Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 409
Ședința publică din 30 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTORI: Lucia Brehar, Liviu Ungur Delia Marusciac
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, împotriva Sentinței civile nr. 1772 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - AUTO SRL Z, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei intimate - Auto SRL Z, consilier juridic - care depune delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 20 ianuarie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate - Auto SRL Z care este însoțită de copia unei hotărâri pronunțate de Tribunalul Cluj depusă ca practică judiciară în materie.
Întrucât reprezentantul intimatei arată că nu are alte cereri sau probe curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul reclamantei intimate - Auto SRL Z solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă, pe care le susține, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1772 din 26 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea reclamantei AUTO RL în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și s-a dispus anularea Deciziilor 92/23 iunie 2008 și 93/23 iunie 2008 Direcției Generale a Finanțelor Publice
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de -,80 lei încasată cu titlul de taxă pentru autoturisme și autovehicule, cu dobânda legală începând cu data plății acestei taxe până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z suma de -,80 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu ordinele de plată nr. -/24.03.2008, 27, -/27.03.2008, 29, -/14.05.2008, 32, -/24.04.2008, 35, -/24.04.2008, 37, -/07.-, 40, -/19.03.2008, 43, -/25.03.2008, 45, -/11.03.2008, -/28.06.2007, 51, -/21.02.2008, 53, -/18.03.2008, 55, -/14.02.2008, 57, -/04.02.2008, 59, -/07.01.2008, 61, -/10.01.2008, 63, -/14.02.2008, 65, -/03.12.2007, 67, -/28.11.2007, 69, -/28.11.2007, 71, -/28.11.2007, 73, -/28.11.2007, 75, -/29.11.2007, 77, -/29.11.2007, 79, -/13.11.2007, 81, -/25.10.2007, 83, -/01.11.2007, 85, -/08.11.2007, 87, -/09.10.2007, 89, -/22.08.2007, 91, -/16.08.2007, 93, -/05.09.2007, 95, -/22.08.2007, 97, -/13.08.2007, 99, -/20.08.2007, 101, -/30.07.2007, 103, -/28.06.2007, 105, -/11.07.2007, 107, -/23.07.2007, 109, -/12.07.2007, 111, -/07.08.2007, 113, -/06.06.2007, 115, -/20.06.2007, 117, -/04.06.2007, 119, -/18.05.2007, 121, -/23.05.2007, 123, -/23.04.2007, 125, -/18.05.2007, 127, -/13.08.2007, 129, -/08.05.2007, 131, -/02.04.2007, 133, -/18.04.2007, 135, -/12.04.2007, 137, -/16.03.2007, 139, -/13.02.2007, 141, -/08.02.2007, 141,.
Prin cererile înregistrate 19382/14.04.2008 și 29231/15.05.2008, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresele cu numerele 34860/15.05.2008 și 41355/05.06.2008 s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Contestațiile formulate împotriva acestor răspunsuri au fost respinse prin Deciziile 92/23 iunie 2008 și 93/23 iunie 2008a pe motiv că în mod corect organele fiscale au aplicat legislația specifică în România, cu privire la perceperea și modul de calcul al acestei taxe ((6 -69
Potrivit art.2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art.90 par.1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141- 2143din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din, în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente:
1.Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148,ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4).
De altfel, prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cazul/ Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale.
Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP emițând o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin 3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Z în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând admiterea acestuia, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca nefondată, invocând în drept dispozițiile art. 10 alin. 2, art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond a ignorat prev. art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 și a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, neluând în considerare împrejurarea că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă instituită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 precum și procedura specială instituită prin nr.OG 92/2003, sesizarea instanței de contencios fiscal fiind posibilă doar după epuizarea căilor administrative de atac.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către S, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3 Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Pe fond, pârâta a mai susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
Prin întâmpinare, intimata - AUTO SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat. (9)
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că reclamanta nu a respectat disp. art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanțelor menționate mai sus eliberată de Trezoreria municipiului Z, reclamanta a plătit sumele menționate mai sus reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ.
Curtea constată că un astfel de act (decizia de restituire) întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restiuire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamantul,in final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamanta, din conținutul deciziei de restituire cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atâțt de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al.1 pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetâ decizia de restiuire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restiuire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prev de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restiuire este cunoscut de către acesta din conținutul deciziei de restituire.
Reclamanta nu a părăsit procedura administrativă, și nu administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1 pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conf art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR Z împotriva sentinței civile nr.1772/26 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - ---
Red./
2 ex./24.02.2009
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur Delia Marusciac
