfel, din analiza prevederilor OUG Nr.50/2008 reiese faptul că plata taxei depoluare are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condițiile stabilite de către legiuitor.
Instanța de judecată a apreciat în mod greșit că suma solicitată de către intimat se poate restitui în condițiile în care nu există baza legală în acest sens.
Coroborând prevederile OUG 50/2008 cu prevederile art.117 din OG nr.92/2003 privind codul d e procedură fiscală se observă faptul că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate.
Față de conținutul textelor de lege enunțate se observă faptul că legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare,organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi sens în care cererea intimatului formulată la unitatea fiscală a fost în mod corect respinsă.
Având în vedere faptul că taxa de poluare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect și legal în practică dispozițiile OUG Nr.50/2008 și OG nr.92/2003, acte normative care impun achitarea taxei de poluare. Nu se poate critica atitudinea organelor fiscale de a încasa această taxă, întrucât această activitate face parte din atribuțiile stabilite prin actele normative de organizare și funcționare a acestora.
Invocarea prevederilor Tratatului Comunității Europene nu are relevanță în cauza de față având în vedere faptul că taxa de poluare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special.
Având în vedere regimul juridic instituit de legiuitor față de această taxă însușită și de către Comisia Europeană, este evident ca această taxă, în noua sa formă nu contravine Tratatului Comunității Europene și nici Constituției României.
Instanța de fond a obligat în mod greșit recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în prezentul litigiu, întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa de poluare își are fundamentul într-un text de lege cu caracter imperativ și prin urmare este evident că nu poate fi reținută culpa procesuală a organului fiscal în acest litigiu
Pentru aceste considerente au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală și pe cale de consecință respingerea acțiunii introductive.
II. La rândul său chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu Bai nvocat următoarele critici sentinței civile atacate:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii și fără temei legal (art.304 pct.9 Cod procedură civilă). Din punct de vedere al chematei în garanței, datorită faptului că dispozitivul nu conține nici o referire la această excepție, instanța a omis să se pronunțe.
În speță, actul administrativ vătămător îl reprezintă nu plata taxei speciale pentru autoturism, așa cum în mod greșit a reținut instanța fondului, ci ar trebui să fie decizia prin care DGFP Das oluționat cererea de restituire formulată de intimatul reclamant.
Or, întrucât interesul de a acționa în justiție, pe calea contenciosului administrativ, este legitimat de vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim născut din existența unui act administrativ a cărui anulare trebuie solicitată de cel ce se consideră păgubit, și, totodată, având în vedere obiectul cererii formulate de G, consideră că în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de recurentă.
Apreciază că, soluția instanței de fond este nelegală și nefondată. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor vehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și în cazul celor rulate, achiziționate din afara țării dar și celor produse în România. o politică de armonizare cu legislația și directivele Uniunii Europene în materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Față de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, reglementat la Titlul VII din Codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunității Europene, în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autovehiculele second hand achiziționate din alte state membre, invitând țara noastră să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menționat anterior în termen de 2 luni de la primirea acestuia.
Pentru respectarea principiile comunitare de impozitare și pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a propus abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor,Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre mașini le high și low poluatoare și a propus un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului.
Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Față de această observație a Comisiei Europene,menționează că potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau în achiziții intracomunitare.
În forma publicată în aprilie 2008, OUG Nr.50/2008 stabilește prin prevederile sale măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, apreciază că nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene".
Practic, nici Curtea Europeană de Justiție a CE, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa de poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării.
Cât privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale, consideră că instituția recurentei nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa de poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul, și în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul Fondului pentru mediu se face în temeiul OUG nr.50/2008, neputând fi reținută vreo culpă.
Recursurile au fost formulate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr.884/CA din 20.2009 a Tribunalului Brașov prin prisma criticilor formulate de pârâta DGFP și a chematei în garanție B, raportat la prevederile legale, incidente în cauză, constată că cele două recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse de DGFP B, instanța de recurs constată că pe baza probelor de la dosar și prevederile legale, în mod corect a soluționat instanța de fond acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta și cu chemata în garanție.
Astfel, se constată că aspectele criticate în sensul că hotărârea este nelegală și că instanța a aplicat greșit prevederile OG nr.50/2008 și ale prevederilor paragr.1 art.90 din Tratatul Comunității Europene, instanța de recurs constată că dimpotrivă instanța de fond, în mod corect a luat în considerare aceste prevederi legale, apărarea pârâtei din întâmpinare la fond și că această taxă nu se datorează de reclamant.
Chiar dacă conform normei interne se percep aceste taxe, conform art.90 paragr.1 din Tratatul Comunității Europene ele nu se datorează deoarece prevederile comunitare au prioritate față de cele naționale privind aceste taxe, sens în care aceste critici ale recurentei vor fi înlăturate ca nelegale și netemeinice.
Cât privește critica adusă sentinței Tribunalului Brașov prin care s-au acordat cheltuieli de judecată (de la pct.2 din recurs ) și această critică se va respinge ca neîntemeiată deoarece aceste cheltuieli de judecată se datorează conform art.274 Cod procedură civilă iar pârâta se află în culpă prin refuzul restituirii acestei taxe la data cererii reclamantului.
Ca atare, toate criticile aduse de DGFP sentinței civile pronunțate de Tribunalul Brașov vor fi înlăturate ca și nelegale și netemeinice, astfel încât se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
II. Referitor la recursul declarat de chemata în garanție B, instanța constată că:
Dat fiind admiterea acțiunii reclamantului, iar cererea de chemare în garanție a de către pârâtă, formulată în cauză este corect soluționată de instanța de fond, rezultă că celelalte critici pe fondul admiterii acțiunii nu necesită o reluare a criticilor formulate deja de această recurentă, critici respinse și invocate și de către DGFP prin recursul declarat, și care în ceea ce privește chestiunile de fond - adică a restituirii taxei de poluare către reclamant, cele 2 recursuri fiind asemănătoare sub aspectul criticilor formulate, desigur că și cel de-al doilea recurs se va respinge ca nefondat pentru considerentele sus expuse, raportat la prevederile legale incidente în cauză și corect susținute de instanța de judecată. Fără cheltuieli de judecată.
În concluzie conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă se vor respinge recursurile declarate de DGFP B și
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B, B- - nr.7, jud.B, în calitate de reprezentant al Administrației Finanțelor Publice, și de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr.294 Corp A, sector 6, împotriva sentinței civile nr.884/CA/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarulnr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red: MI/1.03.2010
Dact: MD/2.03.2010 - 6 ex.
Jud.fond:
20 Ianuarie 2010
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru, Clara Elena
